Cu fiecare thriller pe care îl citesc, îmi dau seama că specia umană e de departe cea mai crudă de pe planeta aceasta. Pură ficțiune sau nu, thriller-ele scot la lumină laturi și sentimente umane demne doar de monștrii din basme. Nici această poveste înfricoșătoare nu face excepție, dovedind, dacă mai era nevoie, că omul este capabil de ABSOLUT orice pentru a-și atinge scopurile, iar expresia a călca pe cadavre nu e nicidecum una pur teoretică... 

Deși Jodi Picoult e o autoare extrem de cunoscută, Vremea plecării e primul roman pe care am pus mâna, asta dacă nu punem la socoteală ecranizarea romanului My sister's keeper, care mi-a smuls multe lacrimi. Romanele lui Jodi sunt povești de viață ale unor oameni obișnuiți, puși în fața unor situații excepționale - drumul lor este adesea plin de piedici, suferință și regrete, iar finalul nu e întotdeauna unul demn de basmele cu prinți și prințese. Deși nu pot să-i judec scriitura după o singură carte citită, cred că o voi avea în vedere și în viitor. 

Am o afinitate specială pentru cărțile cu și despre adolescenți. Găsesc între copertele lor sentimente pe care le-am trăit cândva și de care îmi aduc aminte cu drag, momente pe care aș vrea să le uit, care au devenit adevărate lecții de viață și un curaj care răzbate de pe fiecare pagină, indiferent de traseul acțiunii. Am crezut mereu că adolescența e o perioadă pe cât de zbuciumată, pe atât de frumoasă (așa a fost și pentru mine) și că în anii aceia se produce un declic care ne schimbă pentru totdeauna cursul vieții. 

Nicola Yoon nu e la prima carte despre adolescenți - debutul ei a fost romanul Absolut tot, o poveste de dragoste aproape imposibilă, fascinantă și dătătoare de emoții intense. 

"Orice relație intensă între oameni e plină de capcane și, dacă vrei să dureze, e nevoie să înveți să le ocolești. Am făcut la fel și atunci și, în cele din urmă, mi s-a părut că am găsit o altă dovadă , cine mai știe a câta, a splendorii și beznei prieteniei noastre, a duratei și dificultății suferinței Lilei, cea prezentă și viitoare." 

Ultimul volum al Tetralogiei napolitane m-a chinuit aproape rând cu rând. Destinele personajelor par să meargă doar pe drumuri descendente, în timp ce cititorului i se arată același Napoli măcinat de violență și corupție, fără șanse mari de schimbare. Încheierea acestei minunate povești nu va oferi prea multe răspunsuri, misterele din relația celor două prietene adâncindu-se tot mai mult, pe măsură ce cartea se apropie de final. Fundalul pe care s-a petrecut întreaga acțiune rămâne același și totuși altul, păstrând în fiecare colț mărturii ale personajelor care ne-au încântat mai bine de 1000 de pagini... 

O aventură perfectă pentru anotimpul cald - o insulă minusculă din Golful Finlandei, o bunică și o nepoată puse pe șotii și întâmplări menite a stârni râsul, dar și melancolia față de complexitatea caracterului uman. 

O călătorie fascinantă în intimitatea vieții musulmane, cu ale ei rituri străvechi, căsnicii aranjate și obiceiuri fascinante - Căsătorie de plăcere este povestea unei iubiri, greu încercată de destin, religie și aportul familial, dar și a unei lumi dominate de tabuuri și prejudecăți, o lume care încearcă din răsputeri să supraviețuiască, făcându-și loc prin modernismul agasant. 

Am știut mereu că în spatele unui priviri tăioase sau a unei atitudini categorisită de ceilalți drept ciudată, se ascund povești care de-abia așteaptă să fie spuse, împărtășite, înțelese. Nu m-am îndoit că în spatele măștilor care ne sunt etalate de către ceilalți s-ar putea ascunde experiențe asemănătoare cu ale noastre sau chiar mai dureroase, că straturile de protecție pe care le purtăm devin uneori excesiv de grele, împingându-ne în jos pe zi ce trece. Cu toții am simțit nevoia acută de a împărtăși cuiva o experiență care ne-a marcat și am constatat cu surprindere că nu e nimeni în jur. Cu toții simțim lipsa cuiva în fiecare zi, chiar dacă nu știe nimeni lucrul ăsta. Cu toții avem regrete și greșeli pe care nu ni le putem ierta, lupte interioare mai devastatoare decât războaiele din lumea reală și laturi pe care nu dorim să le arătăm nimănui... Cartea asta e despre umanitate și despre oameni, iar cuvintele mele nu au puterea de a-i transmite adevărata valoare. Tot ce pot să fac e să vă îndemn să n-o mai lăsați din mână... 

Memoria umană nu e perfectă. Suferă mici scăpări, se abate puțin de la drum, iar amintirile se așează nu așa cum s-au petrecut, ci cum ar vrea omul să se fi întâmplat. Memoria tinde să ne joace feste tocmai din cauza melancoliei noastre, proiectată asupra unui trecut infailibil. Prezentul tinde să deconstruiască aceste amintiri sub forma unor semne, senzații de mult uitate și adevăruri scoase la iveală după zeci de ani, dezvăluindu-ne propria vulnerabilitate în fața a ceea ce am trăit.
Despre memorie și capriciile ei povestește maestrul Julian Barnes, cu același calm desăvârșit cu care ne acaparează la fiecare roman...