"Este o carte pe care-am eliminat-o ca pe-o piatră la rinichi. Și tot nu mă simt bine." , spune autoarea despre acest roman-confesiune al unei relații catastrofale mamă-fiică. Așa cum am fost avertizată din titlu, nu am râs deloc. Nici n-aveam motive - narațiunea curge ca o apă învolburată, plină de sentimente acumulate de-a lungul anilor, frici, anxietăți și dureri, momente de cumpănă și momente măcar puțin fericite. O confesiune ca o cascadă, care te prinde în mreje, te sufocă și într-un final te eliberează suficient cât să tragi o gură de aer. O relație defectuoasă încă din copilărie, care se alimentează pe parcursul anilor cu frustrări și vorbe urâte, cu învinuiri și nenumărate trimiteri la sacrificiile făcute ; o relație ca un vulcan, care se termină cu o sinucidere și multe regrete. 

Raluca Feher e tăios de sinceră, bulversantă și totuși optimistă în ciuda concluziei spre care ne conduce acest roman - suntem toți duși cu capul, într-un fel sau altul. Nevoiți să ne adaptăm nebuniei altora, iar pe urmă să o dezvoltăm pe a noastră. Să jonglăm cu nebuniile tuturor în fiecare zi și să ne prefacem în tot acest timp că suntem normali sau cel puțin că nu ne-am pierdut de tot în peisaj. 

Să nu râzi :(( e povestea unei relații abuzive mamă-fiică ; o mamă dominatoare în toate aspectele vieții copilului său, care s-a sacrificat o viață întreagă pentru cei cărora le-a dat viață, așteptând din partea lor același grad de devotament sau poate chiar mai mult, care s-a descurcat singură toată viața, căci bărbații sunt inutili și care vrea să controleze tot ceea ce se întâmplă în jurul ei. O femeie care s-a pus mereu pe primul plan în pofida propriei fiice, repetându-i acesteia neîncetat aceleași clișee și prejudecăți cu care a fost crescută și ea, inoculându-i de mică ura față de sexul masculin și predispoziția la așa-zisul sacrificiu ​pe care trebuie să-l faci pentru urmașii tăi. Mereu nemulțumită de realizările propriilor copii, se întreabă mereu de ce nu i-au moștenit ambiția de a deveni cineva, deși ambiția ei se măsoară doar prin vorbe urâte și judecăți emise spontan. A încercat toată viața ei să îi îndrume pe toți, însă niciunul nu a luat-o în seamă - toată înțelepciunea ei s-a dus pe apa sâmbetei, evident. Își dorește ca propriii copii să realizeze ceea ce ea n-a putut și chiar mai mult, chiar dacă ei își doresc lucruri total diferite. Până la urmă, cum ar putea ei să știe ce-și doresc? E mama lor, ea știe cel mai bine ce fel de viață ar trebui să trăiască. 

Pornind de la această mamă, pentru care nimic nu e suficient de bun sau de bine făcut, relația mamă-fiică se dezvoltă de la bun început pe premise total greșite. Avem pe de o parte personajul părintelui manipulator, capabil să-și calce în picioare propriul copil pentru a obține ceea ce dorește și a arăta bine în ochii lumii. Iar de cealaltă parte, se află copilul care crește într-o tensiune continuă, incapabil să înțeleagă de ce niciodată nu procedează corect, de ce nu poate să fie iubit necondiționat, de ce toate lucrurile din viața lui trebuie să se petreacă forțat. Un copil trist, devenit apoi un semi-adult plin de ranchiună și frici, incapabil să se descurce în jungla numită viață, incapabil să creadă că există oameni care nu vor să-l rănească, oameni demni de încredere și respect. 

Această carte te pune pe gânduri, căci recunoști în ea un tipar des întâlnit în viața de zi cu zi, din ce în ce mai des întâlnit într-un secol obsedat de viteză și control. Cred că a fi părinte nu e o normă socială la care trebuie să se supună oricine, ci mai degrabă o chemare, o dorință adâncă de a iubi pe cineva necondiționat, de a-l îndruma prin viață la fiecare pas, lăsându-i în același timp libertatea de a-și făuri singur destinul. E cel mai frumos și cel mai greu lucru din lume. E o relație în care orgoliile personale și visele neîmplinite nu au ce căuta. 

Cartea o găsiți aici. 

​Creierul uman rămâne în continuare unul dintre cele mai mari mistere , asupra căruia se efectuează nenumărate studii și se emit fel și fel de supoziții. Știm doar o mică parte din misterele lui, cum funcționează și cum se adaptează constant pentru ca totul să funcționeze în limite normale. Ceea ce nu știm cântărește mult mai mult și probabil că va rămâne un mister permanent, o provocare pentru cercetători, medici și oameni de știință. Iar cele mai interesante descoperiri despre creierul uman sunt cele legate de devierile lui, de modul în care oamenii cu anumite boli sau care suferă de maladii rare reușesc să se adapteze lumii exterioare. 

Extraordinarele povești relatate de Helen Thomson în această carte au fost culese datorită unui celebru neurochirurg, dar și scriitor - Oliver Sacks - care a vorbit în nenumărate rânduri despre bolile creierului, reușind să îmbine perfect ficțiunea cu studiile sale medicale. Autor al celebrelor romane Omul care își confunda soția cu o pălărie, Văzând glasuri, Un picior de sprijin etc. Sacks a reușit să aducă un pic de lumină asupra creierului uman, în mare parte datorită muncii sale, dar și a talentului extraordinar de a explica știința prin intermediul ficțiunii. De neconceput conține nenumărate referințe la cărțile sale, fiind cumva un reper bine stabilit al poveștii și o sursă de inspirație pentru toți cei care se încumetă să scrie despre misterele creierului. 

De neconceput adună laolaltă nouă creiere îndelung studiate, cărora niciun neurolog, psiholog sau psihoterapeut nu au reușit să le dezlege misterul - bărbatul care nu uită nimic, femeia care nu își recunoaște propriile amintiri, femeia care se pierde în propria casă, bărbatul care se transformă în tigru, ziaristul care vede culori care nu există în viața reală etc. Oameni-mister cu creiere la fel de complicate, care trăiesc în lumi la care ceilalți nu au acces și probabil nu vor avea niciodată. Creierul uman are nenumărate mecanisme prin care supraviețuiește atât traumelor, cât și accidentelor minore din viața de zi cu zi. E incredibil cum un singur organ poate să susțină un corp, să îl îndrume, să îi semnalizeze pericolele și să-i dea ordine în fiecare secundă a fiecărei zile. Dar creierul, oricât de inteligent ar fi, poate fi păcălit prin diverse metode, cuvinte sau tehnici. Funcționează perfect, menținând un echilibru fragil, care poate fi totuși distorsionat de diverse evenimente. Există clipe sau momente care marchează pentru totdeauna felul în care funcționează creierul uman, aducând după sine nenumărate mecanisme de supraviețuire și apărare. Creierul se schimbă constant de-a lungul vieții, această readaptare constantă la factorii interni și externi fiind misterul cel mai studiat de către oamenii de știință. 

Ce transmite această carte despre specia noastră? Faptul că suntem capabili să suportăm mult mai mult decât am crede, dar și crudul adevăr al fragilității noastre ca ființe. Creierele noastre sunt bizare, reacționează de cele mai multe ori în moduri neașteptate și pot fi influențate de diverși factori. Depindem de ele într-o mare măsură, dar și de substanțele pe baza căruia funcționează și care (s-a descoperit destul de recent) explică anumite comportamente umane sau tipare des întâlnite. 

O lectură extrem de interesantă, obligatorie pentru fanii lui Oliver Sacks, dar și pentru cei pasionați de misterele corpului uman. Cartea o găsiți aici. 

Expelliarmus. 

Așa m-am simțit după cartea Ioanei. Dezarmată, lipsită de orice putere și totuși, mai conștientă ca niciodată de darul neprețuit pe care l-am primit. Maternitatea e un amestec de vulnerabilitate și putere, care dansează în fiecare zi în sufletul tău. Ești alt om. Conștientizezi mai intens fiecare pericol. Te frămânți mereu. Îți faci procese de conștiință din orice lucru minor. Iubești cum n-ai iubit niciodată. Te îndrăgostești din nou de basme și povești cu zâne, de Harry Potter și lumile lui magice, înveți să desenezi și să răspunzi la orice întrebare posibilă de pe pământul ăsta. (Referințele legate de Harry Potter e unul dintre motivele pentru care iubesc această carte.) 

Concepută ca o scrisoare de dragoste / confesiune, Poveste pentru Maria surprinde cadre importante, întâmplări amuzante și amintiri din viața autoarei alături de fiica ei. După cum veți observa încă din primele pagini, nu lipsesc desenele cu dragoni, nenumăratele referințe la universul lui Harry Potter, multă iubire și umor cât cuprinde. M-am așteptat să mă emoționeze până la lacrimi. Nu m-a dezamăgit. Plângeam o grămadă și înainte să devin mamă, nu am avut niciodată o problemă cu asta. O carte bună, un film de dragoste, o frază care să-mi atingă coardele sensibile. Toate îmi smulgeau lacrimi. Dar acum s-a schimbat ceva. Nu mai plâng atât de ușor, dar hohotesc cu suspine atunci când citesc confesiunile altor mame, temerile și presiunea pe care le simt (și le transpun atât de firesc în cuvinte) și orice undă de sinceritate legată de parenting. Pentru că, așa cum spune și Ioana, avem o imagine mult prea roz despre rolul de mamă și chiar și înainte de el. De când anunți pe toată lumea că ești însărcinată, încep să curgă replicile de genul E cea mai frumoasă perioadă din viața unei femei , Odihnește-te cât mai poți, O să vezi tu după... , Ce mare te-ai făcut și altele din aceeași categorie. Urmează perioada de după naștere, când te simți bombardat de sfaturi din toate părțile, milioane de sugestii inutile și ce să faci dacă... de care nu ai nevoie absolut deloc. Această tiradă a lucrurilor bine făcute continuă mulți ani de acum încolo, căci mereu va exista cineva care să îți spună unde greșești și cum să remediezi situația. Cele mai aprige dătătoare de sfaturi sunt chiar celelalte mame. Le întâlnești în parc, pe stradă, în toate locurile publice. Sfaturile lor nu încetează nici când ajungi acasă, căci ele răzbat pe toate rețelele sociale. Atâta timp cât nu te simți capabilă să spui STOP. Și pornind de la această realitate, de la cel mai dur complex de judecată din întreaga lume, cel al mamelor atotștiutoare, Ioana a scris capitolul meu preferat din întreaga carte, Mama e rea. Cel care mi-a smuls cele mai multe lacrimi. 

Și mai sunt toate momentele alea în care te copleșește teama, teama că s-ar putea întâmpla ceva cu copilul tău și că poate n-o să fii în stare să-l protejezi. Teama asta nu dispare niciodată, dar nimeni nu îți spune lucrul ăsta. Înveți să trăiești cu ea, să o accepți și să o folosești ca pe un aliat de nădejde. Momentele în care simți iubirea ca pe o povară imposibil de dus, ca pe cea mai mare responsabilitate din lume și iarăși teama că nu o să fii suficient de bună pentru a te bucura cu adevărat de ea. Momentele în care nu știi ce să-i spui copilului tău, în care lacrimile te inundă fără să poți explica concret motivele din spatele lor, miile de întrebări la care poate nu ai răspuns și standardul constant de a fi un exemplu potrivit pentru puiul de om care urmează să pășească în viață. 

Poveste pentru Maria e un roman de o sinceritate pură, o confesiune despre meseria de părinte, căreia nu-i lipsesc părțile mai puțin luminoase și nici adevărurile care taie în carne vie. Ioana adună laolaltă toate stările și sentimentele care te încearcă în relația cu copilul tău și care ar putea părea bizare în opinia unora sau de-a dreptul scandaloase. Într-o lume plină de mame perfecte, mereu impecabile și cu copii exemplari, avem nevoie de mame normale, care se simt capabile să vorbească despre tot ceea ce se întâmplă în spatele cortinei. 

Cartea o găsiți aici. 

Un roman care sfidează limitele absurdului și ale nebuniei, pentru a evidenția atât limitele speciei umane, cât și ambițiile fără sens care duc la declin. Acțiunea se petrece într-un spital de psihiatrie și gravitează în jurul unei somități medicale care își tratează pacienții la fel cum face un păianjen cu o muscă. Frizând orice fel de limitare, personajele se dezlănțuie pe tot parcursul romanului cu o forță asemănătoare unui uragan, arzând ca un foc de paie și distrugând tot ceea ce mai putea fi considerat normal sau uman. În jurul respectatei psihiatre se adună doar oameni importanți, recunoscuți de societate sau servind cu succes planurilor infame din mintea dr. Samson. Oricât de tare m-ar fi șocat replicile sau acțiunile personajelor, romanul mi-a demonstrat de fiecare dată că se poate și mai rău, și mai murdar, și mai aiurea. Caracterele umane se dezvăluie în toată splendoarea și mizeria lor, într-un roman al absurdului, construit într-o manieră impecabilă. 

În spatele acestui roman psihedelic, ieșit din comun și lipsit total de tiparele clasice, se află propria experiență a autoarei cu sistemul medical românesc. Ea reușește cu succes să portretizeze nu doar problemele acestui sistem bolnav, dar mai ales dezumanizarea celor care îi țin frâiele în mâini. Dr. Samson, reputat psihiatru, se folosește de pacienții săi pentru a obține funcții cât mai înalte, beneficii materiale și relații, fiind evident faptul că ea însăși are nevoie de tratament specializat. Felul în care influențează viețile pacienților săi nu e doar imaginea unui om corupt de puterea pe care o deține, ci a unei societăți menite să distrugă și să manipuleze. Dr. Samson e ea însăși un produs defect al sistemului, care perpetuează aceleași tradiții și torturi. E evident încă de la începutul romanului că totul se va termina într-un dezastru capital, nelipsind totuși personajele care încearcă să îndulcească situația, luptând cu ororile sistemului. Din ce în ce mai surprinzătoare, acțiunea sfidează orice regulă a bunului-simț, a vorbirii coerente sau a faptelor asumate. Totul e un mare haos, o nebuloasă din care nu mai înțelegi nimic, o relatare înspăimântătoare a tenebrelor caracterului uman. 

Nu cred că am mai citit vreun thriller asemănător cu Regina nebunilor, care a fost o surpriză extraordinar de plăcută (un autor român nou descoperit) , o carte spectaculoasă în cel mai murdar și neobișnuit sens al cuvântului ; explorarea celor mai rele gânduri și fapte de care e în stare caracterul uman și portretizarea fidelă a unei societăți bolnave nu fac decât să ne pună față în față cu propriii demoni, să devină o oglindă care nu poate fi păcălită prin niciun mijloc. Suntem față în față cu NOI, societatea pe care am creat-o și pe care o blamăm, față în față cu defectele și ambițiile care se întorc ca un bumerang asupra normalității pe care o dorim cu atâta disperare. 

Cartea o găsiți aici.