Supranumit vocea literaturii sud-americane, Llosa e un autor premiat, lăudat și apreciat, de care eu personal m-am ferit mult timp. Scrierile sale sunt învăluite într-o aură aparte și îți dau impresia că trebuie să fii pregătit pentru asemenea lecturi, nu le poți începe oricum și oriunde. Din multe puncte de vedere, așa e. Casa Verde nu e genul de lectură ușoară, cu mult dialog și întâmplări amuzante, pe care să o cari după tine peste tot și să mai citești două-trei pagini în drumul de la serviciu spre casă. E un roman-provocare, cu fraze care țin uneori pagini întregi, pe alocuri lipsesc și semnele de punctuație care să te atenționeze când se trece de la un plan temporal la altul și are o mulțime de personaje, care sunt prezentate atât cu numele, cât și cu poreclele lor. Apărut în 1965, Casa Verde spune povestea unui bordel cu același nume, construit în zona peruviană Piura. Inițiatorul acestui proiect este don Anselmo, recent sosit în suburbia Mangacheria. Acesta se folosește de dorințele ascunse și slăbiciunile localnicilor pentru a crea o afacere care va deveni extrem de populară. Totul se va schimba odată cu apariția bordelului, viața însăși învârtindu-se în jurul acestui loc (aparent) interzis, dătător de plăceri. Destinele își vor urma cursul care le-a fost menit de la bun început, iar oamenii se vor lăsa conduși (ca întotdeauna) de cele mai elementare și la îndemână nevoi, uitând pentru o clipă că viața mai înseamnă și altceva înafară de plăcerea momentului. Casa Verde nu e o carte comodă, îți solicită toată atenția și concentrarea, te trece prin toate stările posibile și te pune față în față cu propriile dorințe ascunse. Llosa explorează nevoia primordială a omului de a simți plăcere, care învinge orice conștiință sau regret a ceea ce ar putea pierde. Mult superioară celorlalte nevoi umane, aceasta are la bază o dorință mult mai profundă, ascunsă adânc în subconștient - nevoia de a fi iubit, de a fi vazut. Această nevoie de validare a propriei persoane îl va face pe om să riște tot ceea ce are pentru un moment de plăcere, să se dezică de toate principiile după care s-a ghidat, toate prejudecățile și toate normele societății în care trăiește. Mult prea mânat de dorință, este capabil să uite chiar și de judecata celor din jur, de rușinea de a fi arătat cu degetul sau de stigmatul pe care l-ar putea purta o viață întreagă.
Cartea o găsiți aici.
0 Comments
Acolo unde există albine, există viață. Albinele înfrumusețează totul în jurul lor, aduc culoare, freamăt și răsete. Dar într-un tărâm lovit de secetă, nici măcar albinele nu mai pot supraviețui. Într-un tărâm al zbuciumului, al cuvintelor nerostite, al îmbufnării și al supărării, albinele au dispărut de tot. Doar o minune le-ar mai putea aduce înapoi. Albinele împreună cu copacul fermecat și lacul verde reprezintă elementele magice ale acestei povești, care urmărește călătoria unui bunic și a nepoatei sale spre o viață nouă. Bunicul suferă de demență, dar nu și-a pierdut avântul sau plăcerea de a spune povești. Iar în poveștile sale, ficțiunea seamănă izbitor de mult cu realitatea pe care a trăit-o cândva. O realitate plină de dragoste, zâmbete și oameni care i-au stat alături, o soție incredibilă și un copil mult dorit. Pentru nepoata sa, o vară petrecută la ferma din mijlocul deșertului e o adevărată corvoadă. Ea visa la zile nesfârșite de vară în care să se întâlnească cu prietenele ei și să înoate în toate piscinele din oraș. Însă familia are alt plan, căci bunicul trebuie mutat într-o instituție unde să poată fi îngrijit și să fie în siguranță atunci când boala o să-i răpească și ultimele amintiri. Totul se va schimba în această vară toridă petrecută la fermă. Bunicul va începe să îi spună nepoatei cea mai frumoasă poveste din viața sa, una pe care a trăit-o cu intensitate și cu care va muri în inimă și gând. Schimbările nu vor fi bruște, ci discrete, vor lovi pe neașteptate, iar sfârșitul verii nu va fi încărcat de ușurarea de a pleca din deșert, ci de tristețea și nostalgia specifice sfârșitului unei perioade magice. Anotimpul albinelor este practic istorisirea bunicului, o poveste încadrată în altă poveste, trecutul readus în prezent, cu o influență considerabilă asupra viitorului. Bunicul nu spune această poveste din cauza demenței care îi macină neuronii, ci pentru că nu cunoaște o alta mai frumoasă sau mai plină de însemnătate. Pentru el, viața s-a oprit de tot atunci când Rosa (soția lui) a murit. Oricât de tare a încercat să î țină în viață, boala a învins, iar de atunci nimic nu mai e la fel. Nu mai există viață, nu mai există bucurie, apă sau albine. Totul s-a pierdut în trecerea necruțătoare a timpului. Rosa trăiește doar în mintea și inima bunicului și a sosit momentul ca nepoata lor să știe această poveste, să o simtă și să o absoarbă în ea. Pentru că povestea asta reprezintă rădăcina din care s-a format, cea care o va aduce mereu acasă, indiferent unde s-ar afla.
Cartea explică copiilor concepte precum moartea, despărțirea de cei dragi, dar și importanța magiei în mijlocul realității. Boala bunicului reflectă situațiile în care aceasta afectează întreaga familie, dar și deciziile pe care le vor lua datorită ei. Cartea o găsiți aici. 183 de pasageri se îmbarcă într-un avion cu destinația Los Angeles. Printre aceștia se află un afacerist de pe Wall Street, un soldat, un magnat, o femeie care a decis în sfârșit să își schimbe viața și un puști de doisprezece ani care va deveni celebru în întreaga lume. Undeva pe drum, avionul se prăbușește, iar puștiul de doisprezece ani despre care vă spuneam mai sus e singurul supraviețuitor. Edward Adler se trezește într-o lume pe care nu o cunoaște, orfan, sub privirile familiilor care își plâng victimele din accidentul aviatic. Brusc, toată atenția se îndreaptă către el, toți vor să afle detalii despre accident, dacă își mai amintește ceva dinainte de prăbușire, dacă mai știe cum arătau ceilalți pasageri din jurul său. Familiile victimelor îl văd ca pe o minune cerească, copilul pe care cerul l-a înapoiat lumii teafăr și nevătămat, chiar dacă intențiile lor ascund de fapt o durere imensă și dorința ascunsă ca cei pe care îi iubeau să fi fost în locul lui Edward. Toată atenția îndreptată asupra lui nu face decât să-l năuceacă și mai tare, să-l determine să-și pună întrebări despre cum va arăta viața lui de acum înainte și cum va face față pierderii suferite. În paralel cu destinul lui Edward, ies la iveală detalii din viețile celorlalți pasageri și momente cheie de dinainte de prăbușirea avionului. Poveștile lor se derulează firesc, dezvăluind vieți obișnuite, cu bucurii și tristeți, momente de cumpănă și decizii de luat. Dragă Edward este o poveste despre supraviețuire, despre cum e să te trezesști în aceeași lume și totuși să ți se pară nouă și plină de pericole, despre capacitățile de adaptare care apar automat atunci când ceva rău ni se întâmplă. Și citind această poveste, îți dai seama că toate lucrurile se întâmplă cu un motiv, chiar și cele mai mari nenorociri, că nu există blestem fără binecuvântare, nici rău fără bine. Echilibrul vieții se restabilește zi după zi după zi...
Dragă Edward este al treilea roman al lui Ann Napolitano. Romanul ei de debut, Within Arm's Reach a fost publicat în 2004. I-a urmat A Good Hard Look în 2011. Pe lângă talent și plăcerea de a scrie, autoarea are numeroase studii de literatură și ficțiune, iar în 2019 a fost nominalizată la premiul Simpson/Joyce Carol Oates. Cartea o găsiți aici. UPDATE - pachetul de cărți din prima poză a fost vândut.
Lupta lui Robert cu boala nu s-a terminat. Chiar dacă povestea lui a fost intens mediatizată și o mulțime de oameni s-au implicat pentru a-l ajuta, încă mai e nevoie de un efort comun pentru ca suma de care are nevoie să se strângă cât mai repede. Regulile pentru pachetele de cărți sunt aceleași : -licitația pentru fiecare pachet (10 cărți) începe de la 150 RON (3o EUR) -dacă doriți doar anumite cărți din pachete, precizați titlurile și suma pe care vreți să o donați -asigur transport, după ce primesc dovada plății în contul lui Robert #cărțilevindecă Ca de fiecare dată, Guillaume Musso reușește să scrie o poveste cu ițele încurcate atât de rău încât ți-e imposibil să mai înțelegi ceva sau să lași romanul din mână. Scriitorii, procesul de scriere și percepția cititorilor asupra operelor literare sunt subiectele care stau la baza acestui roman fascinant care are în prim plan un autor retras din viața publică de mai bine de douăzeci de ani. Locuind în prezent pe o insulă solitară, cândva faimos și adorat de milioane de cititori, Nathan Fawles trăiește o viață singuratică, departe de ochii curioșilor. Cei care i-au citit romanele nu încetează să caute răspunsul la întrebarea care a surescitat lumea literară în urmă cu douăzeci de ani : Ce îl poate determina pe un scriitor să se retragă în plină glorie? Nathan nu mai acordă interviuri, vila în care locuiește este supravegheată pe toate părțile (pentru a ține la distanță intrușii) și refuză să vorbească despre literatură. Ceea ce odată constituia toată viața lui acum e doar un subiect incomod, un cuvânt pe care nu mai e în stare să-l rostească. Sufletul lui e pustiit, golit de orice ambiții sau pasiuni...
Viața singuraticului scriitor se va schimba radical odată cu apariția unui tânăr care vrea să-i afle părerea despre manuscrisul său, o jurnalistă misterioasă care intră cu bocancii în lumea lui și victima unei crime odioase, cu care aparent nu are nicio legătură. După efemeritatea primei impresii, îți dai seama că Viața secretă a scriitorilor are substraturi mult mai profunde. Ce este autorul înafara vieții literare? Cine este omul din spatele unor opere literare îndrăgite de milioane de cititori? Unde se termină autorul și unde începe omul? În general, atunci când admirăm munca unei persoane și mă refer la artă în principal (sub orice formă) ne dorim să aflăm detalii despre omul care a creat-o, îi atribuim calități pe care s-ar putea să nu le aibă sau ne imaginăm prostește că lucrările sale spun adevărul despre existența sa. Cred că orice formă de artă (literatură, muzică, pictură etc.) spune mai multe despre cum vede autorul lumea sau cum își imaginează că ar putea fi. Evident că experiențele și oamenii de care este înconjurat au o influență enormă asupra a ceea ce transmite, dar adevărul este unul trunchiat, reinterpretat, generalizat pentru mai multe categorii. Un alt subiect adus în discuție este drumul anevoios pe care îl parcurge o carte excepțională pentru a ajunge la cititori. Primul obstacol e editorul, care știe mereu ce vrea publicul să citească, cunoaște trendurile și ceea ce se vinde. Al doilea e refuzul, care de obicei nu e singular și aici autorul dă exemple de romane care au fost respinse de nenumărate ori și pe care astăzi le cunoaștem cu toții : Carrie de Stephen King, primul volum din seria Harry Potter etc. Iar lucrurile nu se termină după publicare sau un succes fulminant - ele devin din ce în ce mai complicate, așteptările cititorilor sunt în continuă creștere, toată lumea așteaptă următoarea capodoperă și roata continuă să se învârtă la nesfârșit. Literatura are puterea de a schimba lucrurile sau de a le pune în mișcare, însă nu întotdeauna salvează vieți. Din povestea celebrului scriitor, care după o dramă personală, renunță la tot, ne dăm seama că literatura nu e suficientă, ea nu poate suplini dragostea sau împlinirea personală, nu ține de cald și nu șoptește vorbe dulci în miez de noapte. Literatura nu poate vindeca o pierdere imensă, nu poate îndulci o viață distrusă sau care e pe cale să explodeze. Uneori, cuvintele sunt doar cuvinte și nimic mai mult. Cartea o găsiți aici. În 2019, lui Peter Handke i s-a înmânat Premiul Nobel pentru Literatură și, la fel cum s-a întâmplat cu alți autori semi-cunoscuți, interesul pentru scrierile sale a început să crească. Nici eu nu îi auzisem numele înaintea de decernarea prestigiosului premiu, o onoare care îi încununează munca și eforturile depuse până acum. Cartea de față spune povestea unui cuplu destrămat, cei doi urmărindu-se unul pe celălalt de-a lungul Americii. În timp ce bărbatul pornește în această călătorie cu gândul de a trece peste despărțire, dar și din dorința de a se regăsi pe sine, descoperă cu stupoare că fosta lui parteneră se află pe urmele sale. America, țara tuturor posibilităților, reprezintă tărâmul pe care cei doi încearcă să ajungă la o finalitate, să decidă dacă despărțirea lor a fost un lucru bun sau dimpotrivă. Șocul europeanului aflat față în față cu obiceiurile și cultura Americii este unul imediat - pe parcursul călătoriei bărbatul va fi nevoit să se adapteze atât peisajelor inedite, oamenilor care îi vor ieși în cale, cât și prezenței constante a trecutului său. Pe fundalul Americii, cuplul continuă să se tachineze și să se urmărească, nefiind dornici neapărat de o confruntare finală. Povestea lor de dragoste este expusă la fel ca orice altă întâmplare comună, fără strop de romantism sau pasiune. Convingerile personajului principal în legătură cu fosta soție și cu sexul feminin în general au o tentă ușor misogină, el considerând că dragostea nu poate exista fără un strop de rațiune. Scrisoarea lui Peter Handke nu e una romantică - dacă vă așteptați la un roman care să analizeze o poveste de dragoste până la cele mai mici amănunte, convocând fapte extraordinare și momente de neuitat, veți fi surprinși să constatați că e altceva. Călătoria a doi oameni pe drumuri separate, revenirea la vechiul sine, cel de dinainte de căsătorie și separare. Cei doi vor să-și regăsească vechile personalități, să se cunoască din nou la fel de bine precum își cunoșteau partenerul. E mai degrabă o reîntoarcere la origini, independentă de toate experiențele care i-au modelat până în momentul de față și care, inevitabil, au lăsat urme adânci. Finalitatea relației lor poate însemna un nou început pentru fiecare dintre ei.
Cartea o găsiți aici. Încă de la primele pagini ale romanului poți să îți dai cu ușurință seama că e scris de un poet. Unul foarte talentat. Cartea e de un lirism aparte, cuvintele devenind mângâieri, zâmbete și speranțe, căci povestea în sine e una destul de tristă - istoria unei familii de imigranți vietnamezi rămași cu traume serioase în urma războiului de la sfârșitul anilor șaizeci. Protagonistul are nevoie să spună această poveste ca să se identifice pe sine, să învețe să supraviețuiască din nou în această lume crudă și plină de necunoscute, trebuie să știe cine e ca să poată să se deschidă și către ceilalți. Prin acest roman, autorul încearcă să descâlcească trauma și implicațiile ei. Little Dog, personajul principal, îi scrie o scrisore mamei sale, cu scopul de a-i face o mărturisire intimă din viața lui, un fapt care înseamnă enorm pentru el. Vrea să-i prezinte mamei lumea așa cum o vede el - plină de contradicții, populată de oameni de toate soiurile, oameni diferiți de normele sociale sau dispuși mereu să încalce regulile. În țara care i-a adoptat, America, există nenumărate categorii cu care mama sa nu e obișnuită, oameni pe care nu îi poate înțelege sau percepe ca pe ființe umane, principiile și modul în care a fost crescută primând în fața diversității în care trăiește astăzi. Little Dog nu e singurul personaj din poveste, căci atât versiunea mamei sale și a bunicii cântăresc enorm în a-l înțelege pe protagonist, a-i înțelege deciziile, modurile de adaptare și vindecare, speranțele. Poveștile mamei și bunicii lui Little Dog, care ne poartă înapoi în timpul războiului din Vietnam, reprezintă radiografia condiției de imigrant, trecutul și prezentul închegate împreună în ciuda voinței, tranziția de la o viață insuportabilă la una mai puțin periculoasă, dar la fel de dificil de gestionat.
Pe Pământ suntem strălucitori o clipă ne reamintește cât de fragile și efemere sunt existențele noastre, cât de ușor putem dispărea din amintirea cuiva, din mecanismul unui loc pe care îl numim acasă, cât de greu ne adaptăm acolo unde inima nu își găsește locul. O poveste despre supraviețuire și căutarea identității, despre dragoste și speranță, despre ostilitatea celor din jur și diferențele care ne îndepărtează. Cartea o găsiți aici. Două crime petrecute la distanță de 40 de ani leagă trecutul de prezent, scoțând la iveală secrete bine ascunse și minciuni menite să țină la distanță curioșii. Vermont, 1950. Conacul Idlewild e un loc misterios, ferit de ochii lumii. Acolo trăiesc fetele pe care nu le vrea nimeni, pe care societatea le arată cu degetul și le condamnă. Rebele și răzvrătite, își duc viața în conacul despre care toată lumea spune că e bântuit. Dar una dintre ele dispare fără urmă... Vermont, 2014. Jurnalista Fiona Sheridan află că vechiul conac urmează să fie restaurat și decide să scrie un articol despre asta. Dar pe măsură ce lucrările avansează, conacul va începe să-și spună secretele adânc îngropate - atât despre moartea surorii Fionei din urmă cu douăzeci de ani, cât și despre misterioasa dispariție cu care a început toată povestea. Capitolele din prezent alternează cu cele din trecut până când secretele sunt dezvăluite și misterul deslușit. Romanul e un adevărat page-turner, autoarea reușins să construiască o atmosferă terifiantă, captivantă, care te ține strâns în mreje până la final. Misterul se tot adâncește, secretele se înmulțesc, iar legăturile dintre trecut și prezent se strâng tot mai tare în jurul aceleiași clădiri cu iz gotic - conacul destinat celor scoși cu forța dintr-o societate bolnavă și plină de prejudecăți. Fetel din Idlewild e un thriller impecabil construit, în care umbrele trecutului dansează cu misterele prezentului, o poveste întunecată despre oameni care nu și-au găsit niciodată locul în această lume și care au plătit un preț scump din cauza felului lor de a fi. Normele societății nu sunt niciodată aceleași pentru toată lumea, iar oamenii care tind să stea împotriva curentului nu sunt lăsați să uite nicio clipă de unde vine puterea. Lumea e un loc înfricoșător pentru cei care nu respectă regulile, cei diferiți și conștienți de asta, cei care se zbat în fiecare zi pentru o viață normală.
Cartea o găsiți aici. În lumea literară a devenit o modă ca scriitorii să reinterpreteze povești sau mituri celebre, trecându-le prin propriul filtru sau prin cel al modernității. Un exemplu destul de bun este colecția Hogarth Shakespeare, care și-a propus să dea o tentă modernistă capodoperelor shakespeariene , volumele fiind scrise de unii dintre cei mai bine cotați autori ai prezentului (Margaret Atwood, Tracy Chevalier, Jeanette Winterson etc.) Tăcerea femeilor este o repovestire feministă a Iliadei lui Homer și se concentrează pe destinul reginei Briseis. Răpită de troieni și condamnată să fie sclava lui Ahile, Briseis devine un pion important în Războiul Troian. Dar istoria o va ignora în favoarea reginei Elena, reducând-o la un detaliu neînsemnat și diminuând-i rolul din povestea în care actorii principali sunt bărbații cruzi și dornici de răzbunare. Romanul a fost nominalizat la Costa Novel Award 2018 și a fost finalist la Women's Prize for Fiction. Nota feministă în care autoarea spune povestea acestei femei extraordinare, dar și elementele moderniste aduse acesteia sunt de o frumusețe aparte, romanul aflându-se undeva la limita dintre basm și ficțiune. Dorind cumva să facă dreptate eroinelor necunoscute (căci majoritatea legendelor pe care le-am citit au ca personaje principale bărbații, înfățișați drept adevărați eroi și plini de virtuți nemaiîntâlnite), autoarea scrie o odă destinată puterii feminine, o forță capabilă să pârjolească toate obstacolele din jur. În povești, legende sau romane, femeile au fost înfățișate drept ființe plăpânde, sensibile, care nu fac altceva decât să-și plângă de milă și să viseze la prințul frumos pe cal alb, pe când realitatea a fost întotdeauna alta - femeile s-au confruntat mereu cu probleme mult mai mari și mai importante decât ale bărbaților, reușind să le rezolve cu delicatețe și ținându-le departe de ochii lumii. Dacă în alte epoci talentele lor erau diminuate la câteva îndeletniciri utile în căutarea soțului potrivit, epoca modernă are alte așteptări de la sexul feminin, iar presiunea a crescut odată cu dezvoltarea societății și redefinirea rolurilor. Ce nu s-a schimbat nici acum e folosirea prejudecăților la adresa sexului feminin, Tăcerea femeilor e o poveste dură, din care nu lipsesc aventura, trădarea, iubirea și minciunile, care celebrează puterea și determinarea femeilor de a reuși într-o lume creată exclusiv pentru bărbați. Având în vedere că nu am citit Iliada, nu aș putea să fac o comparație între ele, dar vă recomand cartea de față, chiar dacă va fi numai un exercițiu de imaginație a vremurilor în care am fi putut trăi, dar despre care din fericire mai citim doar în cărți.
Cartea o găsiți aici. Ce mi-a plăcut :
-povestea. Deși pe alocuri a fost puțin exagerată, unele scene duse la extrem, a avut de toate - suspans, trădare, iubire, încercări, relații dificile de familie, crize politice etc. Acțiunea se petrece în Nigeria, într-o comunitate profund atașată de credință și tradiții, însă cuplul pe care îl urmărește romanul este dinamic, împrumutând câteva dintre obiceiurile occidentalilor. Cei doi vor trece prin focurile iadului din cauza faptului că își doresc foarte mult un copil. Pe lângă dorința lor arzătoare mai există și presiunea familiei (deoarece sunt căsătoriți deja de 4 ani), a societății din care fac parte și frustrările care se acumulează zi după zi. Ceea ce nimeni nu bănuiește e secretul rușinos al soțului, unul imposibil de rostit într-o comunitate musulmană. Dorind să-și facă soția fericită, va comite o mulțime de greșeli, iar la final totul va fi în zadar, căci ea nu îl va putea ierta. Uneori dragostea nu este de ajuns. -personajele. Mi s-au părut extrem de bine închegate, fiecare aducând o notă senzațională poveștii. Akin, soțul, reușește cumva să se distanțeze de lumea în care a fost crescut, făcând cunoștință cu minunile lumii moderne. Chiar dacă familia rămâne în continuare punctul de sprijin (folosindu-se de ea de fiecare dată când are nevoie), este un musulman modern, care își respectă și își iubește soția, privind-o ca pe o ființă umană, cu idei, frici și sentimente, o persoană pe care o ascultă și se străduiește să o înțeleagă. Mama lui, în schimb, este profund dedicată tradițiilor și ideilor cu care a crescut. Ea insistă în continuare să caute ajutor la diferite personaje (vraci, preoți, tămăduitori) care să-i ajute să aibă un copil. Insistența ei are de-a face cu aparențele prezentate în fața lumii, rușinea de a nu avea nepoți de la primul născut etc. -relațiile dintre personaje. În centrul poveștii se află Akin și Yejide, cei doi soți care încearcă cu disperare să aibă un copil. Toți cei care gravitează în jurul lor își aduc aportul în poveste, cel mai controversat și străin de reguli fiind fratele lui Akin, Dotun. Prezența lui este mereu vie, o explozie de culoare în viețile mohorâte ale membrilor familiei sale. Dotun trăiește după propriile reguli, nefiind în stare să anticipeze consecințele faptelor sale sau să țină cont de principiile după care a fost crescut. Singurele pălpâiri de conștiință le are în legătură cu Yejide, fiind consternat de planul fratelui său. Admirația și iubirea pe care i le poartă cumnatei sale se diferențiază de tot ceea ce ar putea simți vreodată pentru altă persoane, inclusiv soția sau copiii săi. -temele abordate. Tema maternității primează în fața celorlalte subiecte abordate (scena politică și influența ei, relațiile de familie, dragoste, credință). Ea devine aproape o obsesie pentru ambii soți, apariția copilului fiind considerată aproape un miracol care să rezolve toate problemele existente din sânul familiei. Ce nu mi-a plăcut : -stilul de scriere. Stilul autoarei mi s-a părut destul de simplist în unele părți ale poveștii, dată fiind încărcătura emoțională și implicațiile. Potențialul poveștii este unul enorm, atât datorită subiectelor abordate, cât și a personajelor extrem de bine conturate, dar execuția mi-a lăsat un gust dulce-amar. Dacă regăseam un stil mai complex, care să exploreze profunzimea situațiilor, cu siguranță era o carte de 5 stele. Cartea o găsiți aici. |
Arhivă
January 2025
|