​Este posibil ca doi oameni să se iubească atunci când unul dintre ei se află pe Lună, iar celălalt pe Pământ?

Verne este îndrăgostit de Moira de ani de zile, dar nu îndrăznește să își mărturisească sentimentele. Atunci când își dă seama de lașitatea sa, este prea târziu. Moira se află pe Lună, unde un magnat excentric vrea să înființeze prima colonie umană, denumită Exovillage. Menită să devină un loc de recreere pentru milionarii lumii care s-au săturat de toate locurile de pe Pământ, Exovillage are mai multe probleme decât ar vrea proprietarul ei să recunoască. Treburile merg prost, iar procesul este mult îngreunat de situații pe care nici nu și le imagina. Moira este responsabilă cu telecomunicațiile, iar singura sursă de relaxare o constituie scurtul schimb de emailuri cu Verne.

Într-un final, acesta își declară sentimentele pentru că îi este frică de trecerea inevitabilă a timpului și de faptul că ar putea s-o piardă pe Moira în orice clipă. Decide să își caute un job în Exovillage, chiar și unul de chelner. Dar nu își imaginează că va ajunge să organizeze o bibliotecă tocmai pe Lună și nici că Moira este deja îndrăgostită de altcineva. Planul lui se năruie văzând cu ochii, iar Verne nu mai știe ce înseamnă "acasă". 

Biblioteca de pe Lună este o poveste de dragoste neobișnuită, plină de surprize și provocări nebănuite, cu doi protagoniști separați de zeci de mii de kilometri. Distanța care îi desparte și mediile atât de diferite în care își petrec viețile îi împinge la gesturi necugetate, la o anumită disperare și nerăbdare de a-și trăi povestea. Verne este cel care pune piciorul în prag și, împins de un curaj total necaracteristic, aplică pentru un job în Exovillage pentru a fi cât mai aproape de iubita lui. Odată ajuns pe Lună, într-un mediu nou și plin de necunoscute, își dă seama că nimic nu este așa cum și-a imaginat și că lucrurile vor fi mai complicate decât se aștepta. În primul rând datorită jobului și în al doilea rând din cauza Moirei, care este implicată deja într-o altă relație. Decis totuși să lupte pentru cea pe care o iubește, Verne încearcă să se descurce în galaxia asta ciudată în care a ajuns, găsind în el puteri și resurse nebănuite. Această experiență este maturizarea lui întârziată, declicul de care avea nevoie pentru a se regăsi pe sine. Pe Pământ lucrurile nu erau atât de grozave. Împietrit în aceeași slujbă de ani de zile, fără posibilitatea sau dorința de a-și folosi diploma (de filolog specialist în sanscrită)  vreodată, însingurat de pierderea Moirei, Verne face cea mai mare schimbare din plictisitoarea sa existență. Dragostea, sau poate dorința de a trăi periculos, îl îndeamnă să facă acest gest necugetat, care se va dovedi în final o experiență unică. 

Francesc Miralles a scris o poveste despre regăsire, despre lanțurile care ne țin captivi în aceeași rutină și pe care nu avem curaj să le rupem, despre evadare și pericol, adrenalina de a trăi așa cum nu ai făcut-o niciodată. Viața nu e formată doar din momente în care sângele ne curge năvalnic prin vene, inevitabil ne vom trezi la un moment dat făcând aceleași lucruri zi de zi și vorbind cu aceeași oameni, incapabili să înțelegem cum am ajuns în acea situație. Incapabili să ne gândim la o modalitate de scăpare sau la ceva ce altădată am fi făcut legați la ochi. Ne trezim prinși în aceleași sarcini zilnice și parcă nu mai știm să trăim clipa, nu mai știm să luăm decizii care ne-a putea da viața peste cap. Nu este vorba doar despre curaj, ci despre riscul de a te descoperi pe tine prin prisma unor experiențe pe care nu le-ai fi bănuit niciodată. 

Cartea o găsiți aici. 

Familia Romanov a rămas în istorie drept una dintre cele mai faimoase și greu încercate familli regale. Executarea membrilor familiei rămâne cea mai rușinoasă pagină din istoria Rusiei, cruzimea cu care crimele au fost comise fiind șocantă și în prezent. Cartea de față spune povestea unei nepoate colaterale a țarului Nicolae II, Olga Romanoff, prințesa care a reușit să scape de soarta crudă a celorlalți membri ai familiei. Tatăl ei a fost nepotul cel mai mare al țarului Nicolae, iar mama, Nadine, făcea parte din familia de viță nobilă McDougall. A crescut în Anglia și a primit o educație total atipică, severă și plină de restricții, diferită de cea a tatălui său, care era un om relaxat și indulgent în multe privințe. Viața ei nu a fost una de poveste, deși traiul îndestulat, natura înconjurătoare și vestigiile unei epoci apuse ar fi putut demonstra contrariul. În ciuda acestor privilegii sau poate datorită lor, a fost o persoană răzvrătită și rebelă, reacționând la presiunile la care era supusă. 

Olga povestește cu sinceritate și detașare despre viața ei și a familiei sale, despre moșteniri și fantomele trecutului, despre aparențele care nu mai stau în picioare atunci când te afli în mijlocul poveștii. Dinafară, viața ei părea una de poveste, lipsită de griji sau dezamăgiri, dar Olga e doar un om normal, care a avut parte și de experiențe mai puțin plăcute. Eterna nesupunere și dificultatea de a păstra un echilibru în toate aspectele vieții sale a pornit de la antiteza opiniilor celor doi părinți. În timp ce mama ei era de o severitate rară, dorind să o educe în spiritul englezesc al școlilor cu internat, tatăl ei era mult mai îngăduitor și mult mai relaxat în privința normelor care trebuie respectate. Tot el a dorit ca ea să cunoască istoria familiei Romanov, iar în prezent este implicată în Asociația de familie Romanov și povestește în detaliu despre toate vestigiile care au rămas în urmă, toate clădirile și locurile pe care tatăl ei le-a iubit, toate detaliile neștiute de publicul larg - amintiri ale unei vieți de mult apuse. 

Suntem ahtiați în continuare după aceste povești cu prinți și prințese, care trăiesc în castele fermecătoare și lipsite de căldură și avem impresia că viețile lor au fost mult mai pline de însemnătate. S-au învârtit în cele mai înalte cercuri și au avut la dispoziție cele mai mari bogății ale lumii, dar în spatele ușilor închise s-au desfășurat drame în toată splendoarea lor, s-au adunat frustrări și vise sfărâmate, acte de rebeliune și multe lacrimi. Viețile lor nu au fost cu mult diferite de ale noastre, căci la colț pândea mereu un dușman sau o tragedie. Această fascinație pe care poveștile lor o exercită în continuare în epoca modernă ne răstoarnă toate prejudecățile sau ideile greșite pe care ni le-am făcut, căci prinții și prințesele au fost în fond doar niște oameni obișnuiți. Oameni cu o situație materială mai mult decât bună, însă supuși nenumăratelor presiuni care vin la pachet cu titlurile nobiliare. Oameni cu speranțe și dezamăgiri, cu povești de iubire ratate și căsnicii nefericite, cu vise care nu s-au împlinit niciodată și cu războaie pe care le-au dus singuri. Majoritatea s-au războit cu propriile rădăcini, neștiind cum să scape de această corvoadă cu care s-au născut, pe care nu au cerut-o și pe care nu au știut cum s-o gestioneze. 

​Cartea o găsiți aici. 

Povestea Maiei deschide seria de romane Cele șapte surori, unul dintre cele mai ample proiecte ale autoarei Lucinda Riley. Primele 5 volume au ocupat locul 1 pe lista de bestselleruri din Europa, iar volumele ar putea fi transformate într-un serial cu mai multe sezoane de către o companie de producție de la Hollywood. Volumul de față le găsește pe cele șapte surori în casa copilăriei, pe malul lacului Geneva. După trista veste a morții tatălui lor, fiecare dintre ele primește un indiciu despre moștenire - fiind adoptate de când erau foarte mici, fetele primesc un adevărat cadou de despărțire, care le va permite să își descopere originile și să se împace cu propriul trecut. 

Maia, protagonista acestei povești, ajunge în Rio de Janeiro, unde începe să pună cap la cap piesele poveștii. Cu optzeci de ani în urmă, Izabela Bonifacio este presată de familia ei să se căsătorească cu un aristrocrat. Însă Izabela are alte planuri în minte, iar atunci când arhitectul Heitor da Silva Costa (care plănuiește construcția unei statui uriașe numită Hristos Mântuitorul) călătorește la Paris pentru a găsi un sculptor potrivit, fata își convinge tatăl să plece și ea în această călătorie. Ajunsă în Franța, vizitând zi de zi ateliere de artiști și faimoasele cafenele din Montparnasse, ceva se schimbă. Ceva fundamental atât în sufletul, cât și în mintea ei. Iar apariția tânărului sculptor Laurent Brouilly nu face decât să-i confirme decizia de a duce o viață cu totul și cu totul diferită de ceea ce visează părinții ei. 

Destinele a două femei se împletesc la intersecția dintre trecut și prezent, fiecare dintre ele făcând o călătorie inițiatică cu scopul de a se regăsi pe sine. În timp ce Izabela este mânată de curiozitate și de pornirile rebele ale unei ființe care vrea să se descopere, Maia caută ceva ce i-a lipsit mereu - originile sale. Deși este speriată de ceea ce ar putea afla despre familia sa, se îmbărbătează singură cu speranța că se va împăca o dată pentru totdeauna cu sine și cu trecutul. Se simte responsabilă pentru surorile sale, ea fiind cea mai mare, dar și curioasă în legătură cu locul din care provine și istoria ei de dinainte de a se naște. Călătoria ei este o poveste despre speranță, regăsire și dragoste într-o lume care nu mai arată așa cum o știe dintotdeauna. Lucinda Riley este o povestitoare înnăscută care știe să combine incertitudinea prezentului cu farmecul trecutului și să creeze personaje fascinante, cu povești de viață pline de învățăminte. 

Cartea o găsiți aici. 

Pentru fiecare ființă umană care trăiește azi pe Pământ, există mai mult de 200 de milioane de insecte. Încă mai credeați că suntem specia dominantă pe planeta Pământ? Cartea asta o să vă spulbere toate iluziile legate de supremație și putere, căci se pare că viețile noastre depind foarte mult de ființele din jurul nostru și în special de insecte. Toate târâtoarele pe care tindem să le ignorăm sau să le călcăm cu prima ocazie ne fac mai mult bine de cât am putea crede. Unele dintre ele ar putea fi leacul salvator pentru anumite boli, altele ar putea să ne ajute cu consumul excesiv de plastic, în timp ce toate speciile pe care le știm vor continua să-și facă treaba pentru ca noi să supraviețuim. Cu toate că nu sunt atât de drăguțe precum un câine cu blana catifelată sau o pisică cu ochi mari, ar trebui să le protejăm în măsura posibilităților pentru ca viața noastră pe Pământ să fie în continuare posibilă. 

Odată cu progresul și extinderea în cele mai îndepărtate zone ale planetei, omul a început să se saboteze singur, nebănuind că acțiunile lui ar putea avea un impact atât de mare asupra ecosistemului și, implicit, asupra vieții așa cum o știm. Lumea vorbește doar despre speciile de animale dispărute sau pe cale de dispariție, trecând cu vederea micile ființe de toate formele și mărimile. Să ne imaginăm că ar dispărea o singură specie de insecte de pe planetă - albinele - și viața noastră nu ar mai fi niciodată la fel. O perspectivă extrem de realistă asupra acestui subiect se află în romanul Majei Lunde, Istoria albinelor. Pe scurt, supraviețuirea noastră și o mulțime de lucruri pe care le luăm de bune depind de albine. Munca lor de zi cu zi are un rol important în gustul alimentelor pe care le consumăm, modul nostru de viață și evoluția noastră ca specie. Și vorbim despre o singură insectă, iar pe planetă trăiesc sute de milioane de specii. Ceea ce ignorăm cu bună știință (încă!) e faptul că evoluția noastră s-a bazat foarte mult pe distrugerea altor specii, pe înlăturarea lor din ecosistem, iar consecințele încep să se vadă din ce în ce mai tare. Toate știrile despre încălzirea globală și actele rebele ale planetei, manifestate prin incendii devastatoare, uragane și alte fenomene greu de gestionat, sunt numai și numai din vina noastră. Tot noi suntem cei care trebuie să vină cu soluții, cei care trebuie să încerce să  stopeze aceste fenomene. Trebuie să învățăm să respectăm toate viețuitoarele acestui pământ pentru a putea supraviețui. 

Revenind la insecte, ele sunt fascinante prin definiție, iar oamenii de știință descoperă din ce în ce mai multe lucruri despre ele care ne-ar putea fi utile în medicină, ecologie, tehnică. Insectele sunt uimitoare și foarte inteligente. Ele știu cumva instinctiv ce au de făcut pentru a proteja mediul în care trăiesc, știu să-și țină aproape membrii familiei și se descurcă de minune într-o lume plină de dușmani invizibili. Sunt cu multe trepte deasupra noastră, pentru că singurul lor scop e supraviețuirea și nu distrugerea altor specii pentru propriile beneficii. Sunt bine orientate și trăiesc zi de zi cu un scop clar, nepunând în pericol teritoriul în care trăiesc sau alte viețuitoare care le înconjoară. Sunt empatice și organizate și le-am putea lua ca exemplu în multe aspecte ale vieții noastre. 

Cartea o găsiți aici. 

Un fiu încearcă să-și vindece mama bolnavă de depresie. Cândva plină de viață și bună-dispoziție, Fatou e asemenea unui râu secat care nu știe ce l-a lovit. S-au dus bucuria și zilele în care stătea la taclale cu clienții din cafenea, în care râdea ca și cum n-ar fi avut nicio grijă pe lume. Acum se comportă ca și cum toate din jur ar fi dispărut, repetă mecanic aceleași gesturi de zi cu zi și se uită în gol mai mereu. Fiul ei , Felix, este convins că mama lui se va vindeca, deși cei din jurul său susțin contrariul. 

Ajutat de unchiul său, Felix încearcă să-i redea mamei bucuria din privire și pofta de viață. Unchiul Bamba apelează la tot felul de vraci și vrăjitori, majoritatea șarlatani, dar e clar că nimic nu funcționează. Pentru a-și regăsi liniștea, Fatou trebuie să se întoarcă în satul natal din Senegal, în inima Africii. Acolo se află leacul pentru boala ei și doar acolo se poate regăsi cu adevărat acum, când lumea a încetat să mai prezinte importanță. Ceea ce Felix nici măcar nu bănuiește e că va asista la o adevărată minune, izvorâtă din pâmântul fierbinte al unui continent plin de mistere. 

Felix și izvorul invizibil este o poveste duioasă despre dragoste și supraviețuire, plină de personaje colorate și lecții de viață. Acțiunea se petrece în două locuri cum nu se poate mai diferite - Paris și Senegal - contrastul dintre cele două lumi fiind evidențiat firesc de transformarea personajelor. În timp ce Parisul este animat și plin de surprize la fiecare pas, iar oamenii se pot pierde cu ușurință în acest tărâm al viselor eterne, Africa este brutală și adânc înrădăcinată în tradițiile sale ; un pământ al misterelor, aproape neatins de modernitate față în față cu o lume care te îndeamnă la visare, reamintindu-ți constant ceea ce ai putea obține. Dar nimeni nu îți garantează că odată ce visele tale s-au împlinit, vei fi fericit. Această fericire după care alergăm cu toții se poate pierde foarte repede din vedere, căci lumea modernă ne ademenește mereu cu alte și alte lucruri, care mai de care mai sclipitoare și pline de promisiuni false. Viața simplă, lipsită de poleială și fericită prin definiție, nu necesită eforturi sau compromisuri. Ea este la îndemâna tuturor, în strânsă comuniune cu natura, pământul și rădăcinile fiecăruia dintre noi. Fericirea nu necesită cazne și sacrificii, indiferent de ceea ce afirmă societatea actuală și toți oamenii care fug zi și noapte cu speranța că la un moment dat se vor putea opri. Dar această fugă nu încetează niciodată, iar frustrările și tristețea, timpul insuficient petrecut alături de oamenii pe care-i iubești și conexiunile pierdute se acumulează zi de zi, transformând fericirea într-un ideal greu de atins. 

Cartea o găsiți aici. 

"Oamenilor nu le place când categoriile lor despre bine și rău ajung să se clatine și sunt confruntați cu faptul că până și răul personificat are o față umană. Latura lui întunecată nu a căzut pur și simplu din cer, nimeni nu se naște pe lume direct monstru. Toți devenim ceea ce suntem prin contactul nostru cu lumea și cu ceilalți oameni. Și de aceea suntem responsabili pentru ceea ce se întâmplă în familiile noastre, în mediul nostru de viață. A recunoaște asta nu este ușor. Este cu mult mai greu atunci când cineva îți pune dinainte o oglindă care nu este făcută pentru a te vedea așa cum vrei."

A fost răpită la vârsta de zece ani și ținută în captivitate timp de opt ani. A fost ținută într-o încăpere minusculă, nu departe de Viena și a îndurat chinuri inimaginabile pentru un copil. A fost bătută și batjocorită ani la rând, fără putința de a scăpa de torționarul ei. Însă și-a făcut o promisiune și și-a respectat-o în ciuda tuturor piedicilor. După 8 ani și jumătate de chin, a reușit să evadeze din coșmarul pe care îl trăia și să își regăsească familia, acum împuținată .

După câțiva ani, a decis să își spună povestea, cu bune și cu rele. Să pună punct tuturor bârfelor mediatice care au circulat pe seama răpirii ei, spunând adevărul pe care l-a trăit în captivitate și tot ceea ce a urmat după evadare. Opinia publică a transformat-o în eroină, după care a judecat-o pentru faptele sale și pentru lipsa cruzimii de care a dat dovadă când a venit vorba de răpitorul său. Indiferenți la drama ei, oamenii au vrut doar răzbunare și vărsare de sânge, neînțelegând-o pe deplin și acuzând-o la un moment dat că a făcut averi de pe urma interviurilor pe care le-a dat. Motivația ei a fost mai puternică decât vocile celorlalți, singurul scop fiind vindecarea, în măsura în care aceasta mai era posibilă. 

Citatul de mai sus confirmă gândirea fetei, mai ales după răpire și circul mediatic la care a fost supusă. Motivația ei însă nu se potrivește cu concepția majorității despre lume - totul trebuie să fie inclus într-o categorie, bun sau rău, alb sau negru ; totul trebuie definit astfel încât orice abatere de la categorii să fie aspru pedepsită de opinia publică. Pe când părerea Nataschei conține un adevăr mult prea dureros și greu de acceptat pentru societatea care susține că le știe pe toate. O societate incapabilă să își apere semenii, să recunoască problemele atunci când apar și să le rezolve într-un mod uman, nu după niște reguli învechite și absurde. În plus, evadarea ei nu a făcut decât să scoată în evidență incompetența autorităților de a o găsi la timp și determinarea unui copil de a merge mai departe în ciuda tuturor piedicilor. 

Întotdeauna când se întâmplă un eveniment nefericit, primul lucru pe care oamenii îl fac e să caute vinovații și apoi să-i pedepsească. Nu să rezolve / îndrepte situația și nici să prevină incidentele pe viitor. Dar această poveste ne arată că iertarea sau lipsa gândurilor de răzbunare sunt ceva firesc, ceva ce ne permite să mergem mai departe atunci când ceva groaznic ni se întâmplă. Fata asta nu e doar o supraviețuitoare, e un exemplu de bunătate într-o lume pornită să caute vinovați la orice pas. Mărturisirea ei, precum și decizia de a-și numi răpitorul victimă a fost suficient pentru ca opinia publică să fiarbă în suc propriu, condamnând un copil pe care societatea l-a abandonat pur și simplu. E o carte șocantă, cu întâmplări greu de imaginat și totuși realitatea pură. Lumea în care trăim e plină de victime, de oameni traumatizați, care continuă să facă victime la rândul lor, nefiind capabili să se vindece. E blestemul societății moderne, care în ciuda nenumăratelor progrese, este incapabilă să-și apere semenii. 

Cartea o găsiți aici. 

Ca mai toate personajele controversate din istorie, Cleopatra a avut și ea parte de bârfe nefondate și prejudecăți. A fost un personaj misterios, pe seama căreia s-au iscat multe scandaluri și răutăți, însă majoritatea lor au fost doar fantasme plăsmuite de oameni incapbili s-o înțeleagă. A trăit mereu după regulile ei, sfidând legile și obiceiurile, dar și părerea celorlalți. A acționat mereu așa cum și-a dorit, chiar dacă deciziile i-au fost puse mai apoi la îndoială și a fost judecată pentru cele mai mici scăpări. A fost (chiar și conform standardelor moderne) o femeie puternică, împăcată cu sine însăși , o femeie total asumată și dornică de a-și păstra libertatea. În ciuda zvonurilor care au circulat pe seama ei, Cleopatra a fost un strateg inteligent, care a știut să folosească puterea în slujba ei și a poporului său.

În această biografie, Stacy Schiff, câștigătoare a premiului Pulitzer, demontează toate miturile care planează și astăzi în jurul ultimei reginei a Egiptului. O prezintă pe Cleopatra așa cum a fost, cu bune și cu rele, bazându-se pe documentația istorică și pe dovezile care au mai rămas din viața seducătoarei regine. Șarmul ei a fost suficient de puternic pentru cei doi bărbați pe care i-a iubit , dar și pentru mulți alții. Deși istoria i-a reproșat această putere de a seduce, ea a știut s-o folosească pentru binele poporului său. A condus Egiptul cu o mână de fier și o forță nebănuită pentru o femeie. Considerată de mulți drept oportunistă, infamă și mincinoasă, mereu axată pe îndeplinirea propriului interes, Cleopatra a fost o conducătoare inteligentă și lipsită de inhibiții. Nu s-a ferit niciodată de faptele ei, ci și le-a asumat firesc, admițând că este un om supus greșelii la fel ca toți ceilalți. 

Cleopatra rămâne și astăzi una dintre cele mai puternice figuri feminine din istorie, printre primele femei care au condus regate și au luptat în războaie, dar și un om cu coloană vertebrală, căreia nu i-a fost frică de eșec sau greșeală. Viața ei va continua să stârnească curiozitatea și fascinația oamenilor, iar faptele sale vor putea fi date ca exemplu pentru viitoarele lidere ale acestei lumi. Ca orice personaj al cărui nume a traversat timpul, probabil că lumea va afla mai întâi lucrurile scandaloase și bârfele nerușinate, înaintea faptelor mărețe sau a curajului de care a dat dovadă. Dar chiar și așa, nu există personaj 100% bun sau 100% rău. Suntem cu toții lumină și întuneric, în egală măsură, indiferent dacă acceptăm acest lucru sau nu. Partea care iese la iveală în fața celorlalți e cea pe care alegem s-o arătăm, din teamă sau aroganță, ceea ce ne plasează foarte rapid într-o categorie. 

Cartea o găsiți aici. 

Meg este o caligrafă talentată, care desenează jurnale, invitații și alte opere de artă pentru elita New-York-ului. Dar Meg se pricepe și la oameni , vede semne acolo unde alții nu observă nimic. Poate intui o relație pe cale să eșueze, o căsnicie care nu are nicio șansă sau o prietenie menită să dureze toată viața. Oamenii sunt destul de ușor de citit dacă ești suficient de atent. Atunci când Reid și frumoasa lui logodnică intră în magazinul ei, știe cu certitudine că mariajul lor este sortit eșecului. 

După mai bine de un an, Reid revine în magazinul ei, dornic să știe cum de a știut că viitorul lui atent planificat se va destrăma atât de ușor. Însă Meg este mult prea prinsă în proiectele ei, îngrijorată că și-a pierdut pentru totdeauna inspirația și convinsă că nimic bun nu are cum să iasă dacă va continua această relație. Însă Reid este de acord să o ajute să-și recapete inspirația și cei doi ajung să se confeseze unul în fața celuilalt , să-și împărtășească vise și speranțe. Au mai multe în comun decât ar putea crede și toate semnele indică o dragoste pe cale să se nască... 

Dragostea e scrisă în semne spune povestea a doi oameni care, aparent, nu au nimic în comun. Destinul însă îi aduce împreună și le trimite semnale de fiecare dată când sunt pe punctul să renunțe. Diferențele nu sunt atât de evidente pe cât ar vrea ei să creadă, iar confesiunile curg firesc, între cei doi formându-se o conexiune puternică. Povestea lor este la fel ca oricare alta, demonstrând că dragostea apare atunci când te aștepți mai puțin, reprezentată de persoana la care nu te-ai fi gândit nicicând că ți-ar putea fi suflet-pereche. Romanul scoate la iveală asemănările dintre cei doi printr-o caligrafie îngrijită, pasiunea pentru litere și semne matematice și o infinită atenție la detalii. Frumosul și pasiunea se împletesc în această poveste despre dragoste, despre viață și despre șansele care ni se oferă la momentul potrivit. Poate că nu simțim mereu că acela e momentul propice, dar Universul are căile lui de a-i aduce pe oameni împreună, de a-i pune față în față atunci când sunt pregătiți. 

Conversațiile curg lin și firesc, personajele sunt atent construite (cu vise și greșeli, speranțe și dezamăgiri), iar acțiunea este ușor de urmărit. O poveste de iubire cu final fericit, care aduce un omagiu dragostei pure, născute dintr-o simplă întâmplare. Este o lectură perfectă atunci când traversați un reading-slump sau aveți nevoie de o deconectare totală de la tot ce se întâmplă în jur. 

Cartea o găsiți aici. 

În această perioadă călătorim mai mult cu mintea și ne gândim cu speranță la locurile pe care le iubim și la cele pe care ne-am dori să le vedem măcar o dată în viață. Poate că Antarctica nu este o destinație la modă sau la îndemâna tuturor, însă cu siguranță experiența de a ajunge la capătul lumii nu se compară cu nicio altă călătorie. Antarctica este un pământ misterios, deloc blând cu cei care îl explorează, dar fascinant de la primul până la ultimul kilometru. A fost unul dintre locurile preferate ale maestrului Emil Racoviță, cel care a pus bazele biospeologiei și a înființat primul institut de speologie la Cluj-Napoca, în inima Transilvaniei.

Pasiunea sa pentru peșteri și secretele lor a început cu peștera de la Scărișoara, favorita sa și s-a extins asupra altor locuri din România și apoi înafara ei. Pasiunea și determinarea sa au fost motivele pentru care a fost ales biolog principal pe nava Belgica, care la 15 august 1897 pornea spre Antarctica. Expediția a mers bine timp de câteva luni, dar lucrurile au luat o turnură nefastă, iar nava a rămas blocată timp de un an între banchize. Dorința căpitanului de a explora teritorii necunoscute s-a dovedit a fi una total neinspirată, Belgica fiind prima expediție nevoită să petreacă iarna în Antarctica. După mai bine de o sută de ani, Cristian Lascu - fost redactor-șef la revista National Geographic România și Helmut Lang - fotograf au recreat traseul navei Belgica, descoperind locurile pe care maestrul Racoviță le-a iubit atât de mult. 

Textul spune prea puține în comparație cu fotografiile uimitoare realizate în această călătorie - albul imaculat, culorile vibrante ale pinguinilor, măreția naturii și respectul pe care aceasta ți-l inspiră, împreună cu cele realizate în peșterile din România fac din acest volum unul de colecție. Talentul de povestitor al lui Cristian Lascu îți provoacă un dor de ducă teribil, fiecare frază fiind condimentată cu detalii uimitoare din locurile prezentate. M-am bucurat să-l regăsesc în această carte, pentru că iubeam textele lui din revista mai sus menționată. Se simțea în fiecare propoziție o dragoste imensă pentru natură și minunile ei, dar și un respect deosebit în fața lucrurilor pe care suntem incapabili să le înțelegem. O iubire profundă pentru lumea înconjurătoare și tot ceea ce înseamnă ea, dar cu o predilecție pentru limite, pentru ca aceasta să existe în continuare și să ne mai găzduiască și pe noi. 

Deși turismul s-a dezvoltat extrem de mult în ultimii ani, Antarctica rămâne ultimul tărâm neîntinat al planetei. Însă amenințarea plutește asupra ei încă de pe acum, căci în 2042 tratatul antarctic (care prevede că singurele activități umane permise pe continent sunt turismul și cercetarea științifică) va expira. Bogățiile continentului, fauna și rezerva de proteine din krill sunt deja supravegheate de ochi răuvoitori. Înafara oamenilor de știință, ultima speranță a Antarcticii sunt turiștii care i-au descoperit sălbăticia și frumusețea, care o respectă și o prețuiesc. Nu e oare timpul să nu mai distrugem tot ceea ce atingem? Planeta poate supraviețui bine-mersi fără noi, însă noi fără ea ne îndreptăm încetul cu încetul spre dispariție. Acesta e mesajul ascuns în carte. Mai există atât de puține locuri pe lumea asta în care omul nu a încercat să-și dovedească supremația și ele trebuie păstrate așa cum sunt. Natura trebuie respectată, nicidecum înțeleasă. Anul ăsta ne-a demonstrat (și continuă să o facă) propria vulnerabilitate și ne-a scos la iveală toate temerile adunate. Trebuie să ne întoarcem la rădăcini și să respectăm tot ceea ce există în jurul nostru, altfel ne îndreptăm spre extincție. 

Cartea o găsiți aici. 

În timpul ocupației naziste, au existat nenumărați oameni curajoși, care prin ambiția și determinarea lor, au reușit să echilibreze balanța dintre bine și rău. Printre aceștia se află librarii și bibliotecarii. Cu mari eforturi, unii au reușit să își mențină afacerile și pe timpul ocupației naziste, dorind să aducă măcar o fărâmă de bucurie în viețile oamenilor. S-au adaptat noilor condiții, scoțând de la vânzare anumite titluri sau renuntând la anumiți clienți, livrând pe ascuns sau sfidând toate regulile impuse. Unul dintre acești oameni a fost Françoise Frenkel , o evreică originară din Polonia, care a deschis în 1921 prima librărie franceză din Berlin. 

Loc de întâlnire pentru intelectuali și iubitori de cărți, librăria reușește să supraviețuiască până în noiembrie 1938, când sute de afaceri și magazine evreiești sunt distruse de germani. Françoise decide să părăsească Germania , fiind convinsă că aceste atacuri sunt abia începutul a ceea ce urmează și bineînțeles că are dreptate. Supraviețuirea ei se datorează unor străini generoși și în cele din urmă reușește să se refugieze în Elveția. Această carte a văzut pentru prima dată lumina zilei în 1945 și șaizeci de ani mai târziu a fost redescoperită, republicată și tradusă în mai multe limbi. Povestea nu este doar despre cărți și plăcerea de a citi, ci despre supraviețuire într-o lume care interzice până și cele mai nevinovate plăceri, care persecută și rănește fără să stea pe gânduri. Ocupația nazistă a fost una dintre cele mai negre perioade din istoria omenirii și majoritatea poveștilor care ajung astăzi la noi sunt demne de scenariul unui film. 

Despre pasiunea pentru cărți și rolul acestora în timpul ocupației naziste puteți afla mai multe și din romanul Biblioteca din Paris. Cărțile au fost mereu refugiul perfect în fața tuturor greutăților și datorită lor putem afla despre greșelile trecutului și cum am putea să procedăm diferit de cei dinaintea noastră, Povestea librăriei din Berlin și a Bibliotecii Americane din romanul amintit mai sus confirmă atât puterea omului de a găsi alinare în cele mai întunecate momente, cât și magia unor cuvinte scrise de cineva pe care nu l-ai cunoscut niciodată. Poate că lectura nu va salva lumea, dar va contribui cu siguranță la acest proces. Cititorii s-au dovedit, de-a lungul timpului, oameni suficient de curajoși ca să schimbe lumea din jurul lor și să-i îndemne și pe alții să procedeze la fel. Oameni capabili să discearnă binele de rău, dar și nuanțele de gri dintre acestea. 

Cartea o găsiți aici.