Steven Pinker susține că trăim cea mai bună perioadă a omenirii de până acum, o eră mai puțin violentă, mai puțin crudă decât cele care au precedat-o. Chiar dacă impresia generală nu coincide cu spusele autorului, Pinker susține că violența s-a diminuat mult în ultimele secole și demonstrează acest lucru în cartea sa, analizând factori economici, psihologici și sociali. Potrivit datelor, conflictele speciei umane s-au redus din ce în ce mai mult de-a lungul secolelor, precum și șansele de a avea parte de o moarte violentă din diverse motive (medicale sau de altă natură). Pe lângă această istorie a violenței din cele mai vechi timpuri și până astăzi, cartea lui Pinker ridică la suprafată întrebări importante legate de specia umană. Este omul fundamental bun sau fundamental rău? Violența poate fi moștenită? Codul nostru genetic ar putea deține răspunsuri legate de violență? Suntem mai inteligenți decât strămoșii noștri? O lume mai inteligentă este o lume mai bună? 

Cum a ajuns autorul la această concluzie? Aparent în trecut existau mult mai multe situații amenințătoare de viață pentru specia umană, dintre care amintesc bolile acum eradicate (varicela, rujeola, poliomielita) , criminalitatea, războaiele din diverse zone ale lumii, fel și fel de alte conflicte iscate din aroganța excesivă a unor conducători. Omenirea a evoluat în multe privințe de atunci, atât în domeniul medical, cât și în ceea ce privește diplomația, relația cu ceilalți și crearea de alianțe care să ajute la prosperitatea tuturor părților implicate. 

Și totuși, premiza de la care pornește autorul, cum că trăim cea mai bună perioadă de până acum, e greu de crezut, având că omenirea e din ce în ce mai dezbinată, plină de ură și obișnuiește să își judece foarte ușor semenii pentru greșelile lor. Trăim o perioadă de tranziție din toate punctele de vedere, iar viitorul nostru este incert, dacă nu chiar sumbru, având în vedere schimbările climatice și consecințele poluării asupra mediului înconjurător. Suntem tot mai grăbiți, mai neliniștiți și mai puțin atenți la nevoile celor din jur. Avem tot mai puțin timp pentru lucrurile care contează cu adevărat și ne aprindem destul de repede pe rețelele sociale atunci când părerea cuiva ne lezează principiile sau gândirea. De fapt, rețelele sociale au devenit cea mai populară formă de comunicare în rândul lumii moderne. Încă există conflicte în multe zone ale lumii, chiar dacă acestea nu sunt aproape de noi și nu par să ne afecteze direct. În lume există mulți oameni nevinovați care suferă din cauza ambiției unora de a deține puterea absolută. Încă există multă violență în lume, atât fizică, cât și verbală. 

Studiile lui Pinker ar putea aduce puțină lumină asupra modului în care violența a evoluat de-a lungul secolelor și cum s-a diminuat până astăzi. Poate că totuși mai există speranță pentru rasa umană și e clar că trebuie să exersăm mai des empatia, comunicarea și grija față de ceilalți. Oamenii au început să devină conștienți de unele probleme despre care nu se discuta până acum, deși au existat mereu - bullying-ul din școli ar fi un exemplu elocvent. Chiar dacă am evoluat în multe domenii, ambiția și pretențiile s-au mărit, devenim din ce în ce mai conștienți că nu putem reuși de unii singuri. Avem nevoie de oameni lângă noi, de susținere și empatie, de comunicare și grijă. Pentru a le putea primi, trebuie să le dăruim la rândul nostru. 

Îngerii mai buni ai naturii noastre e o lucrare de excepție, o istorie fascinantă despre lumea în care trăim și cum interacționăm cu ceilalți. Cartea o găsiți aici. 

Veneția, 1775. O lume împărțită între agonie și extaz, formată din tușe calde și reci, un loc unde violența si luxul coexistă împreună. Bogați sau săraci, locuitorii Veneției trăiesc cu pasiune, trăiesc fiecare clipă ca și cum mâine nu ar mai exista. Un oraș al intrigilor și idilelor petrecute în palate somptuoase, al criminalității în creștere și al sărăciei dominante, al bârfelor care circulă mai repede decât gondolele. Veneția se află la apogeu, dar trăiește într-un haos permanent. Situația este mai mult decât precară, iar contextul politic unul extrem de sensibil. În această lume deja pe marginea prăpastiei, reîntoarcerea lui Giacomo Casanova în oraș nu poate însemna decât alte și alte probleme. 

Celebrul seducător, despre care s-a vorbit și scris în nenumărate rânduri, etern îndrăgostit și sfidător al regulilor, primește o provocare exact pe placul său - să o cucerească pe tânăra Francesca, fiica unui nobil important. Dacă reușește, senzuala contesă austriacă Margarethe von Steinberg se va lasă pradă farmecelor sale. Dar pariul contesei ascunde de fapt un complot politic, iar Casanova cade ușor în capcană, fiind extrem de sigur de puterea sa. Jocul devine periculos, inima lui Giacomo fiind în mare pericol, iar popularitatea sa ajunge la cote alarmante, locuitorii orașului oricum fiind nehotărâți dacă să-l iubească sau să-l urască pentru felul în care trăiește. 

În spatele aparențelor și a imaginii pe care și-a creat-o de-a lungul istoriei, Casanova este un tânăr sensibil, care nu ezită să se implice emoțional, chiar dacă acest lucru tinde să-i slăbească popularitatea. Din seducătorul fără suflet n-a mai rămas decât un tânăr cu multe frici. Giacomo nu este insensibil sau răutăcios, ci de-a dreptul îngrozit de suferința adusă de iubire. Un om perfect conștient de farmecele sale, care alege să se ascundă în spatele promiscuității pentru a evita să fie rănit. O temere perfect acceptabilă, dar totodată o fugă de responsabilitate, un refuz total de a se maturiza și de a accepta consecințele faptelor sale, la fel ca toți ceilalți. Deși este înfățișat ca un om absolut normal și nu ca o legendă, Casanova rămâne un personaj fascinant, despre care oamenii vor vrea mereu să citească și să afle lucruri scandaloase. Evident că unele detalii vor rămâne mereu ascunse în faldurile istoriei, dar asta nu va stopa curiozitatea oamenilor despre viața celebrului cuceritor. 

Romanul are tot ce-i trebuie (intrigă, suspans, aventură, dragoste, răzbunare) dar nu trebuie privit ca o relatare exactă, ci doar ca o ficțiune istorică extrem de bine scrisă. Acțiunea în sine este fascinantă, la fel și locul în care se desfășoară, fiind o lectură perfectă din toate punctele de vedere. În caz că nu știați deja, sunt absolut fascinată de Italia și de personajele ei celebre, iar acest roman nu face excepție - este dominat de un romantism tipic italian, are figuri complexe care își joacă rolul cât pot de bine și un farmec aparte. 

Cartea o găsiți aici. 

Plasat în Hendon, într-o comunitate de evrei ortodocși, romanul Nesupunere spune povestea unei femei care a reușit să scape din această comunitate, dar este nevoită să se întoarcă după ce tatăl său moare. Ronit este fiică de rabin, crescută după tradiții și reguli străvechi, dar total nepotrivită pentru această lume plină de norme, discreție și supunere în toate privințele. Moartea tatălui său o obligă să se întoarcă acasă și cu inima stânsă părăsește Manhattan-ul, revenind într-o lume pe care o găsește schimbată și totuși la fel cum a lăsat-o. 

Comunitatea o vede ca pe o femeie răzvrătită, nesupusă regulilor sau credinței în care a crescut, o cataloghează imediat drept o sămânță rea , dar Ronit nu este deranjată neapărat de acest lucru. Poartî tocuri în continuare, fuste scurte, fumează și își păstrează obiceiurile pe care le-a dobândit în anii petrecuți în New York. Lucrurile s-au schimbat și pentru Esti, prietena ei din copilărie și femeia alături de care și-a descoperit bisexualitatea în urmă cu mulți ani. Acum, aceasta este căsătorită cu Dovid, cel care urmează să devină rabin în locul lui Rav Krushka, tatăl lui Ronit. Pentru Ronit, imaginea lui Esti căsătorită este foarte diferită de ceea ce visau ele să facă atunci când vor fi mari. Conform religiei lor și dorinței tatălui său, Ronit ar fi trebuit să fie măritată deja și să umple casa de copii. Dar ea a visat să evadeze dintotdeauna, să fugă departe de lumea totalitară în care a crescut. Pe Esti însă nu a uitat-o nici acum. I-a fost greu să o lase în urmă, este șocată de schimbarea ei, dar încă o iubește. 

Nesupunere este romanul de debut al autoarei, crescută într-o comunitate de evrei ortodocși, de unde și plasarea acțiunii în acest context și explorarea religiei în antiteză cu modernismul. Povestea le urmărește pe cele două prietene din copilărie, acum femei mature, cu vieți total opuse. În timp ce una a rămas în sânul comunității, urmând destinul ales pentru ea, cealaltă a evadat cu prima ocazie, lăsând totul în urmă fără urmă de regret. Regăsirea este imprevizibilă pentru amândouă, grea și dureroasă, căci amândouă devin conștiente de sentimentele care nu au încetat să existe. 

Tema predominantă e romanului e credința și, mai ales, unde se situează aceasta în lumea modernă. Echilibrul dintre ceea ce ești și ceea ce vor ceilalți să fii e adesea greu de ati, în special când lumea în care te-ai născut nu te reprezintă. Ronit nu e doar rebela care și-a abandonat comunitatea pentru o viață diferită, ea reprezintă tot ceea ce oamenii comunității blamează și judecă. Ronit este bisexuală și înțelege destul de repede că viitorul ei va fi sumbru în rândul comunității. Sexualitatea nu e un subiect despre care comunitatea discută, pentru că intimitatea fiecărui om nu se discută între mai mulți oameni, aceste lucruri se petrec în spatele ușilor închise și de obicei bărbații decid majoritatea aspectelor. E și așa destul de greu să-ți găsești un scop, să-ți faci un rost în viață, darămite când provii dintr-o total desprinsă de modernitate și închistată în obiceiuri străvechi. 

​Naomi Alderman e autoarea romanului Puterea, o distopie în care femeile dețin o putere mortală, iar Nesupunere nu duce nici el lipsă de eroine, femei puternice care să iasă din tipare și să dea un exemplu în comunitatea din care fac parte. Alderman poate fi numită o scriitoare feministă, însă nu doar feminismul e un subiect des întâlnit în romanele sale - sexualitatea, spiritualitatea, puterea , inegalitățile de gen, toleranța sunt teme pe care autoarea le dezbate și a căror importanță o scoate în evidență prin ceea ce scrie. Recunosc că mi-a plăcut mult mai mult Nesupunere, deși sunt două romane scrise total diferit, dar cu aceeși idee de bază - puterea unui om constă în dorința lui de a-și depăși limitele. 

Cartea o găsiți aici. 

"Această carte nu repezintă un catalog al dezastrelor inevitabile care ne așteaptă. Există multe feluri în care ne putem abate de la acest curs, dacă profităm acum de ocazie. Ceasul, însă, ticăie. Cu cât ignorăm problemele sau ne eschivăm de la ele, cu atât șansele de a evita cel mai deznădăjduit viitor cu putință scad." ​ 

În ultimii ani am început să auzim din ce în ce mai des termenii încălzire globală, schimbări climatice, efect de seră și să aflăm tot mai mult despre starea planetei noastre, dar mai ales despre deteriorarea ei. Am avut parte de fenomene extreme în colțuri ale lumii în care nu s-au întâmplat niciodată până acum sau foarte rar și ni s-a reamintit constant că ele sunt consecințele propriilor noastre fapte. Așa cum spune Callum Roberts în introducerea cărții sale, încă sunt prea puțini oameni care conștientizează acest lucru și care știu cu certitudine că dacă nu schimbăm ceva ACUM vom avea mult de suferit în viitor. Generațiile care vin din urmă (copiii noștri în special) se vor confrunta cu probleme existențiale pentru a supraviețui și pentru a duce o viață normală. Ce moștenire lăsăm în urma noastră? Cum am ajuns aici? 

Omul a demonstrat deja că poate cuceri aproape orice și că este capabil să dezvolte și să îmbunătățească toate lucrurile de care are nevoie. Dar omul a mai demonstrat o cruzime excesivă față de alte specii care trăiesc pe această planetă, tocmai din dorința de a excela într-un anumit domeniu sau de a obține din ce în ce mai multă putere financiară. Omul a călcat la propriu peste cadavre, fără să se uite în urmă, a defrișat păduri, a pescuit excesiv din mări și oceane, a construit în locuri în care era interzis să construiască. Astăzi suferă consecințele faptelor sale și va continua să le simtă mult timp de acum încolo. Industrializarea excesivă, pescuitul, contaminarea tuturor mediilor cu plastic și dorința nebunească de a obține putere ne-au adus aici. Nu am realizat și nu realizăm încă (mulți dintre noi) la ce ne folosesc oceanele, pădurile, speciile de animale și plante care trăiesc alături de noi. Nu suntem conștienți de faptul că superioritatea nu înseamnă să omori fără milă, să torturezi și să distrugi mediile altor ființe. 

"Trăim într-o lume dinamică, unde câteodată schimbarea aduce lucruri bune ; însă unele schimbări, cu precădere cele care deteriorează rezistența planetei, sunt dăunătoare, căci, odată degradată rezistența planetei, toate scenariile de viitor devin posibile. Calea pe care ne aflăm, după cum urmează să arăt, împinge ecosistemele oceanice la limita viabilității. Indiferent de consecințe, golim mările de pești și le umplem cu poluare, iar experimentul nostru neplanificat cu gaze cu efect de seră ajunge treptat în straturile profunde ale mării." ​

Callum Roberts face un scurt inventar al modului în care mările și oceanele s-au transformat de-a lungul secolelor sub mâna omului. Toate acțiunile omului au avut impact asupra mediului înconjurător și pe măsură ce lumea a început să se dezvolte, ideile să apară, omul a continuat să meargă mai departe fără să se uite în urmă. Fără să anticipeze consecințele faptelor sale, fără să-și dea seama că în procesul de construcție își distruge propria casă. Astăzi efectele se văd și din păcate, sunt din ce în ce mai devastatoare. Din ce în ce mai mulți oameni celebri sau pur și simplu necunoscuți care au înțeles gravitatea problemelor, au început să vorbească despre ele și să tragă un semnal de alarmă. Cu toții trebuie să facem ceva pentru a stopa aceste fenomene, începând cu lucruri mici, care ne sunt la îndemână. Despre aceste lucruri trebuie să vorbim în continuare, să le dăm mai departe și să ne asumăm responsabilitatea.

Cartea lui Callum Roberts nu e una pesimistă, ci doar îngrijorată în privința viitorului de care am putea avea parte. Autorul trage un semnal de alarmă prin ceea ce scrie, dorind ca mesajul lui să se răspândească cât mai repede. E necesar. Cu toții avem nevoie să știm ce se întâmplă și cum putem stopa aceste fenomene. Vă las aici câteva trucuri pe care nu e greu să le respectați, indiferent de modul în care ați ales să trăiți. 

1. Închideți laptopul pe timpul nopții. 

2. Reciclați. Ajută mult la reducerea poluării. 

3. Circulați mai des pe jos sau cu bicicleta (dacă este posibil). 

4. Stingeți lumina. Nu doar de Ziua Pământului, ci de fiecare dată când nu aveți nevoie de ea. 

​5. Folosiți cât mai puțină apă (de preferat dușuri, nu băi lungi). 

6. Cumpărați și consumați produse locale. 

Acestea sunt doar câteva exemple prin care putem ajuta planeta, dacă voi mai aveți și alte exemple de soluții la îndemână sau pe care deja le-ați pus în practică, scrieți-mi în comentarii. 

Cartea o găsiți aici. 

Un roman cu o scriitură aproape impenetrabilă, care a reușit să mă emoționeze pe alocuri, spune povestea unui supraviețuitor din al Doilea Război Mondial pe care viața nu îl mai poate atinge cu nimic. Philip Bowman, ofițer de marină, scapă cu viață dintr-un atac kamikaze asupra unei nave din mijlocul Pacificului și este nevoit să învețe să trăiască din nou. Privit ca un erou de membrii familiei, Philip este iremediabil schimbat, dar întoarcerea acasă nu îi prilejuiește bucuria imensă pe care se aștepta să o simtă. Își dă seama că a pierdut multe experiențe, că nu s-a bucurat destul înainte de război și se aruncă în viață cu toată încrederea, dorind să se bucure de toate plăcerile (mici sau mari) pe care le-a ratat. Dintr-odată, lumea pare un loc infinit și plin de posibilități, iar Philip se transformă într-un burete pregătit să absoarbă tot ceea ce i se oferă. 

Din păcate, experiențele pe care urmează să le trăiască (cariera, iubirea, dezamăgirea, disperarea) trec peste el ca și cum n-ar fi fost. Philip pare incapabil să simtă vreo emoție sau să se lase pradă experiențelor pe care le trăiește. Cumva, e prezent și absent în același timp din propria viață. Tot ceea ce trăiește, fie că e binecuvântare sau blestem, îl lasă la fel cum l-a găsit, fără ca personalitatea lui să se transforme sau să poarte vreo amprentă a experiențelor prin care a trecut. Deși viața îi stă înainte, oferindu-i acum toate oportunitățile de care nu s-a putut bucura în timpul războiului, Philip rămâne un om fără emoții. Acceptă tot ceea ce i se oferă, menținându-și sufletul intact (deși mai corect ar fi să spunem că l-a pierdut în război) , pierde lucruri și persoane la fel de ușor precum descoperă altele noi. Acest ciclu se repetă încontinuu, iar Philip e același om care nu simte nimic. Principala lui preocupare pare a fi plăcerea sexuală, atât din pricina anilor petrecuți departe de casă, cât și din convingerea fermă că e singura plăcere pe care o poate controla și care nu va avea consecințe majore asupra vieții sale. Aventurile de o noapte cu diverse tipuri de femei vor apărea tocmai din această convingere, în special după divorțul oarecum inevitabil. 

Stilul autorului este rece, impersonal, ca și cum toate faptele relatate s-ar petrece undeva departe de lumea pe care o cunoaște. E greu să scrii atât de detașat și să stârnești emoții, dar pe alocuri autorul reușește să transmită un minim de senzații. Lucrurile sunt prezentate într-o manieră directă, de parcă cineva ți le-ar trânti efectiv în față fără să ai posibilitatea să te pregătești sau să ripostezi. Sentimentul pregnant care se poate simți pe fiecare pagină e singurătatea personajului principal, o senzație adâncă în care nu mai poate coexista nimic altceva. 

Tot ce este scoate la iveală fragilitatea caracterului uman, dar și singurătatea absolută pe care experiențele nefericite o pot aduce în sufletul unui om. În fond, suntem singuri în marea majoritate a încercărilor și tot ceea ce facem, toate căutările, toate luptele și dezamăgirile se petrec pentru a acoperi cumva acea singurătate din adâncul nostru. Doar că de cele mai multe ori, ea nu va dispărea niciodată, fiind asemenea unui zgomot de fundal care te duce înapoi în timp. 

Cartea o găsiți aici. 

Noul roman al colecției Armada scoate la lumină o lume ascunsă la vedere, unde luxul, eleganța și cruzimea își dau mâna - cea a conturilor offshore. O metodă inteligentă de a ascunde bani obținuți ilegal folosită de mari milionari ai lumii, politicieni, persoane care apar frecvent pe paginile ziarelor. O lume despre care nimeni nu vorbește cu adevărat și de pe urma căreia toți cei implicați au de câștigat. Principiul e foarte simplu și totul se bazează pe încredere - banca promite discreție maximă, nu pune întrebări despre originea banilor și se hrănește din comisioanele substanțiale (vorbim despre milioane de dolari) , firmele de avocatură creează firme fictive care să dețină acești bani, iar milionarii se bucură de puterea pe care le-o oferă bancnotele, știind cu certitudine că nicio urmă nu duce la ei. Nimeni nu le poate afla numele sau metoda prin care banii respectivi au fost câștigați. Decât dacă cineva din interiorul sistemului începe să vorbească... 

Annabel și Matthew sunt un cuplu obișnuit, doi oameni care au trecut atât prin greutăți, cât și prin momente fericite. Singurul lucru care le umbrește fericirea e pierderea unei sarcini destul de avansate, moment în care cei doi ajung să-și dorească să fugă, să înceapă o viață nouă undeva departe și să nu se mai uite în urmă. Matthew primește o slujbă la banca Swiss United, iar speranța îi copleșește din nou. Dar ceea ce pare a fi începutul unei vieți noi se transformă curând într-un coșmar. Annabel nu se poate adapta într-o țară străină, nu reușește să își facă prieteni și decide să renunțe la muncă pentru o vreme, iar Matthew are parte de provocări de tot soiul. Munca într-o bancă de calibrul Swiss United nu e lipsită de probleme sau adevăruri șocante. Atunci când află că directorul băncii adăpostește banii criminalilor, șefilor de cartel și teroriștilor, Matthew decide să dea în vileag toată afacerea. Ilegalitățile sunt la ordinea zilei, iar scopul principal al bancherilor e să aducă cât mai mulți bani în bancă, indiferent de proveniența acestora. Lucrurile încep să se complice când în poveste apar un jurnalist obsedat de această afacere, colega lui și logodnicul acesteia, fiul unui milionar decis să candideze la președinția Statelor Unite. Urmează o investigație amănunțită, din ce în ce mai multe persoane implicate în acest caz, multe morți suspecte și un final demn de Hollywood. 

Soția bancherului este un roman extrem de antrenant, care te ține cu sufletul la gură, alternând mărturiile personajelor implicate pentru ca suspansul să crească constant. E un thriller foarte bine construit, un page-turner de senzație. E greu să ieși chiar și pentru câteva minute din poveste. Chiar dacă genul thriller se caracterizează prin suspans și implicarea totală a cititorului fără dorința de a evada, sunt puține cărți care au reușit să mă țină în priză până la ultima pagină. Finalul nu e dezamăgitor, personajele sunt în marea majoritate femei determinate, neînfricate și decise să lupte până la final. Subiectul jurnalismului dus la extrem e unul destul de actual - vedem din ce în ce mai multe exemple de oameni dispuși să riște totul pentru a expune un adevăr, incoruptibili și incapabili să se oprească atunci când viețile le sunt puse în pericol. 

Cartea o găsiți aici. 

Fiica unui doctor nigerian și a unei asistente, Ada reprezintă de la bun început o enigmă pentru familie și cei din jurul ei. Pe când e doar un copil, mama sa pleacă la muncă în Arabia Saudită, iar apoi în Anglia. Deși continuă să-și viziteze familia în Nigeria, nu va mai locui niciodată alături de ei, acest lucru reprezentând prima traumă din viața tumultoasă a Adei. Devenită adolescentă, pleacă în SUA, comportamentul ei fiind unul instabil, deviant, greu de înțeles. În interiorul ei știe că nu este la fel ca ceilalți, că nu va fi niciodată, iar dansul vocilor din mintea ei o îndeamnă la gesturi extreme, pe care ceilalți le numesc nebunie. Ada este un copil obganje, un spirit care se naște în aceeși familie pe parcursul mai multor generații, potrivit cosmologiei Igbo. În realitate, afecțiunea ei este destul de asemănătoare cu personalitatea multiplă, o tulburare psihică în care persoana afectată se exprimă prin intermediul a două, trei sau mai multe personalități. Fiecare personalitate e diferită și există întotdeauna una dominantă, care de regulă împinge persoana la gesturi extreme, comportamente deviante și imposibilitatea relaționării cu cei din jur. 

Apă dulce este un roman misterios, încărcat de tradiții și misticism, ieșit din comun din toate punctele de vedere, de o realitate înfiorătoare. Tulburarea psihică este tratată la fel ca orice alt subiect, cu o sinceritate debordantă, până în străfundurile sale. Realitatea de azi a unei persoane cu tulburare disociativă de personalitate nu seamănă niciodată cu cea de mâine sau ce de ieri, tocmai de aceea este dificil de citit și înțeles, aproape imposibil de digerat eterna luptă a acestor oameni care trăiesc printre noi și se zbat încontinuu pentru o viață normală. 

Incursiunea autoarei în tenebrele bolii psihice scoate în evidență lucruri deja știute și acceptate fără existența unor motive întemeiate - bolnavii psihic sunt, în general, marginalizați, judecați și trimiși în locuri aproape inaccesibile, tocmai pentru a nu deranja presupusa normalitate a celorlalți. În interiorul lor se dă mereu câte o luptă, cele mai simple fapte sau gesturi fiind imposibil de realizat în prezența celorlalți. Pe lângă boală, se luptă cu stigmatizarea, cu prejudecățile, cu imposibilitatea de a comunica cu cei din jurul lor, cu tratamentele înfiorătoare care li se aplică (din păcate și în secolul XXI, acești pacienți sunt tratați cu o cruzime de nedescris). Tocmai de aceea acest roman este unul greu de digerat, seamănă cu o fiară care te răpește și te duce în lumea ei, unde nimic nu seamănă cu ceea ce cunoști. Cititorul este pus în lumea Adei, ca un martor tăcut, care asistă la toate întâmplările și dificultățile din viața ei, este prezent la fiecare manifestare a diferitelor personalități, conștient în tot acest timp că realitatea lui nu este aceeași cu cea în care trăiește Ada. 

​Cartea o găsiți aici. 

Devenit deja un clasic al literaturii, romanul În Brooklyn crește un copac spune povestea lui Francie, o fată săracă, pasionată de lectură, care se chinuie să supraviețuiască. Mama ei se luptă zi de zi pentru ca familia să aibă ce mânca, în timp ce tatăl ei își cheltuie puținii bani câștigați pe băutură. Cu toate acestea, preferințele fetei sunt clare - tatăl e figura pe care o iubește cel mai mult, în timp ce mama se pierde cumva în peisaj, fiind considerată o persoană rece și lipsită de suflet. Cartea o urmărește pe Francie de la vârsta de unsprezece ani și până când devine adult, își găsește un job și se simte în sfârșit sigură pe ea și pe viața ei. Sărăcia în care crește și imposibilitatea părinților de a le asigura copiilor un trai decent nu face decât să sporească ambiția și determinarea fetei de a-și construi o viață sigură, fără lipsuri materiale. O viață liniștită, fără grija zilei de mâine, o existență care să-i permită să descopere mai multe plăceri, să aibă parte de experiențele pe care le-a ratat în copilărie, să fie la fel ca toți oamenii la care se uita cu jind când era mică. 

Titlul face referire la un copac care creștea lângă casa lui Francie ; creștea în ciuda obstacolelor impuse de oameni, care continuau să-l taie. Acest copac este o metaforă care încastrează personalitatea lui Francie - în ciuda greutăților și a lipsei de șanse, fata se luptă pentru o viață mai bună, fiind convinsă că lucrurile se vor schimba la un moment dat în bine. Ceea ce nu-i lipsește este speranța, iar speranța o determină să meargă mai departe prin zilele sumbre și să lupte în continuare. Pe parcursul acțiunii, sunt abordate subiecte mari, delicate - desfășurarea Primului Război Mondial, sărăcia, mișcarea Sufragetelor - precum și cele absolut firești - boala, sexualitatea, relațiile de familie. 

Romanul vorbește foarte mult și despre sexualitatea feminină și mă gândesc că la data apariției (aprox. 1940) a fost destul de șocant pentru critici și cititori. Femeile portretizate sunt privite ca entități de sine stătătoare, fiecare încercând să își țină viața în frâu, să se bucure și să-i țină aproape pe cei dragi. Nu sunt privite prin prisma a ceea ce ar trebui să fie sau să facă, ci exact așa cum sunt, ceea ce mă face să afirm că această carte e una feministă sau mai degrabă concentrată pe puterea feminină. Francie e o eroină ușor de iubit, sinceră, pasionată de lectură și o persoană agreabilă, care încearcă mereu să transmită bucurie celor din jurul său. Chiar dacă relația cu părinții este una dificilă, lipsurile materiale sporind neînțelegerile dintre ei, este foarte apropiată de fratele său, el fiind persoana pe care se poate baza oricând, la care apelează pentru orice și în fața căruia este pur și simplu ea însăși. 

În Brooklyn crește un copac este o carte clasică, dar cu teme destul de actuale pentru a captiva cu totul cititorii. O acțiune scrisă isteț, o eroină inteligentă și ambițioasă, un decor aproape perfect - o recomandă cu siguranță pentru lista lecturilor obligatorii. Cartea face parte din colecția youngretro , alături de Fetele din castel și Războiul bumbilor. Cu siguranță, vom avea parte în continuare de titluri la fel de interesante. 

Cartea o găsiți aici. 

Autoare : Adina Rosetti, Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan, Laura Grünberg, Cristina Andone 

Dacă sunteți deja familiari cu proiectul Good night stories for rebel girls (apărute și în limba română la editura Litera) , vă recomand să faceți cunoștință cu Nesupusele. 100 de femei din România care au schimbat lumea din jurul lor și nu numai ; unele dintre ele continuă s-o facă (veți regăsi multe nume pe care le cunoașteți deja, inclusiv Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, cele care construiesc primul Spital de Oncologie și Radiologie Pediatrică din România). Generațiile de astăzi și de mâine au din ce în ce mai multă nevoie de modele, de surse de inspirație și mai ales, de oameni care au ales să facă mai mult pentru cei din jurul lor, să riște, să trăiască altfel. De ce Nesupusele? În primul rând, pentru că e un proiect care emană frumusețe, atât vizual, cât și prin mini-poveștile care însoțesc fiecare eroină. În al doilea rând, față de Good night stories for rebel girls ​(fac această comparație pentru că sunt foarte asemănătoare) , în care fiecare femeie este prezentată sub forma unei mici biografii, Nesupusele sunt însoțite de povești care scot în evidență calități, fapte și merite. Ilustrațiile sunt minunate, munca a peste zece ilustratoare extrem de talentate, de care cu siguranță vom mai auzi. 

Acest gen de cărți (cu și despre eroi din trecut sau prezent) au devenit foarte populare în literatura pentru copii, dar nu neapărat pentru că persoanele prezentate au trăit altfel decât ceilalți, ci datorită curajului și determinării de face mai mult, de a lăsa ceva important în urmă, de care să beneficieze și următoarele generații. Totodată, aceste povești îi învață pe cei mici despre ambiție, despre sacrificiile necesare pentru a realiza anumite lucruri și despre determinarea de a continua în ciuda piedicilor. Multe dintre femeile prezentate în carte au fost deschizătoare de drumuri în domeniile în care au activat, în spatele acestor realizări ascunzându-se un volum imens de muncă și sacrificii pe plan personal. Nu le poți avea pe toate în viața asta și pentru a reuși cu adevărat trebuie să crezi în visele tale, să crezi cu toată puterea. 

Lumea în care trăim e în continuă schimbare și cei mici (față de generațiile anterioare) cresc cumva cu ideea că pot face orice, că pot să reușească în domenii noi și să devină extraordinar de buni în ceea ce fac. Ei aspiră la excelență încă din copilărie, dar din păcate există o mulțime de lecții importante pe care nu le învață. Prima dintre ele este empatia. Observ din ce în ce mai des răutatea adulților transferată la spațiile de joacă, în parcuri, grădinițe și școli. Copiii din ziua de azi sunt individualiști, concentrați exclusiv pe nevoile lor și de cele mai multe ori părinții nu pot schimba acest lucru, indiferent cât de mult timp explică și dau exemple în acest sens. A doua lecție este iubirea de sine. Deși diferiți de generațiile dinaintea lor, care aveau mari probleme cu încrederea în propria persoană și forțele proprii, copiii de azi se iubesc ori prea mult pentru ca ceilalți să mai conteze, ori deloc. Există o discrepanță destul de mare între cele două categorii și aici intervine iarăși empatia ca mod de a socializa cu ceilalți, de a te conecta la lumea exterioară și a învăța din experiența altora. 

Cele două volume din Nesupusele reprezintă standardul în ceea ce privește calitatea și limbajul unor cărți pentru copii. Veți găsi în ele povești frumoase, de citit înainte de culcare sau oricând aveți nevoie de inspirație, ilustrații fabuloase și un omagiu adus femeilor care au schimbat și încă schimbă România. Și totodată sunt primele mele recomandări în materie de cadouri de Crăciun pentru copii și nu numai (niciodată nu e prea devreme, nu-i așa?).

Cărțile le găsiți aici. 

America. Țara tuturor posibilităților. Locul în care oricine (indiferent de sex, rasă, rădăcini, clasă socială) poate reuși să-și construiască viața la care alții doar visează. Un adevărat paradis al banilor și al puterii, la care oricine poate avea acces dacă e suficient de ambițios și determinat. O lume încântătoare care exercită o fascinație ciudată asupra multor oameni. Însă în spatele aparențelor, se află o Americă pătată de cruzimea umană, păcate, răutate și obstacole imposibil de depășit. Viața oamenilor obișnuiți e grea și lipsită de șanse reale, plină de încurcături și situații desprinse din filmele horror. Viața reală e crudă și lipsită de menajamente în ceea ce-i privește pe cei fără speranță, fără bani și fără siguranța unui mâine. În asta constă de fapt ideea cărții - îndepărtarea tuturor urmelor de machiaj și poleială de pe fața Americii pe care ne-o imaginăm cu toții și, în general, despre minciunile cu care creștem și care ne duc mai departe până când realitatea ne lovește din plin. E o poveste dureroasă, amuzantă și înspăimântătoare despre umanitate, șanse și destin. 

Clubul Mars Room. Un club de striptease infect, în care femei nevoite să-și câștige existența dansează în poalele bărbaților, ademenindu-i și profitând din plin de situația lor materială. Închisoarea pentru femei Stanville. Un loc dur și plin de pericole, în care nu ți-ai dori să ajungi nici măcar în vizită. Acțiunea se mută din club în închisoare și înapoi, pe măsură ce se desfășoară povestea lui Romy Hall. O tânără de douăzeci și nouă de ani, cu un trecut dureros și un viitor incert în față. Este pe cale să înceapă executarea a două sentințe consecutive pe viață în timp ce își amintește circumstanțele care au dus-o acolo. Foști iubiți, o mamă semi-absentă, nenumărați bărbați pe care i-a cunoscut în club și, la final, cel care a împins-o la gestul necugetat care i-a adus condamnarea. 

Asistăm la realitatea unui om obișnuit cu ghinioanele, pentru care viața nu a fost niciodată plină de speranță. Într-una dintre cele mai puternice țări din lume, există mulți oameni asemenea lui Romy Hall, care își duc existența de la o zi la alta, așteptând o minune care s-ar putea să nu mai vină niciodată. Romanul scoate în evidență atât naivitatea rasei umane de a se ascunde în spatele prejudecăților, cât și obișnuința de a judeca după aparențe. E o carte dură, limbajul e lipsit de menajamente și înflorituri, realitatea te lovește din plin pe măsură ce dai paginile. Nu ai cum să scapi. Lumea unor oameni e chiar așa cum e descrisă în carte. Realitatea unora nu se potrivește deloc cu lumea în care credem că trăim. 

Suntem de cele mai multe ori singuri atunci când ne confruntăm cu probleme. Oamenii fug de încurcături, de situații nemaiîntâlnite și ghinioane repetate. Ne place să trăim în spatele aparențelor. E mai comod așa, e mai bine pentru noi și pentru familia noastră. E simplu să închizi ochii și să mergi mai departe. E mai ușor să-ți întorci privirea de la ceea ce nu înțelegi în loc să încerci să repari. Dăm vina pe societate și pe cei care dețin o putere mai mare decât noi. De fapt, noi suntem societatea. Noi construim societatea și ceea ce se întâmplă în interiorul ei. Noi trebuie să ne schimbăm pentru ca lucrurile din jur să se schimbe. 

Romanul lui Rachel Kushner e o satiră la adresa aparențelor și a urâțeniei din spatele perfecțiunii. Un stat aparent indestructibil, care are grijă de toți cetățenii săi, nu duce lipsă de empatie sau de soluții la problemele ce ar putea să apară. În realitate, un stat în care omul simplu sau cel care a emigrat cu gândul la o viață diferită, va fi tratat fără empatie sau înțelegere și cu care se va jongla de la o instituție la alta fără prea multe remușcări. Să nu credeți cumva că suntem singura țară care se luptă cu probleme mari în ceea ce privește corupția, sistemul medical sau ajutorarea celor vulnerabili. De ce? Pentru că în fiecare țară trăiesc oameni. Oamenii trebuie să se schimbe. Ei vor reuși să facă o diferență cu adevărat. 

O scurtă paranteză care are mare legătură cu subiectul acestui roman : serialul Grey's Anatomy e o dramă medicală extrem de populară, chiar și acum când urmărim sezonul 16. Dacă în trecut povestea s-a bazat exclusiv pe viața privată a personalului medical (povești de dragoste, certuri, copii, căsătorii, divorțuri, dispariții etc.), de câteva sezoane încoace, regizoarea Shonda Rhimes a început să scoată în evidență din ce în ce mai mult problemele sistemului medical american. Printr-un joc inteligent de cuvinte și prestația actorilor, am asistat la multe situații în care cel mai performant sistem medical din lume a fost incapabil să ajute oamenii. De la probleme legate de asigurările medicale ale imigranților, situații în care oamenii nu își permiteau să plătească operațiile de care aveau nevoie și fraude ale personalului medical disperat să-și ajute pacienții - am asistat la toate, inclusiv la concluzia tristă că sistemul este creat pentru a face bani, nu neapărat ca să-i ajute pe cei bolnavi. 

Cartea o găsiți aici.