Marceline Odette Germaine Masson s-a născut pe 4 februarie 1935 și, după spusele ei, nu a avut o viață atât de interesantă încât aceasta să merite să se afle între copertele unei cărți. Trăiește de 63 de ani în Intrarea Colibri, o alee circulată doar de proprietarii celor șase locuințe. Povestea începe cu o veste proastă - un anunț cum că intrarea Colibri va fi demolată, mobilizarea tuturor pentru a găsi soluții convenabile și amintirile lui Marceline care dau năvală rând pe rând. 63 de ani trăiți în același loc înseamnă multe amintiri, înseamnă relații strânse cu cei care-ți stau aproape și o trecere inevitabilă a timpului, cu bune și cu rele... 

Marceline avea douăzeci de ani când a intrat pentru prima dată în casa de pe colț, casa cu numărul 1 din Intrarea Colibri. Era proaspăt căsătorită cu Anatole și acum începea viața lor adevărată, singuri, nevoiți să lupte ca să le fie bine. Până de curând locuiseră cu mama lui Anatole, dar nu fusese o situație fericită pentru nimeni. Cei doi porneau la drum cu iubire și speranță, fiind asemenea tuturor tinerilor - îndrăgostiți, încrezători, luminați de vise. Pe măsură ce-și revizuiește însemnările din jurnal scrise de-a lungul anilor, Marceline descoperă că a trăit o viață plină, a iubit și a fost iubită, chiar dacă necazurile nu au ocolit-o. Viața nu trebuie să fie plină de întâmplări spectaculoase și nemaiauzite pentru a merita să fie povestită. Lucrurile simple, care nu costă nimic, dar necesită efort și implicare, sunt cele care fac viața unui om să se schimbe pentru totdeauna. În ciuda obstacolelor, a îndoielilor care au chinuit-o nopți la rând, a conflictelor și dezamăgirilor, Marceline a fost fericită cu adevărat. S-a bucurat cum a știut ea mai bine de tot ce i s-a dat, neîncercând să găsească răspunsuri la întrebări inutile sau să își facă scenarii fatidice atunci când lucrurile nu erau chiar pe roze. 

Virginie Grimaldi este o autoare extrem de populară, ocupând locul 6 în top 10 al celor mai bine vânduți autori francezi. La editura Univers au mai apărut Era și timpul să aprind iar stelele, O să înțelegi când o să fii mai mare și Parfumul fericirii e mai puternic când plouă. Virginie scrie despre viață, despre iubire, despre feminitate și încercările femeilor de a-și croi drumul într-o lume potrivnică, despre aparențe și prejudecăți, dar mai ales despre emoții, experiențe și temeri. 

Cartea o găsiți aici. 

Cu o atmosferă care amintește uneori de Diavolul se îmbracă de la Prada sau de scurta ucenicie a Serenei din Gossip Girl într-o editură de prestigiu, romanul Joannei Rakoff aruncă o privire asupra vieții literare din New York-ul anilor 1990, o lume de dinaintea digitalizării, plină de secrete și farmec. Povestea se bazează pe experiența autoarei din tinerețe, când a lucrat ca asistentă la agenția literară care îl reprezenta pe Salinger, autor cunoscut pentru discreția sa și refuzul categoric de a apărea în public. Este avertizată de la bun început să nu spere că va avea vreun minim contact cu acesta, iar dacă cumva se va întâmpla vreodată să îl prindă la telefon, să își anunțe imediat superioara. 

Fiind o tânără timidă și considerându-se suficient de norocoasă să își fi găsit o slujbă imediat după terminarea studiilor (în timp ce prietenii ei nu aveau nicio perspectivă asupra propriului viitor), Joanna învață zi de zi ce înseamnă munca într-o agenție literară. Înțelege rapid că e mai mult o secretară și că nu va reuși să citească prea curând vreunul dintre manuscrisele care se odihnesc pe biroul șefei sale. Munca ei înseamnă ascultarea casetelor pe care le primește și dactilografierea lor cu ajutorul unei mașini de scris, o muncă aproape neîntreruptă și extrem de solicitantă. După program, se întoarce acasă, în Brooklyn, într-un apartament sărăcăcios pe care îl împarte cu iubitul ei. Surpriza rutinei sale zilnice apare atunci când este însărcinată să se ocupe de corespondența lui Salinger primită de la admiratori, fiindcă acesta refuză categoric să aibă de-a face cu așa ceva. Scrisorile sunt multe, venite din toate colțurile lumii. Oameni care se regăsesc în scrierile celebrului autor și își dezvăluie poveștile de viață sau cer sfaturi legate de anumite aspecte care îi îngrijorează. Într-un impuls de moment, Joanna decide să le răspundă personal la scrisori, în loc să le livreze același răspuns sec din partea agenției. Pe măsură ce scrie tot mai mult, începe să-și descopere vocea interioară, acea voce care o caracterizează întru totul și o îndeamnă să lupte pentru visele ei. 

Anul meu cu Salinger este un memoir spumos despre lumea editorială, despre întregul proces al apariției unei cărți pe piață, perfect pentru cititori și nu numai. Munca într-o editură sau agenție literară în cazul de față pare mereu mai fascinantă din exterior decât văzută din interior. Însă Joanna se lasă cuprinsă cu totul de spațiul în care muncește și de volumele de care e înconjurată. Se minunează necontenit de norocul care a dat peste ea și începe să crească cu adevărat și să-și descopere vocea. Îmi plac mult cărțile despre cărți sau despre scriitori, cele care aruncă o privire în culise și ne arată o altă față a lumii literare, a scriitorilor pe care îi citim cu patos, a cărților care ne-au intrat la suflet. 

Cartea o găsiți aici. 

Din cauza pandemiei de coronavirus, care a escaladat extrem de rapid în întreaga lume, Jennifer Doudna a fost nevoită să se reorienteze rapid, punându-și munca de o viață în așteptare. A decis pe loc că își va folosi inteligența și echipa bine pregătită pentru a găsi modalități de a lupta cu noua boală care făcea deja ravagii în primele luni ale anului 2019. Născută și crescută în Hilo, un oraș vechi din Marea Insulă Hawaii, Jennifer a fost încă din copilărie pasionată de științe și de modul în care funcționează lucrurile . Tatăl ei era un cititor extrem de pasionat, printre autorii lui preferați numărându-se Emerson și Thoureau. Lecturile lui Jennifer erau responsabilitatea tatălui, tot el fiind cel care i-a deschis și mai tare apetitul pentru știință cu cartea lui James D. Watson, The Double Helix. După lectura acestei cărți, Jennifer începe să creadă cu adevărat că într-o zi va putea deveni om de știință, că femeile sunt capabile să excelez în acest domeniu și marea majoritatea a proiectelor în care s-a implicat au fost alese cu gândul la observația centrală a cărții lui Watson și anume - forma și structura unei molecule chimice determină rolul biologic pe care poate să-l joace. 

După nenumărați ani de studii și multă determinare , Jennifer a ajuns să lucreze la cea mai interesantă enigmă, una la care oamenii abia încep să găsească răspunsurile - de unde venim și încotro ne îndreptăm? Pornind de la aceste întrebări, precum și de dileme legate de modurile în care oamenii pot lupta cu pandemiile sau bolile genetice, s-a născut tehnologia CRISPR. Aceasta funcționează pe baza unei proteine, Cas9, care acționează ca o foarfecă - se leagă de un segment ARN care o ghidează către secvența ADN la care vrea să ajungă, iar acolo va putea fi inserată o nouă genă. Mai pe scurt, este un mod de a rescrie codul vieții. De la descoperirile inițiale și până astăzi, această tehnologie a fost restudiată și îmbunătățită, oamenii de știință fiind convinși că în viitor aceasta va fi putea fi aplicată ca un tratament capabil să anihileze virusuri. Alte aplicații ale CRISPR ar putea fi în lupta contra bolii Huntington, anemiei falciforme, surzeniei sau tulburărilor psihologice. Practic, această tehnologie permite modificarea genelor proaste și împiedicarea transmiterii lor următoarelor generații. Totodată, ar putea avea un rol în inteligența și caracterul uman, dar aceste aplicații sunt momenten simple speranțe. 

În ciuda lungimii intimidante și a multitudinii de termeni științifici. Spărgătoarea de coduri este o poveste despre viață, despre munca dedicată unui viitor mai bun. Un paradox absolut al vremurilor în care trăim este faptul că, în ciuda progreselor uimitoare din domeniul medical și științific, suntem în continuare vulnerabili în fața unor boli genetice, maladii sau, după cum este cazul, unor virusuri care au capacitatea de a se modifica rapid. Am încercat mai sus să rezum în termeni cât mai simpli proiectul lui Doudna, dar evident există o mulțime de detalii interesante care explică mult mai bine toate beneficiile sau viitoarele aplicații ale tehnologiei CRISPR. Este o descoperire uimitoare a minții umane, o unealtă care ar putea deveni un aliat de nădejde în lupta contra unor boli crunte, dar încă nu cunoaștem toate detaliile despre ea și nici prețul pe care inevitabil îl vom plăti folosindu-o. 

Cartea o găsiți aici. 

Gayle Forman este cunoscută pentru cărțile sale dedicate adolescenților, povești în care aceștia să se regăsească cu ușurință. La fel credeam și despre Suntem inevitabili, punând-o direct în categoria cărților ușurele, care reușesc să mă destindă și să-mi amintească de perioada liceului. Dar e mult mai mult decât o poveste simpatică de iubire și un slide-show cu toate binecuvântările și blestemele adolescenței. E o scrisoare de dragoste dedicată tuturor librăriilor mici, afaceri de familie care reușesc să schimbe comunitățile din jurul lor și o mărturie despre durere în toate formele ei. Un roman plin de personaje spectaculoase, care vin la pachet cu vise și temeri, atât de diferiți unul de celălalt , dar extrem de puternici împreună. 

Când era copil, Aaron credea că toate cărțile sunt magice. Acum, nu mai poate să citească decât The Rise and Fall of Dinosaurs, un volum despre dispariția celor mai mari ființe care au populat Pământul. Se simte pierdut în propria viață, copleșit de tristețe și fără nicio perspectivă îmbucurătoare asupra viitorului. Librăria familiei sale e în pragul falimentului, mama lui i-a părăsit pe el și pe tatăl său de câteva luni bune, iar fratele lui a murit, luând cu el o bună bucată din sufletul întregii familii. Aaron nu are prieteni, nu are speranțe și nu mai are nici măcar puterea de a se refugia în cărți, căci ele îi reaminstesc de toate lucrurile pe care le-a pierdut. 

Dar salvarea lui s-ar putea să fie tocmai oamenii de care refuză să se apropie. Atunci când primește o ofertă de nerefuzat pentru librăria părinților săi, Aaron este convins că toate problemele sale se vor rezolva. Însă oamenii din micul orășel în care locuiește sunt dispuși să lupte pentru a salva librăria, uimindu-l pe Aaron de puterea pe care cărțile o exercită asupra celor ce le iubesc. Uimirea lui va continua odată cu apariția lui Hannah, o tânără plină de curaj, care îi arată că viața merită trăită indiferent de obstacole. 

Suntem inevitabili este o poveste dulce-amăruie despre iubire și durere, perfectă pentru toți iubitorii de cărți. Librăria părinților lui Aaron scoate în evidență importanța acestor mici afaceri care unesc comunități și le conferă speranță în vremuri dificile. Cărțile au puteri nebănuite atunci când crezi cu adevărat în magia lor. Tema iubirii, exploatată din mai multe unghiuri - iubirea în declin a părinților lui Aaron, iubirea care aduce împreună locuitorii unui oraș în vremuri dificile, iubirea nou apărută dintre Aaron și Hannah - se împletește perfect cu tema durerii, căci ele coexistă dintotdeauna. Mi-a plăcut mult titlul romanului, care sugerează acea conexiune unică dintre doi oameni, care știu deja că le era menit să fie împreună atunci când se văd pentru prima dată, acea senzație stranie de deja-vu, deși persoana respectivă tocmai a intrat în viața ta. 

Cartea o găsiți aici. 

De la Venin, cartea lui Colin Falconer nu am mai citit ceva care să mă afecteze într-o asemenea măsură atât psihic, cât și fizic. În țara în care violența e la ea acasă, aprobată și justificată până la cel mai înalt nivel, e dificil să vorbim despre conștientizarea ei sau despre mersul la psiholog. Suntem atât de obișnuiți cu ea, cu ridicatul din umeri și traiul bazat pe individualism, încât am ajuns să nu mai reacționăm. În pandemie a crescut numărul violențelor domestice, al abuzurilor de orice fel, al violurilor. Nici înainte statisticile nu spuneau o poveste prea fericită sau măcar un mic progres în abolirea acestor fapte. Violența e peste tot în jurul nostru - de la vorba dură spusă la nervi la pumni, palme sau picioare în cap. O regăsim la locul de muncă, la școală, în aproape toate instituțiile cărora le călcăm pragul. O regăsim în vorbe și în fapte, în aproape fiecare om pe care îl cunoaștem. Dar de unde vine ea și ce e de făcut? 

Orbi tratează tema violenței și a adicției prin intermediul Alexei, o jurnalistă destul de cunoscută, care ia niște decizii extrem de proaste în viața personală. După o despărțire dureroasă, se îndrăgostește de un bărbat însurat, pășind încă o dată pe calea suferinței pe care consideră că o merită. Având în spate o copilărie marcată de violențe, Alexa urmează tiparele care i-au fost inoculate din relația părinților săi, ajungând să creadă că așa e iubirea, că nu are cum să arate altfel. Dintr-o greșeală în altă greșeală - nici această relație nu îi oferă iubire sau stabilitate, deși Alexa nu caută așa ceva. Îndrăgostită inexplicabil de acest bărbat, îi suportă abuzurile fizice și psihice, dorința de control absolut asupra ei, gelozia fără margini și izbucnirile neașteptate din motive aparent stupide. Parcursul acestei relații toxice este povestit din cabinetului psihologului la care Alexa apelează după un episod crunt de depresie. Pusă față în față cu toate mecanismele greșite după care funcționează și alege diverse persoane care să îi stea alături, femeia devine conștientă de impactul enorm pe care l-a avut copilăria sa, relația părinților asupra caracterului ei și a modului în care a ajuns să se perceapă pe sine. Cu toate traumele dezvăluite, Alexa începe să înțeleagă ce a făcut greșit, ce energii a atras în viața ei din cauza mecanismelor de apărare și a tiparelor pe care le repeta la nesfârșit și care e drumul spre vindecare. 

Orbi nu este o carte comodă, o poveste de luat în vacanță sau una pe care să o alegi când vrei să te destinzi. Orbi vorbește despre realitatea în care trăim, una deosebit de nemiloasă, despre soarta unor oameni de lângă noi, despre traumele care ne marchează pe viață și pe care nici măcar nu le cunoaștem. Este o carte care te doare și spun că doare fără să exagerez.  

Cartea o găsiți aici. 

Apărut la finele lui 2021 în colecția Anansi Fiction , Confiteor este un roman intimidant datorită dimensiunii și a multitudinii de planuri temporale pe care se desfășoară acțiunea, Un roman profund despre condiția umană, despre lipsa de iubire și consecințele sale asupra caracterului uman, despre rădăcinile profunde ale întunericului din oameni. Nu este un roman ușor, care să te relaxeze, nu este o poveste confortabilă, ci una care te va solicita la nesfârșit pe parcursul lecturii și care te va emoționa până la lacrimi. Amintirile personajului principal se tăvălesc peste tine încontinuu, fără să țină cont de ordinea cronologică sau însemnătatea care li s-a dat la momentul în care s-au întâmplat, o adevărată cascadă de emoții și sentimente care te va prinde total nepregătit. 

Adria Ardevol se naște într-o familie cu o mamă incapabilă să se impună și un tată dur, comerciant de obiecte rare. Trăiește într-o casă bogată din punct de vedere material, plină de lucruri de valoare, dar lipsită de căldură și iubire. Este nevoit să lupte cu viața și cu ceea ce simte încă din copilărie, cocoșat de așteptările tatălui său și imposibilitatea sa de a-l mulțumi sau surprinde într-un mod plăcut. Adria este un copil sensibil, cu o puternică nevoie de a fi văzut, iubit și protejat, devenit mai apoi un adult anxios, plin de angoase și temeri. Părinții săi îi par total innaccesibili, așa că începe să-i spioneze pentru a-i cunoaște mai bine, pentru a-i vedea în adevărata lor lumină. Caută cu disperare să le înțeleagă comportamentul și motivațiile, fiind condus de acea naivitate profund copilărească, de speranța că lumea ar putea arăta altfel. Tatăl visează ca numele lui să fie asociat cu gloria, cu succesul internațional, ca numele fiului său să ajungă pe buzele tuturor și îi impune acestuia reguli stricte. Obiectul central al acestui roman este o vioară făurită de talentatul Storioni, în jurul căruia se învârte viața întregii familii. Vioara are în spate o istorie sângeroasă, care poartă cititorii prin toată Europa - lagăre de concentrare, războaie și crime comise în numele aparentei dreptăți. 

Blestemata vioară este cel mai de preț obiect deținut de tatăl lui Adria și își va continua istoria aducând nenumărate necazuri în viața băiatului deja încercat. Este și motivul pentru care Adria va pierde singura iubire adevărată din viața lui, romanul fiind o scrisoare de dragoste dedicată Sarei, această femeie pe care a iubit-o nepus și căreia vrea să i se confeseze până la cele mai profunde straturi ale personalității sale. Ajuns la maturitate, Adria vede pentru prima dată lucrurile cu adevărat importante pe care le-a ratat de-a lungul timpului și își dorește ca Sara să îl înțeleagă cu adevărat, să îi înțeleagă motivele și disperările, dar și sentimentele profunde față de ea. Motivul din spatele acestei fugi nebunești prin propriile amintiri îl vom afla aproape de final, o tușă menită să stârnească un nou val de compasiune pentru protagonist. 

Cartea o găsiți aici. 

În pragul Războiului de Independență din 1877, doi tineri se îndrăgostesc iremediabil. Orbiți de pasiunea nou descoperită și fiorii primei iubiri, își consumă iubirea chiar sub ochii vigilenți ai părinților și a unei dădace mai atentă decât un vultur. Fundalul iubirii lor este plin de plimbări lungi prin natură, discuții care durează ore întregi, partide de vânătoare și emoții care îi lasă fără suflare. Deși sunt tineri și naivi, știu deja că au găsit ceea ce visează orice om - un suflet-pereche, o sursă de fericire pentru o viață întreagă. Războiul îi obligă să se maturizeze rapid - el pe câmpul de bătălie, iar ea ca soră de caritate, în slujba celor răniți. Despărțirea îi aruncă într-un univers complet nou, în care nu-și mai găsesc locul, în timp ce lumea din jur se prăbușește treptat. Dorul, simțit pentru prima dată la intensitate mare, este singurul care îi mai ține în viață zi după zi. Gândurile, temerile, incertitudinea legată de viitorul lor - toate îi chinuie în fiecare clipă în care sunt departe unul de celălalt. În ciuda tuturor riscurilor la care se supune, domnița pleacă în căutarea iubitului ei, chiar de-ar fi ultimul lucru pe care îl face pe acest pământ... 

Amintind de Invitația la vals a lui Mihail Drumeș, 1877 este o carte-document despre perioada Războiului de Independență și o poveste de dragoste care sfidează timpul. Un roman care îndeamnă la visare datorită purității, curajului și demnității oamenilor care trăiau pe atunci, datorită valorilor în care credeau cu tărie și pe care le respectau cu sfințenie, a peisajelor sociale și a felului în știau să se bucure de orice lucru mărunt. Războiul, cu toate pericolele sale văzute și nevăzute, îi pune la încercare pe oameni din toate punctele de vedere, dar marea majoritate își asumă responsabilitățile cu mândrie, dorind să contribuie la finalul acestei perioade tulburi. Se simte o melancolie profundă pe fiecare pagină dedicată celor doi îndrăgostiți, un dor nestins care le dă puterea de a continua. Iubirea era pusă pe un piedestal în acele vremuri, fiind singurul vis la care putea ajunge aproape orice om. Iubirea era pentru o viață întreagă și se construia treptat, prin priviri, discuții, atingeri timide. 

Citind acest roman, ai impresia că asiști la dezvăluirea unui lumi dispărute, una în care oamenii aveau prea puțin și se bucurau aproape întotdeauna. O lume care strălucește mai puternic decât cea în care trăim azi, o lume care se baza pe valori și în care oamenii erau mai apropiați unul de celălalt, puneau mai mult preț pe interacțiune, pe sentimente, pe viață pur și simplu. 

Cartea o găsiți aici. 

Începem cu sfârșitul e una dintre cele mai frumoase povești pe care le-am citit. A ridicat destul de mult ștacheta pentru viitoarele lecturi de anul acesta și a reușit să mă absoarbă cu totul într-un timp relativ scurt. Un roman despre iubire în toate formele ei, despre destin și liberul arbitru, despre dificultatea de a fi om și a jongla cu toate pentru a stabili un echilibru. Nu are un final fericit, ci unul dulce-amărui, la fel ca multe lucruri din viața omenească, reușind să surprindă toate tușele realității de zi cu zi. 

Duchess și Robin nu s-au putut baza niciodată pe mama lor. Robin o consideră pe Duchess mama lui, cea care are grijă să nu i se întâmple nimic, să fie hrănit corespunzător, să se odihnească, să meargă la școală. Viața lor a fost dificilă de când s-au născut și au învățat să se bucure de micile momente de liniște. Mama lor, Star, a fost la fel de încercată încă din adolescență, când iubitul i-a ucis sora într-un accident nefericit. Vincent, un băiat speriat de doar cincisprezece ani, a cunoscut duritatea vieții din momentul în care a fost condamnat la zece ani de închisoare într-un penitenciar de maximă securitate. Un băiat timid ajuns în mijlocul unor oameni extrem de periculoși și frustrați. Experiența închisorii îl schimbă pentru totdeauna, dar iubirea pentru Star nu dispare niciodată. Vincent își dedică viața unei promisiuni făcute în adolescență, dând dovadă de un spirit de sacrificiu letal. 

Un incident nefericit în închisoare și o nouă condamnare îl țin departe pe Vincent pentru încă 20 de ani. După 30 de ani trăiți departe de tot ceea ce iubea, Vincent revine în orașul natal, hotărât să ia viața de la capăt. Doar că destinul îl pune la încercare încă o dată, iar bărbatul preferă să salveze ce are mai scump pe lume decât să trăiască o viață lipsită de sens. Consecințele faptelor sale se vor răsfrânge asupra copiilor lui Star, a bunului său prieten, Walk și a întregului oraș. Vincent și Duchess sunt ca două raze de lumină care demonstrează că poți ieși cu demnitate din orice situație, oricât de urâtă ar fi ea. Sunt dovada vie a iubirii și a empatiei, a unui sacrificiu dus la extrem pentru cei pe care0i iubești. Deși este considerat un thriller, romanul este liric până în profunzimea lui, cu o scriitură incredibil de frumoasă și de sensibilă. 

Chris Whitaker surprinde cu naturalețe tușele caracterului uman, prejudecățile oamenilor și aparențele după care aceștia sunt judecați de către semenii lor. Personajele sunt extrem de bine construite, captivante, extrem de diferite unele de altele. Aduse împreună, formează un tablou realistic despre societate în care trăim, lucrurile și emoțiile care ne formează ca oameni. Autorul trece cu ușurință de la blândețea lui Walk, polițistul local ancorat în trecut la duritatea și franchețea măcelarului Milton, de la neputința și anxietatea lui Star la maturitatea dobândită prea devreme a lui Duchess. Fiica lui Star, acest copil devenit prea devreme om mare, care afirmă despre ea că este o proscrisă , reprezintă motorul acțiunii, piesa de rezistență din orice situație, un personaj complex, cu efect răsunător asupra tuturor celorlalți. În ciuda percepției despre sine, Duchess este un suflet sensibil, dispus oricând să renunțe la propria fericire pentru cea a oamenilor pe care-i iubește, un copil plin de speranță că lumea s-ar putea schimba, că lumea ar putea să o lase să guste măcar puțin din acea liniște la care visează.

​Este un roman complex, uimitor, profund, generator de emoții puternice și mi-e greu să vorbesc despre el deoarece nu pot să-i redau în cuvinte magia de pe fiecare pagină. La fel ca multe alte cărți care mi-au intrat în suflet, Începem cu sfârșitul va deveni una dintre recomandările mele de căpătâi. 

"-Mi-aș fi dorit să existe o cale de mijloc, știi? Pentru că undeva la mijloc trăiesc oamenii. Viața nu trebuie să te fie ceva de genul totul sau nimic... înoată sau îneacă-te, cam așa. Cei mai mulți oameni calcă pur și simplu apa - și asta mi se pare îndeajuns. Pentru că atunci când tu te îneci, ne tragi și pe noi după tine."

"-Așa că, atunci când tu mi-ai arătat toată această frumusețe, toate lucrurile astea pe care tu le vezi și pe care crezi că le văd și eu... Trebuie să știi că toate pălesc în comparație cu ce am văzut eu în trecut. Movul ăsta, a arătat ea către afinele crescute la marginea drumului, îmi amintește de coastele ei lovite până s-au învinețit exact așa. Apa albastră... ochii ei, suficient de limpezi ca să-ți dai seama că nu mai exista îndărătul lor niciun suflet. Tu respiri aerul și crezi că e proaspăt, însă eu nu pot respira nici măcar o dată fără să simt hăul de-aici, a urmat ea, lovindu-se cu putere în piept. Eu sunt singură. Voi avea grijă de fratele meu, iar tu ne vei părăsi pentru că nu-ți pasă de noi cu adevărat. Și poți spune tot ce dorești, tot ce crezi că mă va face să mă simt mai bine. Dar știi ceva, Hal? Du-te dracului. Cu tot cu Montana ta, acrii tăi și animalele tale și...
Duchess a simțit cum începe să-i tremure vocea, așa că s-a oprit."

"-A spus că în viață nu trăiești decât o singură mare poveste de dragoste. Și te poți socoti norocos dacă ai avut parte de ea. Orice relație aflată în umbra acesteia e ca și inexistentă."

"-În viețile noastre există oameni pentru care am face orice. Iar tu știi asta mai bine decât orice altcineva."


Cartea o găsiți aici. 

Anul trecut, în preajma Crăciunului, mă delectam cu cartea asta în scurtele pauze de la muncă și visam la zilele libere ce urmau să vină, zăpadă multă și ciocolată caldă. Zăpada a venit după sărbători, dar e la fel de fascinantă, iar ciocolata caldă încă nu am apucat s-o beau. În ciuda condițiilor nu tocmai ideale de lectură, Anul viitor pe vremea asta este o poveste romantică, sensibilă, un roman plin de căldură despre iubire și destin. Dacă v-au plăcut cărțile lui Josie Silver sau romanul scris de Holly Miller, Te-am iubit deja în visul meu, cu siguranță veți savura și această poveste. 

Minnie și Quinn au venit pe lume la același spital, în noaptea de Anul Nou. Încă de la început, norocul a fost de partea lui Quinn, acesta primind premiul pentru cel dintâi născut  al anului. Norocul nu l-a părăsit nici mai târziu, în timp ce Minnie a avut parte de nenumărate ghinioane, exact în ziua aniversării ei. Viețile celor doi sunt cum nu se poate mai diferite, deși ceva îi leagă unul de celălalt în mod inevitabil. După aproape treizeci de ani, drumurile lor se reîntâlnesc. Minnie e pe cale să-și piardă casa și afacerea, în timp ce Quinn este un om de afaceri șarmant, prosper și plin de succes. Sunt doi oameni foarte diferiți, plini de prejudecăți despre viața celor din jur, nepregătiți pentru surprizele destinului în ceea ce-i privește. În timp ce Minnie consideră aroganța lui Quinn atuul datorită căruia a reușit în viață și are o percepție complet greșită asupra vieții lui, Quinn consideră că norocul ți-l faci singur, iar Minnie eșuează lamentabil în toate aspectele vieții sale tocmai pentru că se bazează pe ceva mai presus decât ea, niște forțe pe care nu le poate controla. Întâlnirile dintre ei se tot repetă, destinul încearcă să le șoptească ceva, dar cei doi refuză să vadă adevărul din fața lor. În ciuda diferențelor dintre ei, există ceva care îi tot aduce împreună, există o dorință de a-l cunoaște mai bine pe celălalt și o împotrivire irațională din partea amândorura. Doar timpul va decide mersul lucrurilor și situațiile aproape inexplicabile în care se vor găsi cei doi tineri născuți într-o noapte de Anul Nou... 

Anul viitor pe vremea asta este romanul de debut al lui Sophie Cousens și a devenit peste noapte bestseller. Autoarea a fost producător de televiziune în Londra timp de doisprezece ani, iar în prezent locuiește pe insula Jersey, unde își crește cei doi copii și continuă să scrie. Povestea lui Minnie și a lui Quinn este încă un exemplu al iubirii care poate trece peste toate diferențele și prejudecățile, peste toate obstacolele lumii înconjurătoare atunci când e suficient de puternică. Destinul ne arată de multe ori care ne e calea, dar în naivitatea și inconștiența noastră refuzăm să vedem drumurile care au fost deschise deja pentru noi. 

Cartea o găsiți aici. 

Într-o suburbie elegantă din New York, un adolescent se furișează în casele vecinilor, le scotocește prin calculatoare și le află secretele ascunse. Face acest lucru dintr-o îndemânare excepțională și o curiozitate tinerească, una care sfidează pericolul și consecințele aferente faptelor sale. La scurt timp după ce este descoperit de către mama sa și pedepsit, apare cadavrul unei femei din cartier, dată dispărută în urmă cu câteva zile. Secretele tuturor încep să iasă la iveală rând pe rând, ancheta poliției fiind un factor de presiune extremă asupra locuitorilor cartierului. 

Mama adolescentului aventurier scrie două scrisori anonime pe care le lasă în pragul caselor pe care fiul său susține că le-a spart. Una dintre scrisori, adresată unei doamne recent mutate în cartier, stârnește o adevărată vâlvă și o căutare neobosită a adevărului. Nu mai trece mult timp și aproape toți vecinii sunt interogați de poliție, obligați să își scoată la iveală cele mai murdare secrete, lucrurile care îi fac vulnerabili în fața tuturor. Fiecare are ceva de ascuns, iar ancheta poliției se mișcă din ce în ce mai greu după mărturiile celor implicați. Oamenii se prefac aproape tot timpul, chiar și când vine vorba de aspecte neînsemnate ale vieții. E greu să cunoști cu adevărat pe cineva atunci când măștile se schimbă constant. 

Shari Lapena are un stil extrem de captivant și reușește să surprindă de mai multe ori pe parcursul acțiunii. Tenebrele caracterului uman, secretele și măștile de zi cu zi sunt ziduri pe care majoritatea oamenilor le construiesc cu propriile mâini, simțind o teamă inexplicabilă de a se arăta așa cum sunt în fața celorlalți. Frica poate naște monștri, iar societatea în care trăim ne îndeamnă (subtil sau nu) să evoluăm constant, să creștem, să fim mereu într-o competiție. Tocmai de aceea am ajuns să vorbim mereu despre ce ne-am cumpărat, ce achiziții avem planificate în viitor, cât de mult au costat toate lucrurile care ne fac viața mai ușoară. Prea puțin ne pasă de problemele celor din jurul nostru, prea puțin întrebăm pe cineva ești bine? sau ai nevoie de ajutor? , prea rar ne gândim și la lucruri sau situații care nu au legătură cu noi. 

Cartea o găsiți aici.