Melanie Benjamin, autoarea romanelor de succes Lebedele de pe Fifth Avenue, Femei de Oscar, Soția aviatorului și Doamna de la Ritz, revine cu o poveste bazată pe o întâmplare reală, o poveste plină de emoție despre fragilitatea omului în fața naturii, despre curaj și instinctul de supraviețuire. Între 11 și 14 martie 1888, coasta de est a Statelor Unite a fost lovită de o furtună de zăpadă incredibil de violentă, care a blocat transporturile, a cauzat moartea a sute de oameni și a izolat orașe întregi, inclusiv New York, Philadelphia, Baltimore, Washington D.C. A fost un eveniment extrem de traumatizant, oamenii povestind despre el chiar și zeci de ani mai târziu. Furtuna a demonstrat, dacă mai era nevoie, cât este de fragil omul în fața capriciilor naturii și cât de puțin poate prevedea asemenea evenimente cu ajutorul tehnologiei. 

Pornind de la acest eveniment catastrofal, Melanie Benjamin călătorește înapoi în timp, la data de 12 martie 1888, pe Marile Câmpii din Statele Unite. Imigranții stabiliți în Nebraska și Teritoriul Dakota consideră semnele începutului de primăvară mici raze de speranță în viețile lor greu încercate. Nimeni nu bănuia că aceste firave semne de primăvară anunțau un viscol cumplit care a curmat viețile a sute de oameni. Raina și Gerda Olsen sunt amândouă învățătoare în școli sărăcăcioase, populate mai ales de imigranți. Condițiile sunt grele, resursele puține, dar cele două surori sunt pline de vise legate de un viitor mai bun. Consideră că munca pe care o fac contribuie într-o mică măsură la schimbarea vieților acestor oameni greu încercați, oferindu-le copiilor un minim de cunoștințe care să le deschidă drumul către un viitor mai bun. Viscolul le ia prin surprindere pe cele două surori, care se trezesc într-o poziție ingrată și incertă - trebuie să ia rapid o decizie de care nu depinde doar propria viață, ci și viețile copiilor pe care îi au în grijă. Deciziile surorilor sunt extrem de diferite, în doar câteva ore una dintre ele devenind o eroină pentru comunitatea din jur. 

Viscolul copiilor spune o poveste despre fragilitate, despre curajul nebănuit atunci când lumea stă să se dărâme. Efemeritatea ființei umane în fața capriciilor naturii este aproape tangibilă datorită descrierilor autoarei, dar se poate dezvolta rapid într-o forță de necontestat. Omul, obișnuit cu superioritatea sa, credul și convins că este stăpânul absolut al universului din care face parte, ignoră cu bună știință semnele dezastrului până când este prea târziu. Încrederea omului în propriile forțe și aparența unui control asupra lucrurilor care i se întâmplă îl lasă expus în fața primejdiilor, în fața unei naturi care își cere tributul din când în când, măturând totul în calea sa. 

Cartea o găsiți aici. 

Fiți pregătiți pentru o călătorie într-o lume pe care majoritatea o ignoră sau nici măcar nu se gândesc la ea - lumea surzilor. În calitate de om și deputat în Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, Adriana Săftoiu a ajuns să vadă o mică parte a acestei lumi și să conștientizeze problemele presante ale unei minorități despre care nu se vorbește prea mult în presă sau la TV. Paradoxul e că tocmai acea majoritate neștiutoare, îmbibată de prejudecăți, ajunge să decidă regulile și beneficiile acestor minorități. Prin intermediul funcției sale, Adriana a ajuns să discute cu diverse ONG-uri care încearcă să ajute această comunitate, dar și cu oameni care și-au spus poveștile de viață și au mărturisit peste câte obstacole sunt nevoiți să treacă pentru a primi o mică doză de normalitate. Doar că România are o definiție extrem de clară a normalității și tot ceea ce se află înafara ei este blamat sau pus la zid, ignorat cu desăvârșire, uitat în adâncurile arhivelor. 

Surzii sunt cuprinși de teamă și anexietate atunci când ies în lume, când sunt nevoiți să rezolve probleme juridice sau să viziteze anumite instituții, le este teamă să își recunoască dizabilitatea, le este groază să fie priviți cu aceeași milă lipsită de sens, de parcă mila ar putea înlocui vreodată empatia sau înțelegerea. Poveștile atent documentate în anii în care Adriana a fost deputat în comisia mai sus amintită ne arată o altă față a lumii - una pe care nu o cunoaștem și nici măcar nu o bănuim. Multe dintre aceste persoane își poartă dizabilitatea cu mândrie, dovedindu-și zi de zi rezistența și puterea într-o societate axată pe perfecțiune. O societate care nu doar că nu le aude strigătul de ajutor, dar nici măcar nu-i vede. O societate populată de oameni dornici să obțină cât mai mult din punct de vedere material și care își uită originile și principiile. România are multe lipsuri, după cum probabil știți din experiențele zilnice și este necruțătoare cu cei diferiți. Nu există dialog sau expunere în favoarea minorităților, căci fiecare om aflat la putere este axat pe propria bunăstare, propriul câștig material sau pe relații care să îi confere cât mai multă vizibilitate și putere. Nimeni nu este suficient de interesat de acești oameni pentru care viața e complicată și plină de provocări. Lumea le vede dizabilitatea ca pe o vulnerabilitate de care pot să profite, o treaptă pe care să urce în ierarhia socială, un defect folositor în anumite situații. 

Simfonia semnelor este o carte necesară, una care spune o poveste despre una dintre lumile din interiorul lumii în care trăim. Citind-o, mi-am amintit de cartea Elenei Stancu și a lui Cosmin Bumbuț, Acasă, pe drum , o altă poveste incomodă, care te scoate din monotonia zilelor și a grijilor apăsătoare și îți arată în o mie de moduri cât de norocos ești de fapt, cât de protejat și liniștit, trăind într-o bulă prin care nu trec adevăratele probleme ale lumii înconjurătoare. 

Cartea o găsiți aici. 

​Suntem o specie din aproape 10 milioane care trăiesc pe această planetă. Până în prezent am denumit aproape 1.5 milioane și ne-ar fi aproape imposibil să supraviețuim fără ele. Suntem singura specie de pe planetă care ne-am dezvoltat capacitățile morale și logice, dar nu suntem specia dominantă. Toate speciile de plante și animale care ne înconjoară au dezvoltat la rândul lor abilități de a supraviețui, de a se adapta la mediul înconjurător, abilități care ne sunt în marea majoritate necunoscute și pe care le-am putea copia cu folos pentru sănătatea întregii planete. Doar că ambiția nemăsurată și devastatoare de care am dat dovadă de-a lungul secolelor ne-a adus într-un moment crucial, unul care va decide viitorul nostru și al întregii planete. 

Ne folosim de natură de mult timp și ne-am dezvoltat din toate punctele de vedere folosind ceea ce aceasta ne-a oferit. Am explorat alte și alte posibilități, intuind consecințele acțiunilor noastre și ignorându-le apoi cu desăvârșire. Am avut și avem impresia că nimic nu ne poate doborî de pe piedestalul imaginar pe care ne-am urcat singuri, dar întâmplările recente ne demonstrează cu totul altceva. Planeta noastră e în pericol din cauza că ne-am extins prea mult, încălcând teritorii sacre și amenințând viața altor specii. În natura înconjurătoare am putea găsi răspunsuri la o mulțime de întrebări legate de metode de protecție împotriva bolilor, capacități de supraviețuire, conectare. Epoca modernă, captivată de trenduri în materie de îmbrăcăminte, mâncare sau destinații de vacanță, a contribuit enorm la unele distrugeri care nu mai pot fi reparate și la unele care amenință să ne distrugă echilibrul pentru totdeauna. Viitorul e incert din punct de vedere climatic, din punct de vedere al resurselor și a numărului de oameni care vor fi capabili să supraviețuiască. Ne-am făcut-o cu mâna noastră, literally speaking. 

Suntem interconectați cu tot ceea ce ne înconjoară și până când nu vom conștientiza faptul că nu putem trăi în timp ce alte specii suferă sau sunt aproape de extincție, nu vom avea parte de liniște. Dispariția unei specii înseamnă o adevărată catastrofă în lanțul trofic și în puzzle-ul complicat al naturii. Am reușit până astăzi să facem dispărute nenumărate specii, iar multe altele atârnă pe buza prăpastiei. ​Și odată cu dispariția lor, ne pecetluim soarta pe zi ce trece, în timp ce așteptăm un miracol care să ne salveze de la un viitor sumbru, în care vom fi nevoiți să luptăm ca să ne satisfacem nevoile elementare. Pe umerii naturii este o lectură de conștientizare profundă a întâmplărilor din zilele noastre și drumul plin de greșeli pe care l-am parcurs până la această iminentă catastrofă. 

Cartea o găsiți aici. 

Cartea o găsiți aici. 

Cunoscută pentru romanele de mare succes Tatuatorul de la Auschwitz și Călătoria Cilkăi, Heather Morris revine cu o nouă poveste bazată pe întâmplări reale, o poveste despre viață și moarte, dar mai ales despre triumful vieții asupra tuturor tragediilor inimaginabile. Livi, una dintre protagoniste, a fost colegă de școală cu Gita, soția tatuatorului. Magda și Cibi, surorile ei, au fost și ele prizoniere în lagăr, iar povestea lor este una dintre acelea care merită spuse. O istorie fascinantă a unei familii din Slovacia, o familie absolut normală, căreia bucuria i-a fost umbrită de ororile războiului. 

Această poveste s-a născut dintr-o pură întâmplare, dar cred că toate se așază așa cum trebuie atunci când ecoul de peste timpuri vrea să fie auzit în prezent. În timpul unei călătorii cu avionul, fiul lui Livi a început să citească Tatuatorul de la Auschwitz. Romanul a ajuns apoi la mama lui, care a recunoscut cu ușurință personajele cărții. Astfel a ajuns Heather Morris să consemneze încă o poveste despre oameni greu încercați de viață, dar cu sufletul deschis și cu o dorință acerbă de a supraviețui. Livi și Magda trăiesc astăzi în Israel, iar Cibi s-a stins din viață în 2015, cele două surori rămase în viață fiind povestitoarele întâmplărilor din timpul războiului. Pe când erau doar niște copile, tatăl lor le-a pus să promită că indiferent de ceea ce se va întâmpla, vor fi alături una de cealaltă. Din păcate, cele trei surori s-au reîntâlnit în lagărul ororilor, unde au avut de înfruntat o cruzime inimaginabilă. Fiind extrem de tinere și total neștiutoare , surorile au rămas alături una de cealaltă, înfruntând frig, foame, tortură, boli doar cu speranța că într-o bună zi vor avea o viață normală. Și au ajuns să o trăiască departe de locul ororilor, tocmai în Israel, unite la fel ca întotdeauna. Povestea lor este sfâșietoare, încărcată de tensiune și momente dificile, dar cu un final fericit și încărcată de speranță. La fel ca oricare altă poveste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este plină de durere și disperare, de relatări care și astăzi ni se par de necrezut. Mă uimesc de fiecare dată aceste istorisiri, nu din cauza ororilor povestite, ci datorită puterii de care supraviețuitorii au dat dovadă în fiecare zi petrecută acolo, de curajul lor și de dorința arzătoare de a-și păstra mintea intactă. 

Heather Morris este o povestitoare incredibilă, care reușește să transforme orice poveste într-un roman de succes. Cartea o găsiți aici. 

În adâncul pădurilor din Transilvania crește cel mai bun lemn pentru piane. Cel puțin asta credea Julius Blüthner, unul dintre cei mai importanți producători de piane din întreaga lume. Julius străbătea pădurile la pas, ascultând fiecare copac, lipindu-și urechea de trunchiurile lor și simțind muzica până în adâncul sufletului. Bazându-se pe instinctul său, a ajuns faimos datorită instrumentelor muzicale perfecte pe care le crea, care puteau fi folosite apoi de cei mai talentați muzicieni din lume. Julius știa cu exactitate cu ce lemn să lucreze, care sunt greutatea și structura ideale și cum să acordeze instrumentul pentru a fi dat în folosință. În 1905, maestrul a fabricat o pianină neagră și lucioasă, cea cu numărul 66 825, care constituie punctul de pornire al acestui roman. Pianina a călătorit prin nenumărate mâini, mai mult sau mai puțin pricepute și a marcat destinul fiecărui proprietar în moduri nebănuite. Greutatea unui pian este o poveste despre memorie, renunțare și o traumă transgenerațională transmisă de-a lungul câtorva zeci de ani. 

Povestea pianinei se desfășoară pe două planuri - al trecutului și al prezentului. Fosta proprietară, pianista Katia Zeldin, fusese nevoită să-l vândă pentru a emigra din Rusia sovietică tocmai în însorita Californie. Un exil complicat într-o țară în care Katia nu se poate acomoda sub nicio formă, soțul ei fiind cel care își dorise mai mult plecarea. Problemele din căsnicie și ruptura de pământul unde a crescut îi împovărează Katiei umerii, iar ea se simte tot mai prinsă într-o viață pe care nu o recunoaște ca fiind a ei. Spre deosebire de Katia, actuala proprietară, Clara Lundy este mecanic auto și nu are nicio legătură cu muzica. Pianina este un cadou de la părinții ei, singurul obiect care i-a mai rămas de la ei și are o valoare sentimentală de netăgăduit. Obiectul este în același timp și o metaforă pentru greutatea pe care Clara o poartă cu ea de ani buni - durerea adâncă a pierderii părinților, regretele legate de așteptările nesatisfăcute ale acestora, anxietatea de separare, nevoia visecerală de afecțiune. Pianina asistă, tăcută sau străbătură de muzică, la toate dramele și tragediile persoanelor din preajmă, absorbind în adâncul ei un ocean de durere și cuvinte nespuse. Dacă într-adevăr există lucruri sau momente care să influențeze destinul, atunci pianina este acea greutate de care trebuie să scapi pentru a putea merge mai departe. Iar greutatea poate fi îndepărtată doar făcând pace cu trecutul, conștientizând că nimic din ceea ce s-a întâmplat nu mai poate fi schimbat, acceptând că prezentul e tot ce există și tot ceea ce poate fi transformat. 

Cartea o găsiți aici. 

Trei frați se întorc la casa în care își petreceau verile în copilărie pentru a împrăștia cenușa mamei lor. Casa, aflată pe malul unui lac înconjurat de o pădure de mesteceni, este plină de amintiri și marcată de o tragedie devastatoare care le-a sfărâmat familia pentru totdeauna. Însă ultima dorință a mamei lor, exprimată clar printr-o scrisoare, i-a obligat să revină în acel loc de care au fugit toată viața și unde sunt nevoiți să se confrunte cu propriii demoni. Benjamin, Pierre și Nils sunt înstrăinați unul de altul, sceptici, suspicioși, dornici să termine cât mai repede cu această sarcină și să se întoarcă la viețile lor. Pe măsură ce amintirile din copilărie încep să revină și cuvintele să curgă fără oprire, ies la iveală vechi suferințe, frustrări și dureri care nu au fost exprimate niciodată cu voce tare. 

​Construit pe două planuri, romanul alternează de la trecut la prezent și invers, scoțând la iveală istoria unei familii normale, lovită de un destin necruțător. Amintirile celor trei frați sunt foarte diferite - în timp ce Nils, mezinul, își amintește mai ales nedreptățile și izolarea la care a fost supus de către frații săi, ceilalți doi îl consideră în continuare un copil care prefera să stea singur, să își asculte muzica la căști și să fie lăsat în pace. Toate discrepanțele din trecut ies la iveală în timp ce își amintesc diferite întâmplări care i-au marcat într-un fel sau altul. Dorința tatălui lor de a-i ambiționa în privința lucrurilor pe care și le doreau cu adevărat îi arunca mereu într-o competiție acerbă, în care se foloseau de orice mijloace pentru a demonstra care este cel mai bun. Trișau, împingeau, loveau - nu era nimic de care să nu se folosească pentru a se bucura de mândria din ochii tatălui. În timp, această concurență continuă în orice activitate banală i-a îndepărtat și a ridicat ziduri groase în modul lor de a comunica și a interacționa unul cu celălalt. Au existat și momente bun, momente în care s-au sprijinit unul pe celălalt și au uitat de competiția paternă care își aștepta câștigătorul. Dar pe deasupra tuturor amintirilor plutește o tensiune, o încărcare electrică a fiecărui moment petrecut împreună ca familie, tăcerile stânjenitoare dintre părinți sau replicile acide ale mamei lor. Tatăl era mereu împăciuitor, dispus să calmeze situația sau să scape cât mai repede de subiectele delicate care ieșeau la iveală. Dinamica relației dintre cei trei frați se schimbă în ciuda memoriei selective care îl determină pe fiecare  dintre ei să-și amintească doar clipele dureroase. 

Supraviețuitorii este un roman plin de sensibilitate despre familie, iubire și pierdere. Un roman scris cu cuvinte simple care evocă emoții mari, importante ; un amestec între inocența copilăriei și nesiguranța maturității, destin și liberul arbitru. 

Cartea o găsiți aici.