Despre fiica mea este un roman profund despre iubirea unei mame care se transformă și se modelează constant, despre destin și ciocnirea dintre modernitate cu valorile tradiționale. Protagonista locuiește în aceeași casă cu fiica și partenera acesteia. Relația dintre cele două o afectează profund, o înmărmurește și o uimește pe zi ce trece. Dragostea mamei pentru fiică nu cunoaște limite, dar nu o poate înțelege cu adevărat, nu îi înțelege valorile și modul în care și-a construit viața. Mama este pusă în fața unei situații necunoscute - fiica ei pare să respingă toate valorile cu care a fost crescută, toate tradițiile pe care le-a urmat în copilărie, tot ceea ce a învățat vreodată de la propria familie. Asumarea sexualității într-o societate profund tradiționalistă, refuzul de a avea un job stabil o tulbură profund pe mamă, care nu poate să accepte acest mod nesăbuit de a trăi al fiicei sale. Mama apelează la compasiunea fiicei, la șantaj emoțional, ba chiar la amenințări pentru a o determina să meargă pe drumul cel bun. Îi mărturisește acesteia cât a fost de mândră în ziua în care a născut-o, cum a înțeles pentru prima dată ce înseamnă iubirea adevărată și ce viitor strălucit și-a imaginat pentru ea. O acuză de nenumărate ori, spunându-i că și-a propus să o înnebunească cu stilul ei de viață, să o aducă la disperare și nu poate să înțeleagă nici în ruptul capului de ce fiica sa se încăpățânează să trăiască așa cum vrea, în ciuda regulilor și a normelor impuse de societate. Cea mai mare temere a mamei e suferința fiicei sale și consecințele pe termen lung pe care le va avea de suportat după terminarea întregii povești. Mama crede cu tărie că această relație este doar un capriciu, un act de rebeliune la adresa societății tradiționaliste. 

La granița dintre clasic și contemporan, dintre iubire și obsesie, Despre fiica mea tratează teme importante ale societății în care trăim, în special teme tabu, de care ne este teamă să vorbim sau pe care le evităm cu eleganță din frica de a nu fi judecați de ceilalți. Atât apărătorii tradiționalismului, cât și cei ai modernismului își susțin cu tărie cauza, strigând mai tare decât e cazul. Tema homosexualității nu este ceva nou și nici inedit, în acest roman fiind prezentată sub forma unei versiuni din exterior, dar totuși intime -  părintele mai degrabă îngrijorat pentru copilul său decât acuzator, un părinte obișnuit cu alte norme și reguli și perfect conștient de consecințele dure suferite de toți cei dinafara tiparelor. Un părinte care încearcă din răsputeri să înțeleagă și să susțină, însă vede peste tot consecințele nefaste ale acestei asumări, ura oamenilor față de cei diferiți și determinarea cu care încearcă să-i pedepsească pe cei care ies din zona de confort. Iar de cealaltă parte stă fiica. suficient de curajoasă pentru a-și trăi iubirea, sătulă de toate regulile după care a fost crescută și de modul în care acestea i-au fost impuse. 

Cartea o găsiți aici. 

Născută în 1907 în Ciudad de Mexico, Frida Kahlo a fost una dintre reprezentantele de seamă ale suprarealismului. S-a remarcat datorită autoportretelor sale și a poveștii de iubire cu pictorul Diego Rivera. Frida s-a născut și a murit în Casa Azul (Casa Albastră), așa cum a fost numită locuința sa. În tablourile ei a îmbinat elemente specifice tradițiilor indigene cu elemente suprarealiste, opera ei fiind considerată emblematică pentru cultura mexicană. Lucrările ei au un fel de magie combinată cu tristețe, o dorință de viața curmată prea devreme, stilul fiind unul ușor recognoscibil. 

Fiind copil, visa să devină medic. Dar visul i-a fost curmat de un accident teribil, care a obligat-o mai apoi să se confrunte cu infirmitatea, izolarea de restul lumii și găsirea unei noi perspective de a trăi. Tocmai de aceea marea majoritate a lucrărilor sale sunt autoportrete, Frida reflectând în ele suferința fizică și psihică a accidentului suferit și consecințele pe termen lung ale acestuia. Din cauza numeroaselor fracturi ale coloanei, Fridei i s-a montat o armătură metalică ; aceasta i-a perforat uterul și abdomenul, iar Frida nu a mai putut avea copii niciodată. A suferit de dureri toată viața ei, pictura devenind singurul mod de surpraviețuire, singura modalitate de a-și exprima suferința și frustrările. În romanul său, Caroline Bernard explorează povestea de iubire pe care Frida a trăit-o cu pictorul Diego Rivera, dar și trădarea acestuia, reflectată apoi în munca ei. Relația și căsătoria celor doi nu a fost scutită de probleme, amândoi fiind extrem de temperamentali și răzbunători. Au avut nenumărate relații extraconjugale și s-au rănit reciproc, dar iubirea a învins până în ultima clipă. Diego spunea că ziua în care Frida a murit a fost cea mai tristă zi din viața sa, perioada petrecută alături de ea fiind una pe care nu a știut să o aprecieze suficient. Anii alături de Frida au fost cei mai frumoși din întreaga sa existență, în ciuda certurilor și a diferențelor dintre ei. A fost o iubire tumultoasă de la bun început și a continuat să fie până la sfârșit. 

Frida a fost o personalitate interesantă și complexă, una dintre femeile care au luptat pentru independență, pentru drepturi, pentru simplul fapt de a trăi precum îți place. Recunoscută pe plan mondial, a lăsat o moștenire importantă pentru lumea artistică și o sursă de inspirație pentru toate celelalte care vor păși pe aceeași cale. ​

Cartea o găsiți aici. 

Sub un cer sângeriu spune povestea lui Pino Lello, un erou din perioada celui De-al doilea Război Mondial, o poveste despre curaj și destin. După acest succes veritabil, autorul a fost convins că va găsi o poveste la fel de bună, una care nu a mai fost spusă până acum, pe care s-o redea pentru cititorii săi. Așa s-a născut Ultima vale verde, un roman despre soarta familiei Martel, care ne poartă într-o călătorie fascinantă prin Moldova, România, Ungaria și Polonia. După îndelungi cercetări și discuții cu supraviețuitori, martori sau istorici, tot au rămas suficiente lacune de umplut, autorul ajungând la concluzia că o mare parte din aceste povești vor rămâne pentru totdeauna pierdute în faldurile istoriei. 

Povestea familiei Martel, Emil și Adelina, începe la finalul lui martie 1944, când trupele lui Stalin invadează Ucraina. Tânărul cuplu este pus în fața unei decizii dificile - să rămână și să riște deportarea în Siberia sau să-i urmeze pe criminalii naziști care au promis să protejeze germanii cu sânge pur. Niciuna dintre variante nu pare câștigătoare, ci doar o alegere a răului cel mai mic, al răului care le va permite să supraviețuiască. Familia Martel făcea parte din numeroasele familii cu rădăcini germane cu strămoși în Ucraina, din acest motiv fiind considerați suficient de buni pentru poporul ideal al lui Hitler. După ani de suferință și teroare sub regimul lui Stalin, Emil și Adeline decid să-și pună speranțele în alți oameni pe care îi disprețuiesc, căci pare singura cale prin care se pot salva. Sunt conștienți că îi așteaptă o călătorie lungă și plină de obstacole, dar se încred în iubirea lor și în capacitatea de a înfrunta tot ce vine ținându-se de mână. Lupta pentru supraviețuire este cruntă, plină de incertitudini la tot pasul, de nesiguranța zilei de mâine, de neîncredere în oamenii alături de care au pornit la drum. Iubirea și credința au puteri nemaivăzute. În ciuda tuturor vitregiilor din lume, iubirea salvează vieți și oameni suficient de ambițioși pentru a înfrunta totul cu un zâmbet pe buze. 

Citind astfel de povești, despre vremuri vitrege în care oamenii au fost nevoiți să se reinventeze pentru a-și salva viețile, realizez cât suntem de fragili și de puternici în același timp și cât de puțin știm aprecia ceea ce contează cu adevărat. Istoria a îngropat multe povești asemenea celei a familiei Martel, le-a pierdut în negura timpului și a evenimentelor care s-au succedat după încheierea lui. Majoritatea celor ce au trăit atunci sunt deja într-o altă lume și au dus cu ei toate poveștile care meritau spuse. 

Cartea o găsiți aici. 

O insulă necunoscută este cuprinsă de o epidemie a uitării. Fiecare obiect dispărut din mintea omului dispare și din viața reală, nemaiavând nicio relevanță. Obiectele sunt fie arse, fie aruncate în râu sau confiscate de către Poliția Memoriei, o grupare fascistă, bazată pe forță și control excesiv. Oricine deține sau ascunde un obiect uitat riscă să se confrunte cu repercusiunile aplicate de această grupare nemiloasă. Naratoarea, o tânără romancieră, este în continuare traumatizată de moartea mamei sale, responsabili fiind cei din Poliția Memoriei. Aflând că editorul ei are memoria intactă, tânăra decide să-l ascundă pentru ca acesta să evite primejdia care-l paște. Este ajutată de un bătrân care locuiește pe o barcă și care își amintește că în vremea copilăriei sale insula era mai plină, la fel ca inimile oamenilor. Însă pe măsură ce a trecut timpul, totul a devenit mai gol, mai lipsit de sens mai lipsit de viață... 

Amintind de celebra distopie a lui Orwell, 1984 sau de Povestea Slujitoarei a lui Margaret Atwood, Poliția memoriei folosește metafore pentru a scoate în evidență modul în care funcționează lumea astăzi și pentru a explica teroarea și felul în care suntem influențați la fiecare pas. Gruparea fascistă din roman este o hiperbolă pentru toate regimurile de forță care au dominat și domină lumea, o expresie a dorinței exagerate a omului de a deține controlul. Înfricoșător e faptul că toate distopiile pe care le citim astăzi conțin o urmă de adevăr sau seamănă deja cu multe situații din lumea actuală, lucruri atât de îngrozitoare încât nu ai putea să îți imaginezi vreodată că ele există în anumite părți ale lumii sau că unii oameni se confruntă cu el. Pe lângă pandemia care ne-a dat cu totul peste cap, un scenariu aproape apocaliptic dacă cineva ni l-ar fi dezvăluit acum 5 ani de exemplu, am asistat la o violență extremă împotriva minorităților, a femeilor, la diverse forme de abuz și teroare (Afganistan, SUA), la zvonuri despre un posibil război. Și totuși, lumea a mers mai departe, șontâc-șontâc, sperând la vremuri mai bune. Totodată, Poliția memoriei aduce un omagiu tuturor celor care nu și-au pierdut curajul în vremuri de restriște și au încercat prin orice mijloace să caute și alte versiuni ale adevărului. Lumea s-a schimbat și a evoluat datorită oamenilor care au refuzat să se supună, care au crezut într-un scop mult mai înalt decât propriul bine și au suferit consecințele faptelor lor. 

Cartea o găsiți aici. 

După succesul internațional obținut în urma seriei Harry Potter, J. K. Rowling a început să scrie sub pseudonim seria Cormoran Strike. Având ca personaj principal un detectiv particular căzut în dizgrație, plin de angoase și bântuit de fantomele trecutului, seria urmărește schimbarea acestui bărbat de-a lungul anilor, pe măsură ce cariera sa începe să înflorească. Piesa de rezistență și motivul schimbării lui Strike este Robin, simpatica asistentă pe care o angajează, neștiind dacă va fi capabil să o păstreze. Pe măsură ce dinamica relației dintre cei doi se schimbă, ajung să devină o echipă puternică, un duo care lucrează bine împreună și își termină proprozițiile unul celuilalt. Faptul că se completează atât de bine la locul de muncă va duce mai târziu la o tensiune romantică între cei doi, pentru Strike fiind confirmarea faptului că poate iubi din nou după pierderea suferită, iar pentru Robin o situație generatoare de întrebări fundamentale despre viață și iubire. 

Chemarea cucului, Viermele de mătase, Carieră malefică și Alb letal sunt primele 4 volume ale seriei, toate urmând același fir - un caz interesant pe care cei doi îl investighează, cititorul fiind martorul tuturor descoperirilor, ideilor și întorsăturilor de situație. Carieră malefică mi-a plăcut cel mai mult, deoarece apar detalii noi legate de trecutul lui Strike, relația dintre el și Robin traversează niște crize importante, iar suspansul e la cote maxime. Nu mă gândeam că seria va continua, dar Glasul sângelui are aceleași elemente care m-au făcut să mă îndrăgostesc de lumea ursuzului detectiv. De data aceasta, Cormoran ese abordat de o femeie din Cornwall, care îl roagă să dea de urma mamei sale. Doar că femeia era dispărută din 1974, iar condițiile dispariției ei erau foarte lipsite de sens. Investigația se deovedește a fi complicată și anevoioasă, dar detaliile mărunte care au supraviețuit timpului îl conduc spre multe piste bizare, martori neeligibili și un criminal în serie extrem de periculos... Lucrurile se complică inevitabil, iar situația dintre el și Robin nu este nici ea una satisfăcătoare. Robin trece printr-un divorț urât și se luptă cu sentimentele pe care le are față de Strike, neștiind unde va duce această relație și ce șanse de reușită are alături de el. 

Pe parcursul a 800 și ceva de pagini, Strike și Robin investighează ciudata dispariție din 1974 și meditează la viitorul relației lor profesionale și personale. J. K. Rowling se pricepe la fel de bine să scrie romane polițiste pe cât de bine scrie fantasy, fiind fără îndoială una dintre cele mai talentate scriitoare contemporane. 

Seria o găsiți aici. 

Anul trecut a fost un fel de modă a biografiilor apărute pe piața de carte, în special biografii ale unor actori celebri. Oameni cunoscuți de o lume întreagă, care au ajuns la concluzia că merită să-și consemneze drumul până aici și toate obstacolele care le-au stat în cale. Oameni cu povești de viață normale, presărate cu noroc și o ambiție extremă de a reuși. Mi-a plăcut mult Greenlights, autobiografia lui Matthew McConaughey și cartea de față, care urmărește transformarea unui puști din West Philadelphia în artistul complex de astăzi - Will Smith. În timp ce Matthew are ca bază umorul și satira, Will pune accent pe emoție, pe călătoria spirituală a omului ajuns pe culmea viselor sale. 

Scrisă împreună cu Mark Manson, autorul bestsellerului Arta subtilă a nepăsării , biografia relatează începuturile lui Will și progresul său ca unul dintre cele mai mari staturi rap din vremea sa, apoi ascensiunea spre lumea filmului de la Hollywood și menținerea dificilă a acestor vise devenite realitate. Întrebat de reporteri care a fost cheia succesului său, Will răspundea de cele mai multe ori : talentul mediocru. Susținea însă că munca grea și disciplina compensau din plin acest neajuns, pentru că a muncit din greu pentru fiecare realizare a sa. Însă succesul a venit cu o gestionare dificilă a vieții de familie, a responsabilităților față de soția și copiii săi, față de părinții săi, cu un impact puternic asupra vieții sale și cu supraexpunerea fiecărui mic detaliu al vieții sale. Când toate acestea au fost prea mult și prea dintr-odată, Will a înțeles că trebuie să rămână om înainte de toate, să rămână el însuși așa cum a fost dintotdeauna. Să păstreze valorile cu care a crescut și să nu uite niciodată de unde a plecat. Călătoria spre sine a fost un drum mult mai greu decât cel spre succes, căci resursele materiale imense, atenția oamenilor și o viață devenită publică pot schimba orice om cu picioarele pe pământ. Într-o industrie care te propulsează pe culmi, dar te supraveghează la fiecare pas e foarte ușor să te pierzi pe tine însuți, să nu te mai regăsești în viața ta și alături de oamenii pe care îi iubești. Așa cum povestea și Matthew McConaughey în Greenlights - de fiecare dată când simțea că viața lui a devenit o oală sub presiune, un scenariu în care nu se mai regăsea, lăsa totul și pleca în lume ca să se regăsească din nou. 

E interesant să descoperi un om și din perspectiva proprie, dintr-o poveste pe care simte nevoia să o spună ca să se redescopere pe sine a nu știu câta oară. E reconfortant să descoperi că întrebările, temerile și visele oamenilor sunt aceleași indiferent de statut social, mediu sau resurse financiare. 

Cartea o găsiți aici. 

Transformat dintr-un sanatoriu destinat tratării bolnavilor de tuberculoză în hotel de lux, Le Sommet își primește oaspeții într-un decor de vis din inima Alpilor elvețieni. Până la deschidere, hotelul a fost ținta unor atacuri în presă, a protestarilor din zonă, nemulțumiți de transformarea unui loc pe care îl considerau bântuit și de nenumărate acuzații de mită și șantaj. Când Elin Warner, detectiv al poliției londoneze, este invitată la Le Sommet pentru petrecerea de logodnă a fratelui său, nu bănuiește nicio secundă ce întorsătură bizară va lua viața ei. Ajunsă în faimosul loc de lux, Elin simte o neliniște crescândă de cum pășește în holul hotelului. 

Șubrezită de anii care au trecut fără o vorbă schimbată, relația dintre Elin și Isaac, fratele său, este una cordială, încărcată de tensiune și secrete. Moartea lui Sam, mezinul familiei, încă plutește între ei, bântuind prezentul asemenea unui nor negru. În ciuda vremii nefavorabile și a decorului sumbru care înconjoară hotelul, Elin este hotărâtă să se simtă bine. Petrecerea de logodnă a lui Isaac a fost doar un pretext pentru ca Elin să afle ce s-a întâmplat cu adevărat în ziua morții lui Sam. Dar lucrurile se precipită rapid când logodnica lui Isaac dispare, iar cadavrul unei angajate este găsit în spatele hotelului, aproape de intrarea în pădure. Poliția nu poate să ajungă la fața locului din cauza unei avalanșe care a izolat Le Sommet de restul lumii. Iar Elin este nevoită să pună în practică tot ceea ce știe pentru a evita o viitoare tragedie... Lucrurile se complică de la oră la oră, iar fantomele trecutului încep să apară, cerându-și drepturile. 

Sanatoriul este primul volum din seria Detective Elin Warner și este un adevărat page-turner, cu o atmosferă întunecată și personaje mult mai profunde decât par la prima vedere. Fiecare personaj ascunde un secret, are în spate o motivație care îl ține legat de acest loc sumbru. Pe măsură ce adevărul iese la iveală, fostul sanatoriu se dovedește a fi un loc asemănător tuturor instituțiilor medicale de la acea vreme - un spațiu în care mai mult se experimenta decât se trata, doctorii găsind nenumărate prilejuri de a-și exercita cunoștințele sau ideile pe acești bolnavi vulnerabili. Motivul principal pentru întâmplările sângeroase și teroarea indusă a fost răzbunarea, fiecare personaj implicându-se datorită unei cauza personale, în special probleme de familie. Acțiunea a fost captivantă în proporție de 75%, existând momente în care timpul parcă se dilata și totul stătea pe loc. Per total, a fost un roman interesant, cu multe întorsături de situație și un final care te lasă cu multe întrebări fără răspuns. 

​Cartea o găsiți aici. 

Profesia de asistent medical este o meserie dură, prost plătită, care necesită empatie și dăruire totală. Pe cât de simplu este să înveți anumite tehnici, care îți rămân întipărite în memorie cu cât le exersezi mai mult (și le exersezi în fiecare zi din viața ta) pe atât de greu este să te apropii de pacienții tăi, să le oferi încredere și siguranță. Pacientul vine la tine într-un moment extrem de vulnerabil, este de cele mai multe ori speriat, ba chiar terifiat de aflarea unui diagnostic crunt sau de ceea ce urmează să se întâmple, este anxios și își dorește un sprijin mai mult decât orice altceva. Nu partea practică a acestei meserii este dificilă, ci partea emoțională - momentele în care vezi cum un pacient se degradează, momentul în care îți dai seama că a renunțat sau a clacat din cauza problemelor pe care le are, clipa în care ești neputincios și nu mai poți să îl ajuți cu nimic. Acestea sunt momentele de cumpănă, cele care îți rămân întipărite pe retină și în suflet pentru totdeauna, pacienții pe care i-ai pierdut și nu cei care au plecat acasă pe picioarele lor. 

Pandemia ne-a schimbat lumea pentru totdeauna și a pus și mai multă presiune psihică pe asistenți medicali, medici, infirmieri, personal sanitar în general. Pe lângă munca propriu-zisă, au apărut protocoale noi, reguli noi, protecția suplimentară, temerile în fața unei boli încă necunoscute. Christie Watson, de profesie scriitoare și asistent medical, a scris acest volum ca un omagiu adus tuturor celor care lucrează în sistemul sanitar și mai ales, colegelor sale. Faptul că povestea a apărut în pandemie o face cu atât mai importantă, mesajul ei fiind însemnat pentru toți cei care am rămas și care vom rămâne după terminarea acestei perioade cumplite. Impactul emoțional al COVID19 a fost de sute de ori mai puternic decât cel fizic, căci nu există durere mai mare decât neputința de a alunga durerea. 

Am citit această carte cu sufletul deschis și am luat-o foarte personal, pentru că sunt la rându-mi asistent medical, înțeleg absolut toate implicațiile acestei meserii, toate provocările și binecuvântările ei. Dacă cineva din exterior ar asista o singură zi la slujba pe care o practic, probabil că s-ar întreba de ce o mai fac. Care e scopul? Din punctul meu de vedere, după câțiva ani de muncă, știu deja că nu ai cum să elimini toată durerea din lume, că nu poți să-ți vindeci toți pacienții și nici nu îi poți ajuta pe cei care nu vor să fie ajutați, dar aceia puțini, care pleacă cu un zâmbet pe chip și un mulțumesc spus din inimă îți oferă o satisfacție pe care nu o credeai posibilă. Sentimentul că faci tot ce poți pentru cineva, că te lupți pentru bunăstarea lui, dar îți recunoști și limitele, e cel care te ajută să pui capul pe pernă în fiecare seară, fiind împăcat cu tine însuți. Partea cea mai grea e gândul la cei pe care nu i-am putut ajuta, cei cărora nu am fost capabilă să le alin suferința, deși am făcut tot ce am știut, cei care au plecat fiind în grija mea. E imposibil să înțelegi acest sentiment dacă nu l-ai trăit. E greu să iei decizii rapide și corecte când vine vorba de viața unui om și să trăiești apoi cu consecințele deciziilor tale. 

Cartea o găsiți aici.