Bazat pe celebrul musical de pe Broadway (care se pare că a declanșat o adevărată isterie), Dragă Evan Hansen e un roman emoționant despre anxietate și boli mintale în rândul adolescenților, dar și impactul devastator al acestora asupra relațiilor dintre oameni. Sănătatea mintală e un subiect despre care se discută intens în ultima perioadă și parcă totuși nu e de ajuns. A devenit extrem de popular pentru că anxietatea și depresia nu par să ocolească pe nimeni în secolul XXI, iar oamenii devin din ce în ce mai conștienți de bagajul emoțional pe care îl poartă și importanța acestuia. Multe dintre aceste probleme își au originea în copilărie, atunci când creierul nostru este incapabil să discearnă alte lucruri înafara nevoilor fundamentale (hrană, afecțiune, somn) și în care ne bazăm pe cei care ne-au dat viață să ne ghideze pe drumul cel bun. Norocul nu se află de partea tuturor și astfel apar copiii disfuncționali, care se transformă în adolescenți depresivi și adulți incapabili să-și modeleze propria viață. E greu de spus care categorie de vârstă e cea mai afectată, însă adolescența e în sine o perioadă plină de anxietăți, temeri și întrebări fără răspuns. E o perioadă în care toată lumea pune presiune asupra ta, insistând cât de importante sunt deciziile pe care le iei și ce consecințe vor avea acestea asupra viitorului. S-a demonstrat recent că adolescenții nu sunt furioși și nemulțumiți tot timpul pentru că vor să sfideze pe toată lumea, ci pentru că creierul uman trece prin transformări vizibile, pregătind terenul pentru viitoare provocări. 

Povestea lui Evan Hansen nu e una neobișnuită. E doar un adolescent care vrea să-și găsească drumul, dar simte că nu se potrivește nicăieri. Vrea doar o șansă la o viață normală, în care să se simtă el însuși, iar oamenii să-l aprecieze pentru ceea ce este. Vrea să fie fericit. Să iubească și să râdă. Dar lupta cu demonii e mai aprigă în fiecare zi. Nimic nu e așa cum ar trebui să fie în viața lui, nimic nu se încadrează în sfera normalului. Dar brusc, are ocazia să trăiască viața la care visează. Să facă parte dintr-o familie normală, să se bazeze pe ocrotirea și respectul unor oameni. Să fie iubit de fata visurilor sale. Să conteze pentru o altă persoană. Să fie VĂZUT, ASCULTAT, ÎNȚELES. Toate acestea prin intermediul unei minciuni (nevinovate). Viața lui se schimbă considerabil, iar ghemul de minciuni crește tot mai tare. Evan realizează că viața e de fapt o luptă fără sfârșit și că cel mai mare obstacol care îi stă în cale e chiar propria persoană. 

Dragă Evan Hansen e o relatare sinceră și lipsită de dulcegării a unei vieți trăite în umbra anxietății. O poveste emoționantă despre luptele care nu se văd, despre dificultatea de a ieși afară din casă și a interacționa cu alți oameni, despre dorința de a te simți important pentru o altă ființă umană, a te simți ascultat și înțeles, chiar dacă problemele tale poate nu sunt atât de grave sau imposibil de rezolvat. De ce ne confruntăm cu acest val de afecțiuni psihice? Poate din cauză că multe dintre ele au fost considerate până nu demult subiecte tabu sau luate în derâdere, în special în rândul sexului feminin. Al doilea motiv ar fi individualismul care ne caracterizează în (aproape) toate aspectele vieții noastre, indiferența față de problemele altora și focusarea doar pe propriile îngrijorări. E nevoie de un efort colectiv pentru ca bolile mintale să nu mai reprezinte un stigmat sau un subiect rușinos pentru cei care vor să ceară ajutor. 

​Cartea o găsiți aici. 

 "-Nu poți să-l arunci pe copil odată cu apa din copaie, îmi replicase cu brutalitate. Nu ești o mamă perfectă, nu ești o femeie perfectă, nu ești o fiică perfectă, îți garantez eu. Dar te străduiești când ai ocazia. Fiecare se descurcă așa cum poate și nu există de-o parte mamele perfecte și de cealaltă, idioatele, mâțul meu pufos. Te-am văzut cu Louis de mii de ori. În ochii săi, ești mama perfectă, fiindcă ești mama lui. Să nu te îndoiești niciodată." 

Există momente care schimbă o viață pentru totdeauna. Momente obișnuite, pe care nu le poți prevedea sau bănui și de care îți amintești apoi că ți-au împărțit viața în două perioade : înainte și după. Thelma nu bănuiește că ziua de 7 ianuarie va deveni un moment de răscruce - e doar o zi de sâmbătă obișnuită, se îndreaptă spre brunch-ul lunar cu mama ei, fiul ei Louis o însoțește, la fel de plin de energie ca de obicei. Telefonul îi sună insistent și își scapă copilul din ochi pentru câteva secunde. Și atunci se întâmplă. Louis este lovit de un camion, iar lumea se oprește în loc pentru Thelma. Totul se desfășoară pe repede-înainte, iar în clipa următoare Louis se află în comă. Prognosticul doctorilor nu e optimist - dacă în patru săptămâni Louis nu se trezește, vor fi nevoiți să îl deconecteze de la aparate. 

Thelma conștientizează acum cât de mult timp a dedicat carierei în pofida propriului fiu, câte greșeli a făcut în fiecare zi și că s-ar putea să nu mai aibă suficient timp să le repare. Soluția vine tot de la Louis - Thelma găsește în camera lui un carnet al minunilor, lucruri pe care fiul său intenționa să le facă înainte să moară, vise și dorințe neobișnuite, scrise cu entuziasmul și pasiunea specifice adolescenților. Louis s-ar putea să nu le poată trăi niciodată, dar mama lui le va trăi pentru el și va înregistra totul, ca dovadă a devotamentului și a dragostei sale infinite. Provocările sunt, evident, creative și extrem de neobișnuite pentru o femeie de carieră. Thelma are acuma ocazia de a-și răscumpăra greșelile (într-un fel sau altul), dar și de a se redescoperi pe sine, înafara ariei sale de confort. Carnetul lui Louis o poartă în călătorii exotice, o confruntă cu propriii demoni și greșelile din trecut, o pune față în față cu noi posibilități și cu regăsirea speranței de mult pierdute. Thelma realizează că în ultimii ani doar a supraviețuit, captivă într-un job absolut banal, fără nicio contribuție palpabilă la bunăstarea omenirii, a ignorat cu bună știință tot ceea ce-i aducea fericire și s-a scufundat, încetul cu încetul, în haosul modern în care trăiesc majoritatea oamenilor. I se oferă o a doua șansă și speră că și ea va fi capabilă să-i ofere același lucru lui Louis... 

"În noaptea aceea fiul meu m-a ajutat să însuflețesc iar câteva pagini ale tinereții prea repede întoarse. În noaptea aceea am înțeles că viața - cea adevărată, de care îți amintești - nu-i altceva decât o succesiune de momente de grație juvenilă. Și că nicio ambiție de adult nu te poate face mai fericit decât un carpe diem adolescentin." 

Camera minunilor e un roman emoționant, scris cu delicatețe, umor și mult suflet. Fără să facă abuz de scene care să smulgă lacrimi cititorilor săi (având în vedere contextul) , autorul conferă acțiunii o naturalețe aparte, un firesc încântător în mijlocul tragediei. Aventurile lui Thelma alternează cu gândurile lui Louis, aflat undeva înfara propriului corp, nefiind capabil să-și exprime părerea despre ceea ce se întâmplă în jurul său. Legătura mamă-fiu trece prin etape importante în timpul comei, cei doi simțindu-se unul pe celălalt, în ciuda neîncrederii personalului medical și a suspiciunii celor din jur. Paradoxal, relația dintre ei devine mai puternică decât în zilele în care puteau să-și vorbească liber și să-și petreacă timpul împreună, se consolidează la un nivel care depășește granițele înțelegerii umane. 

​Chiar dacă sună ca un clișeu mult prea des repetat, Camera minunilor subliniază importanța clipelor petrecute alături de cei dragi, a vorbelor spuse la timp, a sentimentelor exprimate înainte să fie prea târziu. Viața e efemeră, chiar dacă nu ne dăm seama de asta și avem impresia că trăim într-o rutină deja stabilită. Trebuie să fructificăm fiecare clipă, căci garanții legate de timp nu avem... 

​Cartea o găsiți aici. 

În Câteva motive să iubești viața , Matt Haig își povestea experiența legată de depresie și cum a reușit să o învingă. În timp ce se lupta cu una dintre cele mai răspândite boli ale secolului XXI, a ajuns la niște concluzii destul de triste : suntem din ce în ce mai anxioși și neliniștiți ; avem mari probleme legate de gestionarea sentimentelor și a relațiilor cu cei din jurul nostru ; trăim într-o lume coordonată de haos și perpetuăm acest haos tot mai mult ; trăim influențați de mirajul rețelelor sociale și al perfecțiunii apărute peste noapte. Așa s-a născut Gânduri de pe o planetă nervoasă, carte care portretizează fidel frământările omului modern. 

Tahnologia a cunoscut o creștere fulminantă în ultimii ani și continuă s-o facă și acum, consecința fiind depedența tot mai mare față de obiectele care (aparent) ne ușurează viața. Tehnologia a pătruns în toate cotloanele vieții noastre, ne e aproape imposibil să ne imaginăm lumea fără telefoane mobile sau alte gadgeturi sau fără să pierdem câteva ore pe zi privind noutățile rețelelor sociale. Majoritatea relaționării noastre se desfășoară tot pe internet, în viața reală spunem din ce în ce mai puține cuvinte. Conflictele le începem și le terminăm tot acolo, deși avem dreptul la liberă exprimare. Suntem tot mai străluciți din multe puncte de vedere față de generațiile anterioare, dar cu toate acestea ne confruntăm cu un val exagerat de atacuri de panică, depresie, stres și o agitație continuă. Teoretic, avem libertatea și posibilitatea de a face orice, dar paradoxul e că această multitudine de opțiuni ne pune în fața unor decizii pe care nu suntem capabili să le luăm. Jobul a devenit partea cea mai importantă a vieții unui om; la locul de muncă se cere implicare permanentă, inovație și inteligență, disponibilitate 24/7. Paradoxul e că rezultatele muncii sau compensațiile financiare nu reușesc să acopere dezamăgirea familiei cu care nu ai petrecut suficient timp sau lipsa unei familii din cauza programului haotic. 

Trăim într-o societate care ne învață să fim individualiști. Am ajuns să ne vedem doar propriile interese, să fim focusați doar pe propriile probleme și sentimente, să nu mai fim în stare să relaționăm cu cei din jurul nostru sau să dăm o mână de ajutor cuiva aflat la nevoie. Trăim fiecare în propria bulă și ne simțim prinși într-un haos permanent. Slăvim normalitatea sau oamenii care par desprinși din alte timpuri, pentru că modernitatea ne-a impus alte modele, alte moduri de a gândi și de a privi viața. Ni se pare suspect atunci când cineva încearcă să ne ajute sau ne întreabă dacă suntem bine, căci suntem suspicioși și înclinați să vedem doar partea rea din ceilalți. 

Toate aceste anormalități și multe alte probleme specifice lumii noastre haotice sunt expuse pe larg de către Matt Haig, care încearcă în același timp să ofere soluții la îndemână pentru evitarea sau rezolvarea anumitor situații. Nu există o regulă universală sau o rețetă magică pentru toate frământările omului modern, iar această concluzie ne duce la o soluție extrem de simplă : trebuie să învățăm să-i apreciem pe cei din jurul nostru pentru ceea ce sunt și să îmbrățișăm diversitatea lumii în care trăim, cu bune și cu rele. 

Cartea o găsiți aici. 

Pornind de la discriminarea și inferiorizarea sexului feminin, autoarea cunoscută publicului larg datorită seriei ​Fjällbacka , aduce în prim plan o eroină atipică - o casnică redusă la statutul de servitoare se transformă într-o femeie în calea căreia nu mai poate sta nimic și nimeni. Din soția supusă, mereu sub povara aparențelor, Faye devine o femeie capabilă să se apere de răutățile celor din jur și să evite fiecare obstacol cu grație și tact. Înainte era mama și soția perfectă, mereu la dispoziția lui Jack, mereu punându-se pe sine pe ultimul loc și iertând fiecare greșeală. Înainte se amăgea mereu că stresul soțului său, vorbele grele pe care acesta i le adresează de fiecare dată și lipsa de interes față de persoana ei reprezintă o parte a sacrificiului pe care el îl face pentru a-și întreține familia, pentru ca lor să nu le lipsească nimic. Însă nedreptățile lui Jack se înmulțesc pe zi ce trece, iar cireașa de pe tort e adevărul crunt care se afla în fața ei de mult timp - infidelitatea dusă la extrem.

Faye decide că i-a ajuns și luptă din răsputeri pentru a se pune din nou pe picioare după divorțul dureros. Un plus la umilirea generală e refuzul lui Jack de a-și împărți averea, chiar dacă Faye fusese cea care contribuise la înființarea companiei sale valorând acum milioane de dolari. Lipsită de bani, speranță sau perspective, Faye se folosește de propria inteligență nu doar pentru a prospera, ci pentru a se răzbuna pe cel care a deposedat-o de toate lucrurile care contau pentru ea, inclusiv demnitatea. Dar să nu vă imaginați că răzbunarea e una clasică - de data aceasta asistăm la o adevărată declanșare de forțe, un război în care Faye luptă cu toate armele nu doar pentru a-i lua lui Jack bunurile materiale, ci pentru a-l anihila din toate punctele de vedere, pentru totdeauna. 

"Majoritatea femeilor - indiferent cât de bogate și de succes sunt - au fost înșelate de un bărbat. Și totuși, tac. Lasă de la ele. Sunt mărinimoase. Dau dovadă de înțelegere și iartă. Îi consolează pe copii când el nu apare, așa cum a promis. Trec peste insulte. Continuă să-i invite pe părinții lui la aniversările copiilor, deși i-au ținut partea la divorț și mai și comentează jovial că noua lui parteneră e fantastică. Pentru că așa sunt femeile. Întorc furia înăuntru. Spre ele însele.
Fetele bine crescute nu se bat. Fetele bine crescute nu ridică vocea. 
Femeile primesc, acceptă, trec peste mândrie și se subapreciază până la limita distrugerii." 

Răzbunarea lui Faye împotriva fostului soț devine un manifest pentru drepturile femeilor și totodată un îndemn pentru acestea să nu se mai lase umilite, abuzate și controlate. Autoarea trage un semnal de alarmă asupra violenței împotriva femeilor, în special a violenței verbale, destul de mult răspândită în relațiile interumane. Poate că victimele ei nu prezintă răni sau vânătăi, nu ajung în repetate rânduri la camera de gardă cu coaste rupte sau pline de sânge, dar repercusiunile se simt în fiecare zi, în fiecare aspect minor al vieții lor. Violența verbală, repetatele jigniri, manipularea victimelor până la anihilarea completă ca ființe umane reprezintă un pericol aproape invizibil al lumii moderne, în contextul în care atacatorii scapă nepedepsiți în 90% dintre cazuri. Povestea lui Faye e una universală și inspirațională, deși nu toate femeile aflate în relații abuzive ar căpăta curajul ei fără un sprijin în spate. E dificil, dacă nu aproape imposibil, să ieși dintr-un mediu abuziv când nimănui nu pare să-i pese, iar ajutorul vine de cele mai multe ori prea târziu. 

Violența (în toate formele ei) asupra femeilor e un subiect incomod, despre care nu se vorbește suficient și pentru stoparea căruia nu se depun îndeajuns de multe eforturi. Colivia de aur, o metaforă ascunsă agil în titlu, reprezintă dorința autoarei de a repara cât mai multe fisuri ale acestei probleme, ea fiind o susținătoare înfocată a drepturilor feminine și subliniind în repetate rânduri modurile moderne de discriminare a femeilor (inclusiv diferențele salariale dintre femei și bărbați). Vorbim despre o carte cu un mesaj puternic, asemenea unei flăcări care crește din ce în ce mai mult, amenințând să distrugă totul în jur. Forța scriiturii se intensifică pe măsură ce răzbunarea protagonistei prinde contur, tensiunea crește, iar finalul e unul surprinzător de... inteligent. 

Cartea o găsiți aici. 

Alimentația a devenit un subiect extrem de controversat al timpurilor noastre. De la relația pe care o avem cu mâncarea și până la sursele de unde provin alimentele din farfurie, am ajuns să ne punem întrebări despre orice și să culegem informații din diverse surse. Ceea ce mâncăm a ajuns să ne definească personalitatea și convingerile, precum și relațiile cu cei din jur. Odată cu apariția noilor stiluri de a mânca, precum și a motivațiilor din spatele lor, adepții fiecărui stil de alimentație par să-și argumenteze decizia la fiecare pas și să susțină că e cea mai bună metodă de a fi sănătos, dar și de a proteja mediul înconjurător. Relația cu mâncarea începe din copilărie, iar felul în care ni se dezvoltă gustul ne afectează o viață întreagă sau dimpotrivă, ne ajută să avem un stil de viață echilibrat și sănătos. Mâncarea nu este doar o modalitate de a supraviețui, ci și o refulare a sentimentelor sau un mod de a-i aduce pe oameni aproape în diferite momente ale vieții lor. 

Prezenta carte s-a născut din dorința celebrei Oprah de a le împărtăși tuturor propria relație cu mâncarea. După cum ea însăși mărturisește, a parcurs un drum lung până astăzi, când în sfârșit poate să mănânce aproape orice își dorește și să simtă că se hrănește corespunzător. În copilăria ei au existat perioade în care nu avea ce mânca, făcea combinații ciudate de alimente pentru a-și potoli stomacul, iar semipreparatele ocupau un loc de cinste în alimentația familiei sale. Și-a dorit să crească mare și să nu mai sufere de foame nicicând. A avut nenumărate fluctuații de greutate, a ținut diete peste diete, aceste experiențe distrugându-i relația cu mâncarea, dar și cu iubirea față de propriul corp. A avut o obsesie pentru greutatea sa și s-a temut mereu că oamenii o vor judeca doar după aspectul fizic, reușitele ei rămânând undeva în urmă, prea puțin importante. Toate experiențele urâte ale copilăriei sale, lipsa iubirii și a atenției, au lansat-o într-o relație defectuoasă cu mâncarea și cu cei din jurul său. Echilibrul pe care l-a căutat a venit destul de târziu, prin intermediul unor oameni care i-au explicat că alimentația înseamnă în primul rând emoție. 

După nenumărate încercări de a slăbi și a se menține la o greutate normală, după toate dietele care nu au avut niciun rezultat, Oprah a decis că rezolvarea problemei sale ține de partea psihică a alimentației și de traumele pe care le poartă cu sine din copilărie. O alimentație sănătoasă și echilibrată nu înseamnă legume fierte de trei ori pe zi, nici mâncare fără gust. Înseamnă în primul rând găsirea unui echilibru pentru corpul tău și identificarea grupelor de alimente care îți dau o stare de bine. Explorarea altor culturi gastronomice, călătoriile și experimentele culinare nu fac decât să aprofundeze relația cu mâncarea și să adâncească cunoașterea propriului organism. 

Nu cred că există un regim alimentar care să funcționeze pentru toată lumea, la fel cum nu funcționează nici dietele sau veganismul. Fiecare individ are anumite preferințe culinare și anumite alimente pe care le detestă. Cartea lui Oprah e o sursă interesantă de inspirație dacă nu mai știți ce să gătiți, dar cred că mai important decât rețetele e mesajul acesteia - o alimentație sănătoasă e strâns legată de iubirea de sine și de echilibrul psihic al unei persoane. Gusturile și obiceiurile formate în copilărie tind să ne definească și în viața de adulți, să ne influențeze relațiile cu cei din jur și modul în care percepem actul de a mânca. 

Cartea o găsiți aici. 

Sunt povești despre oameni care își doresc să trăiască pentru totdeauna. Aceasta nu e una dintre ele. 

Cum ar fi să te oprești din crescut la vârsta de unsprezece ani și să trăiești timp de câteva secole (multe secole) fără ca nimeni să bănuiască nimic? Pentru Alve (sau Alfie, cum îi place lui să-i spunem), un puști de 1000 și ceva de ani, viața a însemnat să ia parte la evenimente importante din istoria omenirii, să întâlnească personaje interesante (spre exemplu, Charles Dickens) și să îi vadă pe toți oamenii dragi lui îmbătrânind și pierzându-se în neant. Totodată, viața lui Alfie a fost mai mult o luptă pentru supraviețuire, o eternă nesiguranță și o precauție exagerată în fața oamenilor, căci aceștia ar putea deveni bănuitori și bârfele circulă foarte repede în lumea asta. 

Momentul în care își pierde mama e unul decisiv pentru Alfie, căci este hotărât să inverseze magia care i-a permis să trăiască atât de mult timp și să ducă o viață normală, la fel ca toți ceilalți - să crească în același timp cu prietenii lui, să cunoască pe cineva special, să își întemeieze o familie, să aibă copii și nepoți. Ce înseamnă o viață fără cei pe care-i iubim? Absolut nimic, după părerea lui Alfie. Înțelepciunea pe care a acumulat-o de-a lungul secolelor, uneori fără să vrea, îi luminează mintea în moduri nebănuite, arătându-i lucrurile care contează cu adevărat în viața unui om. Iar să privești tot ceea ce iubești cum moare încetul cu încetul nu e o viață care merită trăită.

Deși am crezut că e o carte dedicată exclusiv copiilor, Băiețelul de 1000 de ani  este o poveste perfectă pentru adulți, un roman amuzant și plin de momente emoționante, care aduce în prim-plan tema nemuririi. Mi-a adus aminte de cartea lui Matt Haig, Cum să oprești timpul - trăirile și luptele personajelor principale fiind destul de asemănătoare, în prezentul roman însă fiind vorba despre un copil ajuns la înțelepciunea unui adult, care caută leacul împotriva nemuririi. Oricât de încântătoare ar părea ideea de a trăi veșnic, moartea are rolul de a ne aduce cu picioarele pe pământ și a ne întoarce privirea spre ființele care ne întregesc existența. Fără ele, o viață veșnică ar fi doar un șir de experiențe repetate la nesfârșit. Această provocare de a fi ca toți ceilalți îl determină pe Alfie să caute un leac pentru problema lui -  pentru el prieteniile s-au terminat mereu prost, oamenii au devenit bănuitori după un anumit timp văzând că nu se schimbă absolut deloc și au spus-o și altor oameni, răspândind zvonurile despre ciudățenia lui. Relațiile cu oamenii au sfârșit mereu într-un fel sau altul, căci oamenii se vor comporta la un moment dat așa cum le e menit să se comporte, blamând tot ceea ce iese din tiparele normalului. 

Povestea e cu adevărat înduioșătoare, plină de peripeții și experiențe autentice, văzute prin ochii unui băiat de 1000 de ani, dar trăite cu sufletul pur al unui copil. O viață veșnică nu este lipsită de provocări după cum ne putem da seama din povestea lui Alfie, dar nu va oferi niciodată aceleași satisfacții ca una menită pieirii încă de la început, dar cu toate acestea plină de necunoscute. 

Cartea o găsiți aici. 

Pe fondul unei ierni idilice, în ținuturile sălbatice ale Rusiei, Vasilisa ascultă poveștile spuse de doica sa despre demonul zăpezii. Mama ei a murit dându-i naștere, iar tatăl ei (deși încă nu știe) urmează să se căsătorească cu o altă femeie. Vasea nu e o fată obișnuită, potrivindu-se perfect în lumea în care trăiește - populată de spirite și creaturi magice, la fel de multe precum oamenii. Vasea poate vedea aceste spirite, dar păstrează acest secret până și de ochii tatălui său. Magia există peste tot în jurul ei, iar fata o acceptă ca făcând parte din normalitate, fiind conștientă de puterile sale și de scopurile în care ar putea să le folosească. Apariția mamei sale vitrege nu face decât să creeze tensiuni în familie, căci aceasta le interzice tuturor membrilor să mai alimenteze spiritele și să renunțe la datinile păgâne. Vasea e singura care se împotrivește și își dă seama că mama ei vitregă poate vedea aceleași spirite, dar decide să se supună credinței în Dumnezeu. 

Însă Vasea știe că dispariția spiritelor nu va aduce nimic bun în viețile lor și acest lucru se adeverește destul de curând - încep să apară tot mai multe creaturi malefice, recoltele devin tot mai slabe, iar amenințarea crește pe zi ce trece. E timpul ca Vasea să-și urmeze destinul și să-și descopere adevăratele puteri pentru ca cei dragi ei să supraviețuiască... 

Asemănător unui basm, cu nenumărate trimiteri la folclor și la epoca medievală, Ursul și privighetoarea este romanul de debut al autoarei, primul din trilogia Winternight. Îi vor urma The girl in the tower și The winter of the witch​, ultimul apărut anul acesta (probabil vor fi traduse și la noi cât de curând). Pe tot parcursul poveștii, plutește un aer încărcat de mister, o anticipare a faptelor care urmează să se întâmple și a pericolelor care o pândesc pe eroina noastră. Deși romanul amintește de epoca medievală, Vasea e o eroină modernă, care își făurește propriul drum spre maturizare, neținând cont de tradițiile străvechi sau de ochii curioși ai celor din jur. Știe deja că va fi judecată, blamată și arătată cu degetul pentru acțiunile sale, dar dă dovadă de un caracter puternic, care nu se împiedică la prima părere plină de ocară. Își cunoaște propria putere, precum și limitările celor din jurul său, a comunității care crede în datini străvechi și ritualuri moștenite din generație în generație, de convingerea lor că lumea nu poate fi altfel și încăpățânarea care îi împinge mai departe prin viață. Totodată, aventurile eroinei reprezintă o satiră la adresa societăților patriarhale, bazate pe stereotipuri și prejudecăți, fidele vorbelor sosite din gura lumii, total imune la schimbare și incapabile de toleranță față de tot ceea ce iese din tipare. La fel ca Vasea, există mulți alți eroi necunoscuți cărora le-a fost greu să se desprindă din mediul călduț în care au crescut, conștienți că lumea e plină de posibilități infinite și că nu există un singur stil de viață compatibil pentru toată lumea. Nu e nevoie să trăim după normele stabilite de alții atâta timp cât mintea și sufletul nostru ne dictează altceva și ne îndeamnă spre drumuri necunoscute sau chiar inexistente. 

Un roman de o frumusețe aparte, în care tradiția se împletește cu modernitatea, binele cu răul, frumosul cu urâtul, pe fundalul unui peisaj idilic, care inspiră atât curiozitate, cât și teamă. Se îmbină magia cu realitatea de zi cu zi, spiritele cu oamenii obișnuiți, rezultând o poveste care te absoarbe cu totul în interiorul ei și te transportă înapoi în timp, într-o epocă nu chiar atât de diferită de timpurile moderne... 

Cartea o găsiți aici. 

Pe fondul celui de-al Doilea Război Mondial, într-un orășel elvețian unde conflictul nu pare să fi pătruns prea adânc, se desfășoară povestea a doi băieți, uniți de o prietenie remarcabilă și o iubire fără margini. Gustav provine dintr-o familie în care nu a avut parte de prea multă iubire, fiind crescut de o mamă dominatoare și rece și suferind de pe urma acțiunilor tatălui său, care în cele din urmă le-au distrus liniștea și siguranța. Erich, tatăl lui Gustav, polițist, îi ajută pe evreii sosiți în micul lor orășel, deși știe că acest lucru este interzis. Dar conștiința lui este mai puternică decât rațiunea, acest lucru aducându-i într-un final consecințele nefaste care îi atârnau amenințător deasupra capului. Moartea lui prematură îl văduvește pe micul Gustav de porția de dragoste la care tânjește aproape toată copilăria sa. Adorația lui se transferă asupra mamei, care nu se lasă impresionată de eforturile evidente ale fiului său, păstrându-și aura misterioasă și rece. 

Anton provine dintr-o familie de evrei, prosperă și extrem de interesată de parcursul lui în viață. Dovedind un talent extraordinar, Anton este sprijinit și încurajat să devină un pianist celebru, o situație cu totul necunoscută lui Gustav, care nu are parte de dragoste sau apreciere. Prietenia dintre cei doi băieți, extrem de diferiți ca fire, situație materială și familială, devine un joc de lumini și umbre în viața amândorura, unindu-i prin gesturi sau întâmplări mici, care anticipează cumva evenimentele mai mari din relația lor. Ceea ce este menit să se întâmple se va întâmpla, finalul reușind să constituie o explicație logică pentru prezența tuturor semnelor prevestitoare. Povestea celor doi băieți, uniți dintr-o pură întâmplare, nu face decât să scoată la iveală totalitatea fațetelor din care e formată o situație, o viață aparent perfectă, o prietenie aparent indestructibilă. Multitudinea constrastelor din care sunt formate personajele și relațiile dintre ele constituie adevăratul talent al autoarei de a ne introduce cu totul în poveste, de a ne scufunda cu succes într-un ocean tumultuos, agitat și plin de pericole. 

Deși prietenia celor doi e una remarcabilă, nu putem ignora tensiunile anumitor situații, frustrarea lui Gustav în fața unei vieți aparent perfecte pe care o trăiește prietenul lui cel mai bun și invidia care începe să erodeze lucrurile pozitive. Ceea ce vede Gustav e o viață de care el nu va avea niciodată parte, bucurându-se pentru Anton și urându-l în același timp. Uneori se simte norocos pentru că face parte din viața lui, alteori blestemat că viața îi arată zilnic ceea ce nu poate avea, lucrurile care îi sunt atât de la îndemână, dar pe care nu le poate atinge. Iar paralel cu prietenia lor care se dezvoltă pe parcursul anilor, se desfășoară o alta - a familiei lui Gustav ; acțiunile tatălui său dinainte să moară, declinul și ghinionul abătut asupra familiei , disprețul intens al mamei sale și secretele bine ascunse care i-au influențat copilăria, adolescența și maturitatea. Gustav devine un fel de reper al romanului, asupra căruia acționează două forțe la fel de puternice - prietenia și familia - fiecare încercând să-l modeleze cât mai mult și să-i răpească în același timp câte puțin din persoana care era menit să fie. În cele din urmă însă, fiecare personaj își dezvăluie adevărata personalitate, gândurile și părerile, devenind el însuși în pofida tuturor șanselor. 

Tristă și minunată deopotrivă, Sonata Gustav explorează cu delicatețe profunzimea relațiilor umane și transformările acestora pe măsură ce anii își lasă amprenta asupra fiecărei persoane implicate. Totodată, se poate observa cu ușurință importanța oamenilor care ne traversează viața, dar și a relației fundamentale cu care începe orice viață - cea cu părinții. Aceasta din urmă, cu toate secretele și complicitățile dintre membrii săi, își pune amprenta asupra tuturor relațiilor pe care le vom avea și a genului de oameni pe care îi vom atrage în jurul nostru. Familia, celula-fundație a lumii, poate fi în același timp atât binecuvântare, cât și blestem. Ecourile ei reverberează mult timp după ce personajele se consideră ieșite cu totul de sub aura protectoare... 

​Cartea o găsiți aici.