Cum a reușit omul să devină specia dominantă a planetei? Cum s-a făcut trecerea de la o mână de sapiens care vânau pentru a supraviețui la progresul pe care îl cunoaștem astăzi? Cum am ajuns aici și încotro ne îndreptăm? Răspunsurile la aceste întrebări s-ar putea afla în ADN-ul nostru și pornind de la această concluzie, Evelyne Heyer a călătorit din Siberia în Asia Centrală pentru a cerceta și a afla mai multe despre istoria noastră ca indivizi. S-a lovit de nenumărate obstacole, printre care neîncrederea localnicilor, suspiciuni în legătură cu scopul acestei cercetări și nenumărate labirinturi birocratice. Descoperirile sale fac parte din istoria fiecăruia dintre noi, căci strămoșii noștri ne-au lăsat moșteniri importante care ne-au permis să avansăm tot mai mult, să devenim specia dominantă a planetei și încetul cu încetul să aducem planeta pe buza unei prăpastii. 

Ce am facut cu această putere care se regăsește în celulele noastre? La început, după descoperirea agriculturii și a creșterii animalelor, omul s-a limitat la muncă și la o oarecare siguranță care să îi asigure supraviețuirea. Dar lucrurile au evoluat din toate punctele de vedere, iar omul a descoperit că poate avea din ce în ce mai mult și extrem de repede. Lăcomia a învins inteligența și astăzi suntem într-un punct fără ieșire, în care trebuie neapărat să schimbăm ceva pentru ca planeta să supraviețuiască și noi odată cu ea. Problemele cele mai presante ale lumii moderne sunt schimbările climatice care ne afectează în mod direct, suprapopularea planetei și resursele tot mai puține pe care le avem la dispoziție. Contrastele mari încă există peste tot în lume - în anumite zone oamenii nu au apă de băut, în timp ce privilegiații aruncă tone de mâncare la gunoi. Întrebarea cea mai presantă în momentul de față este legată de viitorul omenirii, de modurile în care ne vom schimba, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic, dar și cum va arăta viața de acum înainte și ce schimbări majore vom fi nevoiți să facem. 

Odiseea genelor face parte din cea mai recentă colecție lansată de editura Nemira - Orion. O selecție de cărți de nonficțiune, pline de informații despre lumea în care trăim, despre trecutul civilizațiilor și viitorul omenirii. Până în prezent, au apărut șapte titluri, dintre care amintesc minunatul volum 100 de femei afurisite, Prima teorie a lui Darwin, Istoria Evului Mediu, urmând ca Orion să se îmbogățească cu alte volume la fel de fascinante. Colecția este coordonată de Laura Câlțea, un om în care am încredere totală când vine vorba de cărți. 

Cartea o găsiți aici. 

Fiți afurisite! Spuneți mereu ceea ce gândiți și ceea ce simțiți, chiar dacă veți leza unele prejudecăți! Fiți mereu ceea ce sunteți cu adevărat și asumați-vă acest lucru, indiferent de părerea celor din jur! Fiți autentice! Și mai ales - iubiți-vă! Iubiți-vă atât de mult încât orice altă iubire să pălească în fața acesteia, dar mai ales ca să știți cum să fiți iubite de altcineva! Fiți afurisite! - la fel ca femeile puternice și minunate din volumul acesta, femei care și-au depășit condiția impusă de vremurile în care au trăit și cu suficient curaj pentru a-și îndeplini scopurile. ​Nu le veți găsi numele în paginile cărților de istorie și nici nu veți avea prea mulți interlocutori cu care să schimbați păreri despre viața sau faptele lor. Numele lor au fost scoase la iveală după îndelungi cercetări și adunate cu grijă în acest volum care nu va permite ca ele să fie uitate. 

​Hannah Jewell a fost intrigată de imaginea femeilor care apar în cărțile de istorie – o imagine idealizată (deoarece majoritatea istoriei a fost scrisă de bărbați) care să corespundă cu așteptările cititorilor ; femei cuminți, provenite din familii bune, cu educație aleasă, cu bun-simț și respect. Cele care nu au corespuns acestor standarde și-au găsit locul în cartea de față. Ele au fost rebele, au dorit și au visat mai mult decât le ofereau convențiile vremurilor în care au trăit, și-au depășit condiția în pofida riscurilor și le-a plăcut extrem de mult să riște. ​Au fost predecesoarele feminismului în vremuri în care acest cuvânt nu exista și nici măcar nu putea fi conceput, au ieșit mereu în evidență prin caracterul lor puternic, prin dorința de a face lucrurile în stilul lor, prin încăpățânarea de a lupta pentru visele lor. Astăzi, ele nu ar mai ieși neapărat în evidență, pentru că posibilitățile de care avem parte sunt aproape infinite și ne este mult mai simplu să ne îndeplinim dorințele. Acum nu mai pare atât de ciudat ca o femeie să dețină o funcție de conducere, să lucreze în domenii precum știința sau tehnologia, să nu își întemeieze o familie dacă nu vrea acest lucru și alte și alte exemple relevante. Dar în acele vremuri (căci povestea începe cu mult timp înainte, în Egiptul antic) femeile erau forțate de societate, convenții sau familie să fie într-un anumit fel, să facă anumite lucruri, cea mai mare izbândă a lor fiind considerată căsătoria potrivită, iar mai apoi meseria de mamă devotată. ​Nimeni nu le cerea să-și exprime opinia în legătură cu un anume subiect, să aibă cultură generală sau să conducă mașini. În secolul XXI, aceste lucruri ni se par absurde, deși ele nu au dispărut cu totul ; anumite țări sau culturi încă înfăptuiesc căsătorii aranjate la vârste destul de fragede, iar rolul femeii este unul bine stabilit, iar regulile nu sunt încălcate sub nicio formă. Cea sau cele care le încalcă ajung să fie pedepsite aspru pentru faptele lor.  

100 de femei afurisite este o lectură fascinantă, plină de lecții de viață, întâmplări hazlii și mult, mult curaj. Cartea o găsiți aici. 

65 de ani de căsnicie. O viață întreagă de experiențe și sentimente împărtășite, o viață plină și plină de sens. Așa a fost pentru Marilyn și Irvin D. Yalom, doi oameni care s-au iubit cu pasiune, s-au ascultat și s-au înțeles în toate, au iubit aceleași lucruri și au lucrat împreună, au împărțit bune și rele, dar mai presus de toate au fost conectați întru totul. Povestea lor a culminat cu moartea lui Marilyn, aceasta fiind extrem de bolnavă, dar totodată împăcată cu prognosticul pe care l-a primit și cu provocările bolii pe care urma să le înfrunte. Știind cu certitudine acest final, cei doi și-au dorit să scrie o carte împreună, prin care să atragă atenția asupra îngrijirilor acordate bolnavilor muribunzi și importanța demnității chiar și în moarte, dar și despre frica de moarte și certitudinea cu care trăim o viață întreagă, continuând totuși să iubim, să sperăm, să ne vulnerabilizăm. 

​Atunci când au început să scrie această carte, știau deja cum va fi sfârșitul, luau în considerare toate variantele și erau conștienți că timpul care le-a mai rămas este extrem de prețios, fiind la vârsta la care majoritatea celor de-o seamă cu ei erau morți. Acest timp limitat a venit cu nenumărate provocări, din punct de vedere fizic și psihic, a adus cu el o conștientizare profundă a iubirii dintre ei și a despărțirii iminente, dar și a amintirilor fără egal, a experiențelor minunate trăite împreună, a călătoriilor în diferite colțuri ale lumii. Marilyn a fost diagnosticată cu mielom multiplu în 2019 și a trecut prin dureri atroce, precum și complicații ale tratamentelor agresive împotriva cancerului. În cele din urmă, a decis să se sinucidă asistată de medic, din cauza durerilor care deveniseră imune la cantitatea mare de morfină ingerată. Moartea lui Marilyn a însemnat și moartea lui Irvin într-o mare măsură, dar nu și a iubirii dintre cei doi. Cartea conține atât mărturii de dinainte de moarte, cât și după din partea lui Irvin și a celor patru copii pe care cuplul îi are împreună. În al optzeci și unulea an de existență, Irvin redevine un adult singur și independent, fiind nevoit să facă față unor noi provocări. Paradoxal, nu este paralizat de durere, deși este mai mult decât convins de dragostea pe care i-o poartă în continuare lui Marilyn. Trăiește momente de unul singur, neputând să le împărtășească cu cea căreia îi spunea totul, învață lucruri noi și se adaptează din mers, căci nu știe altă metodă de a supraviețui. Marilyn era adesea îngrijorată de viața lui după ce ea nu va mai fi și evident că știa toate stadiile prin care va trece soțul ei odată ce ea nu îl va mai sprijini zi de zi. Însă, ca oricare alt lucru pe care ne este dat să-l trăim, dispariția cuiva drag ne modelează și ne schimbă, ne face să credem că nu vom putea să ne revenim niciodată din acest impas, dar viața continuă și noi odată cu ea. Povestea celor doi este spusă cu sinceritate și fără ocolișuri, profundă și incredibil de emoționantă, care confirmă existența iubirii necondiționate și a devotamentului absolut. Viața lor nu a fost perfectă, au existat greutăți și momente complicate, dar iubirea i-a călăuzit de fiecare dată sau poate asumarea faptelor și a sentimentelor care i-au unit. 

Cartea o găsiți aici. 

Ce înseamnă de fapt iubirea? De unde știm când iubim cu adevărat și când devine iubirea doar o înșiruire de calități care nu ne mai satisfac? Cum ne schimbăm pe parcursul anilor în raport cu cei pe care-i iubim? Și cum ne schimbă cei care ne iubesc la rândul lor?

Cea mai iubită dintre femei este Ana. La 35 de ani are o viață perfectă în ochii celorlalți. În realitate, lumea ei se destramă încetul cu încetul. Tot ceea ce credea că știe sau simte este total eronat, toate experiențele și situațiile dovedindu-se minciuni pe care și le spun oamenii pentru a se consola că totul e în regulă. Lumea se schimbă în jurul ei, ​adulterul soțului și divorțul iminent fiind singurele realități din noua ei viață. Începe etapa căutării de sine, a (re)descoperirii dragostei, sexualității, căutarea partenerului ideal sau a celui capabil să satisfacă anumite nevoi, nenumărate figuri masculine care să umple golurile recent formate. Ajunsă deja la o vârstă marcată de anumite experiențe, Ana este nevoită să recurgă la metode adolescentine pentru a găsi iubirea, pentru a se găsi pe sine alături de altcineva, pentru a putea simți fericirea din plin fără omul alături de care credea că va îmbătrâni. ​Povestea ei e un avertisment asupra schimbării constante din viața unui om, inclusiv a situațiilor pe care le credem definitive și irevocabile, inclusiv a oamenilor pe care îi credem total dependenți de noi, complet integrați în viața noastră. 

Romanul este scris sub forma unui jurnal, acțiunea întinzându-se pe parcursul a doi ani și ceva, timp în care protagonista are parte de aventuri, dezamăgiri, experiențe frustrante sau surprize extrem de plăcute, toate descriind nevoia umană de a simți fericirea, indiferent de costul acesteia. Autoarea este psiholog și speaker motivațional, crede că fericirea necesită curaj și nu se sfiește să îi ghideze și să îi sfătuiască pe oameni. Acest roman este un prilej ca mesajul ei să ajungă la cât mai multe persoane, să treacă anumite bariere, inspirând sau încurajându-și cititorii să găsească propriul drum spre fericire. 

Cartea o găsiți aici. 

Artista henna este povestea unei femei care își depășește condiția în ciuda tuturor obstacolelor și obține independența atât de rară în rândul femeilor ca ea. Dintr-un oraș uitat de lume, departe de o căsnicie brutală și plină de durere, ajunge la Jaipur, unde învață arta tatuajelor cu henna, reușind astfel să frecventeze cele mai elegante și înstărite familii din oraș. Dar în spatele imaginilor perfecte pe care le pictează pe trupurile doamnelor, are o altă afacere care îi aduce mult mai mulți bani - cea cu pliculețe de ceai contraceptive. În plus, de fiecare dată când merge acasă la doamne le pregătește acestora gustări aromate cu diverse plante, care să le ajute să își rezolve problemele - libido scăzut, infertilitate, depresie etc. Visează la o casă a ei, în care să își aducă părinții, în speranța că aceștia o vor ierta pentru rușinea pe care le-a pricinuit-o. Fiind obligată să se mărite la 15 ani din cauză că mama și tatăl ei n-o mai puteau hrăni, a suportat bătăi crunte din partea soțului căruia nu îi putea dărui un moștenitor. După care a fugit la Jaipur și a încercat să supraviețuiască, conștientă fiind că zvonul a ajuns și la părinții săi. 

Independența la care visează are un preț exorbitant, dar odată ce își va termina casa mult visată va putea să se mai oprească din această fugă nesfârșită. Dar lumea îi este dată peste cap când sora ei (care se născuse după fuga ei) apare în Jaipur împreună cu Hari, fostul ei soț. Necazurile încep să apară, datoriile să crească, iar deciziile proaste se înmulțesc văzând cu ochii. Viața apreciatei artiste henna va deveni un labirint din care nu mai știe cum să iasă cu capul sus, fiind nevoită să găsească soluții ingenioase pentru a-și păstra demnitatea. Dar viața are pentru ea niște lecții importante, în special iubirea infinită și sentimentul de a aparține unei familii unite. 

Artista henna a căpătat o popularitate extraordinară de când a fost aleasă pentru clubul de carte al actriței Reese Witherspoon și merită din plin toate laudele care i s-au adus. Este o poveste extrem de sensibilă, o imagine a Indiei care continuă să creadă în ritualuri străvechi, căsătorii aranjate și refuză niște drepturi absolut normale precum cel de a merge la școală (în cazul fetelor) obligându-le pe acestea să devină casnice lipsite de educație de la vârste foarte fragede - 13-14 ani ; un roman sincer și profund despre ambiție, loialitate și greșelile care nu se mai pot repara ; despre timpul care curge în defavoarea noastră, aducând odată cu trecerea lui consecințele deciziilor luate în disperare. Dar, mai presus de toate, este un roman despre puterea feminină de a transforma tot ceea ce îi aruncă destinul în cale în șanse de a supraviețui și de a progresa. Am mai citit cărți a căror acțiune se petrecea în India și de obicei mă deranjau extrem de tare toți acei termeni specifici, dar în această poveste sunt încadrați atât de firesc în dialog, atât de natural încât nu contrastează cu nimic. Mi-a plăcut absolut tot la acest roman, de la prima până la ultima pagină, în special răsturnările de situație, personajele și modul în care evoluează fiecare. 

Cartea o găsiți aici. 

A fost declarată una dintre cele mai bune cărți ale lui 2020 și spune o poveste despre identitate, rădăcini și decizii care schimbă destine. Jumătatea dispărută are ca protagoniste două surori gemene, născute într-o orășel din Sud. Comunitatea din Mallard se afla undeva la granița dintre alb și negru, disprețuind persoanele de culoare. fiind disprețuită la rândul ei de albii privilegiați. Cele două surori asistă la o scenă șocantă în copilărie, când tatăl lor este tărât de niște bărbați albi și bătut până când își dă ultima suflare. Această întâmplare naște în cele două fete vise cu totul și cu totul diferite - Stella își dorește să devină albă și să-i păcălească pe cei din jur, în timp ce Desiree își jură că niciodată nu va fraterniza cu astfel de oameni plini de cruzime. La vârsta de șaisprezece ani, fug de acasă, frângând inima mamei lor și sperând să ăși făurească un viitor mai bun decât cel care le aștepta în Mallard. Dar destinul le joacă cea mai mare festă, iar drumurile lor se despart. Anii trec peste amândouă, iar sentimentul de vinovăție pe de o parte și cel de furie de cealaltă parte nu se estompează niciodată suficient de tare. Printr-o întorsătură de situație absolut hilară, fiicele lor ajung să se cunoască, să afle mai multe una despre cealaltă și să ofere acestei povești un final acceptabil. 

Când vine vorba de identitate, cei mai mulți oameni se identifică cu o anumită categorie sau clasă din care fac parte. Dar când te naști la granița dintre alb și negru, bine sau rău, e destul de dificil să afli cine ești când ceilalți ți-au pus deja o etichetă. Astfel, luptele celor două surori sunt foarte diferite, dar au același substrat - moartea tragică a tatălui lor și umilința care i-a cauzat-o. Una fuge cât mai departe de aceeași soartă, mințind o viață întreagă și zâmbind ca și cum nu ar avea nicio grijă pe lume, în timp ce cealaltă încearcă marea cu degetul, revenind într-un final în locul din care a plecat. Poate că temele romanului sunt absolut necesare în societatea de astăzi, dar nu am rezonat deloc cu felul în care a fost scrisă, cu așteptarea interminabilă a reîntâlnirii dintre cele două surori, cu toate lucrurile nespuse care nu și-au mai găsit loc în poveste. Putea să fie o poveste mult mai captivantă, mai senzațională și oarecum mă așteptam la niște detalii surprinzătoare, având în vedere popularitatea de care se bucură. Te îndeamnă la o reflecție profundă asupra lucrurilor pe care este construită societatea noastră și a felului în care oamenii neîncadrați în categorii nu își găsesc locul nicăieri pe lume, la felul în care ne identificăm cu anumite concepte impuse din exterior fără să căutăm prea mult în interiorul nostru. Poate că asta a fost și intenția autoarei de fapt - să provoace o serie de întrebări, diferite în funție de fiecare cititor, lăsând interpretarea romanului său la un nivel personal, în funcție de personalitatea și experiențele fiecăruia. 

Cartea o găsiți aici. 

Considerat de unii critici drept opera de artă a lui Martin Amis, romanul Zona de interes are un loc într-un lagăr nazist și spune povestea unei iubiri condamnate din prima clipă, dar și a ambiției fără margini care într-un final ajunge să distrugă totul. Scris din perspectiva a trei personaje, romanul are în centru povestea de iubire dintre Angelus Thomsen, un ofițer de legătură din lagăr și soția comandantului Paul Doll. Thomsen este unul dintre cei care s-au opus nazismului la început, dar au continuat să meargă odată cu mișcarea valului, sperând că lucrurile se vor schimba. Comandantul lagărului, Paul Doll, este exact opusul lui Thomsen, fiind un psihopat care nu are nicio problemă cu morțile a milioane de evrei sau torturile la care aceștia sunt supuși. Reprezintă imaginea perfectă a dictaturii lui Hitler, personalitatea sa adaptându-se vremurilor și regulilor impuse de sus, acesta dorind să fie un bun exemplu pentru cei din jur. A treia perspectivă a poveștii este scrisă de Szmul, un evreu din lagăr care a supraviețuit devenind indispensabil pentru comandant. Și-a călcat pe mândrie și principii din dorința de a scăpa din acel iad, de a supraviețui cumva în aceste timpuri atât de potrivnice. 

Deși contextul și locul acțiunii nu sunt deloc de natură fericită, Amis reușește să stârnească amuzamentul cititorului, fiind extrem de sobru. Romanul oferă o perspectivă multiplă asupra nazismului și a ceea ce a însemnat el atât pentru germani, cât și pentru cei asupriți, reușind să ofere lecții despre morală, supraviețuire și ambiție într-o lume care părea să se scufunde încetul cu încetul. În timpuri dificile, omul a fost scindat mereu între a face ceea ce e corect și ceea ce e necesar, mulți cedând presiunii sau vinovăției, reușind cumva să își mutileze existența. Nu există o formulă perfectă pentru a supraviețui, nu există decizii facile sau fără consecințe. Toți cei care au facut parte din acel sistem și toți cei care au supraviețuit lui au trăit traume imposibil de șters, trăind consecințele faptelor lor chiar și zeci de ani mai târziu. Citind mărturisirile personajelor, îți dai seama că lucrurile nu sunt mereu albe sau negre, ci atât de diverse și într-o continuă schimbare încât nu ai cum să judeci faptele, căci ele sunt precedate de sentimente și simțiri profunde, de vise și mai ales de speranță. Cred că speranța a salvat omenirea în multe momente cruciale și o va salva în continuare atunci când totul în jur va fi de nerecunoscut, pentru că această lume se transformă sub ochii noștri și suntem nevoiți clipă de clipă să ne (re)adaptăm. 

Zona de interes face parte din colecția Anansi .World Fiction , una dintre cele mai captivante și interesante apărute pe piața literară în ultimul timp. Cartea o găsiți aici. 

Cunoscut pentru rimele sale fără pereche, Iv cel Naiv revine în atenția publicului cu romanul său de debut, o poveste despre copilărie și adolescență, despre schimbări majore și decizii dificile, despre cum să te regăsești și să te descoperi, despre experiențe trăite pentru prima dată și viața în toată splendoarea ei. Amanda are doisprezece ani și jumătate, 189 de pistrui și multe întrebări. Trăiește într-un univers propriu, este curioasă și determinată să se descopere. Nu mai este copil, ci devine încetul cu încetul o adolescentă dornică să schimbe lumea din jurul ei, dornică să interacționeze cu alți oameni, să trăiască experiențe noi și unice. Avem de-a face cu cea mai fascinantă (din punctul meu de vedere) perioadă din viața unui om. Perioada aceea în care visezi clipă de clipă, în care crezi cu tărie că poți face orice, perioada marilor iubiri și a marilor dezamăgiri, timpul infinit care îți aparține și pe care îl poți folosi după bunul plac. 

Am o slăbiciune fantastică pentru cărțile cu adolescenți și rămân surprinsă de fiecare dată de felul în care această perioadă ne modelează și ne schimbă pentru totdeauna, de întâlnirile fantastice și de experiențele pe care ni le poate rezerva, de deschiderea totală a unui adolescent față de lume și lecțiile care vin odată cu ea. Rămân întotdeauna mută în fața capacității de a visa, de a acorda încredere și de a empatiza cu ceilalți aproape până la naivitate. Dar oarecum, această încredere oarbă în oameni și în frumusețea vieții aduce cele mai importante lecții pe care le poate primi un om. Maturitatea, în schimb, se naște din dezamăgiri și planuri date peste cap, din experiențe terminate prost, care ajung să cântărească mai mult decât visarea adolescentină. Mă întreb uneori de ce ne schimbăm atât de mult ca adulți, de ce privim lumea cu alți ochi și nu mai suntem capabili să transformăm lumea din jurul nostru. Unde se duc toate visele? Unde dispar toate iubirile fără sfârșit, venite din alte lumi? Când dispare inocența și de ce nu o mai putem recupera? Când devin ceilalți oameni doar niște chipuri fără sens? 

Deși unele întrebări sau experiențe ale eroinei ar putea părea șocante, romanul este perfect adaptat secolului în care trăim și societății care se schimbă constant, iar subiectele de interes sunt cele care în trecut erau tabu și stârneau reacții furibunde. Romanul lui Iv cel Naiv este o mașină a timpului către perioada viselor fără sfârșit și a experiențelor modelatoare. Este interesant, antrenant și fascinant atât pentru cei deveniți adulți, cât și pentru cei care se vor regăsi în trăirile eroinei. 

Cartea o găsiți aici.