Prin cuvinte, imagini sau benzi desenate, orașul Tokyo se dezvăluie bucată cu bucată prin fiecare povestire a lui Nick Bradley. Clădirile spectaculoase, tehnologiile avansate, frumusețea naturii contrastează cu mizeria, suferința sau dramele personale ; graba oamenilor care merg la muncă se află în antiteză cu moleșeala care îi cuprinde pe șoferii de taxi sau pe detectivi în mijlocul zilei. Personajele sunt extrem de variate, oferind imagini diferite ale orașului, crâmpeie necunoscute ochilor străini sau turiștilor, iar firul invizibil care îi leagă pe toți este o pisică tricoloră, care îi observă de la distanță într-un singur moment al vieții lor și apoi merge mai departe în căutarea următoarei povești. Acțiunea se petrece în 2020, iar Tokyo se pregătește pentru Olimpiadă (eveniment amânat în viața reală din cauza pandemiei). Apar nenumărați oameni care trebuie să contribuie la imaginea impecabilă a orașului, încercând să poleiască zonele limitrofe, dar și să îndepărteze cerșetorii care își fac veacul în centrul orașului. Aparențele trebuie să fie perfecte în fața oaspeților de seamă care sunt așteptați cu ocazia acestui eveniment. 

În spatele aparențelor noi construite, oamenii își continuă viețile și fiecare povestire scoate la iveală binecuvântările și blestemele vieții. Personajele par cumva rupte dintr-un alt film, unul în care viața se desfășoară ca și înainte, departe de agitația celor care se pregătesc pentru Jocurile Olimpice. Autorul scoate la iveală teme incomode, teme sensibile din viețile oamenilor de rând, în special nevoia constantă de a atinge perfecțiunea, de a părea altceva decât ceea ce sunt din teama de a fi judecați. O imagine care se aplică și orașului surescitat de evenimentele viitoare. O imagine care poate fi penetrată ușor de dramele de zi cu zi, de mirosurile și gusturile autentice, de îngrijorările specifice fiecărui om, de sărăcia care există chiar și într-unul dintre cele mai avansate orașe de pe planetă. Contrastele se află la tot pasul, trebuie doar să-ți deschizi ochii pentru a le observa cu atenție, dar oamenii continuă să se ascundă în spatele măștilor fizice și a celor moștenite de generații întregi. Orașul este însăși imaginea vieții, cu bune și cu rele, armonie și disperare, agonie și extaz. 

Cartea o găsiți aici. 

O radiografie necruțătoare a căsniciei, a traumelor pe care fiecare partener le aduce în relație și a certitudinii fără drept de apel ca oamenii nu pot schimba ceea ce sunt ; esența unei persoane rămâne aceeași mereu, chiar dacă se va preface pentru un timp, chiar dacă se va îndrăgosti fără speranță, chiar dacă va avea impresia că iubește absolut totul la omul de lângă. Oamenii se întâlnesc, se plac, poate ajung să se iubească, poate ajung să creadă că vor o viață întreagă alături de o singură persoană. Ignoră cu bună știință tot ceea ce îi făcea fericiți cândva, libertatea de a face oricând exact ceea ce vor și se dedică unei singure relații, ignorând mesajele din subconștient. Au impresia că, la un moment dat, persoana de lângă se va schimba, va deveni ceea ce au nevoie, ceea ce au căutat mereu. Ajung la trista concluzie că nu s-au schimbat deloc de-a lungul timpului și că persoana pe care o iubesc a rămas aceeași. Un om îți arată adevărata sa față din primele clipe. Doar că oamenii refuză adevărul, refuză să vadă ceea ve stă exact în fața ochilor lor și merg mai departe, până când nu mai există speranță.

Fleishman are necazuri s-ar putea să fie cel mai bun roman despre relațiile interumane pe care l-am citit. Cu blândețe, cu umor și ironie, autoarea analizează un cuplu absolut normal și se întreabă ce s-a întâmplat cu iubirea lor. Ce s-a ales de acea pasiune devastatoare de la început? Ce s-a ales de sentimentul de apartenență? Când au încetat să se mai dorească unul pe celălalt? Dar mai ales, cum poți să respecți o promisiune o viață întreagă când lucrurile se schimbă constant în jurul tău? Poate că, până la urmă, așa cum concluzionează personajele, suntem cu toții îndrăgostiți de ideea de iubire - acea iubire pură, care nu ține cont de defecte, crize de furie, oboseală sau stări proaste. Avem nevoie să fim văzuți și ascultați mereu. Această nevoie primordială, de a fi văzuți cu adevărat, este un preț pe care nu toți sunt dispuși să-l plătească. Cerem prea mult de la omul de lângă noi pentru că suferim de pe urma lucrurilor care ne-au marcat și dacă avem parte de iubire pentru un timp, credem (atât de naivi!) că vom avea parte de ea toată viața. Că un singur om, pe care l-am ales din inimă, ne va iubi mereu indiferent de circumstanțe. Iar această dorință sălbatică de a fi iubit, în cazul unor oameni, se transformă în teamă. Ne dorim și ne este frică în același timp. Ne accentuăm defectele și ne ascundem calitățile, testăm omul de lângă noi în nenumărate feluri ca să vedem dacă el va rămâne în continuare, implicat, dacă merităm cu adevărat acea iubire la care am visat încă din adolescență. Căsătoria ne poartă pe drumuri necunoscute, uneori din inerție, alteori în amintirea momentelor care ne-au tăiat respirația. Indiferent de dorințele pe care le avem la un moment dat, căsătoria ne-a schimbat pentru totdeauna. Nimic nu va mai fi la fel. Divorțul nu poate rupe de tot o legătură în care ai investit tot ce aveai, acel moment când ai pus toate cărțile pe masă și i-ai mărturisit unei persoane că nu mai există cale de întoarcere, că nu mai există niciun plan B pentru tine. 

Scrisă din perspectiva cele mai bune prietene a lui Toby Fleishman (un alter-ego al autoarei - la un moment dat mi s-a părut o combinație de ficțiune și autobiografie), cartea se concentrează și asupra condiției femeii în lumea modernă, asupra presiunilor sub care muncește, își întemeiază o familie și jonglează apoi cu toate. Lumea nu se așteaptă ca o femeie să câștige mai mulți bani decât soțul ei sau să aibă o carieră full-time, ci să muncească ca și cum nu ar avea copii și să își crească copiii ca și cum nu ar munci niciodată. De ce bărbaților nu li se cere același lucru? De ce lipsa lor de implicare în viața propriilor copii este privită cu ochi buni, ba chiar admirată? De ce li se permite aproape orice pe lumea asta, inclusiv puțină relaxare atunci când au nevoie de ea? De ce o femeie nu poate spune pur și simplu STOP? 

Cartea o găsiți aici. 

Viața se poate schimba într-o clipă. În ciuda viselor fără margini specifice adolescenței, în ciuda speranței că toate aceste vise se vor îndeplini, lucrurile rele se întâmplă și îți dau viața peste cap în cele mai neașteptate momente. Viața lui Finn Miller se termină pentru totdeauna la 16 ani. Este implicată într-un accident rutier, împreună cu persoane importante din viața ei. Rămâne cumva suspendată între lumi, veghind asupra celor pe care-i iubește și observând cum încearcă să-și construiască din nou viețile. 

Finn nu reușește să plece, să se despartă de oamenii care îi înseninau viața - Jack, tatăl ei, caută răzbunare ; Mo, prietena ei cea mai bună vrea să afle adevărul ; Choe, sora ei, ar vrea să i se alăture, deoarece îi simte prezența și mama ei, Ann, măcinată de deciziile pe care le-a luat. Familia ei este distrusă, sfărâmată în cioburi ascuțite care îi rănesc în fiecare clipă, iar Finn nu poate să plece până când nu se asigură că sunt bine cu toții. O poveste despre alegeri imposibile, puterea iubirii care continuă și dincolo de moarte și importanța familiei într-o lume spulberată din rădăcini. 

Povestit din perspectiva lui Finn, romanul îi urmărește pe membrii familiei sale și pe prietenii apropiați reînvățând să trăiască cu propriile acțiuni, încercând să se reintegreze într-o lume pe care nu o mai recunosc. Finn știe că a murit, că este prinsă între două lumi, dar nu poate lua o decizie până când nu îi știe pe ai săi în siguranță. Vede lupta pe care o duc în fiecare zi, vede regretele care îi îngenunchează de durere, vede pierderea întipărită adânc pe chipurile lor. Vede cum viața merge mai departe pentru ceilalți, dar rămâne cumva suspendată pentru toți cei implicați în accident. Acest contrast dintre durerea oamenilor pe care îi iubește și viețile obișnuite ale tuturor celorlalți, nezguduite de niciun eveniment major, e lucrul care o întristează cel mai tare pe Finn. Personajul ei, asemenea unui înger păzitor, veghează la granița dintre lumi, întruchipând fiecare suflet care a fost iubit intens pe această lume și a părăsit-o mult prea devreme. Este o metaforă a iubirii care transcede timpul, universul și spațiul. 

Cartea o găsiți aici. 

Cartea de față se bazează pe două concepte centrale - noise și bias. Dacă primul termen este extrem de elocvent și poate fi tradus cu ușurință drept zgomot , (se referă la toate influențele exterioare care ne modifică gândirea și deciziile sau felul în care interacționăm cu ceilalți) pentru bias , lucrurile sunt puțin mai complicate. Bias este un termen relativ recent , adoptat în limbajul psihologilor și psihoterapeuților, dar și în televiziunea publică sau presa scrisă. A fost tradus incorect drept prejudecată , dar sensul lui este mult mai amplu și se referă la faptul că judecata, un proces rațional, este deformată, indusă în eroare de factori iraționali și emoționali. Bias-ul îți face simțită prezența în toate domeniile - medicină, sistemul judiciar, sistemul educațional - dar și în viața de zi cu zi. Suntem atât de bombardați cu informații venite din toate părțile încât ne e extrem de greu să luăm decizii raționale sau să construim relații bazate pe fundamente sănătoase. 

De ce doi doctori dau diagnostice diferite aceluiași pacient? De ce două persoane care au comis aceeași infracțiune primesc pedepse diferite? De ce unui bărbat de rasă caucaziană i se acordă automat încredere spre deosebire de unul de rasă neagră? De ce un bărbat este considerat superior unei femei? La toate aceste întrebări se poate răspunde cu ușurință folosind cele două concepte de mai sus sau mai pe scurt, admițând un adevăr simplu și dureros - judecata umană este irațională de cele mai multe ori. Suntem supuși greșelilor în fiecare aspect al vieților noastre. Fără să ne dăm seama, greșim încontinuu față de noi înșine și față de ceilalți, iar acest lucru devine evident atunci când jobul nostru presupune influențarea sau schimbarea altor vieți. Nicio persoană nu poate fi obiectivă sută la sută, subiectivitatea fiind doar un aspect al deciziilor proaste sau cu caracter influențabil asupra altor destine. Obiectivitatea înseamnă să uiți toate prejudecățile, toate experiențele și oamenii care te-au format, iar acest lucru este extrem de dificil. 

Autorii vor să scoată în evidență aceste aspecte importante ale gândirii umane din nevoia absolută a unei schimbări. Este evident că nu ne vom schimba peste noapte, iar influențele nu vor dispărea subit (ba din contră, ele par că se întețesc). Lucrul care trebuie să se întâmple e conștientizarea faptului că greșim și repararea acestor greșeli în fiecare aspect al vieții cotidiene. Schimbarea nu va fi universală, ci va începe cu câțiva oameni suficient de dornici să se auto-analizeze, să se formeze din nou pentru a-i influența în bine și pe ceilalți. Autorii sunt nume cunoscute în domeniul non-ficțiunii. Daniel Kahneman a scris bestseller-ul internațional Thinking, Fast and Slow, a primit premiul Nobel pentru Științe Economice în 2002 și National Medal of Freedom în 2013. Olivier Sibony este profesor de Strategie și politica afacerilor la HEC Paris și autorul cărții Ești pe punctul de a face o greșeală teribilă. Cass R. Sunstein a făcut parte din echipa președintelui Obama, a fost Administratorul Biroului Casei Albe pentru informații și afaceri normative și autorul a două bestseller-uri New York Times - The World According to Star Wars și ​Nudge. 

Cartea o găsiți aici. 

1959, coasta sălbatică a Sussex-ului. Florence Green, o văduvă care primise recent o moștenire, își deschide o librărie în orașul Hardborough. În ciuda privirilor ostile și a previziunilor legate de eșec, afacerea ei începe să prospere și atrage dușmănia celorlalți vânzători din oraș. Sub aparenta amabilitate, sub sfaturile necerute și buna-cuviință, oamenii ascund secrete și prejudecăți adânc înrădăcinate în gândirea lor. Florence începe să se întrebe dacă un oraș care nu are o librărie nu este cumva un oraș care nu își dorește o librărie. 

Conflictul escaladează la cote alarmante atunci când Florence își atrage antipatia doamnei Gamart, patroana artelor din partea locului. Un dușman greu de învins, ascuns sub zâmbete forțate și o aparentă respectabilitate, o femeie care își ascunde ghearele ascuțite în mănuși de catifea. Aportul lui Florence la plăcerea oamenilor de a-și îmbogăți viețile prin lectură nu este privit cu ochi buni, oamenii nefiind în stare să-și trădeze prejudecățile cu care au fost crescuți sau temerile față de noi experiențe. Religiozitatea și regulile după care funcționează comunitatea primează în fața unei plăceri simple, dar periculoase. Cărțile reprezintă un sfârșit pentru îndoctrinarea și limitele la care au fost supuse femeile și pentru îndatoririle pe care le au față de familiile lor. O femeie care citește e o femeie care poate descoperi lucruri noi, o femeie care poate să viseze și să se simtă liberă pentru prima oară în viață. 

Librăria nu este doar o carte despre cărți. Este o poveste despre rădăcinile otrăvite ale obișnuinței, despre regulile stricte ale unei vieți lipsite de plăcere, despre frica oamenilor de a ieși din zona de confort. Emanciparea, dorința de a evada, de a fi liber, de a scăpa de toate constrângerile impuse încă din copilărie - acestea sunt lucruri despre care nu se discuta și se discută prea puțin în continuare, în special într-o perioadă în care femeile aveau o singură obligație : de a se căsători. Cărțile au fost privite mult timp drept un afront la societatea tradițională și dacă răscolim puțin în istorie, nu ne este greu să găsim suficiente titluri care au fost interzise, arse, considerate indecente sau nepotrivite. Romanul lui Penelope Fitzgerald este o imagine actuală a societății, deși a apărut acum mai bine de patruzeci de ani. O frescă a unei comunități bazată pe aparențe, plină de secrete și dorințe ascunse, incapabilă să trăiască, ci doar să supraviețuiască. 

Cartea o găsiți aici. 

Cofondatorul unui startup londonez organizează o excursie de o săptămână într-o cabană izolată din stațiunea St Antoine. Cunoscută drept o destinație exclusivistă pentru iubitorii sporturilor de iarnă, stațiunea va deservi ca fundal pentru această vacanță total ieșită din comun. Cabana închiriată avea o singură cale de acces, o panoramă impresionantă, un bucătar mereu la dispoziția invitaților și o poziționare perfectă care să asigure liniștea și relaxarea totală a oaspeților. Însă paradisul poate deveni letal. O avalanșă iscată din senin taie legăturile cu lumea, curentul se întrerupe, iar vacanța planificată devine un coșmar din care nu ai cum să scapi. 

Motivele adevărate din spatele acestei adunări încep să iasă la iveală pe măsură ce membrii grupului încep să se panicheze. Tensiunile, secretele, antipatiile, adevăratele sentimente erup încetul cu încetul în izolarea rău-prevestitoare din vârful muntelui. Cabana devine tot mai rece, teama se amplifică, iar membrii grupului încep să dispară... unul câte unul. Dar cine e responsabil pentru dispariții? Cine ar avea de câștigat? Unde au dispărut și ce se va întâmpla cu ei? Întrebări fără răspuns în mijlocul acțiunii, cu tensiunea la cote maxime și un final pe care autoarea îl construiește atât de abil, că te lovește fix în moalele capului. 

Ruth Ware este o maestră a genului thriller, reușind să-și acapareze cititorii cu fiecare roman. Până în prezent, preferatul meu rămâne Moartea doamnei Westaway. Unul câte unul este un roman despre ambiție bolnavă, despre o analizare extrem de apreciativă a propriei persoane în pofida sprijinului primit din exterior. Despre luptători și învingători și despre obsesia omului de a crede că lumea se reduce și se termină la propriul sine. Această obsesie îi întunecă gândirea, îl face susceptibil la bunele intenții sau sfaturi ale celor din jur, îi provoacă o stare asemănătoare nebuniei și nu va ezita să calce pe cadavre pentru a-și îndeplini scopul. 

Cartea o găsiți aici. 

Kate Morton este una dintre cele mai apreciate autoare de ficțiune din lume. Romanele sale sunt o revărsare a trecutului în timpul prezent, niște povești care își găsesc finalitatea într-un fel sau altul la zeci de ani de când au început. A captat atenția publicului cu Orele îndepărtate, Casa de lângă lac, Păzitoarea tainei, Casa de la Riverton etc. Fiecare nouă poveste este întâmpinată cu același entuziasm de către cititori, pentru că deja stilul îi este cunoscut, oarecum predictibil și totuși surprinzător. Morton nu scrie romane cu o acțiune extrem de antrenantă, ci se bazează mai mult pe dialog, descriere și gândurile personajelor. Întotdeauna există un mister care va fi dezvăluit la final și toate secretele care ies la iveală pe parcursul lecturii te adâncesc destul de tare în poveste. Aproape fiecare roman are în centru o clădire de dimensiuni magnifice, un conac sau castel străvechi, care adăpostește secretele celor care i-au trecut pragul. 

Grădina uitată are la bază o fetiță găsită la bordul unui vas cu destinația Australia. Este complet singură. cea care trebuia să aibă grijă de ea a dispărut, iar viitorul ei este unul incert. Această fetiță va primi numele de Nell O'Connor și în noaptea în care va împlini douăzeci și unu de ani, va afla un secret care îi va schimba complet percepția asupra lumii și a ceea ce trebuie să facă mai departe. În acel moment, Nell avea aproape totul pus la punct, știa în ce direcție merge, era fericită și îndrăgostită, era sigură că va putea trece peste toate obstacolele. Era optimistă, plină de viață. Dar după ce află adevărul despre originea sa, totul se schimbă. Zeci de ani mai târziu, după moartea lui Nell, nepoata sa, Cassandra, intră în posesia conacului Blackhurst și a grădinii care îl înconjoară. În interiorul acestei clădiri monumentale, Cassandra află secretele bunicii sale, dar și ale celorlalți membri ai familiei, scoțând la iveală un trecut care merită să fie povestit. Un trecut despre iubire, regrete și speranță. 

Grădina uitată este, în egală măsură, o poveste despre iubire și pierdere. Totalitatea pierderilor pe care le suferim în viață stau la baza caracterului nostru, al relațiilor cu ceilalți, al felului în care vedem lumea - așa cum reiese și din povestea acestor femei puternice. Trecut sau prezent, sufletul simte aceeași sfâșiere fără leac, aceeași disperare în momentul în care lumea ți se dă peste cap și nu recunoști nimic din ceea ce există în jurul tău. 

Cartea o găsiți aici. 

Pentru marea majoritate a oamenilor a fost un vizionar, un om extrem de inteligent, care a fondat una dintre cele mai profitabile companii din lume. Pentru fiica lui, însă, a fost un tată mai mult absent, o himeră care apărea și dispărea de câte ori avea chef. Un chip efemer în propria viață de familie. Cu melancolie, regrete și o imensă tandrețe față de părintele pe care l-a dorit întreaga viață alături de ea, Lisa Brennan-Jobs își spune povestea, o frescă a Californiei din anii '70 - '80 , dar și o istorisire complexă despre iubire și iertare. 

Lisa a crescut în Silicon Valley într-o perioadă a marilor schimbări. Tatăl era o figură scumpă la vedere, mereu ocupat, mereu absorbit de munca lui. Crescând, s-a apropiat mai mult de el, ceea ce i-a permis accesul într-o lume dominată de vacanțe exotice, școli private și oameni influenți. În adolescență, s-a mutat în casa tatălui său, după ce relația dintre ea și mama ei s-a răcit considerabil. Perioadele de calm și înțelegere contrastau puternic cu cele în care tatăl ei era rece, imprevizibil. Lisa s-a simțit mereu ca un musafir în viața tatălui său, micile momente de complicitate nereușind să șteargă ani întregi de suferință. Oricât de mult ar fi încercat, nu se potrivea în acea lume de neînțeles ; hainele ei erau mereu nepotrivite, dădea impresia că se străduiește prea mult și tocmai din acest motiv era criticată mereu. Lisa nu s-a adaptat niciodată în viața tatălui său, dar a învățat să îl accepte cu bune și cu rele, l-a coborât de pe piedestal pentru a-l cunoaște pe omul Steve Jobs. Și-a găsit singură drumul într-un final, departe de domeniul care l-a făcut cunoscut pe tatăl său. Astăzi este scriitoare și jurnalistă, articolele sale apărând în reviste precum Vogue sau Harvard Crimson. 

Cartea Lisei e o poveste intimă despre familie, despre oamenii pe care îi iubești necondiționat, despre ceea ce ne apropie și ceea ce ne îndepărtează. E interesant să suprapui imaginea lui Steve Jobs din roman cu cea publică, imaginea omului vizionar și extrem de inteligent peste cea a unui tată absent, mult prea preocupat de a demonstra lumii de ce e în stare în loc să se implice emoțional cu propria fiică. E o imagine dureroasă- cea a părintelui coborât de pe piedestal. Eroul din copilărie devine om cu calități și defecte, cu momente de incertitudine și tensiune, cu slăbiciuni pe care nu le poate controla. Și cred că ăsta e un moment de extremă durere pentru orice copil - momentul în care îți dai seama că părinții sunt și ei oameni și că lumea pe care au încercat să o creeze pentru tine nu există cu adevărat, e doar o oglindă care se crapă de la zi la zi. 

Cartea o găsiți aici. 

Cum se propagă răul în lume? 
E suficient să îți abați privirea. Să nu spui nimic. Să nu faci nimic. 

Cu o precizie uimitoare și o notă remarcabilă de suspans, Marc Levy abordează toate problemele lumii moderne într-un roman care te ține cu sufletul la gură. Fake news, criza climatică, contrastul dintre cei bogați și cei săraci, atacurile informatice, prețurile excesive ale medicamentelor vitale pentru supraviețuire etc. Reunind laolaltă 9 oameni geniali, iscusiți într-ale internetului, extrem de inteligenți și abili în camuflare, autorul constituie un grup care luptă împotriva nedreptăților, plănuindu-și minuțios marea lovitură. Au o țintă importantă, dar până la ea trebuie să parcurgă pași mici, protejându-se încontinuu pentru a nu fi deconspirați. Toți membrii grupului au o miză personală datorită căreia au intrat în luptă, o nedreptate care s-a abătut asupra lor sau a celor dragi, o întâmplare care le-a deschis ochii asupra modului în care funcționează lumea. Sunt puțini oameni pe lumea asta care văd dincolo de ceea ce ni se arată, dincolo de măști și de poleiala care ne este afișată zi de zi, oameni care înțeleg mecanismele prin care funcționăm ca societate și discrepanțele lumii moderne. Această lovitură pentru care membrii grupului s-au pregătit ani la rând e pe cale să înceapă la sfârșitul romanului, atunci când Grupul 9 realizează că lăcomia și infatuarea unor oameni este lipsită de limite. 

Romanul este primul din seria Grupul 9 ​, un fel de introducere care să deschidă apetitul cititorilor pentru nedreptățile care ne afectează pe toți și soluțiile care există pentru ca ele să se amelioreze. Oamenii puternici au un singur defect - se cred invincibili. Și tocmai această aroganță fără limite e cea care le aduce sfârșitul. Destinul are un simț al umorului extrem de ironic și nu e bine să lași garda jos niciodată. Fiecare acțiune a omului are un efect, o consecință care se întoarce ca un bumerang atunci când te aștepți cel mai puțin. Ceea ce romanul scoate în evidență (și nu e nevoie să citim acest lucru într-o carte pentru a-l conștientiza) e faptul că puținii oameni din lume care dețin puterea sunt absolut neputincioși în fața maselor revoltate, în fața disperării și a suferinței care îndeamnă la luptă. Există contraste năucitoare în lumea modernă, care te pun față în față cu o altă realitate, una care pentru mulți nu există, o realitate care se vrea ascunsă. Însă doar confruntați cu alte realități, mai pustii și mai triste, cu experiențele altor oameni, ne putem da seama la câtă nedreptate închide ochii omenirea. Câte vieți sunt absolut invizibile. Câți oameni care luptă în fiecare zi pentru supraviețuire în timp ce destinele le sunt pecetluite în spatele unor birouri. 

Aștept cu nerăbdare continuarea. Cartea o găsiți aici. 

Viața familiei Conroy începe să se năruie în momentul în care se mută în Casa Olandeză, o vilă impunătoare cu trei etaje, o bijuterie arhitecturală aproape unică, aflată în Elkins Park, Philadephia. Cyril, capul familiei, specializat în tranzacții imobiliare, este extrem de mândru de achiziția sa, convins că surpriza pe care i-o făcuse soției sale, Elna, o va încânta peste măsură. Dar Elna se simte de la bun început prizonieră în această casă imensă, mult prea decandentă și în totală opoziție cu principiile sale de viață. Tristețea și deznădejdea Elnei se amplifică pe parcursul anilor petrecuți în Elkins Park, timp în care plecările și revenirile sale sunt tot mai dese. India este ultima sa destinație, de data aceasta fiind o plecare definitivă, fără cale de întoarcere. În urma ei rămân cei doi copii, Maeve și Danny, ale căror destine vor gravita mereu în jurul Casei Olandeze, această construcție care rămâne la fel de-a lungul anilor, primind în sânul său alți și alți oameni. 

Cu o mamă absentă și un tată obsedat de afacerile sale, Maeve preia rolul de mamă pentru fratele ei mai mic. Grija pentru sănătatea și bunăstarea lui nu dispar niciodată, zeci de ani mai târziu, Danny realizând că îi datorează totul surorii sale. Fiecare etapă din viața lui se desfășoară sub atenta privire a lui Maeve, fiecare obstacol apărut în calea sa este îndepărtat cu grijă și iubire. Destinele lor se schimbă din nou atunci când Cyril se recăsătorește cu o femeie mult mai tânără, Andrea. Aceasta se mută în casă cu cele două fiice ale sale, Norma și Bright. Între cei patru copii se naște o relație frumoasă, care va dăinui și peste ani, în ciuda antipatiei pe care Maeve și Danny i-o poartă mamei vitrege. Moartea lui Cyril Conroy, la câțiva ani după căsătorie, îi aruncă într-o vreme marcată de disperare și neputință. Surprizele apărute după moartea tatălui sunt numeroase și neplăcute - Andrea este acum noua proprietară a casei, iar cei doi frați sunt nevoiți să se mute, neavând acces la aproape nimic din averea tatălui lor. Obsesia casei, a locuinței pierdute, îi urmărește de-a lungul anilor. Se reîntorc de fiecare dată pe strada pe care au locuit, pândind din mașină orice mișcare. Obiceiul acesta este singura constantă din viața lor, indiferent de ceea ce se schimbă pe măsură ce se maturizează. 

Îmi place extrem de mult stilul de a scrie al lui Ann Patchett, un limbaj calm, fără semnale de alarmă, care descrie atât bucuriile, cât și furtunile din viața personajelor. Nimic nu e suficient de înspăimântător sau ieșit din comun pentru ca cititorul să rămână cu sufletul la gură în așteptarea următoarelor evenimente. Totul se întâmplă firesc - iubirea, sacrificiul, dezamăgirea și necazurile. Viața de familie, atât de tumultuoasă, inexplicabilă și ușor de judecat, este centrul acestui roman ; relația dintre doi frați care au realizat mult prea devreme că nu se au decât unul pe celălalt și că balanța binelui va înclina spre ei doar dacă vor munci suficient de mult și vor lăsa la o parte tot răul. Însă această obsesie pentru fosta lor locuință rămâne intactă, chiar dacă amândoi susțin că nu s-ar mai întoarce să locuiască acolo. Sunt frustrați, dar și ușurați în același timp că magnifica Casă Olandeză nu îi poate prinde în mrejele sale. Viețile lor se desfășoară în alte părți, cu alți oameni, dar drumul îi poartă mereu înapoi. 

Cartea o găsiți aici.