Probabil că mulți citiți blogul lui Silviu Iliuță, o cronică acidă la adresa lumii în care trăim, plină de glume bune, dar și de satiră eficientă. Cărțile lui sunt pline de o autoironie cultivată pe măsura trecerii timpului, autorul făcând din aceasta un adevărat motto al celor două volume. Poposesc destul de des pe blogul lui, râd cu lacrimi de cele mai multe ori sau zâmbesc amar, căci Silviu scrie extraordinar de bine despre viață în general și viața românească în particular. Însă nu m-aș fi gândit niciodată că voi găsi atâta sensibilitate în romanele sale, atâta duioșie ascunsă sub cuvintele tăioase și o echilibristică aproape perfectă între comedie și tragedie. 

Revelația anului - ​Fredrik Backman 

Cea mai bună serie - Robert Galbraith, seria Cormoran Strike 

Cel mai dezamăgitor final al unei serii - Elena Ferrante, Povestea fetiței pierdute  

O carte premiată care nu m-a impresionat deloc - Han Kang, Vegetariana 

Un om care m-a surprins plăcut, căci nu știam că scrie atât de bine - Dan Orga-Dumitriu 

Un om care m-a dezamăgit, deşi îmi plăcea cum scrie - Dan Brown, cu ale lui Origini  

Cele mai frumoase ilustrații - ​Harry Potter and the Prizoner of Azkaban, ilustrată de Jim Kay. Oricâți ani ar trece, Harry Potter rămâne povestea mea preferată. 

Prima dorință literară pentru 2018 - ​să citesc tot ce a scris Fredrik Backman, tradus în română sau nu 

Revista preferată - DOR (Decât o revistă). Nu pot să nu amintesc de ea, reportaje excelente, oameni de calitate, la fel de captivantă ca un roman bun. 

Sunt îmbrăcată în cele mai pufoase pijamale. Bradul e împodobit, ceaiul aburind îmi gădilă simțurile, puiul meu a adormit fericit, alături de cadourile primite. E una dintre cele mai frumoase zile ale anului, sunt înconjurată de oamenii pe care îi iubesc și de cărți minunate. Sper că și în sufletele voastre se regăsește aceeași pace și liniște și că toți oamenii dragi se află acum alături de voi...

​La fel ca toate poveștile cu adolescenți, Șoseaua Jellicoe răspândește un fel de magie asupra cititorilor săi. Luptele pentru putere, situațiile și conversațiile apărute fac parte dintr-o lume paralelă, pe care o pierdem cu toții atunci când dăm piept cu viața adevărată. Adolescența a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea și voi afirma asta mereu, cu mâna pe inimă. A fost un roller-coaster plin de emoții intense, mici tragedii și momente asemănătoare celor de viață și de moarte, iar cartea asta m-a purtat puțin în trecut, când fiecare răscruce părea sfârșitul lumii, iar bucuriile le simțeam cu sufletul pe tavă... 

Petrecerile au execitat mereu o fascinație aparte asupra oamenilor. Din cauza atmosferei ruptă de realitate, a consumului de băuturi spumoase sau a companiei selecte, suntem ahtiați după motive de sărbătoare și cum să le oferim concretețe. Istoria licorilor care ne animează orice prilej de întâlnire este una lungă și zbuciumată. De când au descoperit multiplele proprietăți ale plantelor și le-au transformat în alcool, oamenii au fost fascinați de licorile diverse și stările pe care acestea le exercitau asupra lor. În Botanistul euforic, Amy Stewart cercetează cele mai cunoscute plante din lume, proprietățile lor și ne dă niște rețete de cocktail-uri savuroase, numai bune de savurat acum de sărbători. 

Bun-venit într-o lume demult apusă, unde oamenii trăiesc altfel, dar bucuriile și tristețile se simt la fel, unde statutul social și averea își joacă rolul mai bine decât sentimentele, iar uneltirile sunt la loc de cinste, provocând adevărate tragedii în rândul oamenilor. Războiul e pe cale să înceapă, însă înalta societate britanică habar nu are. Viața își urmează cursul ei obișnuit, presărat cu petreceri și prejudecăți, uneltiri și tragedii... Ei bine, până la urmă nu cred că viața era atât de diferită atunci...