Ficțiune 

1. Anna Hope - Sala de bal 
2. Guillaume Musso - Fata și noaptea 
3. Bryn Greeewood - Partea urâtă și minunată a lucrurilor 
4. Hanya Yahagihara - O viață măruntă 
5. Delia Owens - Acolo unde cântă racii 
6. Graham Moore - Zilele din urmă ale nopții 
7. Alex Michaelides - Pacienta tăcută 
8. Ruth Ware - Moartea doamnei Westaway 
9. Elif Shafak - 10 minutes 38 seconds in this strange world 
10. Kate Quinn - Rețeaua Alice 
11. Stephen King - Străinul 
12. Melanie Benjamin - Soția aviatorului 


Non-ficțiune 

1. Luke Dittrich - Pacientul H. M. 

Cărți pentru copii 

1. Oliver Jeffers - Noi suntem aici 
2. Helene Druvert - O mică plimbare cu Mary Poppins 
3. David Hockney, Martin Gayford - O istorie a imaginilor 
4. Iulian Tănase - Extraordinara călătorie a ariciului Ariston 
5. Malala și creionul magic 
6. Lydia Ugolini - Căței bogați, căței săraci 
7. Phil Knight - Shoe dog 

"Ca doctori, putem să ne mințim că pacienții ajung să-și accepte boala. Cu siguranță, medicilor și asistentelor le este mai ușor să facă față dacă îngrijesc oameni care s-au împăcat cumva cu situația în care se află. Aceasta deoarece, atunci când este vorba despre diagnostice incurabile, nu poți să nu te gândești la futilitatea unei mari părți a muncii tale. Facem mult bine și îi vindecăm pe majoritatea celor pe care îi consultăm, dar există cazuri în care medicina modernă încă nu poate înfrânge boala." 

Să practici una dintre cele mai fascinante meserii din lume e un privilegiu extraordinar. Să le povestești și altora despre munca ta, o dovadă de curaj și de auto-cunoaștere a tuturor calităților și defectelor care te-au modelat de-a lungul timpul și te-au călăuzit pe acest drum. Dr. Niall Tubridy, neurolog la St Vincent's Private Hospital, își deschide inima în acest roman care îi celebrează munca, dar și provocările zilnice pe care le întâmpină în contact cu pacienții săi. Neurologia e una dintre cele mai ciudate specialități, în care simptomele nu sunt întotdeauna ceea ce par, cele mai banale fiind prevestitoarele unor adevărate catastrofe. Majoritatea diagnosticelor neurologice înseamnă schimbări majore în viața unui pacient, fie că vorbim despre vorbire, mers, senzații sau durere. Nu e ușor să îi spui unui om că va fi nevoit să o ia de la capăt, să învețe să trăiască din nou, adaptându-se deficitelor sale și ideii că va avea nevoie de ceilalți pentru lucruri altădată banale. Unii pacienți acceptă diagnosticul destul de ușor (sau cel puțin așa dau impresia) , în timp ce alții nu se pot adapta niciodată la noua lor condiție. În aria neurologiei intră și multe boli cronice, care în trecut erau considerate condamnări la moarte, dar care astăzi pot fi ținute sub control datorită progreselor făcute de medicina modernă - de exemplu scleroza multiplă. 

Viața de zi cu zi într-un spital nu se aseamănă cu nicio altă existență - e plină de provocări, puzzle-uri de rezolvat, mistere și întrebări nenumărate, toate având ca scop salvarea vieților umane. Înainte de această etapă e facultatea de medicină, o perioadă caracterizată de o acumulare nesfârșită de cunoștințe și relațiile dintre ele. Informația însă reprezintă doar o mică parte a meseriei, să-i spunem fundație, căci viața în spital înseamnă să faci parte dintr-o echipă care trebuie să funcționeze perfect, să îți coordonezi mișcările în funcție de ceilalți și uneori contratimp, să oferi atât diagnostice corecte, cât și compasiune și înțelegere pentru pacientul tău. Să fii acolo pentru ceilalți, să fii capabil să înțelegi toate perspectivele unui caz și să tratezi fiecare om ca și cum ar fi cel mai important pacient al tău. Fața ta, vocea ta, gesturile tale vor fi cele pe care și le va aminti mereu când vine vorba despre momentul în care viața i s-a schimbat. Indiferent că s-a schimbat în bine sau în rău. 

"Ceva atât de banal precum un sughiț - un fenomen pe care l-am experimentat cu toții - poate apărea din cauza faptului că mâncarea a luat-o pe calea greșită sau poate fi semnul unei leziuni cerebrale cataclismice. Astfel că, în timp ce oamenii normali așteaptă ca un episod e sughiț să treacă de la sine ori își țin respirația ca să-l oprească, un neurolog care sughiță își va face griji în legătură cu trunchiul cerebral." 

Cartea doctorului Tubridy combină cu succes cazurile care i-au rămas în memorie de-a lungul anilor și provocările meseriei pe care a ales-o. Sinceritatea sa nu se rezumă doar la bucuriile pe care le simte când pacienții îi mulțumesc sau merg acasă pe propriile picioare, ci și la îngrijorările din miez de noapte, imposibilitatea de a găsi un tratament potrivit pentru unii pacienți, anunțarea deceselor și învățarea continuă pentru a avea succes în acest domeniu. Oamenii se află în cea mai înspăimântătoare și vulnerabilă situație atunci când ajung în fața unui medic - nu e uțor să jonglezi cu atâtea emoții și temeri, să îți faci meseria așa cum ai învățat și să nu te implici prea mult pentru ca sufletul tău să rămână intact și capabil să facă mai mult bine. Există limite clar stabilite în medicină, dar partea cu implicarea e cel mai greu de gestionat - ești și tu om, ai și tu o familie, nu poți suferi pentru fiecare pacient la fel de mult. Dar în același timp, chipul fiecărui pacient e chipul unui om drag care s-ar putea afla cândva în aceeași situație, îți dorești cu disperare să îl ajuți si să-i îmbunătățești viața, să-i schimbi cumva destinul sumbru. 

Un alt neurolog celebru ale cărui cărți m-au fascinat la fel de mult e Oliver Sacks și vă asigur că veți fi captivați cu totul în poveștile lui. O viața întreagă dedicată oamenilor e o viață care te-a modelat în toate felurile posibile, te-a provocat să te lupți cu moartea, să ai curaj și să mergi mai departe indiferent de obstacole.

​Cartea o găsiți aici. 

Mai periculos. Mai determinat. Mai îndrăgostit. Mai vulnerabil. Un oraș nou și infinite posibilități. O nouă poveste de dragoste, care eclipsează toate momentele dinaintea ei. Posibil o nouă carieră. În lumea filmului. Mulți oameni care s-ar putea să-i încurce planurile. Un nou șir de victime. Un trecut care vrea cu orice preț să iasă la iveală. 

Faimosul librar obsedat de dragoste, Joe Goldberg, se află acum în LA. După ce a lăsat un șir de cadavre prin tot New-York-ul, vrea să o ia de la capăt, vrea să iubească sincer și să ducă o viață (aproape) normală. Însă vechile obsesii și temeri își fac loc în fiecare aspect al noii sale vieți, iar trecutul pare imposibil de depășit. Oamenii sunt altfel în LA, viața se învârte în jurul aspirațiilor înalte legate de lumea filmului, toată lumea vrea să producă ceva, să joace ceva, să filmeze povești cu sens. Dar Joe nu se poate adapta acestui ritm nebun, e doar un librar care vrea să fie iubit și nimic mai mult. Toată viața lui pare să se rupă în bucăți (din nou). Până când o cunoaște pe Love. Până și numele ei răsună ca un ecou despre viitorul lor luminos, iar viața ei pare desprinsă dintr-un basm. Love e putred de bogată, are un frate geamăn dependent de droguri, Forty (pe care Joe îl va struni cu greu) și niște părinți adorabili, care sunt la fel de îndrăgostiți după mai bine de douăzeci de ani de căsătorie. Evident că Joe cade în capcana aceluiași cerc vicios din toate relațiile anterioare, în special după ce află că fata bogată îl place cu adevărat și vrea să petreacă timp în compania lui. Love e diferită, iar Joe deja visează la viața lor împreună, mereu înconjurați de lux și lipsiți de griji. Totul pare un vis, dar Love continuă să-l caute și chiar dacă certurile lor sunt destul de serioase, nimic nu pare să-i zdruncine cu adevărat. Joe face orice omenește posibil pentru ca trecutul său să nu-i pericliteze actuala relație. Însă în curând se va afla în fața unei provocări pe care nimic măcar el n-o putea anticipa : să scape de Forty. Cu riscul de a o pierde pe Love pentru totdeauna. 

Corpuri ascunse e continuarea romanului Tu, pe care recunosc că nu l-am citit și acum regret. Am văzut doar serialul adaptat după carte, însă nu știu cât anume din serial se regăsește în carte sau invers. Joe e un personaj pe care nu știi dacă să-l iubești sau să-l urăști, te chinui din răsputeri să-i înțelegi motivele și să rezonezi cu el. Însă Joe exagerează din toate punctele de vedere în ceea ce privește relațiile și dragostea. Viziunea lui despre dragoste îl împiedică practic să se deschidă cu totul în fața altei persoane, căci el își face planuri dinainte și tot ceea ce nu merge așa cum și-a imaginat devine brusc un obstacol numai bun de îndepărtat. Joe visează la o dragoste în spatele ușilor închise, o iubire asemenea unui cocon, care să-l învăluie pe el și pe aleasa lui, să-i protejeze de toți cei care ar putea să le strice legătura și chiar de lumea întreagă. Joe se dedică complet fiecărei relații pe care o are și prin dedicare să înțelegeți că îți urmărește iubita/viitoarea iubită, verifică fiecare detaliu minor despre viața ei, îi investighează cu ochi de detectiv rețelele sociale și fiecare mesaj din telefon. 

Metoda lui pare să fi suferit mici modificări în relația cu Love, însă obsesia pentru relația lor se dezvoltă în continuare. Joe e mereu în alertă, este gelos pe toate persoanele cărora Love le dă atenție, dar și-a lăsat garda jos destul de mult pentru a fi din nou dezamăgit. Despărțirea (inevitabilă, crede el) planează asupra minții sale asemenea unui nor aducător de furtună - Joe este pregătit în orice moment pentru o ceartă violentă, un dezastru în relația lor, urmat de o încheiere dureroasă. Este convins că va face tot ceea ce e nevoie pentru ca Love să îl iubească toată viața, dar nu știe cât de provocatoare vor fi sarcinile, nici cât de pregătit va fi. Convins că Love este iubirea vieții lui, Joe își dorește să fie văzut mai mult decât iubit, înțeles și apreciat pentru ceea ce este. își dorește transparență totală lângă o persoană capabilă să-l privească așa cum e, să îl accepte și să îl iubească în pofida tuturor locurilor întunecate din sufletul lui. 

Corpuri ascunse e povestea aia care te poate transporta în cele mai întunecate locuri ale minții tale, e plină de violență, sadism, obstacole, minciuni și dragoste și demoni interiori periculoși. E plină de înjurături, deci nu vă așteptați la o poveste semi-romantică în care totul se termină cu bine și toată lumea e fericită, rănile s-au vindecat, lumea e roz din nou. E o realitate dură și dizgrațioasă a unui om care nu a fost iubit niciodată cu adevărat și care caută dragostea în cele mai nepotrivite persoane, sperând ca de data asta să iasă bine. Să aibă parte măcar de o fărâmă de liniște, de normalitate, de frumos. Să se simtă la fel ca ceilalți pentru o secundă, chiar dacă știe că lupta cu demonii nu va înceta niciodată. 

Cartea o găsiți aici. 

Având în spate o documentare temeinică și o pasiune infinită pentru secretele istoriei, Glasul de taină îl portretizează în culori umane pe regele David - omul care ucide fără milă, omul care se ridică din propria-i cenușă și ajunge pe tronul Iudeeai, omul din spatele faptelor, cel adevărat și plin de temeri. Povestea temutului rege este spusă de Natan, cel care și-a privit tatăl ucis de către soldații lui David și care urma să aibă aceeași soartă. Dar Natan are o viziune în care îl vede pe David pe tronul Iudeei, iar această perspectivă prevede un viitor mai luminos decât preconiza viitorul rege. Persecutat deja de regele Saul, urmărit și hăituit de soldații acestuia, David reușește să urce pe culmile la care visa și să transforme Israelul într-un regat prosper, în care domnește pacea. Va avea nenumărați fii și o singură fiică.

În cartea lui Brooks, David este un rege îndrăgostit de muzică și poezie. Este un om integru, drept și carismatic. Dar nu e doar atât. Partea lui întunecată iese din nou la iveală, iar David nu stă prea mult pe gânduri când vine vorba de viol, trădare sau plănuirea unei crime. Viziunile lui Natan despre măreția de care va avea parte îl fac pe David nu doar încrezător în sine și în propriile forțe, ci și arogant, convins că va fi mereu deasupra tuturor orice s-ar întâmpla. Aceste fapte îl fac pe Natan să își piardă respectul pentru el și așa cum i-a prezis urcarea pe tronul Iudeei, la fel îi prezice și căderea inevitabilă. Puterea absolută în mâna unui singur om duce întotdeauna la tragedii, moarte și răzbunare. 

Geraldine Brooks e unul dintre puținii autori capabili să integreze istoria în modernitate și să o aducă la rang de artă prin lirismul frazelor și tensiunea care crește constant pe parcursul acțiunii. Glasul de taină e o operă de ficțiune, singurele mărturii care există despre regele David aparținând Bibliei, însă povestea lui nu e chiar atât de primitivă dacă ne uităm atent la fapte. David e portretizat drept un personaj puternic, care dă dovadă de istețime și curaj. Corupt apoi de puterea pe care o dobândește, clachează la fel ca oricare alt personaj arogant și aparent deținător al lumii. ​

Primul contact cu munca autoarei l-am avut prin intermediul romanului Poporul cărții, povestea unui manuscris care a supraviețuit miraculos de-a lungul secolelor, în ciuda războaielor, a condițiilor precare sau a ambițiilor nemăsurate. Stilul ei m-a fascinat de la primele fraze, Brooks fiind o adevărată mastră a ficțiunii istorice. Urmărind o pistă de-a lungul secolelor, în mijlocul marilor schimbări din istorie și a evoluției rasei umane, a reușit să creeze o poveste de neuitat care evocă atât ambițiile, cât și slăbiciunile caracterului uman. Brooks a primit Premiul Pulitzer în anul 2006, talentul său fiind recunoscut la nivel mondial. 

Cartea o găsiți aici. 

Iubirea poate schimba lumea într-o clipă. Nimic nu te pregătește pentru acest moment, nu ești avertizat dinainte că viața o să se schimbe cu totul. Ești pus în fața faptului împlinit și te adaptezi din mers, natural, ca și cum așa ai fi trăit mereu. Acest lucru extraordinar i se întâmplă lui Thomas, un pianist talentat, care se pregătește pentru unul dintre cele mai importante concerte din cariera sa. După o zi întreagă petrecută la repetiții, Thomas ajunge acasă la mama sa și vrând să se relaxeze, fumează o țigară făcută din iarbă de cea mai bună calitate. La scurt timp, îl vede pe tatăl său, iar acesta e dornic să vorbească cu el. Dar tatăl lui e mort. E doar o halucinație. E imposibil să fie altceva. Dar a doua, a treia zi și în toate cele care urmează, nu încetează să-și vadă tatăl și să vorbească cu acesta. Nu înțelege cum de e posibil, iar tatăl său e hotărât să-i încredințeze cea mai importantă misiune din viața lui - fiul său trebuie să-l reunească cu marea lui iubire, o iubire neîmplinită în viața reală. Thomas nu bănuiește cât de mult îi va schimba această călătorie viața și perspectivele, dar și relația cu tatăl său - câte lucruri nespuse își vor face lor între ei, câte momente de neuitat, câte amintiri neprețuite... 

Fantoma și iubirea mi-a amintit tare mult de prima carte scrisă de Levy pe care am pus mâna, Unde ești?. O iubire capabilă să schimbe o lume întreagă, o iubire care trece dincolo de viață, dincolo de moarte și de tot ceea ce oamenii ar putea înțelege. O iubire împărtășită pe jumătate, pe furiș, sub privirile atente ale celor din jur. Romantismul debordant din primele romane ale lui Levy e prezent și aici, în timp ce ultimele sale romane mi s-au părut mult mai diferite de ceea ce eram obișnuită să citesc (Orizontul răsturnat, Ultima din clanul Stanfield). Am simțit o maturizare a scrierilor sale, o abordare diferită a subiectelor, în special cele populare în lumea modernă (progresul științei, medicina, invențiile) și mi-a plăcut această schimbare de direcție. Însă dragostea cred că va rămâne mereu tema lui preferată, o va evoca de fiecare dată în romanele sale și îi va dedica multe pagini și de azi înainte. Stilul romantic și poveștile de dragoste spectaculoase l-au consacrat în rândul celor mai apreciați scriitori și tot ele m-au făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de la primele pagini dn romanul Unde ești? ​. 

Indiferent de aspirații, vise și temeri, toate personajele sunt în căutarea dragostei, indiferent de mijloace, obstacole sau consecințe. În această căutare își consumă toate resursele de care dispun, iar toate celelalte aspecte din viețile lor pălesc ușor. Nu are importanță de unde vii, cum ai crescut sau ce ambiții ai, dragostea va fi mereu visul universal, visul care merită trăit indiferent de consecințe sau de părerile celor din jur. 

​Toate cărțile lui Marc Levy conțin un strop de magie, te îndeamnă la visare și sunt perfecte pentru această perioadă încârcată de romantism și speranță. Cartea o găsiți aici. 

Cu o multitudine de personaje, un mister care datează de zeci de ani și câteva povești de dragoste, Ultima aniversare e un roman captivant, plin de umor, despre o tragedie transformată într-o afacere profitabilă de familie. Fetița Munro, un bebeluș (aparent) abandonat de părinți este găsit de două surori care locuiau în apropiere. Viața ei reprezintă un subiect neîncetat de bârfă și curiozitate excesivă din partea oamenilor. Casa în care a fost găsită este transformată în muzeu, iar oamenii continuă să vină chiar și peste zeci de ani, dornici să afle cât mai multe detalii și picanterii. Dar totul s-ar putea schimba, căci Connie (una dintre surori) a murit și casa ei a rămas moștenire unei tinere care nu face parte din familie... 

Așa cum ne-a obișnuit în celelalte romane ale sale, Moriarty nu renunță nici de această dată la un mister bine construit pentru a face povestea mai palpitantă. Viețile personajelor se învârt în jurul acestui mister - pe de o parte, doamnele ajunse deja la o vârstă respectabilă (Rose, Connie și Enigma), pe de altă parte, fiicele și nepoții lui Enigma, care și-au dorit mereu să afle adevărul despre apariția ei. Dintre toți, Veronica e cea mai determinată în acest sens, plănuind să scrie o carte despre viața bunicii sale. Având în vedere interesul nesecat al oamenilor pentru viața acestei familii, tururile casei în care a fost găsită Enigma continuă an de an, iar aniversarea acestei întâmplări va revela în sfârșit adevărul. Toată lumea va răsufla ușurată și va încerca să pună toată cioburile la loc... În tot acest peisaj, apare Sophie, fosta prietenă a lui Thomas (fratele Veronicăi), căreia Connie i-a lăsat drept moștenire casa ei și care spera că aceasta va avea parte de un final fericit. În scrisoarea pe care i-a lăsat-o, pomenea de un bărbat pe care îl considera perfect pentru Sophie. Însă tânăra nu reușește să-și dea seama cine este acest bărbat și încearcă să se consoleze cu gândul că probabil va rămâne singură toată viața... 

Țin minte și acum prima carte semnată Moriarty pe care am citit-o (Marile minciuni nevinovate) , iar de atunci m-am tot pierdut în poveștile ei. Stilul ei este unul simplu, care curge firesc spre deznodământ, pe parcurs nelipsind situațiile limită sau întâmplările amuzante. Dintre temele abordate nu lipsesc niciodată dragostea sau relațiile de familie, iar misterul aferent leagă toate destinele personajelor până la final. Acest mister (care nu a lipsit până acum din niciun roman pe care l-am citit) e motivul pentru care am continuat s-o citesc, să rămân captivă în lumile create de ea. 

Ultima aniversare se concentrează practic pe relațiile de familie și secretele care țin laolaltă mai mulți oameni, secrete care într-un final vor ieși la suprafață, determinând familia să o apuce pe un drum nou, să o ia de la capăt cu eleganță și corectitudine. Dinamica dintre ei se va schimba, vor apărea certuri, sentimente nespuse și schimburi dure de replici, dar vor fi mai uniți și mai sinceri ca niciodată.

Cartea o găsiți aici. 

Nu mă întâlnesc foarte des cu poezia, deși ar trebui s-o fac. Cu toate acestea, nu mi-a scăpat entuziasmul din preajma cărților lui Iv cel Naiv, laudele care l-au însoțit la fiecare lansare și vorbele frumoase care s-au spus despre versurile sale. Știu că e un autor foarte popular, i-am văzut cărțile peste tot și, cu toate astea, Scrisori de lângă tine e primul meu contact cu munca lui. Cartea a fost o surpriză foarte plăcută din partea editurii Vellant, a venit cu un autograf personalizat și a fost o gură de aer proaspăt de fiecare dată când am evadat din ficțiunile pe care le citeam. 

Majoritatea poeziilor se concentrează pe dragostea modernă cu toate provocările ei, pe relațiile dintre oameni și ceea ce simte fiecare în raport cu celălalt. Unele mi s-au părut extraordinare, pline de emoție, în timp ce altele au fost o adevărată satiră (scrisă extrem de inteligent) la adresa societății moderne - o societate superficială, care se bazează pe superficialitate în aproape orice condiții și al cărei drum se surpă la primul contact cu profunzimea. Dragostea descrisă în aceste poezii se întâlnește cu nenumărate obstacole și scoate la iveală probleme reale, cu care ne confruntăm în fiecare relație care contează - cum ne deschidem în fața celuilalt fără să renunțăm la părți din noi, cum va reuși iubirea să treacă peste toate defectele, cum ne va accepta celălalt atunci când toate părțile vor fi expuse la vedere etc. 

Mi s-a părut extraordinar faptul că poți transmite atâtea mesaje și emoții prin versuri, fără să folosești neapărat cuvinte mari sau complicate. Având în vedere că nu citesc poezie atât de des, interacțiunea cu creațiile lui Iv cel Naiv m-a încântat peste măsură și m-a convins să acord mai mult credit versurilor. Înțeleg popularitatea cărților sale, înțeleg entuziasmul și recenziile pozitive - poeziile lui Iv sunt universale, nu cred că există cititor care să nu se regăsească măcar într-una, să nu își aducă aminte de o iubire mai veche, pierdută acum sau să nu fi trăit aceleași frici ca și îndrăgostiții din carte. 

Cartea o găsiți aici. Iv cel Naiv a mai scris : Versez, Uibesc, Nesfârșesc, Cartea săruturilor , 16 poezii de iubire pe care mi le-aș fi scris mie dacă aș fi fost tu. 

Orice carte despre prietenie voi citi de acum încolo, o voi compara mereu cu O viață măruntă, de Hanya Yanagihara. Patru prieteni care trec prin viață împreună, se dezvoltă și cresc unul alături de celălalt, simt la unison, iubesc și suferă, se ceartă și se luptă. Însă prietenia stă deasupra tuturor nimicurilor (inclusiv a trădării), asemenea unui far care străpunge întunericul. Simetria dorințelor nu e la fel de incisivă ca O viață măruntă, dar stârnește la fel de multe emoții contradictorii, te face părtaș la nenumărate secrete și îți vorbește asemenea unui prieten drag. Cred că orice roman care vorbește despre prietenie, în special despre cele care încep în adolescență, e asemenea unui jurnal pe care îl deschizi după mult timp și pe care îl citești plângând, zâmbind pe alocuri și cu inima cât un purice. 

Acțiunea se desfășoară în frumosul Tel Aviv, iar momentul culminant se petrece în timpul campionatului mondial din 1998. Unul dintre ei propune ca fiecare să scrie pe o bucată de hârtie trei dorințe, iar peste patru ani, la următorul campionat, să deschidă bilețelele și să constate ce s-a schimbat între timp, câte dintre dorințe s-au îndeplinit și câte s-au pierdut pe drum. Niciunul dintre ei nu-și imaginează că aceste bucățele de hârtie vor deveni un fel de profeție pentru viețile lor și pentru orașul în care trăiesc. Pe parcursul a patru ani, totul se va schimba, inclusiv lumea din jurul lor.  Yuval, naratorul cărții, are o diplomă în filosofie, dar lucrează (momentan) ca translator. Aflăm de la începutul cărții că i s-a întâmplat ceva îngrozitor. Churchill, avocatul, e cel realist, care vrea să împartă mereu lucrurile în categorii. Amichai și Ofir sunt celelalte două verigi ale poveștii. Pe parcursul acțiunii, toți vor suferi dezamăgiri, vor iubi, vor râde și vor plânge, își vor povesti totul și se vor ierta unul pe celălalt de nenumărate ori. Viața își va urma cursul, iar dinamica prieteniei lor se va schimba de nenumărate ori. Ceva îi va ține împreună până la final - poate loialitatea, poate greutatea amintirilor pe care le au împreună, poate anii care le stau în spate...

Simetria dorințelor e un roman care se transformă încontinuu - dintr-unul cu tentă politică într-o scrisoare de dragoste, apoi într-un imn dedicat prieteniei. Din toate acestea, rămâne o singură temă fundamentală care revine neîncetat - schimbarea. Singura constantă a vieții umane, înafară de moarte. Oamenii, locurile, situațiile - totul se schimbă în fiecare zi, chiar sub ochii noștri. Prietenia celor patru bărbați se schimbă constant (în special pe parcursul maturizării) , dar reușește să supraviețuiască de-a lungul anilor și să rămână același nucleu stabil. O fundație de sine stătătoare în viețile celor patru și totuși un paradox. Prietenia lor sfidează greșeala, trădarea și trecerea timpului, demonstrându-și autenticitatea de nenumărate ori. 

Eshkol Nevo e considerat una dintre cele mai puternice voci din literatura contemporană, publicând până acum atât ficțiune, cât și o colecție de nuvele. Romanul Homesick a fost distins cu Premiul de aur al Asociației Editorilor de Carte și Premiul FFI - Raymond Wallier. În română i-a mai fost tradus romanul Trei etaje, apărut tot la ​Humanitas Fiction. În Simetria dorințelor cu siguranță demonstrează că e un autor de neratat, nu neapărat prin varietatea temelor abordate sau actualitatea lor, ci prin vocea blândă care relatează evenimentele așa cum se întâmplă în viață ; câteodată sunt explozii de bucurie, alteori tristeți deșarte, multă amărăciune și iarăși fericire, într-un nesfârșit dans. 

Cartea o găsiți aici. 

Prima interacțiune cu maestrul King s-a petrecut în perioada liceului. Erau în vogă Shining și Carrie, pe care toată lumea le citise și le lăudase excesiv. Poate n-a fost momentul potrivit, poate n-au fost romanele potrivite, cert e că scrisul lui King nu m-a impresionat cu absolut nimic acum aproximativ zece ani și până când am pus mâna pe Străinul l-am evitat grațios. Sunt o mare fană a  genului thriller și l-am evitat tocmai pe omul care a inventat acest gen, fiind absolut convinsă că nu îmi place cum scrie, că are un stil prea ciudat și misterios ca să mă atragă. Nimic mai greșit! Din prima clipă în care am pus mâna pe Străinul, mi-a fost aproape imposibil să ies din poveste. Am fost absorbită la propriu în misterul acestui roman și pe parcursul a 700 de pagini am stat cu sufletul la gură, încercând să ghicesc cine e criminalul. 

Străinul e un roman construit impecabil. Perfect. Totul începe cu o crimă oribilă dintr-un orășel din Oklahoma - cadavrul unui băiețel de unsprezece ani este găsit într-un parc, iar toate probele existente îl indică drept făptaș pe Terry Maitland, antrenor de baseball și unul dintre cei mai iubiți cetățeni ai orașului. Arestarea lui înaintea celui mai important meci al sezonului lasă pe toată lumea cu gura căscată. Dar Terry susține încontinuu că este nevinovat și că nu ar fi făcut nicicând așa ceva. În ciuda acestor mărturisiri, acesta rămâne în arest până când va fi pus sub acuzare. Orașul trăiește acum sub imperiul șocului, iar detectivul Ralph Anderson, cel care a ordonat arestarea lui este chinuit de îndoieli. Apar tot mai multe detalii surprinzătoare legate de acest caz și totuși, toate indiciile arată în continuare către apreciatul antrenor. În ziua punerii sub acuzare, totul se transformă într-un fiasco. Sute de oameni așteaptă în fața tribunalului, cei mai mulți purtând pancarte cu injurii și cerând condamnarea la moarte a inculpatului. Terry Maitland nu mai apucă să ajungă în interiorul tribunalului, căci este împușcat de trei ori de către fratele presupusei sale victime și moare în fața mulțimii furioase. 

Cazul este clasat. Toți cei implicați în rezolvarea lui consideră că vinovatul a fost găsit și a plătit cu vârf și îndesat. Singurul om măcinat de îndoieli este Ralph Anderson, Vinovația și regretele nu îl lasă să doarmă, consumându-i cea mai mare parte din viață. După moartea lui Terry, a fost trimis în concediu (mai mult obligat) și se pare că nu va reuși să-și găsească liniștea decât dezlegând misterele acestui caz. Toate dovezile sunt acolo, sub ochii lui, dar există anumite discrepanțe care îl vor conduce la descoperiri șocante. Detectivul Anderson nu poate să renunțe până nu află adevărul. Singura problemă e faptul că nu e pregătit să afle acest adevăr. Și mai ales, să-l accepte. 

Explicația misterului e una destul de simplă, aproape hilară - criminalul se află deasupra puterii de înțelegere și acceptare a celor ce-l caută, iar lucrul ăsta îî conferă o imunitate greu de învins. Pentru că de cele mai multe ori, oamenii ignoră ceea ce se află chiar în fața lor și merg mai departe bazându-se pe aceleași convingeri după care au trăit toată viața, în timp ce lumea se schimbă. Poate că nu există o explicație adecvată pentru identitatea criminalului, dar el poate fi adus la viață printr-o metaforă - binele și răul coexistă în această lume și sunt într-o permanentă luptă ; oricâte forțe ale răului ar apărea printre noi, apar forțe ale binelui, care sfidează logica și tot ceea ce cunoaștem, încercând să contracareze viitoarele nenorociri. Și așa cum repetă Holly mai mereu, în special pentru detectivul Anderson, Universul nu are sfârșit, una dintre cele mai înspăimântătoare și totodată, dătătoare de speranță fraze din acest roman. 

Pot să folosesc doar metafore pentru a vorbi despre romanul lui King, tocmai pentru a nu strica surpriza din interiorul lui, uimirea și toată gama de emoții pe care le veți simți pe parcursul lecturii. Lăsând la o parte elementele supranaturale și misterul care se tot mărește, Străinul este un roman despre versatilitatea și cruzimea naturii umane, despre puterea omului de a se adapta la orice condiții și a accepta orice pentru a obține ceea ce dorește. Inclusiv compania celor pe care îi disprețuiește sau pe care vrea să-i distrugă.

Am trăit un fel de transă pe parcursul a 700 de pagini, mi-a fost imposibil să mă desprind de poveste și pot să afirm că e una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit anul ăsta. O găsiți aici. 

O poveste care îmbină perfect rigiditatea științei cu spontaneitatea miracolelor și care vorbește despre un subiect greu de gestionat - depresia. De data aceasta, depresia este filtrată prin ochii unui copil, o fetiță care își dorește din tot sufletul ca mama ei să zâmbească din nou. Ce bine ar fi dacă ar redeveni o familie! O familie plină de zâmbete și voie bună, de căldură și mici secrete împărtășite în șoaptă. 

Mama lui Natalie, eroina acestui roman, era o botanistă pasionată de munca ei, plină de viață și mereu curioasă de ceea ce e nou în domeniu. Acum lumea ei s-a închis, iar perspectivele pe care le are în față nu sunt deloc îmbucurătoare. Totul pare terminat, întunecat și lipsit de speranță. Singura care nu și-a pierdut speranța e Natalie - vrea să o ducă pe mama ei să vadă orhideea albastră de cobalt, o floare miraculoasă care a supraviețuit unor condiții imposibile și care (e convinsă Natalie) ar putea să-i readucă mamei zâmbetul pe buze.  Pentru a-și îndeplini misiunea , Natalie decide să participe la un concurs de aruncat ouă, al cărui premiu este soluția mult visată. Pe parcusul pregătirilor, fata va avea parte de multe lecții de viață și va trece prin toate stările posibile. Pentru a-ți îndeplini un vis nu e de ajuns doar să-ți dorești, trebuie să lupți cu toate puterile și să-i determini și pe cei din jurul tău să lupte. 

Știința lucrurilor fragile explorează subiectul depresiei, filtrată prin ochii unui copil, care încă crede în miracole și își trăiește copilăria la fel ca oricare altul. Deși boala mamei sale este dificil de înțeles și acceptat, Natalie o modelează cu bună știință și o transformă într-o problemă cu rezolvare, o rezolvare pe care o poate obține prin propriile puteri. Lupta importantă din această poveste se dă cumva între depresie și miracol, pentru că credința unui copil în bunătate nu poate fi știrbită de lumea complicată a adulților. Pare pueril, într-adevăr, să crezi că orice problemă pe lumea asta are rezolvare și că lucrurile se vor aranja într-un final așa cum trebuie, că toate vor cădea în picioare. Dar tocmai această credință infinită reușește să miște lucrurile în lumea lui Natalie și să influențeze (puțin) destinul oamenilor pe care-i iubește. 

E o carte care se joacă cu emoțiile tale, cu ceea ce crezi și cu principiile după care te ghidezi. Cumva, poveștile din universul copilăriei tind să ne întoarcă lumea pe dos și să ne ofere o perspectivă relativ nouă, dar de fapt aceeași pe care o aveam când eram copii - totul este posibil ; trebuie doar să crezi. Undeva pe parcurs am pierdut această credință, ne-am lovit de greutăți și de realitate, am încetat să credem în miracole și în lucruri bune. Lumea și-a pus amprenta pe noi fără să ne dăm seama. Iar astfel de cărți tind să te poarte înapoi în timp, când totul părea posibil, iar dorințele se împlineau destul de ușor, lumea era un loc plin de necunoscute, dar și de posibilități. 

Cartea o găsiți aici.