Îmi vine greu să cred că realitatea din acest roman se apropie de realitatea din secolul XXI, la foarte scurtă distanță de noi. Am citit o mulțime de romane cu tema celui De-al Doilea Război Mondial și nimic nu justifică această violență împrăștiată asupra oamenilor, această nevoie de putere absolută obținută prin îngenuncherea altora. Lumea pare să se învârtă în același cerc la infinit, pare să se repete același ciclu sângeros născut în mintea unui psihopat. Războaiele nu au nicio justificare logică sau morală și se vor răsfrânge mereu asupra tuturor generațiilor care urmează să vină, generează traume care trec mai departe și se reflectă în comportamentul uman sute de ani mai târziu. Apetitul omului pentru putere este cunoscut din cele mai vechi timpuri și este unul dintre motivele pentru care am evoluat cu o asemenea rapiditate, dar linia dintre putere și persecuție este una foarte fină, cel mai adesea încălcată. 

Secretele fotografei franceze este povestea a două femei extraordinare, desfășurată pe parcursul a șase decenii. Jessica May era un fotomodel celebru când a izbucnit cel De-al Doilea Război Mondial. Obligată de circumstanțe și de noua lume care i se așterne în față, devine reporter pentru Vogue și pleacă în Europa pentru a scrie despre război. Pe front se împrietenește cu Martha Gellhorn, celebra jurnalistă și mare iubire a lui Ernest Hemingway, parașutistul Dan Hallworth și Victorine, o fetiță crescută într-un spital de campanie. Cei trei îi salvează Jessicăi viața în multe moduri, ajutând-o să supraviețuiască de-a lungul anilor de război și să trăiască experiențe demne de povestit. Șaizeci de ani mai târziu, curatoarea D'Arcy Hallworth este chemată să arhiveze o faimoasă colecție de fotografii. Nici măcar nu bănuiește cine se află în spatele acestor fotografii și cât de mult i se va schimba existența pe măsură ce adevărul va ieși la iveală... 

Cele două războaie mondiale, cele mai cunoscute conflicte din lume, au distrus atâtea milioane de vieți și au lăsat urme adânci în conștiința omenirii. Și totul din ambiția absurdă a unui tiran... Un om cu mintea pierdută, trăind în propriile scenarii indiferent de peisajul din jurul lui, un despot care nu suporta să fie contrazis sau ca ordinele să îi fie luate în derâdere. A mers atât de departe în nebunia lui încât a îngenuncheat popor după popor pentru a deține supremația asupra lumii. Totul s-a încheiat cu o înfrângere generală, o conștientizare imensă a vulnerabilității ființei umane, dar și a puterii ei de apatare în situații extreme. Cele două războaie au lăsat urme adânci, traume care nu s-au vindecat nici astăzi și pe care le-am transmis din generație în generație. Tocmai de aceea avem responsabilitatea de a evita astfel de conflicte sau de a face tot ceea ce ne stă în puteri pentru a le opri de la bun început. 

Cartea o găsiți aici. 

Hannah, Cate și Lisa se împrietenesc în timpul facultății și ajung să creadă că prietenia lor va supraviețui atât încercărilor, cât și timpului. Tinere, pline de vise și speranțe, își trăiesc viața după principiul carpe diem, bucurându-se una de alta și de micile ritualuri proprii. Anii trec și tac, prietenia lor se transformă odată cu schimbările care intervin în viața fiecăreia - în timp ce Lissa își dorește din tot sufletul o carieră de actriță și luptă din răsputeri pentru a ajunge în atenția publicului, Cate rămâne însărcinată la 3 luni după ce își cunoaște viitorul soț, iar Hannah se luptă cu infertilitatea și nenumăratele runde epuizante de FIV. Viața le surprinde pe toate planurile, nimic nu e așa cum și-au imaginat cândva, nici măcar fericirea. Nimic nu e atât de idilic ca în visele lor din tinerețe, totul pare mult prea greu de obținut și aproape imposibil de păstrat. Le e mult mai dificil să-și înțeleagă problemele și temerile, având în vedere că fiecare dintre ele consideră că duce cea mai mare greutate pe proprii umeri. Pentru una, cariera e în centrul atenției. Tânără mamă își vede doar propria viață complet dată peste cap după apariția copilului, în timp ce aceea care încearcă cu disperare să devină mamă ar da orice ca să simtă epuizarea și nopțile nedormite. 

Anna Hope deschide cutia Pandorei în acest roman despre feminitate, maternitate și (re)găsire. Prin prisma celor trei femei diferite și totuși, extrem de asemănătoare, autoarea scoate la iveală provocările și binecuvântările sexului feminin, dar mai ales acele subiecte despre care ne este greu să vorbim, acele emoții sau sentimente pe care ne este greu să le exprimăm cu voce tare, toate prejudecățile care ne însoțesc din copilărie și până la maturitate. E atât de simplu și atât de complicat să fii femeie. E la fel ca mersul pe sârmă - un pas greșit și te prăbușești în gol. Deși cele trei prietene provin din aceeași generație, au o gândire progresistă și vor să se scuture de rămășițele patriarhatului, există subiecte atât de dureroase încât nu se încumetă să le deschidă. Există atât de multe cuvinte nespuse, dureri neîmpărtășite, tăceri care așteaptă să fie umplute, atât între ele, cât și în propriile familii. Citind acest roman, îți dai seama că nici azi nu s-au schimbat prea multe - suntem în continuare atacate, judecate pentru orice gest sau cuvânt, puse la zid dacă îndrăznim să ne spunem opiniile. Maternitatea este un alt subiect generator de revoltă și lacrimi, unul care îți taie răsuflarea la propriu. La fel și infertilitatea, o chestiune care nu mai este demult intimă, ci despre care am ajuns să discutăm din când în când, cu sufletul deschis și pentru care căutăm soluții în toate felurile posibile. 

Este un roman cu totul diferit de Sala de bal , o poveste care m-a captivat cu totul, o poveste de iubire desfășurată într-un spital psihiatric din secolul XIX. Este un roman actual, despre marile provocări ale vieții, despre întrebări fără răspuns și căile neștiute ale destinului. 

Cartea o găsiți aici. 

De cum am văzut tilul și coperta acestei cărți, mi-a zburat mintea la locurile copilăriei mele. Într-un mod aproape inexplicabil, mă regăsesc tot mai des acolo unde am crescut, mă încarc cu o energie fantastică de fiecare dată când ajung acasă și parcă simt din nou magia aceea pe care o ignor cu desăvârșire când sunt prinsă în rutina zilelor. Citind câteva vorbe ale Cameliei despre această carte, mi-am dat seama că sufletul meu a simțit despre ce e vorba înainte s-o deschid. Nu știu unde se află sufletul acestei lumi în care trăim cu toții, dar fiecare dintre noi știe unde i se află sufletul. Fiecare om reprezintă o lume, cu bine și rău, bucurii și necazuri, speranțe și dezamăgiri. 

Suntem atât de închistați în graba zilelor încât uităm cel mai adesea să ne acordăm... TIMP. Timp pentru odihnă, timp pentru procesare, timp în care să ne revizuim planurile și dorințele. Avem impresia că toată dezvoltarea asta precipitată, toate dispozitivele și listele de bifat ne oferă acest timp, dar de fapt îl pierdem în neștire fără să ne dăm seama. Modernizarea lumii și a vieții omului în special ne-a aruncat într-o vâltoare din care cu greu mai putem ieși, într-o fugă nebună după bani, după apreciere, după recunoaștere în ochii celorlalți. Ne comparăm atât de des cu alții și ne dorim extrem de tare o vagă recunoaștere a ceea ce am realizat încât nu mai privim deloc spre noi, spre sufletul nostru și nevoile sale. 

Format din 12 povestiri care sfidează limita dintre real și fantastic, Sufletul lumii ne îndeamnă să visăm din nou, să căutăm magia în fiecare lucru simplu, să ne regăsim bucuria de a trăi. În copilărie, vedem magia ca pe ceva firesc și înțelegem profund lucrurile sau întâmplările care nu pot fi explicate în mod rațional. Devenim adulți și ne lăsăm modelați de o societate bazată pe reguli , pe dovezi concrete, care ne omoară creativitatea și visele. Toată magia care există în noi se risipește încetul cu încetul și chiar dacă anumite experiențe sau oameni par desprinși dintr-o lume inexplicabilă, mergem mai departe în același ritm, nelăsând niciun factor extern să ne tulbure rutina. Unii dintre noi înțeleg la un moment dat că toate instrumentele de care avem nevoie pentru a trăi frumos se află în noi încă de când ne-am născut, alții nu ajung să vadă niciodată dincolo de ceea ce e vizibil cu ochiul liber. Omul modern trăiește într-o bulă atent construită, un spațiu etanș în care nu poate pătrunde nimic din ceea ce nu e rațional, practic, ușor de obținut. Înafara bulei, se află toate lucrurile care fac sufletul să tresalte de bucurie, experiențele care ne-ar putea oferi acea împlinire după care tânjim zilnic sau oamenii aceia rari care trăiesc bazându-se pe vocea inimii. 

Sufletul lumii este total diferit de scriitura cu care ne-a obișnuit Camelia, dar talentul său de povestitoare nu lipsește de pe nicio pagină. Îmi amintesc și acum momentul în care i-am citit romanul de debut, Vina, o carte cu un impact puternic despre greșeli și consecințele lor. De atunci m-am îndrăgostit iremediabil de scriitura Cameliei și cred în continuare că este una dintre cele mai talentate și autentice voci din literatura română contemporană. 

Chiar așa, oare unde o fi sufletul lumii? 

Cartea o găsiți aici. 

Uma Naidoo este doctor în științe medicale, psihiatru, chef și gurmandă încă din copilărie. Îndrăgostită iremediabil de mâncare și de efectele ei asupra corpului uman, a studiat ani la rândul relația pe care o avem cu mâncarea, deprinderile corecte sau greșite ale modului de alimentație și felul în care aceasta ne transformă corpul zilnic. Acel îndemn pe care îl auzim obsesiv din televizoare, despre evitatul zahărului și grăsimilor, capătă mai mult sens ca niciodată. Mâncarea ne ține în viață și ne oferă energia necesară pentru a ne îndeplini treburile zilnice, dar tot ea ne poate îmbolnăvi sau influența starea de spirit. O dietă sănătoasă nu ne scutește doar de bolile fizice, ci și de cele psihice. Dr. Uma susține că alimentația este implicată în majoritatea bolilor creierului și poate ameliora anumite simptome chiar și după diagnosticare. Psihiatria nutrițională este un domeniu care studiază conexiunile dintre alimentație și sănătatea mintală, acesta fiind domeniul pe care Uma și-a dezvoltat competența după a fost diagnosticată cu cancer și a înțeles pe propria piele sintagma suntem ceea ce mâncăm. 

Bazându-se pe studiile sale și pe dragostea pentru mâncare, dr. Uma își susține afirmațiile cu nenumărate exemple din cazuistica personală, studii științifice și concluzii descoperite în practica de zi cu zi. Un rol extrem de important în sănătatea fizică și mintală îl are microbiomul intestinal. Acesta este direct influențat de alimentație și are efecte asupraimunității, stării psihice și a sănătății intregului organism. Majoritatea persoanelor care suferă de depresie au populații de bacterii diferite de cele care ar trebui să existe în mod normal în organism. Un microbiom destabilizat este un factor de risc pentru nenumărate afecțiuni fizice și psihice. În general, psihiatrii nu sunt instruiți să examineze alimentația pacienților pe care îi consultă sau să le dea sfaturi legate de aceasta, dar studiile efectuate au ajuns la concluzia că o alimentație corectă poate ameliora simptomele bolii, independent față de efectul medicamentelor utilizate pentru tratament. Tulburarea obsesiv-compulsivă, ADHD, anxietatea și demența au și ele în componență o alimentație defectuoasă sau săracă în nutrienți. Tot ceea ce consumăm se transformă și ne transformă în aceeași măsură, interferând cu emoțiile și starea noastră de spirit. Ceea ce mâncăm ne afectează viața, felul în care o percepm și relațiile pe care le avem cu ceilalți. 

Cartea conține nenumărate dovezi și studii științifice care ne arată rolul alimentației în toate aspectele vieții de zi cu zi, dar și un ghid al alimentelor care previn sau ajută la tratarea anumitor boli. La final există un meniu pentru fiecare boală prezentată în carte, precum și rețete rapide și sănătoase, care pot fi preparate de către orice cititor. 

Cartea o găsiți aici. 

Numită cea mai bună carte a anului 2018 și recompensată cu Prix Femina Etranger în 2019, romanul lui Manuel Vilas este o odă dedicată părinților săi, oamenilor care l-au iubit mai mult decât oricine pe lumea asta și care au lăsat un gol imens după ce au plecat. Este deopotrivă o înșiruire de imagini și un uragan de amintiri, în care autorul își descoperă esența, valorile și toate lucrurile de preț care i-au fost dăruite. Dispariția părinților săi reprezintă un doliu de neimaginat, o dispariție care își întinde tentaculele în toate aspectele vieții sale și îi răpește orice speranță sau nădejde că lucrurile se vor schimba. Dar răscolind prin toate amintirile neprețuite și scoțând la iveală detaliile unor vieți pline, autorul devine rescunoscător pentru tot ceea ce a trăit, pentru toate experiențele care i-au fost date și pentru omul care a devenit datorită lor. 

Înapoi în timpurile cele mai fericite, în copilărie și adolescență, adultul regăsește bucuria de a trăi, vede lucrurile altfel privind de la o distanță sigură și realizează cât e de norocos să fi fost iubit astfel. Deși își amintește cu certitudine că părinții săi nu i-au spus prea des sau aproape deloc te iubesc, amintirile scot la iveală gesturi pline de dragoste, pe atunci poate neînsemnate. Vede iubire în toate zilele petrecute împreună, în toate vorbele, chiar și în cele aspre, în toate clipele în care le-a fost dat să fie alături unul de celălalt. Dacă moartea bunicilor reprezintă sfârșitul unei lumi, moartea părinților distruge acea lume pentru totdeauna, făcând-o dispărută pe vecie. Lumea în care ți se permitea să visezi, să te bucuri, să râzi din tot sufletul și să trăiești viața ca pe o minune. Lumea lipsită de griji materiale și de orice alt fel, lipsită de responsabilități și greutăți care să îți apese umerii. Lumea aceea se pierde în adâncurile uitării odată cu dispariția ființelor care ți-au dat viață, te-au crescut și ți-au stat alături în toate modurile posibile.

De o frumusețe aparte și un lirism ascuns în fiecare cuvânt, romanul lui Manuel Vilas scoate la iveală vulnerabilitățile caracterului uman în raport cu cea mai importantă relație din viață - relația cu părinții. Indiferent de obstacole, vorbe dure sau tăceri greu de umplut, părinții rămân cel mai important reper, busola care reușește să ne ghideze în cel mai adânc întuneric, locul în care ne întoarcem mereu cu sufletul franjuri și unde reușim să îl refacem la loc. 

Cartea o găsiți aici. 

O femeie aparent lipsită de dramă se mută din New York la Haga, pentru a lucra timp de un an ca interpret la Curtea Internațională. Este o femeie extrem de inteligentă, vorbește mult limbi, îi place ca lucrurile să fie mereu clare atât la job, cât și în viața privată. Însă viața ei personală este un dezastru frumos ambalat - are o aventură cu un bărbat pe care soția l-a părăsit cu un an în urmă și încă își caută locul care să-i devină cămin . Această aparentă liniște de care se înconjoară atât la locul de muncă, unde își execută perfect rolul, cât și în privat, se sparge în milioane de cioburi datorită unei întâmplări banale sau poate unei glume macabre a destinului. 

​Femeia devine interpretă pentru un dictator condamnat pentru crime împotriva umanității și în timp ce îi ascultă destăinuirile își dă seama că nimic din ceea ce se întâmplă în viața ei nu o mulțumește. Încep să iasă la iveală toate insecuritățile, toate visele îngropate adânc undeva în suflet, toate nevoile pe care le-a ignorat atât de mult timp. Deși pare o persoană distantă emoțional, incapabilă să verse lacrimi sau să aibă crize de furie, nevoia de a face parte dintr-un grup sau dintr-o relație stabilă este mai pregnantă ca oricând. Se simte tristă gândindu-se la moartea tatălui său, se simte abandonată de mama sa care s-a întors în Singapore după moartea acestuia, se simte trădată de ea însăși că și-a permis să intre într-o relație romantică atât de complicată, că a renunțat la propria persoană pentru a satisface dorințele altcuiva. Nevoile de bază ale omului sunt aceleași indiferent de mediul din care provine, locul de muncă sau minciunile pe care și le spune. Nevoia de a fi văzut, iubit, admirat este acolo de când ne naștem și nu ne părăsește niciodată. 

Intimități este un roman surprinzător, un caleidoscop de emoții umane. Protagonista, aparent rece și lipsită de sentimente, își dă măștile jos pe măsură ce viața continuă să o provoace și să îi arate că vulnerabilitatea e uneori cea mai bună cale de a te regăsi. Cartea o găsiți aici. 

Grant McAllister a devenit cunoscut publicului larg datorită romanelor sale polițiste, scrise într-un mod care să îi captiveze pe cititori și să le deschidă apetitul pentru mai multe povești. Grant a continuat să scrie pentru fanii săi, după care s-a retras brusc pe o insulă liniștită din Mediterana. Dispariția sa din atenția presei și a publicului a stârnit nenumărate controverse și întrebări rămase fără răspuns. Treizeci de ani mai târziu, Julia Hart, o editoare tânără, îl abordează pe Grant în privința republicării unei cărți. Ajunsă la locuința acestuia, începe să îi pună întrebări legate de scris și modul în care au fost construite acțiunea și personajele. Redactând paginile vechi ale romanului, Julia începe să suspecteze că acestea ar conține indicii despre o crimă care s-a petrecut în realitate. O crimă care a rămas nerezolvată de mai bine de trei decenii, una care coincide cu dispariția lui Grant din atenția publicului. Pentru a afla adevărul, Julia va trebui să dea dovadă de multă inteligență și iscusință pentru a-l determina pe romancier să îi dezvăluie tot ce știe. 

Pe măsură ce lucrurile se complică și răspunsurile întârzie să apară, Julia își dă seama că are de-a face cu un om extrem de inteligent și complex. Grant, la bază profesor de matematică, are o minte ascuțită și știe cum să prezinte faptele pentru a stârni și mai mult curiozitatea și nedumerirea interlocutoarei sale. Începe un joc al minții, un joc cu toate cărțile pe masă, iar câștigarea lui nu depinde doar de inteligență, ci mai ales de intuiție și viclenie. 

Romanul lui Pavesi este un thriller psihologic atent construit pentru a-și deruta și, în aceeași măsură, a-și surprinde cititorii. Un joc al inteligenței, la limita dintre realitate și ficțiune, dintre exagerare și adevăr. Un joc fascinant care scoate la iveală dedesubturile caracterului uman, încălcarea limitelor cunoscute și ambiția omului de a obține ceea ce vrea prin orice mijloace. 

Cartea o găsiți aici. 

Albert Einstein spunea "Majoritatea oamenilor spun că intelectul este ceea ce definește un savant ilustru. Se înșală : caracterul este cel care o face." Și avea mare dreptate. Căci, după cum am descoperit în această carte populată de oameni extrem de inteligenți, drumul spre iad este pavat cu intenții bune. Știința a oferit lumii extrem de multe facilități, posibilități, speranță. Dar pentru fiecare om ajutat de progresul științific există mult mai mulți care au suferit în numele științei din cauza unor oameni de o inteligență nemaipomenită, dar lipsiți de etică. Așa cum spuneam mai devreme, bunele intenții se pot transforma foarte ușor în lipsă de scrupule. Unii au comis crime și fărădelegi pentru faimă și bani, alții pentru că au fost orbiți la propriu de ideile lor, de o încredere fantastică în propria inteligență și au refuzat să vadă adevărul. 

Lumea medicală a fost controversată încă de la început, oamenii fiind sceptici la aproape orice noutate din acest domeniu și, citind poveștile unor doctori ajunși faimoși în întreaga lume, poți înțelege cu ușurință acest scepticism. Știința medicală a progresat de-a lungul secolelor călcând pe cadavre și datorită unor vizionari care au crezut cu tărie în propriile idei. Unele au fost excelente, dezvoltate și de alte generații, în timp ce altele au reprezentat doar un chin pentru cei care le-au suportat. Studiile medicale sunt un exemplu excelent de megalomanie, deoarece au făcut mii de victime de-a lungul secolelor. La începuturile lor, studiile reprezentau o muncă titanică și adesea fără rezultate viabile, însă anumiți medici le-au văzut ca o oportunitate de a deveni celebri, de a câștiga bani și funcții. Până în prezent, s-au realizat mai mult studii nefolositoare decât folositoare, un fapt care demonstrează ambiția omului de a atrage atenția lumii întregi, încrederea oarbă în propria minte și refuzul categoric de a asculta opinii diferite.

E ușor de înțeles că omul își poate pierde mintea, având ca scop doar propriul bine sau propria glorie, însă faptele acestor oameni prezentați de Sam Kean au pătat pentru mult timp istoria științei, făcând mai mult rău decât bine cu ambiția lor insațiabilă. Sam Kean este un povestitor înanăscut, are un dar aparte de a transforma fapte reprobabile și mojicii în povești care să-ți capteze atenția imediat. La sfârșitul cărții, recunoaște că a citit cu scepticism vorbele lui Einstein, însă a ajuns la aceeași concluzie ca și el - oricât de inteligent ar fi un om, busola morală e cea care îl propulsează acolo unde își dorește. Omul va fi mereu învins de propria lăcomie, de dorința arzătoare a rămâne în istorie și de a i se cunoaște meritele de către o lume întreagă. Această predilecție pentru laudă, pentru recunoaștere publică reprezintă primul pas spre pierzanie. Cartea o găsiți aici. 

A fost un arhitect de geniu și un vizionar al timpurilor sale. A creat un turn devenit simbolul Parisului și al întregii Franțe, un monument pe care milioane de îndrăgostiți din întreaga lume îl vizitează an de an. Turnul Eiffel a devenit martorul multor povești de iubire, a cererilor în căsătorie și a clipelor romantice. Creatorul său, Gustave Eiffel, a devenit obsedat de această construcție și a muncit zi și noapte pentru ca visul său să străpungă cerul Parisului și să cucerească o lume întreagă. Dar obiectivul său nu a fost faima mondială și nici adorația întregii lumi, ci acela a de aduce un omagiu singurei iubiri adevărate din viața sa. Turnul Eiffel are forma literei A, inițiala prenumelui iubitei sale - Adrienne... 

Desfășurându-se pe două planuri temporale, romanul urmărește călătoria lui Eiffel spre faima mondială și încercarea de a-și alina sufletul rănit. Ambiția sa a fost motiv de bârfă între oamenii cu care a lucrat, toți crezând că este nebun și extraordinar de tenace în a pune în aplicare un plan aproape imposibil. Dar Eiffel știa că ceea ce s-a născut în mintea sa va dăinui pentru totdeauna, cucerind oameni din toate colțurile lumii. Iubirea l-a făcut imprudent, anxios, excesiv de dur cu toți cei care îl contraziceau și încercau să îl descurajeze. Un al doilea motiv pentru graba sa îl reprezenta apropierea Expoziției Universale de la Paris, Gustave fiind convins că turnul său va atrage toate privirile. A avut dreptate în toate privințele, turnul fiind și astăzi un simbol al iubirii și al eternității. 

Romanul se concentrează pe omul Gustave Eiffel, omul din spatele unui simbol, cu bune și cu rele, cu bucurii și anxietăți. Probabil că toată lumea știe detalii despre turn, construcția lui și munca titanică cu care s-a realizat, dar prea puține despre cel care l-a vizualizat pentru prima dată. Ca mai toate personalitățile din cărțile de istorie, Gustave a fost un om ca oricare altul, dar cu un crez puternic în visele sale și o ambiție care i-a permis să le vadă realitate. A iubit o singură femeie toată viața și a făcut eforturi pentru a-i demonstra acesteia cât de mult înseamnă pentru el. Nimic nu i s-a părut prea ieșit din comun sau imposibil de realizat, fiind ușor de înțeles de ce turnul Eiffel este o imagine a romantismului și a declarațiilor de iubire. Romanul a fost adaptat după filmul cu același nume, cu Romain Duris și Emma Mackey în rolurile principale. 

Cartea o găsiți aici.