Mineke Schipper este profesor de literatură comparată la Universitatea din Leiden, Olanda. După ani întregi de călătorii și cercetări, în care a adunat mai bine de 15.000 de proverbe din întreaga lume, a ajuns la concluzia că stereotipurile și prejudecățile legate de sexul feminin sunt aproape la fel oriunde ai merge. Fie că vorbim despre comportament, sexualitate, căsătorie, maternitate, femeile au fost mereu judecate pentru faptele sau gândurile lor, indiferent dacă au urmat calea tradițională sau au ieșit din rând. Bărbații par să fie apărați de aceste acuzații indiferent dacă sunt fideli sau nu, tați devotați sau care își abandonează copiii. Pentru ei se găsește mereu o scuză plauzibilă sau se dă vina pe parteneră, bărbații fiind de obicei văzuți ca ființe incapabile să ia decizii importante sau foarte maleabili (influențabili). 

Chiar dacă majoritatea proverbelor datează din timpuri străvechi, când rolul femeii era bine stabilit, în realitate nu s-au schimbat prea multe. Femeile sunt în continuare considerate inferioare, incapabile să-și stăpânească emoțiile sau să facă față unei situații dificile, mult prea sensibile și ușor de păcălit. Sunt hărțuite, supuse la violență fizică și psihică, sunt considerate ușor de înlocuit și mult mai drăguțe atunci când tac. Rolurile sexelor nu s-au schimbat nici măcar acum, în secolul XXI, deși au existat nenumărate lupte care le-au permis femeilor să obțină aproximativ aeleași drepturi ca bărbații. Dar mentalitatea a rămas aceeași de secole, propagată din generație în generație, având rădăcini atât de adânci încât par imposibil de scos. 

Această culegere de proverne interpretate și analizate la sânge adună laolaltă toate progresele pe care femeile le-au făcut de-a lungul secolelor, dar și cât de mult mai este de muncit la educare mentalității transmise din tată în fiu ; discrpanțele dintre cele două sexe, gândurile și felul în care acționează ; modalitățile prin care reușesc să conviețuiască. E de mirare că mai există dragoste în lume, având în vedere cât de diferiți suntem și prin ce filtre trecem fiecare situație care ni se întâmplă. 

Cartea o găsiți aici. 

Orice om are mai multe chipuri. Unul blând, care e destinat celor pe care îi iubește, unul întunecat, plin de cicatricile tuturor nenorocirilor care i s-au întâmplat., unul indiferent și nemilos. Cel din urmă îl folosește pentru a se proteja de viitoare dezamăgiri și suferințe. După evenimente șocante, orice om simte nevoia să-și divizeze personalitatea întocmai ca o matrioșka. ​Strat după strat, o personalitate formată din măști necesare pentru a supraviețui, pentru a face față vieții și oamenilor. Ultima păpușă din set e întotdeauna inima omului, fără măști, fără protecție. Un om poate fi atât dur, cât și deosebit de sensibil, un mincinos și un romantic, un tată și un psihopat, îndrăgostit iremediabil de cărți, artă și un ucigaș cu sânge rece. În romanul de față, acest om este Javier. Noul șef al unei bande de traficanți, șarmant și hotărât să facă lucrurile diferit de cei dinaintea lui. 

Prietenia lui cu Lydia începe firesc, la fel ca orice altă prietenie. Cei doi își descoperă nenumărate pasiuni comune de-a lungul timpului, aceleași cărți preferate, dragostea pentru poezie, iar discuțiile curg liber între ei, un râu de cuvinte care le întărește legătura tot mai mult. Însă Javier nu e doar un tată iremediabil îndrăgostit de fiica lui, un cititor neobosit și un poet în devenire, ci și un criminal cu sânge rece, care controlează orașul Acapulco cu o mână de fier. Poziția sa îi conferă o putere absolută și pentru un timp reușește să țină totul sub control. Oamenii au curajul de a ieși din nou din case, de a merge la restaurante și de a se plimba pe străzi, turiștii sunt tot mai atrași de frumusețile și diversitatea orașului mexican. Dar timpul nu curge în favoarea lui, iar lucrurile o iau razna din nou. Soțul Lydiei, Sebastian, un jurnalist integru și pasionat, documentează turnura evenimentelor fără să se gândească prea mult la ținta de pe spatele lui. Articolele încep să curgă, iar identitatea șefului este dezvăluită. Surpriza Lydiei la aflarea adevăratei identități a prietenului său este la fel de mare ca cea a soțului atunci când aceasta îi mărturisește că îl cunoaște pe Javier, îl admiră și petrece mult timp în compania lui. Dar Javier se dezlănțuie cu adevărat după ce articolul apare în ziare și peste tot în lume - un adevărat carnagiu îndreptat spre familia Lydiei, din care doar ea și fiul său scapă, amuțește întregul oraș Acapulco. 

După masacru, pentru Lydia și Luca, fiul ei, începe o cursă contra-cronometru pentru supraviețuire. Cu certitudinea că Javier îi va căuta și pe ei și îi va omoră, la fel ca pe membrii familiei sale, Lydia reușește să scape din Acapulco, îndreptându-se spre SUA, unde trăiește un frate al mamei sale. Însă drumul emigranților e înțesat de pericole de toate felurile - narcotraficantes sunt infiltrați peste tot, iar singura cale de a scăpa e călătoria cu La Bestia, trenul în care imigranții călătoresc, adăpostindu-se pe vagoane și punându-și viața în pericol la fiecare pas. I se mai spune trenul morții, căci încercarea de a ajunge la el e aproape sortită eșecului și mulți mor sau rămân schilozi încercând să evadeze. 

Pământ american a fost una dintre cele mai așteptate cărți ale acestui an, nenumărate vedete (printre care și Oprah) vorbind despre ea și importanța mesajului ei. E greu de închipuit că oamenii trebuie să sacrifice atât de mult pentru o viață normală, că pericolul îi pândește din fiecare ungher ca și cum unii ar avea dreptul să trăiască decent, iar alții nu. Și nu e vorba despre drumul în sine, suficient de periculos și întortocheat, ci despre oameni. Oameni care profită de pe urma suferinței, care citesc slăbiciunea pe chipuri și o exploatează, oameni în ochii cărora licăresc doar banii și plăcerea de a umili. Cele mai crunte încercări prin care emigranții trebuie să treacă sunt controalele nenumărate organizate de șefii cartelurilor, iar femeile sunt de zece ori mai vulnerabile în acest context. 

Romanul e unul extrem de alert, care nu te lasă să respiri nici măcar o secundă. Totul se întâmplă repede, nu există niciun moment în care eroina să își facă planuri, totul se decide pe loc. Iar lista pericolelor și a situațiilor stresante nu se termină niciodată. După fiecare colț, apare altă încercare, alt test pe care trebuie să îl treacă. E un roman foarte actual și mi-aș fi dorit să fie doar ficțiune, însă știu că nu e așa. Știu că în spatele lui se află luni de documentare și povești reale, poate mult mai înspăimântătoare decât ceea ce am citit. Singurul lucru pe care pot să îl facă aceste pagini e să înmoaie câteva suflete, să deschidă ochii celor care se lasă mânați de prejudecăți, să stoarcă măcar un strop de empatie, atât de necesară în lumea asta crudă. 

Cartea o găsiți aici. 

Lumea de azi se bazează foarte mult pe libertatea de exprimare (cel puțin în aparență). Dar nu demult, această libertate era pusă sub lacăt, pedepsită aspru atunci când se manifesta sub diferite forme. Inclusiv cele literare. Cărțile au fost instrumente de exprimare încă din cele mai vechi timpuri, dar s-au lovit de nenumărate obstacole atunci când au criticat sau au condamnat anumite regimuri, oameni sau fapte. Romanul de debut al Larei Prescott are în centru cartea lui Boris Pasternak, Doctor Jivago , care la momentul publicării ei ar fi putut pune Uniunea Sovietică într-o lumină foarte proastă. Sovieticii intră în acțiune, dorind să blocheze publicarea, însă nu bănuiesc că există oameni dispuși să mintă și chiar să moară pentru acest roman. Însă nu doar ei au un interes ascuns legat de această carte - odată cu publicarea ei, CIA ar putea să încline balanța de putere în favoarea Statelor Unite în Războiul Rece. 

Romanul urmărește, în paralel, activitatea intensă a spioanelor de la CIA și viața Olgăi Vsevolodovna, iubita de la acea vreme a lui Boris Pasternak. Olga i-a fost muză pentru personajul feminin din Doctor Jivago și este arestată, însărcinată fiind. Fiind cea mai apropiată persoană din anturajul autorului, serviciile secrete consideră că deține nenumărate informații care i-ar putea ajuta să împiedice publicarea romanului. Au intrat în posesia unor scrisori dintre cei doi, i-au răscolit biblioteca și sunt hotărâți să meargă până la capăt pentru a afla adevărul. Acțiunea este intensă, plină de suspans și intrigi, minciuni și deghizări, personaje cu interese ascunse sau mult prea sincere. Romanul este totodată și un manifest feminist, închinat tuturor spioanelor a căror merite nu au fost recunoscute niciodată. De-a lungul istoriei, ele au fost uitate printre pagini, deși au luptat cot la cot cu bărbații și s-au aflat de multe ori în situații periculoase. Majoritatea nu au fost cunoscute niciodată, pierzându-se în negura timpului, dar contribuind nespus de mult la încheierea conflictelor. 

Secretele pe care nu le-am spus a fost cartea lunii septembrie 2019 în clubul de carte al actriței Reese Witherspoon. Odată cu această nominalizare, popularitatea ei a crescut foarte mult, la fel ca toate romanele pe care actrița le alege lună de lună. A fost considerat unul dintre cele mai bune romane de debut ale anului trecut și este într-adevăr unul care dă dependență imediat ce te apuci de citit. Mi-a plăcut faptul că acțiunea s-a învârtit în jurul unei cărți, că autoarea a inserat o mulțime de elemente care să o facă credibilă și că majoritatea personajelor sunt femei. Avem parte de acțiune, suspans, dragoste, trădare și secrete într-un singur roman, o aventură care crește în intensitate de la pagină la pagină. Caracterul uman se arată așa cum este, cu bune și cu rele, în toată complexitatea lui - pe timpuri de război, oamenii îți arată mereu ceea ce sunt. 

Cartea o găsiți aici. 

Povestea unei iubiri reprezentată într-una dintre cele mai frumoase picturi din lumea asta și a unui pictor etern îndrăgostit, care și-a iubit muza până în ultima clipă. Femeia din celebrul tablou a fost Emilie Flöge, o creatoare de modă faimoasă, care i-a pozat artistului pe când avea doar doisprezece ani. Pentru ea a fost dragoste la prima vedere, însă viața și-a urmat cursul pentru fiecare dintre ei. Klimt, eternul cuceritor, și-a trăit viața așa cum era de așteptat, deși gândurile sale fugeau din când în când către fata care îi devenise muză. Nenumărate femei i-au trecut prin suflet și prin pat, iar între timp Emilie a crescut, a studiat și a devenit creatoare de modă. Povestea lor cunoaște multe urcușuri și coborâșuri, la început din cauza diferenței de vârstă, iar apoi din cauza diferenței de opinii. Emilie nu s-a căsătorit niciodată și nu a avut copii, devotamentul său fiind pentru totdeauna îndreptat către celebrul pictor. 

Istoria nu ne spune concret dacă între cei doi chiar a existat o poveste de dragoste, însă deciziile lui Emilie legate de viața sa personală spun mai mult decât ar putea-o face paginile istoriei. Fidelitatea sa față de un bărbat pe care îl cunoaște în copilărie se extinde apoi pe perioada adolescenței, a maturității, întreaga viață, pe când Klimt este mereu în căutare de muze, fără a se gândi prea mult la ce lasă în urmă. Totuși, ultimele sale cuvinte de pe patul de moarte o pomenesc pe această femeie pe care a iubit-o în felul său, singura care i-a mai rămas în gânduri și inimă. Romanul este o combinație perfectă de mister, romantism și pasiune, o poveste de dragoste care sfidează timpul, vârsta și prejudecățile. 

Întotdeauna m-au atras cărțile a căror subiect se concentrează pe viața unui pictor sau în jurul unui tablou faimos, iar Sărutul pictat vorbește despre unul dintre tablourile mele preferate - cum a luat naștere și cum a ajuns apoi în lume, atingând inimile a milioane de îndrăgostiți. Sărutul lui Klimt mi se pare una dintre cele mai frumoase reprezentări ale dragostei, o îmbinare profundă a două ființe care se iubesc, pasiune și devotament, calm și siguranță - toate pe aceeași pânză. Viețile pictorilor (și ale artiștilor în general) au suscitat mereu imaginația celor care i-au admirat, tocmai pentru că operele lor au atins perfecțiunea și au păcălit timpul, iar oamenii s-au întrebat ce fel de om e capabil să creeze perfecțiunea, ce personalitate se ascunde în spatele muncii, ce tabieturi are, pe cine și cum iubește, ce fel de viață extraordinară poate duce un asemenea om. Evident că în spatele talentului au existat doar oameni, cu bune și cu rele, cu slăbiciuni și capricii, cu dezamăgiri și clipe fericite, oameni cu un talent mai puternic decât tot ceea ce e omenesc. 

Cartea o găsiți aici. 

În momentul în care Greer Kadetsky o cunoaște pe Faith Frank, cea din urmă avea deja o reputație bine clădită, bazată pe ani întregi de discursuri menite să inspire femeile din întreaga lume, polemici pe baza avortului, a emancipării, discriminării și violenței împotriva sexului feminin. Greer e abia în primul an de facultate, dar simte că și-a găsit deja mentorul și nu-și dorește nimic mai mult decât să fie în preajma lui Faith pentru totdeauna. Însă timiditatea și inabilitatea de a-și rosti dorințele cu voce tare o împiedică timp de mulți ani pe aceasta să facă vreun pas în direcția dorită. După scurta întâlnire dintre cele două femei, viața merge mai departe, Greer concentrându-se pe planurile făcute împreună cu Cory, iubitul ei și pe viața pe care o vor avea împreună după absolvire. Fiind studenți la facultăți diferite, amândoi așteaptă cu nerăbdare să-și înceapă viața împreună, să-și amenajeze propria locuință și să fie fericiți așa cum și-au imaginat încă de la începuturile relației. 

Dar planurile lor se vor schimba constant pe parcursul anilor, căci o serie de evenimente neprevăzute îi împiedică să se mute în sfârșit împreună. Cory pleacă la muncă tocmai în Filipine, iar Greer își găsește în sfârșit curajul de a-i scrie lui Faith Frank și astfel ajunge să lucreze cu și pentru ea. Cu gândul la momentul reîntoarcerii lui Cory, Greer se implică tot mai mult în munca sa pentru fundația lui Faith. Aceasta face același lucru cu care și-a obișnuit publicul și anume să ajute femeile să-și recapete vocea, să-și recapete viața și să fie independente. O tragedie neașteptată îl aduce pe Cory înapoi acasă, însă relația lor și interesele comune par pierdute pentru totdeauna... 

Romanul este scris din mai multe perspective, fiecare personaj trecând evenimentele prin propriul filtru și încercând să-și susțină punctul de vedere. Relația dintre Greer și Faith are cu totul altă semnficație în ochii lui Cory, în timp ce motivația lui Faith de a o ajuta pe Greer are rădăcini în propria copilărie și adolescență. Chiar dacă misiunea ei principală era de a le ajuta și sprijini pe femei, gestul făcut pentru Greer în acea seară din timpul primului an de facultate (Faith îi dă o carte de vizită doar ei, nu și prietenei sale Zee, care se afla și ea în aceeași încăpere) nu este unul obișnuit, însă Faith se regăsește cumva în această fată mult prea timidă, incapabilă să lupte pentru propriile vise și prea timorată ca să le rostească cu voce tare. Îi simte potențialul încă de la început, deși nu bănuiește cât de mult timp se va gândi Greer la ea și cât de tare își dorește să-i semene. 

Evident că subiectul principal este legat de tot ceea ce înseamnă feminitate și feminism, însă mi s-a părut o carte prea lungă, forțată oarecum pe alocuri. Autoarea are obiceiul de a sări peste câțiva ani din viața personajelor, după care se revine încetul cu încetul în trecut și este explicat tot procesul, firul evenimentelor - lucru care la un moment dat m-a enervat teribil. Relația dintre cele două femei este descrisă uneori mult prea dramatic, ceea ce mi-a creat anumite așteptări legate de posibile conflicte dintre ele, diferențe de opinii, însă totul se desfășoară destul de lin. Per total, este o carte bună, dar ideile și mesajele pe care autoarea a vrut să le transmită mai departe puteau fi la fel de bine concentrate în maxim 300 de pagini, lăsând la o parte discuțiile și istoriile inutile. Meg Wolitzer rămâne una dintre scriitoarele pe care le voi citi cu plăcere oricând, pentru că îmi place stilul ei, modul în care pune lucrurile cap la cap, în care construiește un roman și fărâma de suspans care e mereu acolo și te îndeamnă să citești mai departe. 

Cartea o găsiți aici. 

Cu un nume deosebit și o personalitate contradictorie, Luce di Notte (lumină de noapte) este o tânără avocată din Napoli, cu o mulțime de probleme, frustrări și revolte. Crescută de o mamă conservatoare, cu un tată aventuros și...absent, Luce privește lumea din jur cu ochi bănuitori, fiind convinsă mereu că ceva rău e pe cale să se întâmple. Slujba ei, relațiile, viața de familie, orașul în care locuiește - totul e greșit, plin de dificultăți și momente enervante, echilibru nefiind un cuvânt care să apară în dicționarul lui Luce. În spatele platoșei dure pe care o afișează în lume, se află o personalitate extrem de sensibilă și fragilă, un copil care nu a încetat să-și pună întrebări în legătură cu plecarea tatălui său. 

Luce este prezentată ca o anti-eroină, nu tocmai genul de femeie fatală care întoarce capete pe stradă și nu știe cum să-și distribuie atenția către nenumăratele persoane care îi caută compania. Puținele persoane alături care își petrece zilele sunt șeful ei, Arminio Geronimo, un bărbat care nu își acceptă vârsta și vecinul său, Don Vittorio, un bărbat cândva activ, țintuit acum într-un scaun cu rotile. Ultima relație a lui Luce tocmai s-a încheiat, la fel ca multe altele înaintea sa. Abandonul tatălui reprezintă principalul motiv pentru care se simte atrasă de persoane indisponibile emoțional, persoane care ajung s-o dezamăgească și să plece. Aceste despărțiri nu sunt tocmai tragice pentru Luce, căci nici ea nu știe ce înseamnă o relație adevărată, deschiderea totală dintre doi oameni. Nimeni nu i-a vorbit despre aceste lucruri, nimeni nu a îndrumat-o și nu i-a spus că dragostea poate fi copleșitoare, dureroasă, dar că merită orice efort. 

Dar viața lui Luce se schimbă într-un mod surprinzător atunci când i se atribuie un caz pentru custodia unui minor. Acest copil, cu care părinții săi jonglează fără milă, răzbunându-se unul pe celălalt prin orice mijloc pe care îl au la dispoziție, îi va arăta avocatei o nouă perspectivă prin care poate privi viața. Inteligent, sensibil și plin de viață, copilul are vise mari, în calea cărora nu stau nici măcar părinții săi duși cu capul. Iar Luce va înțelege în sfârșit de ce ia anumite decizii care o fac nefericită, de ce se agață de cei mai nepotriviți oameni și va încerca să descâlcească ițele copilăriei sale. Viața se va dovedi plină de surprize, de frumusețe și speranță. 

Scrisă cu căldură și blândețe, cartea explorează imperfecțiunea umană, relațiile de familie și conexiunile dintre oameni, conexiunile care se nasc în ciuda diferențelor de opinii și perspectivă. Iar odată cu apariția puștiului extrem de înțelept pentru vârsta lui, romanul explorează viața dintr-un unghi diferit, oferindu-i eroinei o altă perspectivă, una prin care se poate vedea așa cum e, cu calități și defecte, cu greșeli și decizii bune. Un copil va avea mereu o sinceritate debordantă, greu de gestionat pentru majoritatea adulților cu care intră în contact, o viziune clară și concisă asupra lumii în care trăiește, o ușurință de a lua lucrurile așa cum sunt. Adulți fiind, ne este mult mai greu să distingem nuanțele unei situații sau ale unei relații cu o persoană pe care o considerăm potrivită pentru noi. Dar adevărul se află întotdeauna în fața ochilor noștri, realitatea nu se ascunde, indiferent cât de tare ne-am minți. 

Cartea o găsiți aici. 

​Gările și aeroporturile sunt probabil cele mai populate locuri din lume, locuri unde ai ocazia să întâlnești oameni de o diversitate foarte mare. Tocmai de aceea acest proiect s-a desfășurat în Gara de Nord din București, loc de întâlnire sau popas înaintea destinației finale. Tineri sau mai puțin tineri, români, germani, cubanezi, mexicani, în drum spre mare, spre bunici sau părinți, spre iubite sau iubiți, îndrăgostiți până peste cap sau recent ieșiți dintr-o relație ce părea perfectă - aveți în față diversitatea lumii în toată splendoarea ei. Proiectul mi-a amintit cumva de People of New York, în care oameni obișnuiți sunt opriți pe stradă, fotografiați și rugați să dezvăluie ceva despre viața lor sau de atlasul Mihaelei Noroc, o româncă incredibilă care călătorește în lumea întreagă, documentând multiplele fațete ale frumuseții feminine. 

Cred că genul acesta de proiect prinde foarte bine la public pentru că ne arată oameni surprinși într-un moment din viața lor, fără măști sau scuturi de protecție, departe de aparențele sub care se ascund în fiecare zi. Și cel mai înduioșător mi se pare deschiderea lor în fața unui fotograf, modul în care vorbesc despre planuri de viitor, vise, relații și ce vor să schimbe în lume sau în țara lor. Firesc și natural, vorbesc de parcă s-ar adresa unui vechi prieten, un om pe care îl cunosc suficient de bine încât să-i dezvăluie detalii intime sau vise mărețe. Tinerii, evident, sunt cei care surprind și în proiectul lui Vlad - par cumva aleși pe sprânceană, căci fiecare dintre ei are un scop clar în minte, nu se teme să experimenteze și se îndepărtează tot mai mult de ideea de tradițional. Însă există și câteva exemple de oameni maturi, oameni care nu au crescut în secolul vitezei, dar au reușit să iasă din zona de confort, pentru copiii lor sau pentru ei înșiși. Oameni care au reușit să vadă dincolo de educația pe care au primit-o, prejudecățile cu care aceasta a venit la pachet și toate lucrurile cu care au fost obișnuiți. 

Concluzia? (Sau mesajul de final?) Toți suntem la fel. Toți iubim pe cineva din tot sufletul, avem speranțe și vise mărețe, am suferit dezamăgiri sau decepții, vrem să ne depășim limitele și simțim mai mult decât arătăm. Suntem mai asemănători decât am putea crede, indiferent în ce țară ne-am născut, ce religie sau ce culoare a pielii avem. Toți ne dorim ceva cu intensitate, toți vrem să fim văzuți, iubiți, înțeleși. 

​Cartea o găsiți aici. 

Romanul de debut al Ioanei e povestea unei femei care se redescoperă datorită unei situații-limită, își ia la puricat întreaga viață și elimină tot ceea ce nu o caracterizează sau nu o face fericită. Ada învață să se iubească pe sine după mulți ani în care a acționat pe baza prejudecăților și pe baza a ceea ce vor spune oamenii. Însă gura lumii nu e niciodată un criteriu după care să îți evaluezi opțiunile sau deciziile. În pofida acestui fapt, mulți oameni se bazează pe aparențele frumoase, trăind vieți în care nu se regăsesc și cărând după sine un bagaj de frustrări și vise neîmplinite. 

Aflată într-un moment de cumpănă al vieții ei, Ada își dă seama că trecutul e o ușă pe care ai face bine să o deschizi dacă vrei un viitor care să te reprezinte. O poveste de iubire neîmplinită, pierdută undeva la granița dintre adolescență și maturitate, o ajută să ia cele mai grele (importante) decizii din viața ei. O viață în care nu se mai regăsește, ca și cum ar trăi în locul altcuiva, purtându-i hainele și mimând zi de zi fericirea. Atunci când prezentul ți-e marcat de toate lucrurile nefinalizate din trecut, de toți oamenii de care nu te-ai despărțit de fapt niciodată, e greu să trăiești așa cum ți-ai dori și să apreciezi persoanele care mai există în viața ta. Iar acest curaj nebun de a schimba tot ceea ce considera normal îi apare Adei din relația cu tatăl său, din învățăturile pe care acesta a încercat să i le transmită până când boala l-a răpus. Această promisiune de a nu se lăsa condusă de alții, de a rosti cu voce tare ceea ce-și dorește, de a fi sinceră cu oamenii din jurul ei are o putere mai mare decât toate fricile Adei adunate la un loc. Devotamentul pentru părintele dispărut îi oferă a doua șansă, una pe care nu credea că o mai are. 

Povestea Adei e despre speranță și despre curajul de a o lua de la capăt în orice moment, indiferent de circumstanțe sau consecințe. E dovada vie a faptului că nu poți trăi cu adevărat dacă nu te iubești pe tine însuți, dacă nu te apreciezi și te prețuiești suficient pentru a fi sinceră și deschisă față de oamenii din viața ta. Și e încă un exemplu de literatură română contemporană de valoare, pe care cei de la Editura Trei o promovează din ce în ce mai mult în ultimul timp. Am descoperit o mulțime de nume noi, de oameni talentați care scriu din suflet și pentru suflet. 

Cartea o găsiți aici. 

Devenit un clasic al literaturii, romanul are la bază legenda lui Vlad Țepeș și misterul din jurul vieții acestuia. După ieșirea din comunism, imaginea României în lume nu s-a îmbunătățit, ba dimpotrivă, a ajuns să fie cunoscută drept țara lui Dracula. Străinii sosiți aici (și lucrul ăsta a rămas valabil) sunt absolut fascinați de această legendă, de castelul în care se presupune că a locuit (Bran) și de întreg circuitul turistic care între timp s-a dezvoltat foarte mult. Între timp, au apărut nenumărate povești care ne-au familiarizat cu vampirii și stilul lor de viață, lumea devenind aproape obsedată de aceste creaturi. Dracula rămâne însă prima lucrare de acest gen, un roman care te înspâimântă și îți provoacă fiori reci pe șira spinării, genul de lectură total nepotrivită pentru cei slabi de înger. Această traducere nouă este realizată de Dan Costinaș, anglist și diplomat și în plus față de edițiile existente conține zece pagini dintr-un caiet de însemnări care a stat la baza romanului. Bram Stoker a mai scris și alte cărți, niciuna la fel de cunoscută la celebra poveste a vampirului din Transilvania. 

Romanul spune povestea unui criminal cu sânge rece, o creatură lipsită de scrupule, care se gândește doar la propriile obiective și la propria plăcere. Însă Dracula e foarte inteligent și știe cum să-i manipuleze pe cei din jurul său, să-i hipnotizeze de-a dreptul pentru a-și obține scopul. Povestea nu te lasă să respiri prea mult sau să te simți ușurat, pericolul e pretutindeni, iar abilitatea lui Stoker de a crea o atmosferă plină de mister și groază e incredibilă. E un suspans continuu, care se mărește pe măsură ce aflăm tot mai multe detalii despre sângerosul conte și faptele sale. 

Având în vedere că m-am ferit de acest roman mult timp (iar acum că l-am descoperit mă întreb de ce nu l-am citit mai demult) și în general mă feresc de cărțile clasice, pe viitor voi încerca să scap de aceste prejudecăți pe care le am și să-mi organizez lista de lectură astfel încât să fie foarte variată. Motivul pentru care evit cărțile clasice e pentru că mă atrag foarte tare romanele care descriu realitatea pe care o trăim astăzi și cele mai multe dintre ele sunt foarte bine ancorate în prezent, iar un roman clasic te poartă cumva înapoi în timp, îți expune niște lucruri pe care probabil nu le-ai trăit și pe care nu ai cum să le înțelegi la fel de bine ca experiențele pe care le-ai avut, majoritatea descrise de autorii contemporani. Însă îmi dau seama că argumentele mele pot fi demontate foarte ușor, căci din fiecare carte avem ceva de învățat. 

Cartea o găsiți aici. 

Un roman fascinant despre puterea de a te reinventa în fața pericolelor, situat într-o țară spectaculoasă și plină de contradicții - Pakistan. Anne, o tânără jurnalistă franceză, poposește în Pakistan atât din motive profesionale, cât și personale. Bunicul ei a lucrat cândva aici, s-a îndrăgostit nebunește, dar și-a pierdut iubirea în timpul conflictelor care au dus la separarea dintre India și Pakistan. Fantoma fostei iubiri i-a bântuit întreaga viață, iar Anne ar vrea să afle ce s-a întâmplat cu această femeie, de ce nu a mai ajuns la întâlnirea cu bunicul ei și cum și-a trăit viața de atunci. Iar pe plan profesional, speră să afle detalii despre bomba deținută de o grupare teroristă și cam cât de extinse ar fi daunele dacă aceasta ar fi folosită.

Ancheta lui Anne începe prin întâlnirea cu diverși jurnaliști, oameni de la ambasadă și voluntari care încearcă să schimbe fața Pakistanului. Pe de o parte, rămâne uimită de grădinile exotice, moscheile impresionante și peisajele desprinse din basme. Pe de altă parte, are parte de întâlniri cu membrii ai grupurilor jihadiste, oameni ai legii, familii de aristrocrați și familii care se luptă în fiecare zi pentru supraviețuire. În oceanul imens de sărăcie și corupție, există nenumărați voluntari care își dedică tot timpul și resursele pentru a-i ajuta pe cei aflați în nevoie. Însă eforturile lor par fără rost atunci când Anne face cunoștință cu realitate îngrozitoare în care trăiește mai mult de jumătate din populația țării. Ancheta ei se împotmolește pentru câteva săptămâni, iar când e pe cale să descopere adevărul, se pune într-un pericol mai mare decât ar fi bănuit vreodată. 

Peisajele exotice, spectacolul de culori, tradițiile și cultura Pakistanului nu sunt de ajuns pentru a acoperi fața sărăciei și a luptei pentru supraviețuire. Romanul ne poartă prin istoria acestei țări, istoria oamenilor care au construit-o, au decimat-o și au refăcut-o la loc. Însă adevărul dureros e că Pakistanul este măcinat de conflicte de toate soiurile, de luptele pentru putere și supremație, iar victimele colaterale sunt peste tot, neștiind ce vor mânca a doua zi, lipsiți de idealuri sau de speranță. Majoritatea oamenilor doar supraviețuiesc, au uitat demult ce înseamnă să te bucuri de viață. Corupția e la ordinea zilei și se strecoară chiar și printre cei care vor să facă bine, se insinuează ca o picătură de apă care a aterizat întâmplător pe podea până când ajunge să inunde întreaga casa. 

Un roman care mă face să cred că peste tot în lumea asta unii oameni vor să obțină cât mai multă putere, indiferent de prețul pe care trebuie să îl plătească, iar alții încearcă mereu să contrabalanseze talerele binelui și răului.  Însă nu pare să fie de ajuns, nu există un echilibru care să le permită tuturor să trăiască în pace.

Cartea o găsiți aici.