Deși a dispărut de ceva timp din lumea literară, Amelie Nothomb revine cu un roman tulburător despre lipsa  dragostei materne și consecințele ei. O relație defectuoasă mamă-fiică, născută din frustrare, imposibilitatea uneia de a iubi și a celeilalte de a înțelege, două vieți unite etern print-o legătură unică și totuși separate la fel de mult precum pământul de cer. 

Lovește-ți inima este un roman tulburător despre o tânără devenită mamă mult prea devreme, incapabilă să-și iubească fiica, simțind în aceasta atât o amenințare, cât și sfârșitul tuturor viselor mărețe din inima sa. Sentimentul de gelozie care o cuprinde imediat după naștere nu-i mai dă pace și, în timp ce toată lumea îi laudă copilul și își îndreaptă atenția asupra creaturii firave, Marie se simte abandonată, umilită și fără importanță. Obișnuită să fie în centrul atenției, adulată și adorată de toată lumea, dar mai ales invidiată, se simte amenințată de apariția altei persoane care să capteze toată atenția celorlalți. Micuța crește și înțelege sentimentele mamei sale mai bine decât ar putea intui aceasta, însă o iartă constant și încearcă să-i afle motivele. După apariția fratelui său, dragostea mamei pentru bebeluș devine inexplicabilă. Dar momentul cel mai dureros e apariția surorii mai mici, când Diane înțelege în sfârșit că mama sa pur și simplu nu o iubește, în timp ce frații ei au parte de dragoste infinită. Toată viața ei, toate relațiile pe care le are cu alte femei vor avea de suferit, căci hăul din inima ei nu se va închide prea ușor. 

"Prin urmare, acesta era rostul, aceasta era rațiunea de a fi a oricărei vieți : de-asta ești aici, de-asta înduri atâtea încercări, de-asta te chinui să respiri în continuare, de-asta accepți atâtea lucruri insipide - ca să cunoști iubirea." 

Simplitatea, dar totodată gravitatea cu care Amelie relatează faptele și experiențele personajelor reprezintă semnătura sa literară. Totul se întâmplă firesc și timpul curge normal, chiar dacă personajele au parte de decepții, dezamăgiri, adevărate tragedii sau furtuni, momente-cheie etc. Și tocmai această naturalețe vecină cu detașarea face din povestea celor două femei, mamă și fiică, o viață absolut normală, cu experiențe bune și rele, căci normalitatea este percepută diferit de fiecare persoană. Iubirea nu este obligatorie, nici nu o primim pe ca pe un dar frumos împachetat atunci când venim pe lume.  Iubirea se câștigă după lupte grele, iar capacitatea fiecărui om de a iubi mai mult sau mai puțin o decide chiar el. Poate că ne este dat în viața asta doar atât cât putem suporta, ne este dată iubirea sub diferite forme și nu o recunoaștem, iar apoi o căutăm disperați și ni se pare că toți cei din jur sunt iubiți mult prea mult, mult prea devreme...

Lovește-ți inima poate fi luat și drept un îndemn (nu la modul practic, evident) de a experimenta, de a căuta, de a găsi lucruri și oameni care să-ți facă inima să tresalte ; să nu renunți la căutare prea ușor, căci viața e o eternă schimbare și fiecare clipă o inevitabilă surpriză. 

Cartea o găsiți aici. 

Am așteptat cu mare nerăbdare cartea Anei și, înainte să vă spun mai multe despre ea, vreau să vă imaginați o stare de bine, de liniște totală, o senzație de plutire prin spațiu și timp, înapoi în vremuri rupte din basmele cu zâne bune și feți-frumoși. De la prima și până la ultima pagină veți fi acolo, în lumea aia pe care v-am descris-o mai sus și pe care sigur o vizualizați acum. Fără exagerare. Ana ne-a povestit despre Iele încă dinainte să se nască și ne-a ținut în suspans timp îndelungat, aproape ca o zână care te ademenește în lumea ei și te face să uiți de tot ce știai, secundă cu secundă... 

"În fond, iubirea e tocmai iluzia aceea care face oamenii să își distrugă viețile și mediul , iubirea de semeni, de progenituri, de bani, de faimă, de cunoaștere - și asta e cea mai rea. "

Sinuciderea Ielelor nu e o colecție de basme reinterpretate, ci e mai degrabă o negare și o regăsire a identității. Coincidența face că veți regăsi în aceste povești multe personaje care v-au încântat copilăria, dar care în lumea Anei se află în situații moderne, în povești care nu au întotdeauna un final fericit și poate niciun element de happy-end. Populat de Ilene Cosânzene și Feți Frumoși, tărâmul pe care pășim ca cititori ne poartă înapoi în trecut, într-un trecut idilic, asemenea cărților poștale de demult sau a pozelor alb-negru care conturează o realitate inexistentă în prezent. Spuneam mai sus că Ielele mi se par un motiv al regăsirii identității și spun acest lucru pentru că, pe tot parcursul lecturii, eu mi-am imaginat că sunt într-un sat din vremuri străvechi, un sat românesc cu oameni buni și gospodari, care nu știu prea multe, dar nici să urască fără motiv. Satul ăsta în care m-am imaginat, alături de personaje coborâte din legendele de demult, reprezintă valoarea noastră ca națiune, toată mândria și neputința de a ne fi născut aici și nu în altă parte. Nu mă refer la patriotism sau la un cult exagerat, ci la valorile simple, care s-au pierdut undeva pe drum, astăzi fiind aproape pe cale de dispariție. Identitatea noastră stă ascunsă în pământurile astea, în legendele istorice cu domnitori curajoși și eroi în bătălii , în basmele povestite de bătrâni la gura sobei și în dorința asta absurdă de a ne vindeca patria. 

Deși Ana a scris mult despre neajunsurile noastre ca popor, nu cred că a ales subiectul acestei cărți în mod întâmplător. Partea fantastică din basmele și legendele românești, în special Ielele, care sunt personaje controversate în mitologia românească, reprezintă (re)întoarcerea la origini. Între negarea acestor origini și nașterea cărții, se întinde un drum lung, pe parcursul căruia s-au întâmplat multe - și răspunsurile pot fi ușor deslușite în replicile iscusite ale personajelor. 

Sinuciderea Ielelor e o carte enigmatică, pe care nu am deslușit-o în totalitate și care va păstra întotdeauna o mică doză de mister. Descifrarea simbolurilor, a înțelesurilor și a motivelor din spatele ei e o chestiune relativă - fiecare cititor găsește în ea ceea ce se află în sufletul său, ceea ce e dispus să găsească în momentul respectiv, dar și ceea ce vrea să dăruiască mai departe. 

​Cartea o găsiți aici. 

Apar din ce în ce mai multe povești legate de dezavantajele tehnologiei asupra vieții personale, încrederii de sine și relaționării cu alte persoane. Poate că e firesc să fie așa, având în vedere că trăim într-o lume dominată de aplicații care să ne salveze timpul (dar de fapt ni-l fură și mai abitir), soluții eficiente pentru a fi cât mai discreți și totuși cu viața la vedere, aparate tot mai inteligente care să ne scutească de o gândire profundă. Timpul petrecut pe Internet e întotdeauna unul mai lung decât ne-am dori, iar undeva pe drum pierdem contactul cu ceilalți, deși aparent suntem prieteni cu toată lumea și mereu înconjurați de oameni cu aceleași principii și pasiuni ca și noi. Viața de pe rețelele sociale e întotdeauna perfectă, iar pozele surprind doar momentele de fericire, decorurile desprinse din revistele de modă și împlinirea profundă. În spatele lor se află întotdeauna frustrări, vise neîmplinite și multă nefericire, doar că suntem prea lași ca să recunoaștem acest lucru. 

Cum să (nu) mă vezi este radiografia modernității și a aparentei fericiri absolute, motivele din spatele acestor minciuni din online, dar și sublinierea acestei necesități tot mai mari de a fi sinceri cu noi înșine, în pofida tuturor consecințelor. 

Vicky Decker este o fată simplă, care nu atrage atenția nimănui. Dar când prietena ei cea mai bună, Jenna, se mută, Vicky este nevoită să-și depășească condiția de outsider și să-și formeze o existență admirată de către ceilalți. Cu fiecare poză perfectă de pe Instagram, Vicky devine tot mai admirată, fără să fie nevoită să iasă din casă și să interacționeze cu oamenii. Cu cât numărul celor care o urmăresc crește, cu atât Vicky devine mai nefericită, mai frustrată, mai lipsită de speranță. Înțelege că nu e singura care se simte așa și că trebuie să facă ceva pentru a-i ajuta pe nenumărații useri #singuri și #ignorați. Este nevoită să-și învingă frica și să aducă magia din online în viața reală... 

Povestea lui Vicky nu e una ieşită din comun sau şocantă pentru secolul XXI - era Internetului şi a reţelelor sociale a adus o înstrăinare tot mai mare de lumea reală, de bucuriile simple şi interacţiunea cu cei din jur. Pentru cei neînţeleşi, descurajaţi şi singuri reprezintă o portiţă de scăpare din cotidian, un mediu în care se simt confortabil fiindcă nu îi judecă nimeni. În mediul online poţi să fii ceea ce alegi tu să fii - îndrăzneţ, ambiţios, curajos, lipsit de inhibiţii. În spatele unui ecran, totul e posibil, în special aparenţa unui vieţi perfecte, lipsite de griji. Dar singurătatea sau problemele nu se rezolvă acolo ; singurătatea atrage şi mai multă singurătate, mai multe frustrări, mai multă neputinţă de a interacţiona cu ceilalţi. Diversitatea şi toleranţa sunt doar capcanele în care fiecare utilizator păşeşte fără să vrea, fără să bănuiască o secundă că viaţa reală e mult mai spectaculoasă, dar ai nevoie de curaj ca să-i ţii piept. 

Cartea asta provoacă o discuţie lungă legată de beneficiile internetului - dacă ne ajută chiar atât de mult sau doar ne îndepărtează tot mai tare de ceilalţi, dacă barierele sunt clar trasate sau mai avem de muncit la asta, dacă am putea să ne descurcăm şi fără el şi să ne apropiem mai mult de oameni. Căci oamenii sunt cei care contează. Beneficii există, prin accesul tot mai rapid la informaţie, dar şi o mare confuzie legată de multitudinea acestor informaţii, unele dintre ele nefiind compatibile cu realitatea sau nepotrivite pentru mai multe categorii de persoane. Cred că depinde de fiecare dintre noi câtă atenţie acordăm mediului online, în ce măsură îl folosim şi cu ce scopuri şi dacă merită să îi îndepărtăm pe ceilalţi pentru o simplă himeră. 
​
​Cartea o găsiți aici. 

Un thriller misterios, cu accente darl noir, care explorează beneficiile, dar și blestemele frumuseții ; un basm modern, cu tentă de psihoză și încălcarea tuturor limitelor morale și umane. 

Grădina cu fluturi este o versiune sadică a frumuseții, imaginată de un bărbat cu suflet întunecat, un psihopat care crede că totul i se cuvine, inclusiv ființele umane. Un om cu mintea rătăcită, care pune preț doar pe propria satisfacție își construiește un paradis luxuriant, populat cu ființe umane, captive într-o poveste desprinsă din cele mai negre coșmaruri. Atunci când secretul este descoperit, agenții însărcinați să dezlege misterul se arată oripilați de faptul că o ființă umană poate să semene atâta cruzime în jurul său... Ițele sunt tot mai încurcate, căci supraviețuitoarea frumoasei grădini este ea însăși un puzzle greu de descifrat...

Oricât de luxuriant ar suna titlul, grădina reprezintă simbolul traumei în acest roman. Asemenea unei grădini bine păzite, traumele prin care a trecut Grădinarul și-au pus amprenta asupra personalității sale și a felului în care percepe lumea. Pe oameni îi vede asemenea monștrilor, veniți să-i facă rău, să-l umilească și să-l îngenuncheze. Își dorește să dețină și el controlul asupra altcuiva, să nu mai fie prizonierul altora și construiește capcana perfectă. Un paradis în aparență, iadul dezlănțuit în esență. Explicația? Poate că nici măcar nu există. Traumele nu pot fi explicate, așa cum nu ține de propria voință dacă le trăiești sau nu. Traumele atacă subit și lasă cratere în urma lor și poate că nici nu pot fi invocate ca motiv pentru cruzimea fără margini. Doar că există două tipuri de oameni pe lume - cei care aleg să meargă pe calea pe care o știu dintotdeauna (alcool, violență, agresivitate) și cei care aleg să ocolească toate drumurile cunoscute și să creeze unul nou, pe care nu a mai mers nimeni înaintea lor. 

Grădina cu fluturi este un roman al întunericului, al fragilităţii psihicului uman şi al consecinţelor care se nasc din slăbiciuni. Dacă ne grăbim să judecăm un om, îl putem condamna în primele cinci minute. Dacă îi analizăm parcursul şi factorii care au contribuit la dezvoltarea lui, avem parte de o cu totul altă poveste şi perspectivă. Poate că nu e vorba despre şansă sau noroc până la urmă, ci de modul în care acceptăm sau nu ceea ce primim de la oameni, de partea pe care vrem să o dezvoltăm în relaţiile cu aceştia (lumină / întuneric) şi de încrederea pe care suntem dispuşi să o acordăm. 

Cartea face parte din colecția Passport a editurii Herg Benet, recent lansată și care își propune să adune cât mai multe povești recunoscute și premiate internațional, romane savuroase, pline de personaje captivante, de care ți-e greu să te desparți. 

​Cartea o găsiți aici. 

M-am gândit întotdeauna că viața înseamnă mai mult decât problemele cotidiene, alergătura de zi cu zi și că noi, ca oameni, suntem mult mai mult decât un corp care funcționează un anumit număr de ani. Nu sunt adepta principiilor regăsite în aproape toate religiile acestei lumi, nu pretind a fi un om perfect și nici nu-mi trăiesc viața după prejudecăți adânc înrădăcinate sau reguli absurde - cred cu tărie că există ceva mai presus de noi, ceva extraordinar care ne influențează viețile și ne modelează ca oameni. Nu mă refer neapărat la Dumnezeu sau Buddha sau cum vreți să-l numiți, ci la o credință puternică în propria persoană și o încredere greu de zdruncinat în propriile puteri. Cred că putem obține foarte ușor lucrurile pe care ni le dorim doar văzându-le în fața ochilor, fiind deja acolo în mijlocul lor și vizualizând experiențele pe care ni le dorim în viața noastră. Nu este vorba de magie, ci de modul în care ne modelăm creierul și inima. 

În atelierul de magie este povestea unui copil crescut în condiții grele, devenit apoi adult, student la medicină și neurochirurg și etapele pe care le-a parcurs pentru a obține ce nu-și imagina vreodată. Totul începe întâmplător - o întâlnire absolut banală cu o femeie pe nume Ruth, singurul adult care îl privește de la egal la egal, îl ascultă cu atenție și îi oferă răspunsuri pe măsura întrebărilor. Ruth se oferă să-l ajute să capete mai multă încredere în el și să îndrăznească să-și dorească mai mult pentru el și pentru viața lui. Chiar dacă copilul se așteaptă la o magie adevărată și toate sfaturile lui Ruth par pe cât de simple, pe atât de greu de realizat, vorbele ei devin realitate încetul cu încetul, transformându-i viața total și ireversibil. Deși și-a numit cartea foarte poetic, nu e vorba de nicio magie la mijloc. Sau, cel puțin, nu una cu care suntem obișnuiți. Totul începe cu creierul uman - cum ne modelează, cum ne păcălește, cum ne ghidează și ne îndrumă în momente de tensiune, dar și procesul prin care acesta se schimbă odată cu noi și datorită experiențelor pe care le trăim. 

Creierul uman rămâne cel mai misterios organ, proprietățile și capacitatea sa de adaptare lăsându-i (încă) surprinși pe cei ce-l studiază. Creierul se poate schimba și există dovada că se schimbă constant, în funcție de ceea ce trăim și de ceea ce ne permitem să simțim. Dar când inima se schimbă, se schimbă totul. Asta află și autorul, pe propria piele - magia lui Ruth nu înseamnă că cineva flutură o baghetă magică și toate problemele dispar ; James va fi nevoit să se confrunte cu toate situațiile jenante din viața lui, să le facă față așa cum consideră și să le treacă prin propriul filtru, să meargă mai departe cu demnitate și cu convingerea că nu poate deține controlul fiecărui aspect al vieții lui. 

Cartea este o poveste despre complexitatea creierului uman, experiența lui James ca neurochirurg și povești emoționante despre câțiva dintre pacienții săi, dar și o formă de educație / dezvoltare personală. Am înțeles multe lucruri despre mine citindu-i cartea și am înțeles, în special, de ce nu primim mereu ceea ce ne dorim și care este scopul din spatele fiecărei experiențe a vieții umane. Cred cu tărie că nimic nu este întâmplător, că mereu există un motiv atunci când lucrurile nu merg așa cum ne-am dori și că putem accepta mult mai ușor acest lucru atunci când ne deschidem inima față de ceilalți, ne dăruim cu totul fără a aștepta ceva în schimb. Doar atunci lucrurile se pot întoarce pe calea cea bună. 

​Cartea o găsiți aici.