Atunci când trecem printr-o experiență devastatoare, ceva ce nu consideram posibil să se întâmple, începem să vedem viața cu alți ochi. Lucrurile din jur par să își piardă culoarea și semnificația, tot ceea ce părea ieri important devine azi doar o frunză purtată de vânt, un artificiu efemer. Lumea devine un loc incomod, oamenii din jur tot mai apăsători și derutanți, iar timpul un dușman nemilos care picură durere în fiecare secundă. Cum eram cândva spune povestea unei adolescente care trebuie să ia viața de la capăt, pentru că tot ce era familiar pentru ea s-a transformat pentru totdeauna. 

Pentru Eden, lumea se rezuma la familie, un grup mic de prieteni și pasiunea de a cânta la clarinet. Dar lumea se transformă rapid într-un coșmar din care nu se poate trezi atunci când este violată de către cel mai bun prieten al fratelui său, în propria casă. Totul devine imposibil de suportat, atât întrebările din ochii celor dragi, cât și chinul de a trăi o nouă zi, la fel de dureroasă ca cea dinaintea ei. Atitudinea ei se schimbă total, totul pare mai greoi și mai obositor decât de obicei, iar cei din jurul său nu prea își dau silința să afle ce s-a întâmplat. Schimbările se pun pe seama adolescenței, căci toată lumea știe că adolescenții sunt neînțeleși și mofturoși și preocupați constant de respingerea tuturor lucrurilor care înainte le păreau firești. Eden este nevoită să înfrunte fiecare zi, căci îi este prea frică să vorbească, fiind convinsă că nimeni nu o va crede și va fi pusă la zid pentru ceva ce nu s-a întâmplat din vina ei. Puterea pe care o simte crescând în interiorul ei o surprinde tot mai mult, realizând că nu mai poate schimba trecutul, dar poate decide cum va arăta viitorul. 

Chiar dacă experiența lui Eden e una tragică și încărcată de dramatism, cred că avem mare nevoie de astfel de povești, chiar dacă ele se găsesc în raftul denumit ficțiune. Experiența prin care trece Eden li se întâmplă multor femei, în întreaga lume, iar cel mai trist aspect e frica victimei de a fi judecată de cei din jur, teama de a povesti despre ceea ce i s-a întâmplat. De ce cred că e necesar să încurajăm astfel de inițiative? Pentru că prejudecățile legate de femei încă există, deși trăim într-o eră în continuă progresie și schimbare. Femeile încă sunt văzute doar ca niște obiecte sau ca niște ispite, sunt aruncate nenumărate vini asupra lor, iar sexul masculin scapă basma curată din multe situații doar datorită apartenenței la specie. E incomod, e dureros și practic imposibil de găsit cuvintele potrivite pentru a îndulci o astfel de situație, pentru a repara ceva acolo unde totul a fost distrus. Dar, așa cum spune și autoarea, sunt o mulțime de fete care au trecut prin situația lui Eden și ele au nevoie să își spună povestea, să fie ascultate, chiar dacă ceilalți nu sunt pregătiți să audă. Ele au nevoie să își redobândească curajul și respectul de sine. Au nevoie de ochi blânzi îndreptați asupra lor. 

O manifestare de o amploare colosală a fost fenomenul #metoo. Mii de femei (majoritatea celebre) au dezvăluit agresiunile sexuale la care au fost supuse de către bărbați puternici, respectați în comunitatea lor și poate, în întreaga lume. Nu le-a fost ușor, nu s-au simțit tocmai în largul lor atunci când lumea întreagă și-a îndreptat atenția spre ele, dar au adus o notă de curaj pentru toate victimele abuzurilor de orice fel. Și-au recăpătat glasul, iar lucrul ăsta e deja o victorie. 

Cartea o găsiți aici. 

Știți deja că mă extaziez excesiv în fața unei cărți despre adolescenți, dar romanul ăsta, o combinație perfectă de young adult și thriller captivant, e unul dintre cele mai bune pe care le-am citit anul ăsta. Are secrete, intrigi, o acțiune care nu încetează să surprindă, un grup de adolescenți care vor (cu orice preț) să-și găsească locul în societate, un grup de părinți care au impresia că pot conduce școala și lumea întreagă și câțiva profesori care trebuie să le pună în balanță pe toate pentru a-și ține afacerea în viață. E un fel de Gossip Girl adus la rangul unui thriller de excepție.

Amelia a fost mereu copilul perfect - note mari, activităţi extraşcolare şi dedicare pentru cauze nobile, cuminte şi sfioasă. Moartea ei vine ca un şoc pentru Kate, mama adolescentei iubită de toţi profesorii. Iar moartea survenită prin sinucidere pur şi simplu nu e caracteristic Ameliei. Dar Kate află în curând o mulţime de detalii care par să descrie pe altcineva. Viaţa Ameliei devine brusc un puzzle imposibil de rezolvat pentru mama sa. Aparenta sinucidere se transformă într-o bănuială de crimă, iar dosarul Ameliei se redeschide, detaliile vieţii ei devenind importante pentru anchetă. Cluburi secrete, poze deocheate, o relaţie de iubire, fuga de la ore- toate acestea ajung să o caracterizeze pe Amelia, în timp ce Kate recunoaşte că nu şi-a cunoscut cu adevărat fiica şi că a greşit faţă de ea mai mult decât și-ar fi dorit. Drumul ei spre aflarea adevărului va fi presărat cu secrete din propria tinerețe, detalii șocante și o luptă constantă cu propriul sine... 

Pe lângă subiectele evidente, abordate în aproape toate romanele young adult ​, acesta se concentrează foarte mult pe tema cluburilor / societăților secrete și importanța covârșitoare pe care o au asupra adolescenților. Din simple locuri sau grupuri menite a deschide mintea unui tânăr care nu știe ce sau cine vrea să fie, cluburile secrete ajung să-și transforme membrii în roboți antrenați pentru un război al puterii. Practic, de la un grup de oameni cu care te identifici ca mentalitate, idei de viață, planuri de viitor, ajungi ori un intrus care nu se mai regăsește printre ceilalți , ori un dominator absolut care îi îndeamnă pe alții să lucreze în folosul lui. Ironia e, de cele mai multe ori, că aceste grupuri nu sunt secrete bine păzite - toată lumea știe de existența lor, dar nimeni nu știe cine sunt membrii, ce fel de acțiuni îi caracterizează, iar în cazul celor mai faimoase, toți se așteaptă să fie chemați de către lideri pentru a duce la bun sfârșit ritualul de inițiere și pentru a vedea ce înseamnă de fapt această apartenență. Lăsând la o parte avantajele apartenenței la un grup, în cazul acestor societăți secrete se ascunde de fapt o dorință de a deține puterea, de a-i conduce pe ceilalți din umbră și a manipula lucrurile pentru propriul interes. Iar adolescenții sunt înnebuniți după putere, în special în momentele cele mai vulnerabile. 

Toate personajele acestui roman se confruntă cu propriii demoni, acest lucru influențând parcursul lor și relația cu ceilalți. Domnul Woodhouse, directorul școlii, o avertizează de la început pe Amelia despre pericolul apartenenței la un grup secret și încearcă în repetate rânduri să o facă să renunțe, pentru a se putea concentra pe viitorul ei. Însă de cele mai multe ori, replicile lui seamănă cu un șantaj bine pus la punct, iar după moartea fetei își ia măsuri de precauție excesive, motive care trezesc nenumărate bănuieli. Cât despre fetele din celebrul grup, fiecare vede în acesta o șansă de a se regăsi undeva, în ceva ; fiecare dintre ele se luptă cu propriile probleme, cu disfuncționalitățile propriei familii, iar adunările și petrecerile sunt o evadare din înfruntarea adevărului. Atunci când lucrurile încep să se contureze, iar adevărul despre moartea Ameliei iese la iveală, nici nu mai știi cu certitudine dacă există un vinovat sau mai mulți, dacă niște adolescenți care se joacă de-a viața ar putea fi blamați pentru această tragedie sau dacă ei conștientizează într-adevăr riscurile la care se expun. Cumva toate faptele lor stau ascunse sub umbra protectoare a tinereții, a naivității și a lipsei de experiență în ceea ce ce privește relațiile cu ceilalți, dragostea și viitorul. Nu știu dacă tinerețea poate fi o explicație pentru faptele lor, căci pe parcursul acțiunii par destul de conștienți de răul pe care îl provoacă și de prăpastia care se cască sub victimele lor. 

Reconstituind-o pe Amelia e unul dintre cele mai emoționante și tulburătoare romane young adult ​pe care le-am citit. Cuvintele autoarei și-au făcut loc în mine, chiar dacă aparent e doar o poveste cu adolescenți care încearcă să-și găsească drumul. În realitate, lumea lor se aseamănă foarte mult cu cea a adulților, căci ei sunt cei de la care preiau tiparele, comportamentele și prejudecățile pe care le folosesc apoi în propriul mediu. 

​Cartea o găsiți aici. 

Încă din cele mai vechi timpuri, șarpele a reprezentat simbolul schimbării constante și al nemuririi. Există numeroase voci care îi atribuie caracteristici diavolești, fiind considerat un simbol al vicleniei. este văzut diferit de diversele mitologii a căror legende îl pomenesc - simbolul sănătății are doi șerpi încolăciți, ce seamănă destul de mult cu structura ADN-ului. Ori din ce unghi l-am privi, șarpele este o creatură care trezește spaimă și fascinație deopotrivă, fiind prezent în nenumărate legende și povești populare. Tot cu un șarpe începe și romanul lui Sarah Perry, amintind cumva de povestea monstrului din Loch Ness și misterul care îl înconjoară. 

Acțiunea romanului este plasată în Anglia secolului XIX și începe cu povestea unui bărbat, care decide să facă o baie în râul Blackwater, în ajunul Anului Nou, fiind deja condus de alcoolul pe care îl ingerase încă de dimineață. Totuși, ajuns în apă este speriat la culme de o umbră care traversează râul. Dar nu poate fi posibil! Deși povestea monstrului care circula prin ținut era destul de cunoscută, nimeni nu îl văzuse vreodată... 
​Iar de la povestea bărbatului amator de alcool, autoarea trece la viața Corei Seaborne, o femeie abuzată de soțul ei mult mai în vârstă. Dar acesta se află pe moarte, iar doctorul Luke Garrett nu mai poate face aproape nimic pentru el. Medicina are și ea limitele ei, iar în cazul domnului Seaborne acestea se vedeau destul de clar. Toate personajele sunt învăluite într-un mister aproape palpabil, inclusiv fiul celor doi, Francis și Martha, doica lui Francis. Toate gesturile lor sunt oarecum ciudate, în spatele fiecărui cuvânt sau gest ascunzându-se sentimente, frici și intenții neștiute de ceilalți. După moartea soțului său, Cora devine o altă persoană - a apus vremea în care îi păsa de ceea ce spun ceilalți, în care își înfrâna sentimentele pentru a face altora pe plac. Acum începe o viață nouă, în care se descoperă și se redescoperă pe sine, explorează lumea cu ajutorul simțurilor și lasă în urmă toate cutumele care îi patronau vechea existență. Se mută în Colchester, un sătuc în care bârfele despre șarpele din Essex se aud la fiecare colț de stradă. Mare amatoare de științe ale naturii, Cora este convinsă că șarpele ar putea fi o specie neidentificată, în timp ce William Ransome, cu care dezvoltă o strânsă prietenie, este convins că zvonurile dovedesc lipsa de credință a localnicilor. Prietenia celor doi este considerată ciudată, dar diferențele dintre ei îi apropie mai tare în loc să îi îndepărteze. Misterul șarpelui planează în tot acest timp în viețile personajelor, așteptând ca cineva să îi găsească o explicație plauzibilă pentru toată lumea... 

Romanul lui Sarah Perry e unul deosebit de ambițios, căci dacă te încăpățânezi să îl duci la bun sfârșit realizezi că e o carte de căpătâi, care merită citită și dată mai departe. Misterul care planează în jurul personajelor și al acțiunii te îndeamnă să continui să citești până când lucrurile încep să se limpezească. Ăsta e talentul minunat al autoarei - abilitatea de a ține în suspans cititorii din ce în ce mai mult, pe măsură ce acțiunea avansează și fiecare personaj își spune povestea, precum și motivele din spatele acesteia. 

Cartea o găsiți aici. 

Nu există subiect pe care Julian Barnes să-l stăpânească mai bine decât o face cu poveștile de dragoste. Poate că modul calm în care le relatează constituie motivul pentru care m-am îndrăgostit de povestea din Trois, iar apoi de consecințele ei din Iubire etc. Acestea sunt cărțile cu care mă identific cel mai mult când vine vorba de Barnes. Mi-au rămas în minte cu o claritate uimitoare și încă le recomand cu același drag ca și atunci când le-am citit prima dată. ​

De data aceasta, Barnes spune povestea unei relații dintre un tânăr și o femeie mai în vârstă, relație considerată aproape incestuoasă în Londra anilor '60. Pentru toată lumea e o relație șocantă și greu de înțeles. La un moment dat protagonistul pune în balanță toate variantele pe care le-ar fi putut prezenta părinților săi și aceștia ar fi fost mai îngăduitori - să fi fost gay sau să fi lăsat însărcinată o fată în vremea adolescenței. Toate astea ar fi fost mai ușor de suportat, mai simplu de explicat celorlalți. Dar să te îndrăgostești de o femeie mai în vârstă, care are deja două fete mai mari decât tine - e strigător la cer! În ciuda obstacolelor evidente și a răutăților din jur, cei doi își consumă povestea de dragoste firesc, că și cum ar fi izolați pe o insulă pustie. Iubirea lor e tot ceea ce contează - e marea dragoste, unică și nemaiîntâlnită. Dar aflăm de la primele pagini că povestea s-a încheiat și mergem alături de protagonist pe firul trecutului, în timp ce el își pune nenumărate întrebări despre ceea ce a trăit. Era inevitabil acest sfârșit? Erau condamnați de la început?

Surpriza acestui roman vine de la festele pe care memoria ni le joacă uneori - oare dacă spui de prea multe ori o poveste, îți amintești doar lucrurile frumoase? Dacă ea s-a încheiat, tinzi să rămâi ancorat doar în momentele triste, care ți-au marcat sufletul? Oare de câte ori e permis să le spui oamenilor același monolog fără să pari nebun? Titlul e şi el atent ales - conform cuvintelor de început, există o singură poveste pe care merită să o spunem întreaga viaţă sau care ne rămâne amprentată în suflet până la final. Toate celelalte experienţe par să-şi piardă farmecul sau însemnătatea în faţa marii poveşti de iubire care a împărţit o existenţă în două perioade : înainte şi după. ​

Julian Barnes e un adevărat maestru al cuvintelor, ceea ce se subînțelege din fiecare roman al său. Iar lucrul ciudat e că întâmplările nu sunt foarte palpitante sau pline de mister, dar pe tot parcursul lecturii ai o senzație nedeslușită de a afla deznodământul poveștii și cum s-a ajuns la el. Dragostea, dintre toate subiectele din lumea asta, e cel mai greu de redat și totuși, Singura poveste reușește să cuprindă toate stările prin care trec îndrăgostiții, toate angoasele din miez de noapte și visatul cu ochii deschiși în timpul zilei.

Dacă nu l-ați citit pe Barnes până acum, eu zic să-i dați o șansă. Chiar merită. Cartea o găsiți aici. 

Puterea e o povară grea, oricât de mult ai încerca s-o întorci pe toate părțile pentru a-i găsi avantajele. Te scoate din minți, te conduce mai mult decât conduci tu cu ajutorul ei, te aduce de multe ori în situații de viață și de moarte. Puterea unui om va trezi mereu sentimente contradictorii în ceilalți. Oamenii așteaptă mult de la cei puternici - așteaptă minuni și fapte bune, așteaptă dreptate universală și trasarea unor granițe clare. Iar așteptările le sunt adesea năruite, căci puterea unui om, a fiecărui om de pe planeta asta sunt ceilalți. Într-o lume ideală, poate că singura putere ar reprezenta-o empatia, dragostea, felul cum ne raportăm la ceillați.

"Oricât de complicat îți imaginezi că e, ei bine, lucrurile sunt și mai complicate de-atât. Nu există scurtături. Nici spre înțelegere, nici spre cunoaștere. Nu poți să pui pe nimeni într-o categorie. Ascultă, nici măcar o piatră nu e la fel cu alta așa că nu știu cum v-ați trezit voi să etichetați oamenii cu un cuvânt și să credeți că știți tot ce de știut." 

Romanul lui Naomi Alderman este o distopie sângeroasă și fermecătoare, o proiectare a unui viitor în care femeile dețin puterea absolută și se folosesc de ea pentru a trasa un curs nou al lumii. Din momentul în care femeile devin conștiente de puterea lor și de efectele ei asupra celorlalți, totul devine o luptă crâncenă pentru putere, teritoriu, bani etc. La început, e asemenea unei epidemii - nimeni nu știe ce se întâmplă, câte persoane sunt afectate, cine va descoperi leacul. Dar totul se răspândește cu o viteză uluitoare, iar bărbații devin din vânători vânat și sunt nevoiți să găsească o cale de a supraviețui. Evident că războiul împotriva prejudecăților și a cutumelor învechite stă să izbucnească, ambele sexe fiind afectate de eterna luptă a tuturor împotriva tuturor... 

Există patru perspective ale poveștii, dar se înmulțesc la un moment dat, căci autoarea le dă tuturor personajelor aceleași drepturi - de a-și expune părerile și experiențele liber, fără să se teamă că lezează adevărul sau principiile celorlalți. Subiectele abordate sunt egalitatea sexelor, diferențele care ne apropie și cele care ne despart, dar și prejudecățile pe care ne bazăm întreaga existență, fără să acceptăm alte unghiuri sau perspective. La un moment dat, devine greu de citit, greu de imaginat că am putea cândva să asistăm la asemenea orori (indiferent că sunt îndreptate împotriva femeilor sau a bărbaților) , dar pe măsură ce motivele fiecărui personaj se dezvăluie, am realizat că autoarea repovestește trecutul îndepărtat, în care războaiele erau la ordinea zilei, cu certitudinea că acestea se vor întâmpla din nou, sub o formă sau alta. Perspectiva e înfiorătoare, însă la o privire mai atentă, secolul XXI e marcat de nenumărate războaie, fie ele vizibile sau nu. Trăim într-o lume care nu poate să accepte dreptul la liberă exprimare, argumentele valide sau oamenii care încearcă să iasă din plasa minciunilor în care suntem prinși cu toții. Cei care ies din rând sunt arătați cu degetul și condamnați la tăcere. O dată ce am înțeles adevărurile din spatele acestui roman, am început să îmi pun întrebări serioase legate de viitorul nostru - văd în fiecare zi polemici legate de cele mai inofensive subiecte, văd multă ură mocnind în jurul meu și de cele mai multe ori mi se pare că stăm cu toții pe un vulcan gata să erupă. 

Războiul dintre sexe, precum și emanciparea femeilor sunt subiecte des abordate de autorii contemporani. Însă Puterea întoarce cumva atenția de la feminism, concentrându-se pe o răzbunare adusă sexului masculin - bărbații sunt tratați în același mod în care sunt tratate milioane de femei din întreaga lume. Acțiunea devine o violență ieșită din comun, căci răzbunarea supremă e păstrarea bărbaților cu gene bune pentru crearea de noi vieți și perpetuarea speciei umane. Deși unele pasaje sunt dificil de citit și greu de imaginat, femeile trec prin asemenea experiențe peste tot în lume. Și nu există încă acea egalitate despre care vorbim cu toții - există în continuare aceleași prejudecăți, aceeași ipocrizie și subestimare a sexului feminin, aceleași etichete puse înaintea oricărei vorbe. 

Probabil că am putea vorbi la nesfârșit despre toate implicațiile sociale, rasiale și umane evocate în acest roman, însă vă pot spune cu siguranță că e una dintre cele mai vocale cărți pe care mi-a fost dat să le citesc anul acesta. Încă am sentimente contradictorii legate de ea, dar v-o recomand cu certitudinea că ceea ce descrie autoarea va trezi ceva în noi - o scânteie, o dorință de a schimba puțin lumea din jurul nostru. E cert faptul că omenirea a ajuns la o răscruce de drumuri, iar direcția spre care se îndreaptă va fi stabilită doar de noi. Cred că toate aceste romane, distopii sau nu, au menirea de a schimba măcar câteva mentalități, poate și niște direcții sau prejudecăți...

​Cartea o găsiți aici. 

Există puține personaje istorice care exercită o anume fascinație de-a lungul secolelor și care rămân la fel de enigmatice, pe măsură ce lumea descoperă tot mai multe detalii despre viața lor. Este și cazul familiei Borgia, despre care se vorbește și astăzi cu aceeași pasiune. S-au scris o mulțime de cărți despre (aparent) fabuloasa lor viață și tragicul declin. S-a povestit despre secrete adânc îngropate, urzeli, scandaluri și orgii - tot ceea ce trezește interesul oamenilor, tot ceea ce poate fi mai decandent și mai neobișnuit. Însă toate aceste povești sunt, până la urmă, doar povești. Nu știm ce s-a întâmplat cu adevărat cu această familie, înafară de datele istorice, dar cu toții observăm efectele devastatoare ale preluării puterii și goana nebună după tot mai multă putere.

Rodrigo Borgia este ales papă în 11 august 1492 și își ia numele de Papa Alexandru al VI-lea. Prezența sa pe scaunul papal este privită cu suspiciune, căci originile sale se aflau în călduroasa Spanie și este bănuit că ar fi cumpărat voturile, deși acest lucru nu a fost demonstrat niciodată. Obsedat de puterea nou primită și decis să dețină controlul absolut, Rodrigo își atrage copiii, pe Lucrezia și Cesare în acest dans nebun. Puterea deasupra familiei - aceasta pare să fie mantra noului papă, căci își sacrifică copiii în favoarea alianțelor politice și controlului cât mai vast. Pentru Cesare, toate întâmplările sunt mai ușor de suportat (evident, sunt simple aparențe), dar pentru Lucrezia ambiția tatălui său o forțează să devină o femeie dură, întunecată și lipsită de scrupule. Pe cât de surprinzătoare a fost ascensiunea acestei familii, pe atât de așteptat a fost declinul ei. Nu i-au ocolit zvonurile despre imoralitate dusă la extrem, incest și comploturi politice, minciuni și chiar vrăjitorie. 

Nu cred să fi existat în toată istoria familie mai detestată decât Borgia, dar dacă facem un exercițiu de imaginație și ne întoarcem înapoi în perioada Renașterii, o epocă dominată de decadență din toate punctele de vedere, cei din familia Borgia nu ies în evidență cu mare lucru. Deși a reprezentat o perioadă de explozie a tuturor artelor și ne-a lăsat ca moștenire opere remarcabile, Renașterea a reprezentat o perioadă dominată de calități îndoielnice, imoralitate și urzeli, o mulțime de intrigi și o constantă luptă pentru orice. Sexul vindea atunci, la fel ca și în zilele noastre. Ni se pare scandaloase multe întâmplări din acea vreme, însă nici azi nu s-au schimbat prea multe. Iar ficțiunea istorică nu face decât să accentueze asemănările dintre epocile care au trecut, cele în care trăim și cele care vor veni - căci lucrurile interzise vor constitui mereu un prilej de a trăi totul la o intensitate ieșită din comun. 

În general nu prea citesc ficțiune istorică, dar sunt câteva titluri care îmi vin în minte, destul de asemănătoare cu povestea familiei Borgia, cărți care merită citite și care mi-au rămas în suflet : 

-Sarah Dunant, Nașterea lui Venus ; despre (aparenta) aventură a lui Michelangelo Buonarotti cu o tânără seducătoare

-Sarah Dunant, Sânge și splendoare și În numele familiei ; subiectul lor este tot familia Borgia, prima vorbește despre ascensiunea lor, iar a doua despre declinul anticipat cumva în primul volum 

-Jeanne Kalogridis, Eu, Mona Lisa; istoria din spatele celebrului portret pictat de Leonardo Da Vinci 

​Cartea o găsiți aici.