Știți deja că mă extaziez excesiv în fața unei cărți despre adolescenți, dar romanul ăsta, o combinație perfectă de young adult și thriller captivant, e unul dintre cele mai bune pe care le-am citit anul ăsta. Are secrete, intrigi, o acțiune care nu încetează să surprindă, un grup de adolescenți care vor (cu orice preț) să-și găsească locul în societate, un grup de părinți care au impresia că pot conduce școala și lumea întreagă și câțiva profesori care trebuie să le pună în balanță pe toate pentru a-și ține afacerea în viață. E un fel de Gossip Girl adus la rangul unui thriller de excepție.

Amelia a fost mereu copilul perfect - note mari, activităţi extraşcolare şi dedicare pentru cauze nobile, cuminte şi sfioasă. Moartea ei vine ca un şoc pentru Kate, mama adolescentei iubită de toţi profesorii. Iar moartea survenită prin sinucidere pur şi simplu nu e caracteristic Ameliei. Dar Kate află în curând o mulţime de detalii care par să descrie pe altcineva. Viaţa Ameliei devine brusc un puzzle imposibil de rezolvat pentru mama sa. Aparenta sinucidere se transformă într-o bănuială de crimă, iar dosarul Ameliei se redeschide, detaliile vieţii ei devenind importante pentru anchetă. Cluburi secrete, poze deocheate, o relaţie de iubire, fuga de la ore- toate acestea ajung să o caracterizeze pe Amelia, în timp ce Kate recunoaşte că nu şi-a cunoscut cu adevărat fiica şi că a greşit faţă de ea mai mult decât și-ar fi dorit. Drumul ei spre aflarea adevărului va fi presărat cu secrete din propria tinerețe, detalii șocante și o luptă constantă cu propriul sine... 

Pe lângă subiectele evidente, abordate în aproape toate romanele young adult ​, acesta se concentrează foarte mult pe tema cluburilor / societăților secrete și importanța covârșitoare pe care o au asupra adolescenților. Din simple locuri sau grupuri menite a deschide mintea unui tânăr care nu știe ce sau cine vrea să fie, cluburile secrete ajung să-și transforme membrii în roboți antrenați pentru un război al puterii. Practic, de la un grup de oameni cu care te identifici ca mentalitate, idei de viață, planuri de viitor, ajungi ori un intrus care nu se mai regăsește printre ceilalți , ori un dominator absolut care îi îndeamnă pe alții să lucreze în folosul lui. Ironia e, de cele mai multe ori, că aceste grupuri nu sunt secrete bine păzite - toată lumea știe de existența lor, dar nimeni nu știe cine sunt membrii, ce fel de acțiuni îi caracterizează, iar în cazul celor mai faimoase, toți se așteaptă să fie chemați de către lideri pentru a duce la bun sfârșit ritualul de inițiere și pentru a vedea ce înseamnă de fapt această apartenență. Lăsând la o parte avantajele apartenenței la un grup, în cazul acestor societăți secrete se ascunde de fapt o dorință de a deține puterea, de a-i conduce pe ceilalți din umbră și a manipula lucrurile pentru propriul interes. Iar adolescenții sunt înnebuniți după putere, în special în momentele cele mai vulnerabile. 

Toate personajele acestui roman se confruntă cu propriii demoni, acest lucru influențând parcursul lor și relația cu ceilalți. Domnul Woodhouse, directorul școlii, o avertizează de la început pe Amelia despre pericolul apartenenței la un grup secret și încearcă în repetate rânduri să o facă să renunțe, pentru a se putea concentra pe viitorul ei. Însă de cele mai multe ori, replicile lui seamănă cu un șantaj bine pus la punct, iar după moartea fetei își ia măsuri de precauție excesive, motive care trezesc nenumărate bănuieli. Cât despre fetele din celebrul grup, fiecare vede în acesta o șansă de a se regăsi undeva, în ceva ; fiecare dintre ele se luptă cu propriile probleme, cu disfuncționalitățile propriei familii, iar adunările și petrecerile sunt o evadare din înfruntarea adevărului. Atunci când lucrurile încep să se contureze, iar adevărul despre moartea Ameliei iese la iveală, nici nu mai știi cu certitudine dacă există un vinovat sau mai mulți, dacă niște adolescenți care se joacă de-a viața ar putea fi blamați pentru această tragedie sau dacă ei conștientizează într-adevăr riscurile la care se expun. Cumva toate faptele lor stau ascunse sub umbra protectoare a tinereții, a naivității și a lipsei de experiență în ceea ce ce privește relațiile cu ceilalți, dragostea și viitorul. Nu știu dacă tinerețea poate fi o explicație pentru faptele lor, căci pe parcursul acțiunii par destul de conștienți de răul pe care îl provoacă și de prăpastia care se cască sub victimele lor. 

Reconstituind-o pe Amelia e unul dintre cele mai emoționante și tulburătoare romane young adult ​pe care le-am citit. Cuvintele autoarei și-au făcut loc în mine, chiar dacă aparent e doar o poveste cu adolescenți care încearcă să-și găsească drumul. În realitate, lumea lor se aseamănă foarte mult cu cea a adulților, căci ei sunt cei de la care preiau tiparele, comportamentele și prejudecățile pe care le folosesc apoi în propriul mediu. 

​Cartea o găsiți aici. 

Încă din cele mai vechi timpuri, șarpele a reprezentat simbolul schimbării constante și al nemuririi. Există numeroase voci care îi atribuie caracteristici diavolești, fiind considerat un simbol al vicleniei. este văzut diferit de diversele mitologii a căror legende îl pomenesc - simbolul sănătății are doi șerpi încolăciți, ce seamănă destul de mult cu structura ADN-ului. Ori din ce unghi l-am privi, șarpele este o creatură care trezește spaimă și fascinație deopotrivă, fiind prezent în nenumărate legende și povești populare. Tot cu un șarpe începe și romanul lui Sarah Perry, amintind cumva de povestea monstrului din Loch Ness și misterul care îl înconjoară. 

Acțiunea romanului este plasată în Anglia secolului XIX și începe cu povestea unui bărbat, care decide să facă o baie în râul Blackwater, în ajunul Anului Nou, fiind deja condus de alcoolul pe care îl ingerase încă de dimineață. Totuși, ajuns în apă este speriat la culme de o umbră care traversează râul. Dar nu poate fi posibil! Deși povestea monstrului care circula prin ținut era destul de cunoscută, nimeni nu îl văzuse vreodată... 
​Iar de la povestea bărbatului amator de alcool, autoarea trece la viața Corei Seaborne, o femeie abuzată de soțul ei mult mai în vârstă. Dar acesta se află pe moarte, iar doctorul Luke Garrett nu mai poate face aproape nimic pentru el. Medicina are și ea limitele ei, iar în cazul domnului Seaborne acestea se vedeau destul de clar. Toate personajele sunt învăluite într-un mister aproape palpabil, inclusiv fiul celor doi, Francis și Martha, doica lui Francis. Toate gesturile lor sunt oarecum ciudate, în spatele fiecărui cuvânt sau gest ascunzându-se sentimente, frici și intenții neștiute de ceilalți. După moartea soțului său, Cora devine o altă persoană - a apus vremea în care îi păsa de ceea ce spun ceilalți, în care își înfrâna sentimentele pentru a face altora pe plac. Acum începe o viață nouă, în care se descoperă și se redescoperă pe sine, explorează lumea cu ajutorul simțurilor și lasă în urmă toate cutumele care îi patronau vechea existență. Se mută în Colchester, un sătuc în care bârfele despre șarpele din Essex se aud la fiecare colț de stradă. Mare amatoare de științe ale naturii, Cora este convinsă că șarpele ar putea fi o specie neidentificată, în timp ce William Ransome, cu care dezvoltă o strânsă prietenie, este convins că zvonurile dovedesc lipsa de credință a localnicilor. Prietenia celor doi este considerată ciudată, dar diferențele dintre ei îi apropie mai tare în loc să îi îndepărteze. Misterul șarpelui planează în tot acest timp în viețile personajelor, așteptând ca cineva să îi găsească o explicație plauzibilă pentru toată lumea... 

Romanul lui Sarah Perry e unul deosebit de ambițios, căci dacă te încăpățânezi să îl duci la bun sfârșit realizezi că e o carte de căpătâi, care merită citită și dată mai departe. Misterul care planează în jurul personajelor și al acțiunii te îndeamnă să continui să citești până când lucrurile încep să se limpezească. Ăsta e talentul minunat al autoarei - abilitatea de a ține în suspans cititorii din ce în ce mai mult, pe măsură ce acțiunea avansează și fiecare personaj își spune povestea, precum și motivele din spatele acesteia. 

Cartea o găsiți aici. 

Nu există subiect pe care Julian Barnes să-l stăpânească mai bine decât o face cu poveștile de dragoste. Poate că modul calm în care le relatează constituie motivul pentru care m-am îndrăgostit de povestea din Trois, iar apoi de consecințele ei din Iubire etc. Acestea sunt cărțile cu care mă identific cel mai mult când vine vorba de Barnes. Mi-au rămas în minte cu o claritate uimitoare și încă le recomand cu același drag ca și atunci când le-am citit prima dată. ​

De data aceasta, Barnes spune povestea unei relații dintre un tânăr și o femeie mai în vârstă, relație considerată aproape incestuoasă în Londra anilor '60. Pentru toată lumea e o relație șocantă și greu de înțeles. La un moment dat protagonistul pune în balanță toate variantele pe care le-ar fi putut prezenta părinților săi și aceștia ar fi fost mai îngăduitori - să fi fost gay sau să fi lăsat însărcinată o fată în vremea adolescenței. Toate astea ar fi fost mai ușor de suportat, mai simplu de explicat celorlalți. Dar să te îndrăgostești de o femeie mai în vârstă, care are deja două fete mai mari decât tine - e strigător la cer! În ciuda obstacolelor evidente și a răutăților din jur, cei doi își consumă povestea de dragoste firesc, că și cum ar fi izolați pe o insulă pustie. Iubirea lor e tot ceea ce contează - e marea dragoste, unică și nemaiîntâlnită. Dar aflăm de la primele pagini că povestea s-a încheiat și mergem alături de protagonist pe firul trecutului, în timp ce el își pune nenumărate întrebări despre ceea ce a trăit. Era inevitabil acest sfârșit? Erau condamnați de la început?

Surpriza acestui roman vine de la festele pe care memoria ni le joacă uneori - oare dacă spui de prea multe ori o poveste, îți amintești doar lucrurile frumoase? Dacă ea s-a încheiat, tinzi să rămâi ancorat doar în momentele triste, care ți-au marcat sufletul? Oare de câte ori e permis să le spui oamenilor același monolog fără să pari nebun? Titlul e şi el atent ales - conform cuvintelor de început, există o singură poveste pe care merită să o spunem întreaga viaţă sau care ne rămâne amprentată în suflet până la final. Toate celelalte experienţe par să-şi piardă farmecul sau însemnătatea în faţa marii poveşti de iubire care a împărţit o existenţă în două perioade : înainte şi după. ​

Julian Barnes e un adevărat maestru al cuvintelor, ceea ce se subînțelege din fiecare roman al său. Iar lucrul ciudat e că întâmplările nu sunt foarte palpitante sau pline de mister, dar pe tot parcursul lecturii ai o senzație nedeslușită de a afla deznodământul poveștii și cum s-a ajuns la el. Dragostea, dintre toate subiectele din lumea asta, e cel mai greu de redat și totuși, Singura poveste reușește să cuprindă toate stările prin care trec îndrăgostiții, toate angoasele din miez de noapte și visatul cu ochii deschiși în timpul zilei.

Dacă nu l-ați citit pe Barnes până acum, eu zic să-i dați o șansă. Chiar merită. Cartea o găsiți aici. 

Puterea e o povară grea, oricât de mult ai încerca s-o întorci pe toate părțile pentru a-i găsi avantajele. Te scoate din minți, te conduce mai mult decât conduci tu cu ajutorul ei, te aduce de multe ori în situații de viață și de moarte. Puterea unui om va trezi mereu sentimente contradictorii în ceilalți. Oamenii așteaptă mult de la cei puternici - așteaptă minuni și fapte bune, așteaptă dreptate universală și trasarea unor granițe clare. Iar așteptările le sunt adesea năruite, căci puterea unui om, a fiecărui om de pe planeta asta sunt ceilalți. Într-o lume ideală, poate că singura putere ar reprezenta-o empatia, dragostea, felul cum ne raportăm la ceillați.

"Oricât de complicat îți imaginezi că e, ei bine, lucrurile sunt și mai complicate de-atât. Nu există scurtături. Nici spre înțelegere, nici spre cunoaștere. Nu poți să pui pe nimeni într-o categorie. Ascultă, nici măcar o piatră nu e la fel cu alta așa că nu știu cum v-ați trezit voi să etichetați oamenii cu un cuvânt și să credeți că știți tot ce de știut." 

Romanul lui Naomi Alderman este o distopie sângeroasă și fermecătoare, o proiectare a unui viitor în care femeile dețin puterea absolută și se folosesc de ea pentru a trasa un curs nou al lumii. Din momentul în care femeile devin conștiente de puterea lor și de efectele ei asupra celorlalți, totul devine o luptă crâncenă pentru putere, teritoriu, bani etc. La început, e asemenea unei epidemii - nimeni nu știe ce se întâmplă, câte persoane sunt afectate, cine va descoperi leacul. Dar totul se răspândește cu o viteză uluitoare, iar bărbații devin din vânători vânat și sunt nevoiți să găsească o cale de a supraviețui. Evident că războiul împotriva prejudecăților și a cutumelor învechite stă să izbucnească, ambele sexe fiind afectate de eterna luptă a tuturor împotriva tuturor... 

Există patru perspective ale poveștii, dar se înmulțesc la un moment dat, căci autoarea le dă tuturor personajelor aceleași drepturi - de a-și expune părerile și experiențele liber, fără să se teamă că lezează adevărul sau principiile celorlalți. Subiectele abordate sunt egalitatea sexelor, diferențele care ne apropie și cele care ne despart, dar și prejudecățile pe care ne bazăm întreaga existență, fără să acceptăm alte unghiuri sau perspective. La un moment dat, devine greu de citit, greu de imaginat că am putea cândva să asistăm la asemenea orori (indiferent că sunt îndreptate împotriva femeilor sau a bărbaților) , dar pe măsură ce motivele fiecărui personaj se dezvăluie, am realizat că autoarea repovestește trecutul îndepărtat, în care războaiele erau la ordinea zilei, cu certitudinea că acestea se vor întâmpla din nou, sub o formă sau alta. Perspectiva e înfiorătoare, însă la o privire mai atentă, secolul XXI e marcat de nenumărate războaie, fie ele vizibile sau nu. Trăim într-o lume care nu poate să accepte dreptul la liberă exprimare, argumentele valide sau oamenii care încearcă să iasă din plasa minciunilor în care suntem prinși cu toții. Cei care ies din rând sunt arătați cu degetul și condamnați la tăcere. O dată ce am înțeles adevărurile din spatele acestui roman, am început să îmi pun întrebări serioase legate de viitorul nostru - văd în fiecare zi polemici legate de cele mai inofensive subiecte, văd multă ură mocnind în jurul meu și de cele mai multe ori mi se pare că stăm cu toții pe un vulcan gata să erupă. 

Războiul dintre sexe, precum și emanciparea femeilor sunt subiecte des abordate de autorii contemporani. Însă Puterea întoarce cumva atenția de la feminism, concentrându-se pe o răzbunare adusă sexului masculin - bărbații sunt tratați în același mod în care sunt tratate milioane de femei din întreaga lume. Acțiunea devine o violență ieșită din comun, căci răzbunarea supremă e păstrarea bărbaților cu gene bune pentru crearea de noi vieți și perpetuarea speciei umane. Deși unele pasaje sunt dificil de citit și greu de imaginat, femeile trec prin asemenea experiențe peste tot în lume. Și nu există încă acea egalitate despre care vorbim cu toții - există în continuare aceleași prejudecăți, aceeași ipocrizie și subestimare a sexului feminin, aceleași etichete puse înaintea oricărei vorbe. 

Probabil că am putea vorbi la nesfârșit despre toate implicațiile sociale, rasiale și umane evocate în acest roman, însă vă pot spune cu siguranță că e una dintre cele mai vocale cărți pe care mi-a fost dat să le citesc anul acesta. Încă am sentimente contradictorii legate de ea, dar v-o recomand cu certitudinea că ceea ce descrie autoarea va trezi ceva în noi - o scânteie, o dorință de a schimba puțin lumea din jurul nostru. E cert faptul că omenirea a ajuns la o răscruce de drumuri, iar direcția spre care se îndreaptă va fi stabilită doar de noi. Cred că toate aceste romane, distopii sau nu, au menirea de a schimba măcar câteva mentalități, poate și niște direcții sau prejudecăți...

​Cartea o găsiți aici. 

Există puține personaje istorice care exercită o anume fascinație de-a lungul secolelor și care rămân la fel de enigmatice, pe măsură ce lumea descoperă tot mai multe detalii despre viața lor. Este și cazul familiei Borgia, despre care se vorbește și astăzi cu aceeași pasiune. S-au scris o mulțime de cărți despre (aparent) fabuloasa lor viață și tragicul declin. S-a povestit despre secrete adânc îngropate, urzeli, scandaluri și orgii - tot ceea ce trezește interesul oamenilor, tot ceea ce poate fi mai decandent și mai neobișnuit. Însă toate aceste povești sunt, până la urmă, doar povești. Nu știm ce s-a întâmplat cu adevărat cu această familie, înafară de datele istorice, dar cu toții observăm efectele devastatoare ale preluării puterii și goana nebună după tot mai multă putere.

Rodrigo Borgia este ales papă în 11 august 1492 și își ia numele de Papa Alexandru al VI-lea. Prezența sa pe scaunul papal este privită cu suspiciune, căci originile sale se aflau în călduroasa Spanie și este bănuit că ar fi cumpărat voturile, deși acest lucru nu a fost demonstrat niciodată. Obsedat de puterea nou primită și decis să dețină controlul absolut, Rodrigo își atrage copiii, pe Lucrezia și Cesare în acest dans nebun. Puterea deasupra familiei - aceasta pare să fie mantra noului papă, căci își sacrifică copiii în favoarea alianțelor politice și controlului cât mai vast. Pentru Cesare, toate întâmplările sunt mai ușor de suportat (evident, sunt simple aparențe), dar pentru Lucrezia ambiția tatălui său o forțează să devină o femeie dură, întunecată și lipsită de scrupule. Pe cât de surprinzătoare a fost ascensiunea acestei familii, pe atât de așteptat a fost declinul ei. Nu i-au ocolit zvonurile despre imoralitate dusă la extrem, incest și comploturi politice, minciuni și chiar vrăjitorie. 

Nu cred să fi existat în toată istoria familie mai detestată decât Borgia, dar dacă facem un exercițiu de imaginație și ne întoarcem înapoi în perioada Renașterii, o epocă dominată de decadență din toate punctele de vedere, cei din familia Borgia nu ies în evidență cu mare lucru. Deși a reprezentat o perioadă de explozie a tuturor artelor și ne-a lăsat ca moștenire opere remarcabile, Renașterea a reprezentat o perioadă dominată de calități îndoielnice, imoralitate și urzeli, o mulțime de intrigi și o constantă luptă pentru orice. Sexul vindea atunci, la fel ca și în zilele noastre. Ni se pare scandaloase multe întâmplări din acea vreme, însă nici azi nu s-au schimbat prea multe. Iar ficțiunea istorică nu face decât să accentueze asemănările dintre epocile care au trecut, cele în care trăim și cele care vor veni - căci lucrurile interzise vor constitui mereu un prilej de a trăi totul la o intensitate ieșită din comun. 

În general nu prea citesc ficțiune istorică, dar sunt câteva titluri care îmi vin în minte, destul de asemănătoare cu povestea familiei Borgia, cărți care merită citite și care mi-au rămas în suflet : 

-Sarah Dunant, Nașterea lui Venus ; despre (aparenta) aventură a lui Michelangelo Buonarotti cu o tânără seducătoare

-Sarah Dunant, Sânge și splendoare și În numele familiei ; subiectul lor este tot familia Borgia, prima vorbește despre ascensiunea lor, iar a doua despre declinul anticipat cumva în primul volum 

-Jeanne Kalogridis, Eu, Mona Lisa; istoria din spatele celebrului portret pictat de Leonardo Da Vinci 

​Cartea o găsiți aici. 

Am citit multe povești de dragoste complicate și (aparent) imposibile, dar am impresia că Rosie Walsh a ridicat genul ăsta de poveste la un alt nivel. Cu o intrigă demnă de romanele polițiste și mai multe puncte culminante, Walsh reușește să scrie povestea a doi oameni care se întâlnesc întâmplător (dar nimic nu e întâmplător, nu-i așa?) și își dau seama că până la acel moment al vieții lor nu au știut să iubească. Nu cu adevărat. Dar după o săptămână de vis, el încetează să mai sune, să mai scrie, să mai trimită vești, iar ea, aproape moartă de îngrijorare începe o cursă nebună pentru a înțelege motivele dispariției bărbatului de care s-a îndrăgostit fără speranță. 

Pentru Sarah, criza vârstei de patruzeci de ani vine cu conștientizarea faptului că se află într-o căsătorie nefericită și cu o căutare a sinelui pierdut în adolescență. Întâlnirea cu Eddie îi aruncă lumea în aer, spulberând din mers tot ceea ce existase până atunci. După o săptămână în care amândoi știu că trăiesc iubirea vieții, se despart cu certitudinea că vor găsi o soluție de a-și începe viața împreună. Dar săptămânile trec, iar Eddie nu mai sună. Sarah devine maestra disperării și a gesturilor caraghioase. Până când își dă seama că secretul ei cel mai de temut o leagă de acest om lângă care își imagina deja întreaga viață... Cam atât pot să vă dezvălui din acțiune, căci imediat ce Sarah realizează adevăratul motiv al tăcerii, totul devine un carusel de evenimente, amintiri readuse la viață și dezvăluiri înlăcrimate. 

Cei de la Nemira au numit-o cartea verii și tind să le dau dreptate. Romanul e plin de personaje simpatice și mă refer în special la prietenii cei mai buni ai Sarei - Jo și Tommy - care sunt absolut delicioși prin conversațiile pe care le au, sfaturile deosebit de inteligente și replicile ironice. Sunt genul de personaje care nu prea iau lucrurile în serios, dar atunci când situația o cere se mobilizează rapid. Cei doi emană un fel de nepăsare generală, relaxare și un calm impenetrabil. Bineînțeles că nici ei nu sunt scutiți de drame, dar felul în care le manevrează e absolut adorabil. Rudi, fiul lui Jo, e întruchiparea absolută a inocenţei şi adevărului spus fără să stea prea mult pe gânduri - reuşeşte să detensioneze orice situaţie prin replicile clare, prin felul inocent în care vede lucrurile şi concluziile la care ajunge, deşi e familiarizat doar cu tehnologia şi joaca. Problemele adulţilor din jurul lui îl depăşesc, iar soluţiile lui par menite să le reamintească acestora că îşi complică existenţa inutil. 

Dacă ar fi să îi reproşez ceva acestei cărţi, ar fi acţiunea premergătoare finalului. Din momentul în care cei doi îndrăgostiţi îşi dezvăluie motivele şi dorinţele, romanul capătă un fel de lâncezeală şi totul pare să se suspende, până aproape de final când totul se precipită din nou. Aş fi sărit peste partea aceasta în care cei doi sunt aparent departe unul de celălalt, în realitate mai aproape decât ar putea crede. Finalul e unul fericit, oarecum toate lucrurile se aşează acolo unde trebuie şi, per total, e un roman care te binedispune, îţi oferă speranţă, adrenalină, o senzaţie de calm când totul se termină cu bine. Pe scurt, vi-l recomand din toată inima. 

​Cartea o găsiți aici.  

Pe 29 ianuarie 1951, Henrietta Lacks intra pe poarta spitalului Johns Hopkins pentru un consult ginecologic. Își cunoștea deja diagnosticul, deși în mintea ei acesta se traducea printr-un nod în pântece. Howard Jones, ginecologul de serviciu, îi confirmă temerile, fiind surprins de dimensiunile, timpul de creștere și sensibiltatea tumorii. Jones nu mai văzuse așa ceva în toată cariera lui. După câteva zile, Jones primește rezultatele biopsiei, iar pe 5 februarie o sună pe Henrietta, anunțând-o că suferă de un cancer cervical. Aceasta revine la spital, unde este supusă primei runde de chimioterapie (la acea vreme, încă se utiliza radiumul descoperit de Marie Curie, efectele lui devastatoare nefiind bănuite încă). În timpul procedurii sunt recoltate două probe - una din țesutul sănătos, alta din tumoră. Henrietta era inconștientă, aflată sub efectul anesteziei generale - nu își dăduse acordul peste aceste recoltări, nici măcar nu știa ce înseamnă acest lucru sau la ce ar putea să o ajute. La vremea aceea însă, șeful lui Jones, TeLinde făcea un studiu prin care voia să demonstreze că toate cancerele descoperite în primele stadii ar trebui tratate agresiv, pentru a împiedica metastazarea altor organe. Pentru acest studiu avea nevoie de probe - majoritatea au fost recoltate de la persoane de culoare, cărora nu li se cerea acordul pentru acest lucru. În momentul recoltării celulelor Henriettei, doctorul TeLinde era disperat. Toate celulele recoltate mureau destul de repede, indiferent de eforturile pe care le făceau pentru a le ține în viață. Însă celulele canceroase ale Henriettei au supraviețuit și s-au înmulțit, iar datorită ei medicina a cunoscut transformări surprinzătoare. 

Celulele ei au stat la baza dezvoltării vaccinului antipoliomielitic, studiilor asupra clonării, fertilizării în vitro și multe altele. Dar persoana din spatele lor a rămas necunoscută. Familia ei nu a beneficiat niciodată de banii proveniți din vânzarea acestor celule,  mulți dintre ei abia și-au permis o asigurare medicală, iar furia lor a crescut tot mai mult de-a lungul anilor din cauza modului în care a fost tratată Henrietta de către medici. Așadar, în spatele multor descoperiri importante care fac astăzi parte din medicina modernă, stă o persoană reală, o femeie care nu a știut prea bine ce se întâmplă cu ea și totuși și-a cunoscut diagnosticul înaintea medicilor. Cartea scrisă de Rebecca Skloot dorește să schimbe imaginea acestei femei remarcabile, punând un chip înaintea dezvoltării științei și reușind să spună o poveste despre viață, sărăcie, neputință și importanța eticii în medicină, dar și despre diversitate și acceptarea tuturor formelor ei. 

Vă întrebați, poate, cum a fost posibil ca Henriettei să i se ia atât de mult fără prea multe explicații. În primul rând, Henrietta era o persoană de culoare. Iar colorații, cum li se spunea la acea vreme, aveau un spațiu separat de celelalte din spital, nu li se dădeau prea multe explicații legate de cauzele bolilor sau tratamente, ce presupune un anumit tratament și de ce e preferat în pofida altora sau ce înseamnă anumite proceduri. În al doilea rând, la acea vreme nu exista ceea ce numim astăzi consimțământ informat al pacientului - oamenii nu prea aveau idee de ceea ce urma să se întâmple în spital, ce riscuri presupuneau procedurile sau operațiile efectuate. Bănuiesc că albii nu erau tratați la fel ca negrii, însă era informării pacientului asupra tuturor procedurilor era încă departe. Nu existau legi clare în privința recoltării de țesuturi de la un pacient, a anumitor experimente sau injectări cu substanțe încă necunoscute. Exista doar o presupunere în privința conștiinței personalului medical, un cod nescris al eticii medicale și nimic mai mult. Iar ceea ce s-a întâmplat cu celulele Henriettei și cu mulți alți oameni în acea vreme confirmă faptul că toate progresele pe care astăzi le vedem ca certitudini au fost făcute cu sacrificiu uman. Și tocmai aceasta e întrebarea pe care autoarea o rostește prin fiecare frază - care sunt limitele eticii medicale? Dar ale progresului? Mă întreb cum ar fi fost gestionată astăzi o situație asemănătoare. Căci faptul șocant din toată această poveste a fost omiterea numelui de la care au plecat celulele HeLa. Practic Henrietta a devenit doar o aglomerare de celule, în care medicii vedeau nenumărate posibilități de a trata anumite boli, uitând că în spatele lor s-a aflat o persoană reală, cu vise, dorințe, temeri și multă durere în suflet. 

Iar ceea ce face Rebecca Skloot, pe lângă expunerea poveștii și explicarea tuturor detaliilor medicale, e să o umanizeze, să îi redea chipul în fața oamenilor care îi citesc numele ; autoarea nu se concentrează doar pe familia Henriettei, cei pe care i-a lăsat în urmă, ci și pe copilăria și adolescența ei, pe viața ei de dinainte de diagnostic și după aflarea lui. Henrietta a fost o femeie plină de viață, optimistă, încrezătoare și extrem de bine orientată în ciuda lipsei de educație. Contribuția ei la progresele științei a fost enormă, dar cred că mai presus de asta continuă să dea un exemplu de optimism și curaj. 

E un roman extraordinar, cum demult n-am mai citit și îl găsiți aici. 

În Vietnamul anilor '50, aflat sub ocupație franceză, o tânără pe jumătate franțuzoaică, pe jumătate vietnameză este nevoită să aleagă între propria familie și dreptate. Acțiunea se desfășoară înainte ca gruparea Viet Minh să preia puterea, cauzând milioane de morți și atrocități atât în rândul francezilor, cât și al propriilor soldați. Nicole Duval este o tânără plină de bunătate, naivă și total izolată de realitatea crudă a țării în care trăiește. Atunci când tatăl ei îi oferă un magazin de mătase, în timp ce sora ei preia toate afacerile familiei, Nicole se simte rănită și nedumerită. Curând va intra într-o lume pe care nu o cunoaște și va afla secrete înfiorătoare despre familia sa. Nevoită să aleagă între cele două culturi din care face parte, Nicole alege să asculte glasul sângelui care îi curge prin vene. Însă dreptatea nu se află niciodată doar de partea celui care spune povestea, iar oamenii au în ei atât lumină, cât și întuneric. Pentru Nicole aceste adevăruri se vor dezvălui încetul cu încetul , riscând să îi dărâme viața din temelii. Povestea ei nu e una cosmetizată , e lupta unui om care vrea să meargă pe calea binelui în timp ce vede viața așa cum e - în nenumărate nuanțe de gri. ​

Drumul lui Nicole poartă cititorii dintr-o lume idilică, aparent liniștită, într-una plină de cruzime și nedreptate - vietnamezii, asupriți de francezi în toate felurile posibile, decid să lupte pentru țara lor și să-și recupereze bogățiile din mâinile celor care și le-au însușit pe nedrept. Lumea lui Nicole și a familiei sale este pe cale să se destrame. Înafara vilei frumoase în care fetele familiei Duval își duc existența se află realități greu de imaginat. Sora lui Nicole, Sylvie, aparent interesată doar de modă și lucruri efemere știe mai multe decât vrea să arate, iar rivalitatea dintre cele două surori este una ușor de ghicit. Tensiunile dintre ele vor continua pe tot parcursul romanului, pentru că niciuna dintre ele nu este suficient de curajoasă ca să-şi exprime adevăratele sentimente. Nicole se agaţă de o amintire îndepărtată şi crede că sora ei a vrut să o înece atunci când erau mici, iar Sylvie o consideră răspunzătoare pentru moartea mamei lor. Nici în materie de dragoste lucrurile nu sunt mai uşoare pentru cele două surori - Nicole va fi nevoită să aleagă şi în această privinţă, luptându-se cu sora ei pentru dragostea aceluiaşi bărbat.

Războiul le influenţează destinele în moduri de neimaginat, în faţa ochilor lor defilând imagini de groază, oameni lipsiţi de orice fel de compasiune, bunătate sau pozitivism. Lupta dintre francezi şi vietnamezi scoate la iveală frustrări îngropate adânc din partea ambelor tabere, zeci de ani de teroare şi furie erupând acum în milioane de morţi inutile. 

Eram obişnuită cu stilul lui Dinah Jefferies din Soţia plantatorului de ceai, roman care mi-a intrat în suflet destul de repede. Acţiunea curge lin în ambele poveşti, existând foarte puţine momente de suspans sau cu adevărat tensionate. Dramatismul nu îşi prea găseşte locul în vieţile personajelor şi, cu toate acestea, Dinah Jefferies reuşeşte să capteze atenţia cititorului prin detalii ale locurilor în care se desfăşoară acţiunea, descrieri amănunţite care te poartă prin alte lumi, unele demult apuse, altele pe care mai ai ocazia să le admiri în realitate. Îmi place destul de mult acest calm din romanele sale, chiar dacă perioadele în care personajele îşi trăiesc povestea sunt destul de tumultoase. 

​Cartea o găsiți aici. 

Trecutul e un demon viclean, abil și rapid ; se inflitrează ușor în aparentul calm al prezentului, întunecând viitorul cu ale sale tenebre. Secretele lui nu rămân prea mult timp ascunse, căci rostul lumii și al lucrurilor aranjează ca acestea să iasă mereu la iveală, uneori aducând vindecarea mult visată, alteori distrugând cu totul echilibrul fragil al vieții. Despre trecut şi demonii lui vorbeşte şi acest roman - o călătorie iniţiatică, în căutarea timpului pierdut şi al pieselor de puzzle lipsă. 

Romanul prezintă călătoria lui Agatha Christie spre Bagdad, la puţin timp după pronunţarea divorţului. Deprimată şi cu minţile rătăcite, Agatha se îmbarcă în Orient Express cu dorinţa de a se vindeca, a merge mai departe cu demnitate şi a învăţa să fie singură. Conştientă de norocul său, Agatha este pregătită pentru viitoarele surprize ale destinului, neştiind că în această călătorie va avea prilejul de a asculta multe poveşti de viaţă, intersectându-se cu complexitatea caracterului uman şi a destinelor feminine. Povestea ei se împleteşte cu destinele a două femei pe care le întâlneşte în tren. În prima parte a romanului cele trei îşi vor împărtăşi secrete şi detalii neştiute, momente marcante ale vieţii, care le-au schimbat destinul pentru totdeauna. Fiecare poartă cu sine propriile dureri, propriile temeri şi speranţe. În a doua parte a romanului, cele trei ajung într-un loc fascinant - situl arheologic de la Ur, o lume închisă privirilor prea curioase, exclusivistă şi atractivă prin misterul emanat.

Nu știu cât adevăr stă la baza acestei cărți, însă e lesne de înțeles de unde s-a inspirat celebra autoare pentru a-și scrie romanele. Cartea o prezintă nu ca pe celebra scriitoare ale cărei romane au fost vândute în milioane de exemplare, îndrăgite și premiate, ci ca pe un simplu om căreia nimic din ceea ce e omenesc nu-i este străin. Iar partenerele sale de călătorie pot fi privite ca oricare alt personaj din romanele Agathei - un om normal, în viața căruia s-a produs la un moment dat un declic, lucrul acesta îndemnându-l să comită anumite fapte sau să simtă nevoia unei schimbări în viața sa. Până la urmă, realitatea din jurul nostru rămâne cel mai emoționant și tumultuos film, iar complexitatea emoțiilor umane cea mai bună sursă de inspirație pentru orice autor respectabil.  

​Cartea o găsiţi aici. 

Am căutat în disperare cartea aceasta la puțin timp după ce am aflat că sunt însărcinată. La vremea aceea (2013), stocul era epuizat în toate librăriile, fie ele fizice sau virtuale. Auzisem multe laude la adresa ei, foarte multe femei afirmând că e cel mai complet ghid pentru viitoare mame din câte s-au scris vreodată. Cu siguranță e una dintre cele mai complexe lecturi pentru gravide și răspunde cu succes la (aproape) toate întrebările care îi pot trece prin minte unei femei însărcinate. Pe lângă informațiile legate de fiecare lună de sarcină și ceea ce se întâmplă cu mama și copilul, cartea conține informații prețioase pentru viitorii tătici, sfaturi legate de primele săptămâni după naștere și soluțiile adresate unei sarcini complicate sau prevenirea problemelor în timp util. 

Este a cincea ediție a acestei cărți, revizuită, corectată și actualizată cu noile informații necesare viitoarelor mame. Sfaturile legate de sănătatea mamei și a copilului încep încă dinainte de concepție - ce analize trebuie efectuate înainte de a rămâne însărcinată, durata de timp în care ar trebui să apară o sarcină (căci multe dintre sarcini nu se întâmplă de pe o zi pe alta) și continuă cu informații legate de fiecare lună de sarcină și schimbările aferente. Cartea conține mărturii ale viitoarelor mame, întrebăr frecvente pe care și le pune orice femeie însărcinată, dar și termeni sau proceduri medicale explicate pe înțelesul tuturor. Totodată, în fiecare capitol dedicat unei anumite luni de sarcină sunt expuse date despre evoluția copilului și întrebări care ar trebui adresate ginecologului - întrebări legate de starea mamei, anumite afecțiuni sau schimbări. 

Informația înseamnă putere, iar pentru o viitoare mamă informația înseamnă mai multă încredere în sine și în propriul corp, rezolvarea din timp a unor potențiale probleme sau chiar prevenirea acestora și rezultatul final (cel mai important de altfel) : un copil sănătos. Există numeroase temeri cu care se confruntă o viitoare mamă, iar informațiile legate de acestea sau experiențele celor care au trecut peste ele sunt neprețuite. Nu cred că la ora actuală, în România, există vreun ghid mai cuprinzător decât acesta în ceea ce privește sarcina și nașterea - recomand această carte din toată inima, căci reușește să răspundă cu succes la sute de întrebări și să ofere informații atât de necesare viitoarelor mame. 

Cartea o găsiți aici.