Nimic nu e ceea ce pare, nu-i așa? Când Micke și Bianca se mută într-un cartier idilic de la marginea orașului Köpinge nu bănuiesc evenimentele care le vor schimba viața pentru totdeauna. Sunt entuziasmați de noua lor casă și de posibilitățile nenumărate pe care copiii lor, Bella și William, le au pentru a trăi o viață sănătoasă și liniștită. Bianca face o cercetare riguroasă a vecinilor din zonă, iar lucrurile pe care află îi provoacă motive de îngrijorare. Însă Micke o sfătuiește să nu se mai lase cuprinsă de paranoia și să se bucure pur și simplu. Lucrurile tragice nu au cum să se întâmple în astfel de cartiere. 

Un aparent accident le dă viața peste cap - Bianca este atacată în fața casei și este nevoită să lupte pentru viața ei pe un pat de spital. Poliția este nedumerită în privința detaliilor acestui accident, iar Micke devine din ce în ce mai suspicios dacă accidentul a fost cu adevărat accident sau a fost altceva. Nu poate numi gândurile care îi trec prin minte și nu are încrederii nici măcar în oamenii legii. A fost mereu convins că justiția face dreptate pentru oamenii care nu au greșit cu nimic în toată viața lor, dar ajunge să se îndoiască de toate lucrurile în care credea cândva. Limitele dintre bine  și rău devin din ce în ce mai neclare, iar Micke este convins că singura cale de a afla adevărul este să cerceteze el însuși ce s-a întâmplat. Toți oamenii din jurul lui devin suspecți și pare că toată lumea ascunde secrete întunecate în acest cartier care cândva le părea desprins din povești. Până unde va fi dispus să meargă pentru a afla adevărul? Care sunt limitele pe care nu este dispus să le încalce? Unde se află delimitarea dintre bine și rău într-o lume dominată de nuanțe de gri? 

Autorul romanului O familie aproape normală revine cu un nou thriller despre relațiile fragile dintre oameni și caracterul uman. Se spune că nu poți să cunoști o persoană cu adevărat nici după o viață întreagă petrecută alături de ea. Oamenii se schimbă, se transformă în urma experiențelor pe care le trăiesc și ajung să se lase dominați de aparențe pentru a părea altceva decât ceea ce sunt în fața celorlalți. Aparențele îi salvează de dezamăgiri, furie sau durere până în momentul în care aceștia obosesc să se mai prefacă. Nu există aparențe eterne, căci adevăratele sentimente vor ieși întotdeauna la iveală. Dar trăim într-o societate care apreciază aparențele mai mult decât adevărurile dureroase sau vocile ridicate. Ne-am obișnuit cu superficialitatea, cu aparentul calm al relațiilor interumane, acceptăm destul de ușor să fim ținuți în frâu și să ne ascundem adevăratele păreri despre aproape orice subiect. Iar când un trigger destul de puternic sau un eveniment major sparge această suprafață calmă totul în jur explodează și adevărul iese la iveală. Cu consecințe devastatoare asupra tuturor. 

Cartea o găsiți aici. 

Doi gangsteri în vârstă se întâlnesc în portul Algeciras în miez de noapte. Așteptând vaporul spre Tanger încep o conversație despre viață, iubire și moarte, despre întâmplări și decizii. Dialogul curge lin, cei doi având multe amintiri comune și este întrerupt din când în când de momente din trecut sau monologuri pline de patos. Discuția dintre cei doi reprezintă o reflecție adâncă asupra vieții și a tuturor capcanelor sale , asupra iubirii și a consecințelor pe care le acceptăm cu dragă inimă doar pentru a simți fericirea câteva momente în plus. Bărbații știu că sfârșitul e aproape, îl simt și nu pot să schimbe nimic din ceea ce va urma. Tristețea și regretele nu lipsesc din schimbul din cuvinte, dar nici claritatea așternută asupra unor vieți trăite din plin, cu bune și cu rele. 

Considerat a fi unul dintre cei mari mari scriitori irlandezi în viață, Kevin Barry a cunoscut succesul datorită scrierilor sale și a fost recompensat pe măsură. Vaporul de noapte spre Tanger a fost nominalizat la Booker Prize în 2019 și reprezintă o anatomie riguroasă a caracterului uman. Prin intermediul celor două personaje de poveste, cititorul se îmbarcă într-o călătorie la capătul căreia nu se află decât abisul. Concluzia celor doi și totodată soluția de a trăi o viață plină e adaptarea. Să fii mereu deschis ideii de schimbare, să fii conștient că schimbarea se va petrece în cele din urmă indiferent de acțiunile tale și să o îmbrățișezi ca pe un vechi prieten, lăsându-te în voia ei. Nu putem schimba aproape nimic când vine vorba de propriul destin, deși există suficienți oameni care au impresia că și-au creat singuri calea. Însă, la o privire mai atentă, ne dăm seama că în viață nu există coincidențe, ci doar întâmplări pe care le atragem cu forța gândurilor noastre, doar oameni pe care ne era menit să-i cunoaștem și care au un scop bine determinat în viețile noastre. Nu putem anticipa tragediile, nu putem prelungi bucuria și singura resursă de care ne putem folosi este adaptarea la tot ceea ce ni se întâmplă, acceptarea permanentelor schimbări din viață. Compromisul și pierderea sunt inevitabile. Ambiția și dorința de putere - la fel. E inutil să încerci să scapi de consecințele acțiunilor tale, de dorințele arzătoare care nu-ți dau pace și de inevitabilul rău pe care îl provoci fără intenție. Cei doi protagoniști văd cu o claritate uimitoare toate greșelile pe care le-au făcut, toate momentele de bucurie pe care nu le-au știut aprecia mai mult, toate tristețile care i-au urmărit până în momentul de față. Nimic din ceea ce au trăit nu mai e lipsit de importanță, fiecare clipă căpătând o însemnătate aparte în acest amurg al amintirilor. 

Cartea o găsiți aici. 

Maestrul absolut al suspansului își deschide sufletul în acest volum despre meseria de scriitor și cufărul cu amintiri din copilărie, adolescență și anii în care a făcut primii pași în acest domeniu. Numele lui este deja arhicunoscut, a fost recompensat din plin pentru romanele sale și continuă să facă magie de patru decenii. Probabil că a fost întrebat de nenumărate ori ce înseamnă meseria de scriitor, unde își găsește sursele de inspirație și cum a reușit să rămână în atenția publicului atât de mult timp. King afirmă de la început că oricine poate scrie, dar scriitura trebuie să conțină acel ceva care ajunge la sufletul oamenilor. Singurul lucru care va funcționa în cele din urmă este exercițiul zilnic, neîntrerupt și evident, acel strop de talent sau momentul oportun. 

Volumul începe cu amintirile autorului din prima copilărie și continuă cu exemple nenumărate despre provocările vieții de scriitor. Deși afirmă în repetate rânduri că exercițiul este un mod bun de a-ți perfecționa scrisul, în această îndeletnicire există un soi de magie pe care o poți atinge sau nu. King a dezvoltat și analizat de multe ori această meserie în romanele sale, explorând limita dintre viața reală și ficțiune, drumurile întunecate pe care te poate duce scrisul, propriii demoni ieșind la suprafață sub diverse forme. Scrisul e o provocare și o încântare în aceeși măsură. Scrisul poate scoate la suprafață amintiri și sentimente îngropate adânc, cuvinte care nu au fost spuse niciodată și care așteptau de ani buni să iasă în lume și de aici apar adevăratele întrebări. Tot ceea ce se scrie are origini în realitate? E mai bine să scrii despre ceea ce știi? Cum te afectează această muncă pe plan emoțional? Scrisul e o meserie la fel ca oricare alta, cu avantajele și dezavantajele de rigoare și nu este o meserie potrivită pentru oricine. Putem cu toții să scriem, dar nu trebuie să ne citească toată lumea gândurile și părerile despre lume. 

Prin nenumărate trimiteti la scriitori celebri, citate celebre sau recomandari de lectură, King își atrage cititorii în acest univers plin de necunoscute, de fantasme și surprize. Deși nu este un roman în stilul lui clasic, care să te țină în suspans, mi s-a părut o lectură extrem de frumoasă, extrem de bogată și plină de sens. E interesant să arunci o privire în viața și amintirile acestui geniu literar, să afli ce cărți i-au rămas în suflet și de unde vine această inspirație care îl menține în atenția publicului de peste patru decenii. La sfârșitul volumului, există o listă de cărți care i-au plăcut și i-au influențat scrisul din ultimii ani, dintre care amintesc Bill Bryson, O plimbare în pădure;  Mary Karr, Clubul mincinoșilor (editura Publica, 2014) ; Ian McEwan, Grădina de ciment ; primele 3 volume din seria Harry Potter ; Donna Tartt, Istoria secretă.  Dar sfatul sau Regula Principală cum o numește Stephen King este - citiți tot ce vă cade în mână. Citiți cât mai mult și diversificat. 

Cartea o găsiți aici. 

Maroc, 1948. Mathilde, o tânără franțuzoaică și Amin, un marocan care a luptat pentru armata franceză își încep viața la ferma din Meknes. Bucata de pământ cumpărată de tatăl lui Amin reprezintă un loc în care tânărul soldat și-a pus toate speranțele, visele și investițiile. Amin este pasionat de agricultură, se informează constant despre capacitatea plantelor de a se adapta și a crește chiar și în medii nefavorabile și este convins că visul lui va deveni realitate foarte curând. Tânărul cuplu este încă îndrăgostit, euforic în privința viitorului despre care au povestit ani la rând. Însă iubirea lor va avea de înfruntat multe obstacole , căci țara e decimată de rasism, ură și violență, împărțită în tabere pro- și contra ocupației franceze. 

După ce viața reală își intră în drepturi, Mathilde își dă seama că a devenit doar o casnică, o mamă care are grijă de copii și nimic mai mult. Amin începe să redescopere valorile și tradițiile cu care a fost crescut, relația cu Mathilde și mai ales, ideile ei despre cum ar trebui să fie o căsnicie, punându-i mari probleme. Din iubirea tumultuoasă de la începuturi nu au mai rămas decât reproșuri și certuri în miez de noapte. Oboseala, progresul aproape inexistent și problemele financiare ale fermei încep să-și spună cuvântul. Nimic nu e așa cum și-au imaginat cândva, lucrurile merg cât se poate de prost, iar tensiunile din Maroc încep să crească pe zi ce trece. Oamenii sunt tot mai nemulțumiți de felul în care țara s-a schimbat sub ocupația franceză, iar revoltele izbunesc de la cea mai mică scânteie. Mathilde și Amin sunt priviți ciudat, lumea nu le înțelege uniunea sau motivele pentru care au ajuns împreună. Fetița lor, Aicha, suferă din cauza rasismului, a batjocurii neîncetate din partea colegilor de clasă și devine un copil tăcut, închis în propria lume. Nu se regăsește nici acasă, unde scandalurile sunt la ordinea zilei, nici la școală unde este singurul copil provenit dintr-o familie mixtă. Iubirea pălește în fața acestor atacuri venite din toate părțile, iar Mathilde începe să se întrebe dacă această iubire izbucnită ca un foc merită efortul de a fi renunțat la visele ei. 

Țara celorlalți este o amplă trilogie desfășurată pe parcursul secolului XX. Romanul de față se numește Războiul, războiul, războiul și este considerat cel mai reușit roman al autoarei de până acum, fiind inspirat din propria biografie. Leila Slimani a debutat în 2014 cu romanul În grădina căpcăunului ,căruia i-a urmat Cântec lin ,ambele extrem de bine rprimite de public și de criticii literari. Dacă până acum a abordat un stil destul de șocant în ceea ce privește relațiile dintre oameni și poveștile de iubire, de data aceasta Slimani adoptă o notă empatică pentru abordarea unor teme extrem de dificile - căsnicia, sacrificiul, meseria de părinte, rasismul, războiul etc.   

Cartea o găsiți aici. 

Stilul lui James Salter este o scriitură impenetrabilă, propoziții și fraze directe care cu greu reușesc să stârnească reacții extreme sau emoție intensă. În romanul Tot ce este, aveam impresia că cineva trântește cuvintele pe pagină de la mare înălțime. Salter nu-și trădează stilul nici în romanul de față, însă de data aceasta reușește prin cuvinte destul de reci să scoată la iveală o poveste de iubire profundă, inegalabilă, de neuitat. Povestea a doi îndrăgostiți în care se împletesc fericirea, disperarea, suferința și certitudinea. Este un roman extrem de erotic, de explicit din punct de vedere sexual, pe alocuri chiar vulgar (dacă e să ne luăm după anumite standarde), dar în care Salter își foloșește cu abilități de geniu scriitura pentru a crea o poveste unică și în același timp, universală, o poveste în care să se regăsească toți îndrăgostiții și toți cei ce iubesc fără speranță. 

Phillip Dean, un fost student iminent al universității Yale, își abandonează fără regret studiile și decide să călătorească prin Europa. Își amintește de orașul Autun, despre care o cunoștință i-a povestit cândva și pleacă spre destinația aleasă cu gândul de a petrece câteva zile relaxante. Dar cele câteva zile se transformă într-o ședere mult mai lungă după întâlnirea cu Anne-Marie, o tânără vânzătoare. Povestea celor doi este pasională, încărcată de erotism, lipsită de rușine sau vinovăție legate de dorința sexuală fără limite, o iubire mistuitoare care se întâmplă o dată-n viață. Pe zi ce trece devine tot mai evidentă profunzimea sentimentelor care îi leagă pe cei doi îndrăgostiți, precum și raritatea unei povești atât de intense. E ca și cum s-ar cunoaște din altă viață și nicio diferență nu pare să mai conteze. Nimic din ceea ce e lumesc nu are cum să-i afecteze și totuși, sunt extrem de conștienți de vulnerabilitatea relației lor. Combinația de iubire pasională, adicție și toxicitate îi prinde în mreje pentru totdeauna, lăsând urme adânci la ani distanță de la consumarea acestei povești. Totul e trăit la cote maxime, focul îi pârjolește pe zi ce trece și nimic nu mai poate fi la fel după o astfel de experiență. Lumea se schimbă sub ochii lor, în timp ce corpurile lor vibrează în același ritm, în timp ce se iubesc cu patimă , știind cu certitudine că nu vor putea uita asemenea momente pline de magie. 

Un joc și o desfătare ste un roman despre dragoste și pasiune, despre lipsa de prejudecăți sau vină, despre deschiderea totală în fața unui om pe care îl iubești cu patimă. Așa cum se întâmplă în acest roman și în viață de cele mai multe ori, astfel de povești ard destul de repede, asemănându-se cu un foc care distruge tot ce întâlnește în cale. 

Cartea o găsiți aici. 

A fost o întâlnire întâmplătoare sau poate, doar mâna destinului. A fost iubire de la bun început, a fost calm și siguranță, au fost două brațe în cercul cărora fiecare dintre ei se simțea departe de lumea dezlănțuită, ocrotit și iubit. Elle și Jonas s-au cunoscut pe vremea când erau copii și s-au înțeles din prima clipă fără prea multe cuvinte. Castelul de Hârtie, proprietatea pe care bunicul lui Elle a construit-o într-o pădure din Cape Cod, a fost peisajul poveștii lor de-a lungul anilor, locul în care reveneau întotdeauna, indiferent de circumstanțele schimbătoare ale vieții. Un secret întunecat îi desparte pentru o perioadă lungă de timp, precum și nestatornicia familiei lui Elle, nenumărații soți și soții ale părinților săi divorțați, care se perindă în viețile ei și a surorii sale precum un grup de călători fără țintă. Dar destinul îi aduce mereu față în față - la fiecare eveniment important, la fiecare moment în care unul dintre ei e pe punctul de a claca și are nevoie de celălalt mai mult ca oricând. O nouă vacanță la Castel îi pune pentru prima dată la o răspântie de drumuri - vor recunoaște iubirea care îi leagă de atâția ani sau vor alege în continuare confortul căsniciilor pe care le-au construit de atâția ani? 

Povestea de iubire dintre Elle și Jonas este doar preludiul unei serii de teme incomode pe care romanul le scoate la iveală - trauma, abuzul, divorțul etc. Mama lui Elle, Wallace, este familiarizată cu abuzul încă din copilărie. Nenumărații tați vitregi care se perindă prin viața ei nu îi aduc decât suferință și dezamăgiri. Wallace învață să își ascundă adânc sentimentele, să pară puternică și de neclintit în fața tuturor, să semene tot mai mult cu acești bărbați care dețin o putere infinită și care nu se gândesc nicio clipă la consecințe. Își crește fetele în același mod dur în care a fost crescută, luând de multe ori apărarea soților săi în pofida propriilor copii. Dar fetele ei nu au aceeași personalitate puternică, semănând mai mult cu tatăl lor. Însă, atât mama, cât și tatăl se dovedesc a fi două surse continue de dezamăgire pe parcursul anilor. Nici Elle nu este lipsită de traumă și urmările ei. Când mama ei se căsătorește cu Leo, Elle crede că și acesta va pleca din viețile lor după câteva luni la fel ca ceilalți soți. Dar Leo se dovedește a fi un bărbat iubitor, răbdător cu toanele mamei sale și extrem de tolerant. Când Conrad, fiul său, vine să locuiască cu el, Elle nu bănuiește ce consecințe devastatoare va avea această schimbare asupra vieții ei. Conrad este un tănâr rănit de respingerea propriei mame, cu un comportament care lasă de dorit și o ură care infectează totul în jur. Devine obsedat de Elle și nu se lasă până când nu obține ceea ce-și dorește. Abuzul lui Conrad o schimbă pentru totdeauna, răpindu-i virginitatea, liniștea și singura relație importantă din viața ei - cea cu Jonas. Un secret obscur duce la un mănunchi de secrete întunecate, pecetluite cu un legământ de sânge. Dar între cei doi prieteni ceva se schimbă. Fapta lui Conrad are reverberații adânci în viețile tuturor, atrăgând după sine consecințe nefaste și un sfârșit mult prea crud. 

În ciuda tuturor întâmplărilor nefaste și secretelor întunecate dintre ei, Jonas rămâne singura constantă din viața lui Elle. Relația lor, pecetluită pentru totdeauna în paradisul din Cape, crește firesc de-a lungul anilor, în ciuda distanței sau a timpurilor în care nu țin legătura. Jonas este fundația vieții ei, stâlpul pe care se poate baza în orice moment, singurul bărbat care nu o dezamăgește niciodată. Tatăl lui Elle merge pe aceeași cale aleasă de mama ei după divorț. Nenumărate relații și căsătorii care nu fac decât să îl îndepărteze de fetele lui și să-l provoace constant să-și încalce promisiunile. Toate au o limită, până și iubirea și loialitatea. 

Nu am cuvinte suficiente ca să vă descriu cât e de frumoasă această carte, cât e de plină de tristețe și melancolie, de adevăruri dureroase despre oameni, iubire și destin ; cât de tare m-au durut unele fraze și totuși, cât de plină de speranță și acceptare se dovedește a fi la final. Poveștile care ne rămân în suflet ne citesc pe noi și nu invers. 

Cartea o găsiți aici. 

Supereroii nu sunt singurii capabili să salveze lumea. Până și oamenii obișnuiți pot deveni eroi prin faptele lor. Giancarlo Siani a fost un jurnalist italian care a plătit cu viața pentru a spune adevărul. A fost executat de Camorra pe 23 septembrie 1985 deoarece lucra la o investigație despre unul dintre cei mai puternici lideri ai clanului. A dat dovadă de curaj și determinare pentru ca întreaga lume să afle câtă teroare au provocat aceste clanuri pentru a se scălda în bani, câte principii umane au fost încălcate doar pentru câștig material și putere. Siani a rămas în memoria colectivă drept un erou, un om care a pus adevărul mai presus de consecințe. Inspirându-se din faptele de vitejie ale jurnalistului, Marone îl transformă în personaj de roman pentru a ilustra adevăratul curaj uman, într-o poveste despre sfârșitul copilăriei și întâlnirea cu realitatea crudă a vieții. 

Mimi este un băiat de doisprezece ani dintr-un cartier din Napoli. Este fascinat de Spider-Man și faptele sale eroice, locuiește într-un apartament împreună cu părinții, sora adolescentă și bunicii și își petrece zilele împreună cu cel mai bun prieten, Sasa. Tatăl său este portarul unui imobil elegant unde locuiește Viola, o fată de care Mimi este îndrăgostit și pe care visează să o cucerească odată ce vârsta i-o va permite. Atunci când Mimi îl cunoaște pe Siani nu înțelege greutatea acestei întâlniri sau implicațiile sale. Nu bănuiește nicio clipă că adevăratul erou stă chiar în fața lui, înfruntând pericole greu de imaginat și folosindu-și condeiul pentru a spune întregii lumi ceea ce a descoperit. Apropierea lui Mimi de Siani provoacă discuții incomode în familie, căci nimeni nu își dorea să fie asociat cu un om care se expunea constant pericolului. Dar Giancarlo se dovedește a fi un om cald, un om cu principii de viață solide, un suflet mare care crede cu tărie în triumful binelui. Îi dăruiește lui Mimi o agendă în care să-și exerseze scrisul și o mulțime de sfaturi pentru o viață trăită cu sens. În ciuda diferenței de vârstă, cei doi au o mulțime de lucruri în comun, iar prietenia lor se naște firesc. Moartea lui Siani reprezintă sfârșitul copilăriei lui Mimi. Este un punct de trecere dureros, marcat de o tragedie fără margini. Mimi se află pentru prima dată față în față cu viața reală, fiind devastat de implicațiile muncii pe care o desfășura prietenul său și de moartea violentă a acestuia. Secretele care ies la iveală, cruzimea de care aceste clanuri dau dovadă și limitele pe care le încalcă pentru a se proteja îi modelează personalitatea lui Mimi mai mult decât oricare altă experiență trăită. Abia după ce Siani nu mai e, înțelege ce înseamnă cu adevărat să fii erou în viața de zi cu zi, ce înseamnă curajul și cât de departe sunt dispuși să meargă unii oameni pentru a salva alte vieți. 

Așa cum ne-a obișnuit în celelalte romane, Lorenzo Marone scrie cu emoție despre firea umană și experiențele care ne schimbă pentru totdeauna, despre relațiile dintre oameni și modurile în care aceștia se construiesc unul pe celălalt. Un băiat ca toți ceilalți ​este un roman despre curaj și determinare, despre puterea adevărului care vrea să triumfe cu orice preț și oamenii suficient de ambițioși care să se asigure de acest lucru. 

Cartea o găsiți aici. 

Ce se poate întâmpla atunci când un grup de prieteni din facultate se reunesc în vacanța de iarnă? În cazul ăsta - o crimă. 
De zece ani păstrează cu sfințenie aceeași tradiție - întâmpină împreună un nou an, în timp ce își amintesc de perioada studenției, întâmplările și momentele care i-au unit și constată cât de norocoși sunt că au rămas prieteni în ciuda tuturor schimbărilor din viețile lor. De data aceasta, destinația aleasă este o cabană luxoasă din munții Scoției, dominată de peisaje idilice și complet izolată de tot ceea ce înseamnă civilizație. O destinație care se va dovedi neprimitoare și supusă capriciilor naturii înconjurătoare. 

​Primele clipe ale vacanței nu prevăd nimic din ceea ce va urma - toată lumea este relaxată, bucuroasă de revedere și nerăbdătoare să intre cu dreptul în noul an. Singurul nor de pe cerul întâlnirii lor este drumul până la cabana închiriată și conștientizarea faptului că sunt absolut singuri pe o rază de câteva sute de kilometri. Dar acest detaliu pare neînsemnat la început. După ce se instalează și încep să depene amintiri, după ce își fac planuri pentru zilele care urmează, uită cu desăvârșire de tot ceea ce ar putea merge prost. Alcoolul curge fără încetare și, odată cu amintirile, ies la iveală și frustrările acumulate în cei zece ani. Din câte își pot da seama, prietenia lor nu a rămas la fel, ci doar a rezistat cu stoicism unor schimbări extreme, a supraviețuit din obișnuință, iar acum a început să se facă țăndări. O furtună teribilă izolează cu adevărat cabana de restul lumii, făcând impracticabil drumul până acolo atât pe cale terestră, cât și aeriană. Iar două zile mai târziu, de Anul Nou, unul dintre ei este deja mort... 

Petrecerea de vânătoare este un roman despre aparențele din spatele unei prietenii, despre măștile pe care oamenii le folosesc chiar și în cele mai intime relații. Prieteniile se formează de obicei în urma unei conjuncturi potrivite și rareori rămân la fel odată ce anii își pun amprenta. E greu să construiești o relație bazată pe sinceritate din moment ce adevărurile ne dor atât de tare, iar critica o percepem mereu ca pe un afront personal. Nu ne deschidem niciodată suficient față de ceilalți - în roman apar nenumărate exemple ale acestei neîncrederi generale în celelalte persoane din grup. Practic, ei trăiau într-o bulă ancorată în studenție, cânt totul era mai simplu și responsabilitățile nu își făcuseră apariția. Dar zece ani mai târziu,fiind deja maturi și dând piept cu viața reală, încep să simtă ceea ce vor cu adevărat, încep să perceapă ceea ce sunt ca oameni și ce cale vor să urmeze. 

Cartea o găsiți aici. 

Neuroștiința a început să fie extrem de populară la începutul pandemiei și pe toată durata ei. Oamenii au căutat răspunsuri despre stările de anxietate sau panică pe care le experimentau și modalități de a-și trăi viața mai departe în timp ce se luptau cu toate noile incertitudini ale situației pandemice. Astfel, podcast-uri precum Mind Architect au devenit extrem de căutate pentru informațiile științifice adaptate într-un limbaj ușor de înțeles și la îndemână pentru orice persoană care ar avea nevoie de răspunsuri. Creierul uman este cea mai complexă structură care există și nu e ușor de explicat sau înțeles. Însă scandalul recent în care cei de la Mind Architect au fost acuzați că transmit informații false și total nefondate despre felul în care funcționează creierul a scos la iveală multe lacune sau minciuni științifice, pe care chiar și unii specialiști le perpetuează. Este destul de dificil să verifici fiecare informație, să cercetezi cu de-amănuntul toate implicațiile unei afirmații, mai ales când nu ești specialist în domeniu, ci doar foarte pasionat de creier și modurile lui de adaptare. 

Lisa Feldman Barrett este profesor de psihologie la Universitatea Northeastern și cercetătoare premiată în domeniul mecanismelor neurofiziologice ale emoției. Fiind un om care a studiat pe toate părțile modurile de funcționare și adaptare ale creierului, nu își dorește să facă neuroștiința populară, ci doar să spulbere anumite mituri care circulă chiar și în mediiile academice. Folosește un limbaj simplu, presărat din când în când cu termeni științifici, dar altfel ușor de înțeles și de perceput, informații utile și la îndemână, explicate prin exemple din viața de zi cu zi. Primul și cel mai mare mit pe care oamenii l-au purtat cu ei secole de-a rândul e acela că suntem ființe superioare datorită capacității creierului nostru de a gândi. Dar creierul nostru nu e făcut pentru a gândi, ci pentru a ne menține în viață. Dacă din întâmplare, gândirea face parte din acest proces al supraviețuirii, asta nu înseamnă că suntem superiori altor rase sau altor specii care trăiesc pe pământ. Toate creierele funcționează la fel, normalitatea însă arată diferit pentru fiecare specie. O altă informație sau mai degrabă afirmație este Cel mai bun lucru pentru creierul tău este o altă ființă umană. O propoziție care ne arată cât suntem de inter-conectați cu ceilalți și de unde rezultă că binele unuia înseamnă binele comun. Nu putem supraviețui fără ceilalți indiferent cât de evoluate ar fi creierele noastre. 

Șapte lecții și jumătate despre creier se citește la fel de ușor ca un roman, fiind o poveste despre evoluția umană și viitorul speciei noastre. Este o lectură perfectă pentru toți pasionații de neuroștiință sau pentru orice alt cititor curios, plină de informații care provin din surse sau studii sigure, ușor înțeles și asimilat. 

Cartea o găsiți aici. 

Culese și repovestite de Szabó Enikő
Ilustrații de Karda Zenkő 

Fete Făt-Frumoase este o colecție de basme atipică, pregătită să demonteze prejudecățile conform cărora eroinele din povești nu fac altceva decât să aștepte salvarea din partea unui erou pe cal alb. Concentrându-se pe puterea feminină și adaptarea firească la schimbare, cartea scoate în evidență calitățile feminine trecute des cu vederea, care contribuie la bunul mers al lucrurilor și al lumii întregi. Suntem mult prea obișnuiți cu poveștile în care eroul e mereu de sex masculin, povești care inoculează încă din copilărie o percepție greșită și anume că doar bărbații sunt capabili să lupte, să salveze, să treacă prin diverse încercări pentru a triumfa asupra răului. ​

Încă din cele mai vechi timpuri, femeile care nu se încadrau în normele societății sau încercau să le evite au fost considerate rebele, lipsite de morală, isterice etc. Nu a fost un drum ușor pentru câștigarea drepturilor și libertăților, pentru a putea fi considerate egale cu bărbații, pentru a trece de la statutul de ființă inferioară la cel de om. Lucrurile au evoluat mult și totuși au stagnat timp de secole, căci și azi femeile se luptă pentru lucruri absolut normale, considerate absolut firești pentru sexul masculin - munca în anumite domenii, credibilitatea, etica, puterea de decizie etc. 

Ilustrațiile acestei cărți sunt și ele atipice, reprezentând fotografii ale lucrărilor ceramice semnate de Karda Zenkő. Karda este ilustratoare, artist grafic, scenografă și designer. Își găsește inspirația în tot ceea ce o înconjoară, iar pentru cartea de față a ales să lucreze cu lutul, un material care simbolizează fragilitatea și care surprinde prin rezistența sa. O combinație care descrie perfect femeia, fragilitatea și rezistența aflându-se mereu într-un echilibru tipic feminin. 

​Cartea o găsiți aici.