E clasicul roman despre maturizare, primele dezamăgiri și primele iubiri. E romanul unui drum lung parcurs în cea mai zbuciumată perioadă a vieții. E o spirală de trădări, minciuni și adevăruri scoase la iveală. Și cu toate acestea, e mult mai mult decât atât. Nicola Yoon e una dintre revelațiile literare ale acestui an și chiar merită să-i citiți cartea. 

Irvin D. Yalom, cunoscut psihiatru și romancier, scoate în evidență luptele interioare ale firii umane, prezentând omul drept o ființă cu puteri neștiute în romanele sale. Am început cu Plânsul lui Nietzsche acum mulți ani, roman care m-a lăsat aproape paralizată. Am citit apoi Minciuni pe canapea, din aceeași categorie de introspecție adâncă. 

Julian Barnes este unul dintre cei mai apreciați scriitori la ora actuală. Se reinventează cu fiecare roman, aducându-și cititorii în pragul extazului de fiecare dată. Zgomotul timpului este povestea compozitorului Șostacovici, un muzician talentat, a cărui muzică ajunge la urechile lui Stalin. Un roman despre renunțare, lupta pentru viață și locul artei într-o societate plină de opreliști. 

Cu toții ne dorim la un moment dat să schimbăm lumea. Ne gândim că trebuie să mai creștem, să obținem resurse subtanțiale și să începem procesul lung și obositor. Nu e atât de greu, nu e neapărat vorba despre resurse materiale. Ține mai mult de voință, după cum ne spune Catherine Ryan Hyde, în romanul Dă mai departe. Ideea unui băiețel ajunge în întreaga lume drept dovadă de inteligență și toleranță față de cei din jurul lui. 

Lumea magiei a fost universul adolescenței mele. Cărți citite și răscitite, filme, zile în care așteptam cu înfrigurare propria scrisoare de la Hogwarts (nu am primit-o nici azi, dar în asta constă magia - nu voi înceta niciodată să cred).  Nouăsprezece ani mai târziu, suntem surprinși cu o nouă poveste, un deznodământ explicat al fantasticei aventuri. Nu știu dacă apariția celei de-a opta cărți este un lucru bun sau mai puțin bun, am avut sentimente contradictorii pe tot parcursul lecturii. Fiind o fanatică a tot ceea ce ține de lumea lui Harry Potter, am avut așteptări enorme de la această carte. Nu mi le-a dezamăgit în totalitate, dar povestea în sine poate fi ușor exclusă din universul HP sau uitată cu ajutorul Magiei Negre. (hehe, mică glumă de vrăjitor) 

"Pentru creaturi micuțe, așa cum suntem noi, vastitatea devine suportabilă doar prin iubire." ​(Carl Sagan) 

Romanul lui Matt Haig e cea mai frumoasă poveste de dragoste pe care am citit-o în ultimii ani. Bine camuflată într-un roman SF, aparent sângeros, devine o cronică a fragilității și frumuseții ființei umane. Priviți din afară, suntem o specie ciudată, plină de paradoxuri, incapabilă să simtă empatie. Greșim mult, învățăm prea puțin din eșecuri și ne învârtim în aceleași cercuri ani la rând. Repetăm același scenariu mai multe zile, așteptându-le pe cele două care ne scot din monotonie. Nu avem curaj sau ambiție să schimbăm o situație atunci când ne sufocă, continuăm la fel până la epuizare. Nu e nimic greșit în ceea ce am spus, dar totuși...există în noi o fărâmă de rai. Deținem și speranță, aceeași care ne împinge spre următoarea zi sau care ne omoară lent, întocmai ca otrava. 

La prima vedere, e un thriller care te ține cu sufletul la gură și nimic mai mult. În realitate, e o carte complexă despre umanitate și dispariția ei, felul cum relaționăm cu cei din jurul nostru și ce consecințe ne așteaptă când aceste interacțiuni eșuează. ​