Cu un nume deosebit și o personalitate contradictorie, Luce di Notte (lumină de noapte) este o tânără avocată din Napoli, cu o mulțime de probleme, frustrări și revolte. Crescută de o mamă conservatoare, cu un tată aventuros și...absent, Luce privește lumea din jur cu ochi bănuitori, fiind convinsă mereu că ceva rău e pe cale să se întâmple. Slujba ei, relațiile, viața de familie, orașul în care locuiește - totul e greșit, plin de dificultăți și momente enervante, echilibru nefiind un cuvânt care să apară în dicționarul lui Luce. În spatele platoșei dure pe care o afișează în lume, se află o personalitate extrem de sensibilă și fragilă, un copil care nu a încetat să-și pună întrebări în legătură cu plecarea tatălui său. 

Luce este prezentată ca o anti-eroină, nu tocmai genul de femeie fatală care întoarce capete pe stradă și nu știe cum să-și distribuie atenția către nenumăratele persoane care îi caută compania. Puținele persoane alături care își petrece zilele sunt șeful ei, Arminio Geronimo, un bărbat care nu își acceptă vârsta și vecinul său, Don Vittorio, un bărbat cândva activ, țintuit acum într-un scaun cu rotile. Ultima relație a lui Luce tocmai s-a încheiat, la fel ca multe altele înaintea sa. Abandonul tatălui reprezintă principalul motiv pentru care se simte atrasă de persoane indisponibile emoțional, persoane care ajung s-o dezamăgească și să plece. Aceste despărțiri nu sunt tocmai tragice pentru Luce, căci nici ea nu știe ce înseamnă o relație adevărată, deschiderea totală dintre doi oameni. Nimeni nu i-a vorbit despre aceste lucruri, nimeni nu a îndrumat-o și nu i-a spus că dragostea poate fi copleșitoare, dureroasă, dar că merită orice efort. 

Dar viața lui Luce se schimbă într-un mod surprinzător atunci când i se atribuie un caz pentru custodia unui minor. Acest copil, cu care părinții săi jonglează fără milă, răzbunându-se unul pe celălalt prin orice mijloc pe care îl au la dispoziție, îi va arăta avocatei o nouă perspectivă prin care poate privi viața. Inteligent, sensibil și plin de viață, copilul are vise mari, în calea cărora nu stau nici măcar părinții săi duși cu capul. Iar Luce va înțelege în sfârșit de ce ia anumite decizii care o fac nefericită, de ce se agață de cei mai nepotriviți oameni și va încerca să descâlcească ițele copilăriei sale. Viața se va dovedi plină de surprize, de frumusețe și speranță. 

Scrisă cu căldură și blândețe, cartea explorează imperfecțiunea umană, relațiile de familie și conexiunile dintre oameni, conexiunile care se nasc în ciuda diferențelor de opinii și perspectivă. Iar odată cu apariția puștiului extrem de înțelept pentru vârsta lui, romanul explorează viața dintr-un unghi diferit, oferindu-i eroinei o altă perspectivă, una prin care se poate vedea așa cum e, cu calități și defecte, cu greșeli și decizii bune. Un copil va avea mereu o sinceritate debordantă, greu de gestionat pentru majoritatea adulților cu care intră în contact, o viziune clară și concisă asupra lumii în care trăiește, o ușurință de a lua lucrurile așa cum sunt. Adulți fiind, ne este mult mai greu să distingem nuanțele unei situații sau ale unei relații cu o persoană pe care o considerăm potrivită pentru noi. Dar adevărul se află întotdeauna în fața ochilor noștri, realitatea nu se ascunde, indiferent cât de tare ne-am minți. 

Cartea o găsiți aici. 

​Gările și aeroporturile sunt probabil cele mai populate locuri din lume, locuri unde ai ocazia să întâlnești oameni de o diversitate foarte mare. Tocmai de aceea acest proiect s-a desfășurat în Gara de Nord din București, loc de întâlnire sau popas înaintea destinației finale. Tineri sau mai puțin tineri, români, germani, cubanezi, mexicani, în drum spre mare, spre bunici sau părinți, spre iubite sau iubiți, îndrăgostiți până peste cap sau recent ieșiți dintr-o relație ce părea perfectă - aveți în față diversitatea lumii în toată splendoarea ei. Proiectul mi-a amintit cumva de People of New York, în care oameni obișnuiți sunt opriți pe stradă, fotografiați și rugați să dezvăluie ceva despre viața lor sau de atlasul Mihaelei Noroc, o româncă incredibilă care călătorește în lumea întreagă, documentând multiplele fațete ale frumuseții feminine. 

Cred că genul acesta de proiect prinde foarte bine la public pentru că ne arată oameni surprinși într-un moment din viața lor, fără măști sau scuturi de protecție, departe de aparențele sub care se ascund în fiecare zi. Și cel mai înduioșător mi se pare deschiderea lor în fața unui fotograf, modul în care vorbesc despre planuri de viitor, vise, relații și ce vor să schimbe în lume sau în țara lor. Firesc și natural, vorbesc de parcă s-ar adresa unui vechi prieten, un om pe care îl cunosc suficient de bine încât să-i dezvăluie detalii intime sau vise mărețe. Tinerii, evident, sunt cei care surprind și în proiectul lui Vlad - par cumva aleși pe sprânceană, căci fiecare dintre ei are un scop clar în minte, nu se teme să experimenteze și se îndepărtează tot mai mult de ideea de tradițional. Însă există și câteva exemple de oameni maturi, oameni care nu au crescut în secolul vitezei, dar au reușit să iasă din zona de confort, pentru copiii lor sau pentru ei înșiși. Oameni care au reușit să vadă dincolo de educația pe care au primit-o, prejudecățile cu care aceasta a venit la pachet și toate lucrurile cu care au fost obișnuiți. 

Concluzia? (Sau mesajul de final?) Toți suntem la fel. Toți iubim pe cineva din tot sufletul, avem speranțe și vise mărețe, am suferit dezamăgiri sau decepții, vrem să ne depășim limitele și simțim mai mult decât arătăm. Suntem mai asemănători decât am putea crede, indiferent în ce țară ne-am născut, ce religie sau ce culoare a pielii avem. Toți ne dorim ceva cu intensitate, toți vrem să fim văzuți, iubiți, înțeleși. 

​Cartea o găsiți aici. 

Romanul de debut al Ioanei e povestea unei femei care se redescoperă datorită unei situații-limită, își ia la puricat întreaga viață și elimină tot ceea ce nu o caracterizează sau nu o face fericită. Ada învață să se iubească pe sine după mulți ani în care a acționat pe baza prejudecăților și pe baza a ceea ce vor spune oamenii. Însă gura lumii nu e niciodată un criteriu după care să îți evaluezi opțiunile sau deciziile. În pofida acestui fapt, mulți oameni se bazează pe aparențele frumoase, trăind vieți în care nu se regăsesc și cărând după sine un bagaj de frustrări și vise neîmplinite. 

Aflată într-un moment de cumpănă al vieții ei, Ada își dă seama că trecutul e o ușă pe care ai face bine să o deschizi dacă vrei un viitor care să te reprezinte. O poveste de iubire neîmplinită, pierdută undeva la granița dintre adolescență și maturitate, o ajută să ia cele mai grele (importante) decizii din viața ei. O viață în care nu se mai regăsește, ca și cum ar trăi în locul altcuiva, purtându-i hainele și mimând zi de zi fericirea. Atunci când prezentul ți-e marcat de toate lucrurile nefinalizate din trecut, de toți oamenii de care nu te-ai despărțit de fapt niciodată, e greu să trăiești așa cum ți-ai dori și să apreciezi persoanele care mai există în viața ta. Iar acest curaj nebun de a schimba tot ceea ce considera normal îi apare Adei din relația cu tatăl său, din învățăturile pe care acesta a încercat să i le transmită până când boala l-a răpus. Această promisiune de a nu se lăsa condusă de alții, de a rosti cu voce tare ceea ce-și dorește, de a fi sinceră cu oamenii din jurul ei are o putere mai mare decât toate fricile Adei adunate la un loc. Devotamentul pentru părintele dispărut îi oferă a doua șansă, una pe care nu credea că o mai are. 

Povestea Adei e despre speranță și despre curajul de a o lua de la capăt în orice moment, indiferent de circumstanțe sau consecințe. E dovada vie a faptului că nu poți trăi cu adevărat dacă nu te iubești pe tine însuți, dacă nu te apreciezi și te prețuiești suficient pentru a fi sinceră și deschisă față de oamenii din viața ta. Și e încă un exemplu de literatură română contemporană de valoare, pe care cei de la Editura Trei o promovează din ce în ce mai mult în ultimul timp. Am descoperit o mulțime de nume noi, de oameni talentați care scriu din suflet și pentru suflet. 

Cartea o găsiți aici. 

Devenit un clasic al literaturii, romanul are la bază legenda lui Vlad Țepeș și misterul din jurul vieții acestuia. După ieșirea din comunism, imaginea României în lume nu s-a îmbunătățit, ba dimpotrivă, a ajuns să fie cunoscută drept țara lui Dracula. Străinii sosiți aici (și lucrul ăsta a rămas valabil) sunt absolut fascinați de această legendă, de castelul în care se presupune că a locuit (Bran) și de întreg circuitul turistic care între timp s-a dezvoltat foarte mult. Între timp, au apărut nenumărate povești care ne-au familiarizat cu vampirii și stilul lor de viață, lumea devenind aproape obsedată de aceste creaturi. Dracula rămâne însă prima lucrare de acest gen, un roman care te înspâimântă și îți provoacă fiori reci pe șira spinării, genul de lectură total nepotrivită pentru cei slabi de înger. Această traducere nouă este realizată de Dan Costinaș, anglist și diplomat și în plus față de edițiile existente conține zece pagini dintr-un caiet de însemnări care a stat la baza romanului. Bram Stoker a mai scris și alte cărți, niciuna la fel de cunoscută la celebra poveste a vampirului din Transilvania. 

Romanul spune povestea unui criminal cu sânge rece, o creatură lipsită de scrupule, care se gândește doar la propriile obiective și la propria plăcere. Însă Dracula e foarte inteligent și știe cum să-i manipuleze pe cei din jurul său, să-i hipnotizeze de-a dreptul pentru a-și obține scopul. Povestea nu te lasă să respiri prea mult sau să te simți ușurat, pericolul e pretutindeni, iar abilitatea lui Stoker de a crea o atmosferă plină de mister și groază e incredibilă. E un suspans continuu, care se mărește pe măsură ce aflăm tot mai multe detalii despre sângerosul conte și faptele sale. 

Având în vedere că m-am ferit de acest roman mult timp (iar acum că l-am descoperit mă întreb de ce nu l-am citit mai demult) și în general mă feresc de cărțile clasice, pe viitor voi încerca să scap de aceste prejudecăți pe care le am și să-mi organizez lista de lectură astfel încât să fie foarte variată. Motivul pentru care evit cărțile clasice e pentru că mă atrag foarte tare romanele care descriu realitatea pe care o trăim astăzi și cele mai multe dintre ele sunt foarte bine ancorate în prezent, iar un roman clasic te poartă cumva înapoi în timp, îți expune niște lucruri pe care probabil nu le-ai trăit și pe care nu ai cum să le înțelegi la fel de bine ca experiențele pe care le-ai avut, majoritatea descrise de autorii contemporani. Însă îmi dau seama că argumentele mele pot fi demontate foarte ușor, căci din fiecare carte avem ceva de învățat. 

Cartea o găsiți aici. 

Un roman fascinant despre puterea de a te reinventa în fața pericolelor, situat într-o țară spectaculoasă și plină de contradicții - Pakistan. Anne, o tânără jurnalistă franceză, poposește în Pakistan atât din motive profesionale, cât și personale. Bunicul ei a lucrat cândva aici, s-a îndrăgostit nebunește, dar și-a pierdut iubirea în timpul conflictelor care au dus la separarea dintre India și Pakistan. Fantoma fostei iubiri i-a bântuit întreaga viață, iar Anne ar vrea să afle ce s-a întâmplat cu această femeie, de ce nu a mai ajuns la întâlnirea cu bunicul ei și cum și-a trăit viața de atunci. Iar pe plan profesional, speră să afle detalii despre bomba deținută de o grupare teroristă și cam cât de extinse ar fi daunele dacă aceasta ar fi folosită.

Ancheta lui Anne începe prin întâlnirea cu diverși jurnaliști, oameni de la ambasadă și voluntari care încearcă să schimbe fața Pakistanului. Pe de o parte, rămâne uimită de grădinile exotice, moscheile impresionante și peisajele desprinse din basme. Pe de altă parte, are parte de întâlniri cu membrii ai grupurilor jihadiste, oameni ai legii, familii de aristrocrați și familii care se luptă în fiecare zi pentru supraviețuire. În oceanul imens de sărăcie și corupție, există nenumărați voluntari care își dedică tot timpul și resursele pentru a-i ajuta pe cei aflați în nevoie. Însă eforturile lor par fără rost atunci când Anne face cunoștință cu realitate îngrozitoare în care trăiește mai mult de jumătate din populația țării. Ancheta ei se împotmolește pentru câteva săptămâni, iar când e pe cale să descopere adevărul, se pune într-un pericol mai mare decât ar fi bănuit vreodată. 

Peisajele exotice, spectacolul de culori, tradițiile și cultura Pakistanului nu sunt de ajuns pentru a acoperi fața sărăciei și a luptei pentru supraviețuire. Romanul ne poartă prin istoria acestei țări, istoria oamenilor care au construit-o, au decimat-o și au refăcut-o la loc. Însă adevărul dureros e că Pakistanul este măcinat de conflicte de toate soiurile, de luptele pentru putere și supremație, iar victimele colaterale sunt peste tot, neștiind ce vor mânca a doua zi, lipsiți de idealuri sau de speranță. Majoritatea oamenilor doar supraviețuiesc, au uitat demult ce înseamnă să te bucuri de viață. Corupția e la ordinea zilei și se strecoară chiar și printre cei care vor să facă bine, se insinuează ca o picătură de apă care a aterizat întâmplător pe podea până când ajunge să inunde întreaga casa. 

Un roman care mă face să cred că peste tot în lumea asta unii oameni vor să obțină cât mai multă putere, indiferent de prețul pe care trebuie să îl plătească, iar alții încearcă mereu să contrabalanseze talerele binelui și răului.  Însă nu pare să fie de ajuns, nu există un echilibru care să le permită tuturor să trăiască în pace.

Cartea o găsiți aici. 

Nu știam că florile pot să transmită atâtea sentimente sau vorbe pe care oamenii sunt incapabili să le rostească. În spatele unui buchet de crini de râu se află o dragoste tainuită, ascunsă de mesagerul ei, în timp ce brunonia albastră spune simplu mi-e dor de tine,  iar swainsona te îndeamnă să ai curaj, să prinzi inimă. Florile pot schimba vieți, așa cum au făcut cu cea a lui Alice Hart. Alice crește cu o senzație permanentă de teamă, cu frica de a exprima prea multe, de a părăsi ferma în care locuiește, de a face lucruri absolut normale pentru alți copii. Familia ei a fost întotdeauna doar mama și tata, nicio altă rudă prin preajma lor, niciun bunic sau bunică, niciun unchi sau mătușă. Viața lor s-a desfășurat departe de ochii lumii, împărțită mereu între perioadele bune ale tatălui său și izbucnirile inexplicabile de furie. Violența era ceva firesc, după care urmau regretele și lacrimile deșarte și totul se repeta mereu, același cerc vicios din care nu reușeau să scape. 

Determinarea lui Alice de a-l transforma pe tatăl său într-o persoană normală, dorința de a-l vindeca de demonii care îl înnebuneau se transformă într-o tragedie care o lasă orfană și din care abia scapă cu viață. E singură pe lume, pe un pat de spital, iar coșmarurile îi întunecă mintea. După ce își revine, află cu stupoare că va locui împreună cu bunica ei June la o fermă îndepărtată. Thornfield, ferma de flori autohtone australiene, e un loc desprins din rai, unde Alice își recapătă puterile și începe o viață nouă. Bunica June nu e singura care o ajută să se recupereze ; în jurul ei gravitează Florile, femei cu destine pline de durere, care au poposit la fermă cu inima frântă și au rămas acolo să muncească și să învețe să trăiască din nou. Fascinația lui Alice pentru Flori e infinită, dar cu timpul își dă seama că fiecare dintre ele e chinuită de propriul trecut. Thornfield e plină de secrete pe care bunica June refuză să le dezvăluie și care ar putea s-o ajute pe Alice să-și cunoască trecutul și rădăcinile. Anii trec, iar insistența lui Alice pălește pe măsură ce începe să trăiască fel și fel de experiențe - anii de școală, prima iubire, prima dezamăgire etc. Însă June este obsedată să o protejeze, iar o faptă nesăbuită de a sa o îndepărtează pe Alice pentru totdeauna de Thornfield. Cu inima frântă, se avântă în lumea largă, repetând același cerc vicios din propria copilărie... 

Fiecare capitol are nume de floare, un mod inedit de a le sugera cititorilor următorii pași ai personajelor sau direcțiile în care se îndreaptă acțiunea. Autoarea a ales subiecte controversate pentru a-și condimenta romanul, precum violența domestică și tiparele de comportament din copilărie manifestate apoi în viața de adult. Copilăria lui Alice e marcată de violență, de clipele în care ochii tatălui se întunecă subit, iar dispoziția i se schimbă, de miile de gânduri care să explice aceste schimbări bruște și de certitudinea că sigur face ceva greșit care să îi stârnească furia. Trebuie doar să se comporte așa cum i s-a spus, să nu mai caute ocazii de a-l stârni. Același tip de comportament îl are alături de Dylan, lăsându-se târâtă într-o relație toxică, în ciuda semnelor care o avertizau să stea deoparte. Evoluția relației dintre cei doi (pe care o bănuiam de la bun început) a fost singura parte din roman care m-a enervat teribil, căci am transformat-o pe Alice într-o eroină născută din foc și mă așteptam să fie mai precaută. 

Romanul e plin de surprize până la final, iar succesiunea evenimentelor e foarte rapidă după plecarea lui Alice de la Thornfield. Călătoria ei e un drum al regăsirii de sine, după o viață întreagă în care a fost înconjurată de secrete și oameni care au încercat din toate puterile să o protejeze. Scena mea preferată din tot romanul a fost cea în care Twig și Candy (două dintre Flori) pleacă spre fermă după ce au regăsit-o pe Alice ; Candy nu e foarte sigură că ar trebui să plece, ar vrea să mai rămână, să afle ce e în neregulă cu ea, însă Twig o oprește rapid - Alice are nevoie să facă greșeli, ca să poată învăța din ele, să poată crește de una singură și să afle unde e locul ei în această lume. 

Un roman ca o poezie, cu un mesaj destinat tuturor victimelor violenței domestice - Nu lăsați pe nimeni să vă spună ce și cum ar trebui să fiți. Nu acceptați vina pe care v-o aruncă partenerul de viață. Nu acceptați răspunderea pentru faptele altora. Sunteți minunate, puternice și capabile să ieșiți din orice situație. 

Cartea o găsiți aici. 

1. Jeanine Cummins - Pământ american 

2. Sofia Lunberg - Un semn de întrebare e o jumătate de inimă 

3. Karen Viggers - Soția paznicului de far 

4. Lorenzo Marone - Mâine poate am să rămân 

5. Anuradha Roy - Toate viețile pe care nu le-am trăit 

6. Holly Ringland - Florile pierdute ale lui Alice Hart 

7. Isabel Allende - O lungă petală de mare

8. Meg Wolitzer - The female persuasion. Eu am luat-o acum câteva luni de pe bookdepository, dar o găsiți cu siguranță pe Okian, BooksExpress, Libris. 

​9. Pam Jenoff - Fetele dispărute din Paris 

10. Ioana Maria Stăncescu - Tot ce i-am promis tatălui meu 

11. Dominic Smith - Ultima pictură a Sarei de Vos 

12. Bram Stoker - Dracula 

13. Elizabeth Hickey - Sărutul pictat 

14. Kenize Mourad - În țara celor puri 

15. Donna Tartt - Istoria secretă 

Auma iubește să alerge. E singura pasiune pe care și-o poate permite, pentru că locuiește într-un sat din Africa unde ultimele griji ale locuitorilor săi sunt pasiunile sau timpul liber. Toată lumea muncește pentru a supraviețui, iar fetele au soarta prestabilită de când se nasc - scopul lor este să se mărite și să aibă copii la fel toate femeile din generațiile anterioare. Trebuie să învețe de mici ce înseamnă să aibă grijă de o casă, de copii, să știe să gătească, să facă curățenie , iar timpul limitat nu le lasă prea mult spațiu pentru ceea ce le-ar plăcea cu adevărat să facă. Dar pentru Auma alergatul nu înseamnă doar libertate, ci și o șansă reală de a studia și a deveni doctor. Alergarea i-ar putea facilita accesul la o bursă care să o susțină și astfel să își petreacă timpul învățând și nu căsătorindu-se asemenea tuturor fetelor/femeilor dinaintea ei.

Dar în curând, visele Aumei par să pălească în lumina noilor evenimente care le zdruncină comunitatea - oamenii încep să moară pe capete. Boala se numește SIDA, dar oamenii nu îi spun pe nume, căci au auzit cu toții zvonurile. Nu se știu foarte multe despre boală sau despre leacul ei, însă toți știu că e boala celor libertini. Pe măsură ce-și vede familia destrămându-se, Auma va avea de înfruntat mult mai multe obstacole decât în mod normal. Autoarea abordează teme precum căsătoriile precoce, credința, hărțuirea din școli pe motive de rasă, tradițiile și modernismul, dar și lupta pe care guvenul kenyan a dus-o cu efectele HIV asupra populației.

În contextul actual, subiectul romanului e mai real decât ne-am dori, iar povestea Aumei capătă mai multă însemnătate în aceste timpuri care ne demonstrează că nu suntem atotputernici. Auma avea o singură dorință - aceea de a-și depăși condiția - însă viața ei nu era una lipsită de bucurii. Auma își iubea familia din tot sufletul, iar apropierea și grija lor contau cu adevărat. Auma era o fată simplă, care prin dorința ei ar fi ajuns să îi ajute mai mult pe cei din jur decât pe sine. Și poate lucrul ăsta m-a înduioșat cel mai mult. Astăzi, când ni s-a demonstrat cu vârf și îndesat că nu putem controla orice, că toate pretențiile și ambițiile stupide pe care le avem se pot nărui într-o fracțiune de secundă, mă gândesc că ar trebui să devenim asemenea Aumei. Mai atenți la familiile noastre, la cei din jur, la natura care ne înconjoară. Mai prezenți în viețile noastre și ale celor pe care-i iubim. Mai puri și mai curați la suflet. Mai simpli. Mai recunoscători pentru tot ceea ce trăim și am trăit până acum. Mai lipsiți de pretenții, de ură și răutate. Mai plini de empatie și iubire. 

Cartea o găsiți aici.

Oamenilor nu le place fragilitatea. 

​Evvie Drake și-a pierdut soțul într-un accident de mașină. A trecut aproape un an de atunci, dar ea nu este încă pregătită să meargă mai departe. Întreaga comunitate o compătimește și îi sugerează că e timpul să își vadă de viața ei. Soțul ei a fost un medic apreciat de toată lumea, iar oamenii încă vorbesc despre caracterul lui și implicarea totală în vindecarea pacienților. Ceea ce nimeni nu știe (nici măcar tatăl lui Evvie și cel mai bun prieten, Andy) e că în noaptea accidentului Evvie stătea în mașina încărcată de bagaje, pregătită să-l părăsească.

Într-o casă devenită acum prea mare pentru ea, se mută Dean, un jucător faimos de baseball, care se află în cea mai proastă perioadă din viața lui. Dean e un prieten vechi al lui Andy și nu bănuiește schimbările care se vor petrece în viața sa după ce o va cunoaște pe Evvie. Așa cum nici Evvie nu bănuiește cât de mult se va deschide în fața unui străin, de câtă sinceritate și furie va fi nevoie pentru a se vindeca în sfârșit și ce turnură interesantă va lua viața ei. Și cel mai important, nu știe că va învăța să se iubească pe sine în fiecare secundă, o iubire care i-a lipsit prea mult timp. 

Povestea lui Evvie e o comedie romantică așa cum m-am așteptat să fie, presărată cu mici momente în care autoarea atrage atenția asupra unor probleme actuale - abuzul emoțional și stigmatul mersului la psiholog. Așa cum spuneam mai sus, Evvie se pregătea să își părăsească soțul în noaptea în care el a murit pentru că se săturase de toate jignirile, observațiile și nemulțumirile lui. Chiar dacă din exterior păreau a fi cuplul perfect, soțul ei o considera inferioară lui, nu suficient de deșteaptă sau de frumoasă pentru a atrage atenția sau pentru a-l ajuta în cariera sa. Deși era un medic renumit, care se zbătea pentru siguranța și bunăstarea pacienților săi, Tim era un alt om în intimitate, total diferit de eroul de care se agățau cei mai mulți oameni. Iar măturisirea lui Evvie are darul de a spulbera mitul aparențelor frumoase după care îi judecăm pe ceilalți. Iar povestea cu mersul la psiholog, pe care Evvie o refuză din start, se dovedește o metodă bună de a se descărca de toate poverile pe care le poartă cu ea, de a vorbi fără frică în fața unei persoane care nu o va judeca pentru niciun cuvânt spus. 

Având în vedere perioada prin care trecem, plină de tensiuni și îngrijorare, povestea lui Evvie vine la țanc să vă abată puțin mintea de la viruși, panică și alte subiecte ale momentului. 

Cartea o găsiți aici. 

Oricâte cărți legate de al Doilea Război Mondial aș citi mi se pare că nu e suficient. Că nu pot să îmi imaginez nici măcar o fărâmă din ororile pe care le-au trăit oamenii, că nu pot să înțeleg pe deplin tot ceea ce au însemnat aceste evenimente pentru rasa umană. Dar citind tot mai mult despre acest subiect am ajuns la concluzia că e datoria noastră morală ca istoria să nu se mai repete. Suntem datori cu empatie și blândețe față de toți semenii noștri, indiferent cât ne-ar fi de greu să scăpăm de prejudecăți. Suntem răspunzători să ne informăm și să înțelegem că nu vom ajunge prea departe bazându-ne pe nefericirea celor din jur. Discriminarea și ura nu fac decât să ne dezbine, să ne tragă în jos și să ne conducă încet, încet spre extincție. Cartea de față, memoriile unei supraviețuitoare a Holocaustului, este cutremurătoare, profundă și greu de digerat. Viața ei a fost greu încercată, plină de situații neprevăzute și multă suferință. Cu toate acestea, a simțit nevoia să își spună povestea, să nu se mai ascundă și să se ierte în sfârșit. Mărturisirea ei face parte din acest proces și m-a zguduit suficient de tare încât să fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce trăiesc, pentru tot ce am primit de la viață și pentru oamenii care îmi sunt alături. Dar totodată mi-a reamintit că trebuie să dăruiești. Căci doar dăruind vei deveni mai bogat, mai împlinit și mai deschis către lume.

Edith Eger are 16 ani când este trimisă în lagărul de la Auschwitz, separată de familia ei și de viața cu care era obișnuită. Din nefericire, este remarcată de temutul Josef Mengele și lăsată în viață pentru a-l distra. Toate experiențele care i-au decimat spiritul sunt greu de povestit și de citit, iar ororile la care a fost martor, fără să poată face nimic, probabil și mai greu de suportat. A fost salvată dintr-un morman de cadavre în 1945 de către soldații americani. Însă suferința nu s-a terminat, căci a început să fie chinuită de flashback-uri ani la rând și de vina supraviețuitorului. Povestea ei se împletește cu poveștile celor pe care i-a ajutat în toată cariera ei, Edith fiind astăzi psihoterapeut specializat în tratarea sindromului de stres post-traumatic. 

M-am întrebat uneori de ce mai simt nevoia să citesc astfel de povești din moment ce de fiecare dată rămân cu un gust amar, cu o senzație de dezastru iminent și mi-e foarte greu să ies din acea stare și să mă apuc de altă carte. Așa mi s-a întâmplat după ce am terminat Tatuatorul de la Auschwitz și Rețeaua Alice, două cărți despre ororile Holocaustului și urmările lui în prezentul pe care-l trăim. Răspunsul e relativ simplu - Holocaustul nu a fost doar o lecție legată de cruzimea rasei umane, ci și de empatia de care suntem capabili în situații de criză. Au fost distruse milioane de suflete, nu doar ale celor care au murit în lagărele naziste, ci și ale celor rămași în urmă și chinuiți de amintiri. Holocaustul e o moștenire care nu ne face cinste, dar care ne obligă să nu repetăm aceleași greșeli. Povestea lui Edith e una terapeutică, chiar dacă unele pagini le-am citit cu noduri în gât și lacrimi în ochi, iar pe altele le parcugeam cu o furie care creștea în mine de la minut la minut. Am simțit de toate citindu-i cartea - neputință, tristețe, speranță etc. - și sunt foarte puține povești care reușesc să smulgă atâtea emoții contradictorii, tocmai de aceea vă îndemn s-o citiți. 

Cartea o găsiți aici.