Jennifer Niven a debutat cu romanul Toate acele locuri minunate, dobândind rapid popularitate și o mulțime de recenzii pozitive. A urmat Universul pe umerii tăi, iar în curând vom putea urmări ecranizarea primului ei roman. Cu respirația tăiată , a treia poveste pe care a dăruit-o lumii, este dedicată tot adolescenților, fiind o discuție liberă despre sex, relații și drame familiale, dar și despre curajul de a te găsi pe tine atunci când totul în jur se destramă. În vara de dinainte de a merge la colegiu, Claudine Henry află că părinții ei divorțează și că își va petrece vacanța împreună cu mama ei pe o insulă din largul Georgiei, fără acces la internet, fără telefon și fără prieteni. Lumea ei pare să se spargă în bucăți, tot ce știa până atunci despre viață și oamenii din jurul ei dovedindu-se profund greșit. Își dorește cu disperare să ajungă la facultate și să devină o scriitoare faimoasă, dar mai mult ca orice vrea să-și piardă virginitatea. Vrea să se descopere pe sine, să-și cunoască corpul, limitele și ceea ce-i aduce plăcere la fel ca oricare alt adolescent debusolat. 

Ajunsă pe insulă, îl întâlnește pe Jeremiah, un băiat plin de viață, extrem de atractiv și misterios. Relația dintre ei se dezvoltă firesc, cei doi descoperind împreună o mulțime de lucruri noi, cunoscându-se unul pe altul și pe sine în același timp. Vara pare să treacă cu o repeziciune la care Claudine nu se aștepta, sfârșitul acesteia trezind în ea sentimente contradictorii. Dacă la început abia aștepta să plece, acum nu mai e atât de sigură. Vrea să știe ce înseamnă ea pentru Jeremiah și cum ar putea să-și păstreze relația având în vedere toate obstacolele care ar putea să-i despartă mai curând decât și-ar fi imaginat. Această călătorie spre sine, dar și spre viața reală, o schimbă în moduri profunde, o pune față în față cu propriile vise și dorințe. O sperie și o incită în același timp. Viața este formată din momente de liniște, urmate de cele în care trebuie să iei decizii importante, cu consecințe potențial fatale asupra întregii tale vieți. Cum să jongleze Claudine cu ceea ce simte și cu visele ei în același timp? 

Romanul aduce în discuție teme importante precum sexul, iubirea, căutarea de sine, dar și importanța deciziilor din adolescență, cu ecou asupra întregii vieți. Mereu am crezut că cea mai mare calitate a adolescenței e puterea de a visa, în ciuda vieții reale care se infiltrează pe la colțuri, în ciuda părerilor celor care au deja diverse experiențe și oarecare înțelepciune. Această putere tinde să scadă tot mai mult pe măsură cu devenim adulți, regăsind rar câte o fărâmă din ea, prea puțină pentru a o transforma în acțiune. Adolescența este o perioadă destul de instabilă emoțional, dar și plină de curaj. Această forță lăuntrică de a visa fără limite, de a crede că poți să faci orice și că totul depinde doar de tine e cea care contribuie până la urmă la împlinirea viselor. Toate experiențele pe care vrei să le trăiești vin la pachet cu o doză de risc, cu potențiale consecințe și realizezi că nimic nu e atât de simplu precum pare. Dar , la fel ca în cazul lui Claudine, cel mai simplu e să te lași dus de val, să provoci viața să te ducă în cele mai neașteptate locuri, alături de oameni la care nici nu visai. Riscurile asumate, provocările, nebunia și chiar și inconștiența sunt specifice acestei perioade și se transformă de cele mai multe ori în momente care îți taie respirația și la care te vei raporta apoi o viață întreagă. Nu există decizie perfectă sau fără consecințe, nu există o rețetă de urmat ca să poți trăi și nici acea certitudine pe care o căutăm cu disperare de-a lungul vieții. Există doar clipa de față pe care o poți modela după bunul plac. 

Cartea o găsiți aici. 

Hetty Heinrich este fiica unui înalt ofițer nazist și sora unui pilot Luftwaffe. A crescut în preajma ideologiei naziste, a învățat să o absoarbă încetul cu încetul și să creadă în măreția acestui popor și a tuturor minunilor pe care le poate înfăptui. Este sută la sută convinsă că Hitler este un dar trimis de Dumnezeu pe pământ. un o menit să schimbe cursul istoriei și al poporului german. Îl va schimba, într-adevăr. În moduri incredibil de crude, lăsând o pată sângerândă în istoria omenirii și răni care nu se vor vindeca niciodată. Când antisemitismul începe să se audă de pe buzele a tot mai mulți germani, Hetty nu își imaginează cum i se va schimba viața și cât de greșite sunt gândurile ei. Prima persoană pe care o pierde, atât ea, cât și fratele ei, Karl, este Walter. Cu ochi albaștri și bucle blonde, total atipic, Walter are totuși origini evreiești, iar prezența lui în casa familiei Heinrich nu mai este acceptată. 

Anii trec rapid, iar dintr-o pură întâmplare sau un joc stupid al destinului. Hetty și Walter se reîntâlnesc. Încep să petreacă din ce în ce mai mult timp împreună, în ciuda riscului la care se supun. Walter este primul om care îi deschide ochii lui Hetty, dărâmând zidurile groase din interiorul minții sale. În timp ce îi explică ce consecințe nefaste a avut nazismul asupra familiei lui, fata începe să își dea seama că ideile lui Hitler sunt lipsite de sens, crude și fără scrupule. Dragostea dintre ei se naște firesc, în timp ce naziștii capătă din ce în ce mai multă putere și devin tot mai hotărâți să-i nimicească pe evrei. Vor trăi împreună pericolul, pasiunea, așteptarea și speranța, gândindu-se zi de zi că poate vor avea șansa la o viață normală, departe de toată nebunia care urmează să însângereze lumea întreagă. Dar lucrurile se vor complica atât de tare pentru amândoi, iar Hetty va recurge la toată puterea de care e capabilă pentru a-l salva pe Walter de la moartea într-un lagăr nazist. După acest gest altruist și cu inima frântă în bucăți, Hetty realizează că problemele sale nu s-au terminat și că va fi nevoită să ia cea mai grea decizie din viața sa. Anii vor trece, războiul se va fi încheiat demult și fosta fiică a Reichului se va confrunta în sfârșit cu demonii săi, văzându-și cel mai arzător vis devenit realitate. 

Ca mai toate cărțile despre cel De-al Doilea Război Mondial și ideologia nazistă, Fiica Reichului este tulburătoare, șocantă, plină de contradicții. Ne permite să aruncăm o privire asupra acelor vremuri atât de dificile, asupra lecțiilor pe care istoria ni le predă și pe care nu ne este permis să le uităm vreodată. Partea interesantă e transformarea unei fete educate spre a deveni o fiică supusă a liderului țării într-o apărătoare înfocată a poporului evreu și a vieții însăși. De la cea care credea că un singur om de pe lume deține adevărul absolut, ajunge să lupte pentru omul pe care îl iubește nespus și să realizeze că niciun om nu are drept de viață sau de moarte asupra altuia. Cruzimea este înscrisă în codul genetic al omului - atunci când îi sunt amenințate drepturile sau libertățile, acesta se poate transforma oricând într-o fiară greu de controlat. La fel este și umanitatea, pornirea de a-i ajuta pe ceilalți, de a-ți asuma riscuri, de a salva o viață. Cruzimea și umanitatea stau pe talerele aceleiași balanțe, încercând mereu să câștige jocul, Există prea puține perioade de echilibru, prea puțină claritate în mintea umană, mereu supusă forțelor din exterior, dar mai ales din interior. 

Cartea o găsiți aici. 

Robert Bălan (coordonator) , Andrei Dosa, Robert Șerban, Radu Pavel Gheo, Igor Mocanu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Mihai Duțescu, Florin Hălălău, Doris Mironescu, Dan Coman, Florin Dumitrescu, Vasile Ernu, Andrei Gamarț 

Există o mulțime de cărți pe piață care vorbesc despre experiența maternității și cum se schimbă viața unei femei după apariția unui copil, dar prea puține spre deloc despre paternitate. În această ecuație, mamei i se atribuie rolul principal, în timp ce tatăl e omul din umbră, cel chemat atunci când e nevoie de ajutor, cel care se ocupă de logistică, acte și alte lucruri total neimportante odată ce copilul vine pe lume. Cartea de mai jos descrie experiența mai multor tați, unele mărturisiri fiind extrem de amuzante, reale și ușor de înțeles. E interesant să privești această experiență dintr-o altă perspectivă, una explorată prea puțin până acum. Bărbații nu sunt întrebați prea des cum i-a schimbat venirea pe lume a copilului, ci doar dacă se descurcă, cum merg lucrurile în general etc. 

Poveștile sunt foarte diferite, fiecare om trăind experiența de a fi părinte într-un mod propriu și personal, dar sentimentul pe care l-am regăsit în toate e teama. Teama de a nu face ceva greșit, teama de a nu face suficient pentru ființa asta total dependentă și lipsită de apărare, teama că lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel, teama de prea multă iubire care te copleșește dintr-o dată cu totul, teama că fericirea asta inexplicabilă se poate termina în orice moment, prevestind o tragedie. Toate sunt absolut normale, le simțim cu toții și ne lăsăm copleșiți de ele. Și tații simt o mulțime de lucruri, însă nu vorbesc despre ele tot timpul, pentru că simt nevoia să își ia rolul în serios, să lupte pentru ca totul să fie bine, să facă față acestei presiuni din partea societății și a istoriei vechi de secole. Sunt oarecum obligați să acționeze mai mult decât să simtă. Și ei sunt victimele prejudecăților de gen atunci când vine vorba despre a fi părinte. ceea ce duce automat la multe lucruri nespuse și frustrări legate de neputința de a duce totul la bun sfârșit sau de a menține lucrurile pe linia de plutire. 

Cred că e cadoul perfect pentru orice viitor tată sau unul recent pornit în această călătorie. Majoritatea lucrurilor pe care le auzi înainte să devii părinte sunt exagerat de siropoase sau exagerat de înspăimântătoare. Lumea, în general, tinde să te prevină asupra unor lucruri care poate nu ți se vor întâmpla niciodată sau să îți spună exact ce ar trebui să simți din primul moment în care copilul vine pe lume. Și cum toate experiențele sunt diferite, aceste sfaturi nesolicitate pun o anumită presiune pe oameni sau tind să creeze anumite frici nejustificate. De aceea, Cartea cu tați sau oricare alta care vorbește deschis despre experiența de părinte, care prezintă realitatea cu bune și cu rele, fără să exagereze din toate punctele de vedere, e binevenită și extrem de folositoare. Cred că ar trebui să vorbim mult mai deschis despre ceea ce ne pune în dificultate ca părinți, despre ceea ce simțim, ceea ce ne sperie, ceea ce pune presiune pe noi și ne împiedică să ne creștem copiii așa cum am dori. Poate că am deveni mai asumați, mai încrezători în noi înșine, reușind să le transmitem și copiilor noștri aceleași valori. 

Cartea o găsiți aici. 

Patrula djinnilor este un roman uimitor despre o realitate înspâimântătoare. În India 180 de copii dispar zilnic, majoritatea dintre ei fiind vânduți pentru organe, supuși la munci inumane sau abuzați sexual. Foarte puțini scapă odată ce au fost răpiți, metoda preferată de răpitori fiind ademenirea cu dulciuri îmbibate în droguri. Aproape toți fac parte din comunități sărace sau trăiesc pe la marginea gropilor de gunoi, câștigându-și traiul zilnic prin eforturi colosale. Este o realitate a Indiei de azi, acești copii fiind doar niște cifre dintr-un registru, un număr de care restul lumii nu are habar. Chipurile din spatele acestor cifre spun însă o altă poveste. Așa s-a născut acest roman al cărui protagonist este Jay, un băiat de nouă ani, pasionat de documentare polițiste și detectivi inteligenți care rezolvă crime misterioase. Trăiește într-un basti de la marginea gropii de gunoi, o așezare ilegală  în care familiile sărace și-au construit adăposturi. Comunitatea este formată din hinduși și musulmani, care trăiesc laolaltă în bună pace, dar această armonie urmează să se destrame odată cu prima dispariție a unui copil din basti. 

Bahadur e primul copil care dispare și întreaga comunitate este înmărmurită. Inițial cred că a fugit de acasă din cauza tatălui alcoolic, dar la momentul în care i se observă absența dispăruse deja de cinci zile. Mama sa, disperată, face un gest total necugetat, care îi atrage furia comunității - cheamă poliția. Polițistii îi amenințau de ani de zile pe locuitorii din basti că îi vor vizita cu buldozerele, forțându-i să privească cum le sunt distruse casele și agoniseala puțină pe care o aveau. Oamenii nu apelau la poliție deoarece niciodată nu se rezolva nimic. Mita era de la sine înțeleasă, iar dacă aceasta nu exista, poliția nu făcea nimic, nu punea întrebări, nu deschidea un dosar, nu completa niciun document. În acest context, gestul mamei lui Bahadur e unul complet lipsit de logică, disperat și izvorât dintr-o pură dragoste maternă. Femeia le oferă polițiștilor sosiți la fața locului singurul bun de valoare pe care îl deține - un lanț de aur primit de la stăpâna ei. (Majoritatea femeilor din basti lucrau pentru doamne din clasa medie, făcând curățenie și mâncare, stându-le acestora la dispoziție la orice oră pentru a putea supraviețui.) ​Polițiștii își amână îndatoririle săptămâni la rând, iar copiii continuă să dispară în lumea lui Jay. Acesta începe o investigație pe cont propriu, alături de bunii lui prieteni, Faiz și Pari, dar toți trei își dau seama că lumea e un loc foarte periculos, iar lucrurile rele se întâmplă mereu, chiar sub nasul lor. După câteva dispariții, apar alte probleme. Hindușii cred că musulmanii sunt cei care le răpesc copiii, iar certurile și furia devin o parte obișnuită a zilelor din basti, violența izbucnită tot mai des riscând să le distrugă de tot comunitatea. Romanul nu are un final fericit, ci mai degrabă o concluzie dulce-amăruie - nu putem controla aproape nimic în această viață. Suntem marionetele destinului și încercăm din răsputeri să-l schimbă, să-l învingem, să ne dovedim mai puternici decât soarta. Toate fiind în zadar. Nu poți fugi de ceea ce ești și nici de ceea ce ți-a fost scris. 

Patrula djinnilor e o carte care te scoate din bula ta de siguranță, care îți arată o lume dominată de întuneric și traumă, un peisaj în care oamenii se chinuie să supraviețuiască și nu își permit să viseze la lucruri sau situații pe care majoritatea dintre noi le luăm de-a gata, considerăm că ni se cuvin. Dar citind astfel de povești, îți dai seama că nu ni se cuvine de fapt nimic. Aparent, suntem egali. Dar unii dintre noi au norocul de a se naște într-un colț de lume care oferă condiții decente, în timp ce alții sunt supuși constant provocării de a supraviețui, de a lupta zi de zi pentru apă, pentru hrană, pentru o minimă siguranță. Lumea e un teren de joc macabru, fără reguli ; nu poți avea încredere nici măcar în membrii echipei tale, darămite în adversari. Lumea e un spațiu în care trebuie să privești mereu peste umăr, să fii atent la mișcările din jurul tău și să ții mereu garda sus. 

Cartea o găsiți aici. 

"...este nevoie de ceva conflicte și de oarecare disconfort ca să iei decizii bune." 

Atunci când luăm o decizie, asupra noastră acționează forțe invizibile pe care nu le percepem și nici măcar nu le bănuim - tipare comportamentale, influențe din mediul în care trăim și muncim, prejudecățile celor din jur îndreptate direct spre noi, frica de eșec etc. În această carte, Olivier Sibony, profesor și cercetător în știința luării deciziilor, explică mecanismele prin care ajungem să stabilim un anumit lucru și tot ceea ce greșim pe parcusul drumului. Experiența sa vorbește despre erori din cadrul companiilor, acolo unde deciziile se iau de obicei în echipă și unde se discută intens înaintea fiecărei schimbări adoptate. Două lucruri care m-au surprins de la început sunt faptul că atât omul simplu, cât și cel aflat într-o poziție de conducere învață mai mult din eșecuri decât din succese, acestea fiind benefice pentru supraviețuirea pe termen lung a afacerii ; al doilea se referă la faptul că succesul este de cele mai multe ori un lucru întâmplător și cel mai adesea se petrece atunci când omul ia decizii neconvenționale, din afara ariei lui de confort sau încalcă regulile cu bună știință. 

Un alt lucru surprinzător e faptul că nu toate companiile practică discuțiile în grup atunci când au de luat o decizie importantă, dar acest lucru e pe cale să se schimbe sau s-a schimbat deja în multe dintre ele. Atunci când decizia e luată de un singur om, acesta tinde să cedeze din cauza presiunii, iar alte opinii l-ar putea ajuta să regândească lucrurile, să le vadă din alte perspective. Suntem influențați din toate părțile atunci când trebuie să luăm o decizie importantă și există mulți factori pe care nu îi putem elimina decât prin exercițiu - teama de eșec, teama de a părea slab în ochii celorlalți, influențe familiale moștenite din copilărie, presiunea societății, a situației financiare etc. Suntem nevoiți să ducem multe lupte și cred că societatea are tendința de a mări această presiune în fiecare zi. Evident că locul de muncă e un spațiu unde petrecem foarte mult timp, iar bunăstarea noastră depinde în mare măsură de felul în care ne îndeplinim sarcinile și de oamenii alături de care muncim. Însă nu fiecare decizie pe care o luăm este una de viață sau de moarte. Există multe altele, mai mici, pe care le luăm zi de zi și care ne vor ușura în final această povară de a decide ceva de o importanță capitală. 

Ești pe punctul de a face o greșeală teribilă este o lectură extrem de interesantă chiar și pentru cei care nu lucrează în marile corporații sau nu au un job extrem de stresant. Cred că observațiile autorului se aplică foarte bine și la alte feluri de decizii pe care le luăm în viață, simțind mereu presiunea de a mulțumi pe toată lumea, de a face lucrurile cât mai bine, ultimele persoane care contează în această ecuație fiind noi înșine. 

Cartea o găsiți aici. 

Ioana nu mai are nevoie de nicio prezentare pentru că știu că majoritatea părinților îi răsfoiesc cu înfrigurare blogul atunci când nu știu cum să procedeze în anumite situații, cum să își asculte și înțeleagă copiii. Ioana are soluții pentru orice, iar felul ei blând de a spune lucrurilor pe nume îți aduce liniște instant, oricât de stresat ai fi de ceea ce se întâmplă cu copilul tău și oricât de neputincios te-ai simți. Ioana nu e un expert în parenting și nici nu pretinde a fi, e doar un om foarte bine documentat care a învățat pe propria piele cât de multe limite avem odată deveniți părinți și cum transmitem copiilor toate emoțiile, inclusiv cele dăunătoare. Traume din propria copilărie, neputință, furie, amintiri despre felul în care am fost crescuți (și uite ce bine am ajuns acum...) - toate contribuie la felul în care ne creștem copiii și pe toate le dăm mai departe, chiar dacă nu ne-am dori neapărat lucrul ăsta. Așa s-a născut această carte. Dintr-o dorință de a uni la un loc generațiile părinților și copiilor noștri, de a vorbi în sfârșit despre moștenirea care ne-a fost lăsată și cum putem s-o transformăm în ceva bun, despre importanța terapiei, despre momentele de vulnerabilitate și verbalizarea lor, despre familie și lucruri nespuse, despre schimbare în general. 

Creșterea copiilor în secolul XXI este total diferită de maniera în care am fost crescuți noi sau părinții noștri. Termeni precum egalitate, empatie sau comunicare nu existau în relația cu copilul în urmă cu câteva secole și în unele familii nu există nici astăzi. Copiii au început să fie tratați de la egal la egal pe măsură ce majoritatea părinților și-au conștientizat traumele și durerile din copilărie, dar și faptul că nu vor ca moștenitorii lor să treacă prin aceleași experiențe. Copiii noștri trăiesc într-o lume mult mai dezvoltată decât cea în care am trăit noi, sunt mult mai intuitivi și mai inteligenți, nu le este frică să își exprime emoțiile și sunt foarte vocali în legătură cu toate lucrurile care îi interesează. Ceea ce ne impune și nouă ca părinți să facem o schimbare în relația cu ei și cu felul în care îi creștem. Despre traume, mers la psiholog și rezolvarea acestora vorbește și Ioana, care a realizat, adult fiind, cât de singură și nefericită s-a simțit în copilărie, câte dureri au stat ascunse zeci de ani doar ca să iasă la iveală odată cu apariția primului ei copil. Toate lucrurile acestea necesită timp și răbdare, împăcare cu tine însuți și cu cei care ți-au greșit, deși odată ce devii părinte realizezi un fapt care vorbește de la sine - părinții noștri nu au nicio vină. Au făcut ce au putut, în măsura în care au putut și au mers mai departe așa cum au știut, căci vremurile erau grele și primau nevoile de bază mai presus decât cele emoționale. 

Cartea Ioanei conține o mulțime de experiențe personale și sfaturi pentru gestionarea anumitor situații, moduri în care a procedat cu propriii copii în momente delicate și strategii care funcționează în general destul de bine. Evident, nu toți copiii sunt la fel, nu simt aceleași lucruri și nu reacționează la aceeași stimuli. Totodată, unii adulți ar putea să fie reticenți la sfaturile Ioanei legate de conștientizarea traumelor și a mersului la psiholog, dar alții ar putea găsi soluția pe care o căutau de mult timp sau o confirmare a faptului că nu sunt singurii care simt asemenea lucruri. Nu este un roman care să romanțeze experiența de părinte, ba din contră există multe gânduri sau gesturi pe care orice părinte le practică la un moment dat și despre care multora dintre noi ne este jenă să vorbim. A fi părinte înseamnă automat a greși. Perfecțiunea nu există și e bine așa. Nu există părinte sau copil perfect și nici nu ar trebui să tindem spre așa ceva. Perfecțiunea e plictisitoare, nenaturală și periculoasă. Imperfecțiunea asumată, în schimb, naște povești și experiențe demne de povestit. 

"Dar, în același timp, copiii ridică praful de pe suferințele vechi. Sunt versiunile mici și adorabile ale inconștientului nostru. Ne arată cine și cum suntem de fapt, sunt oglinzile noastre crude și adevărate, așa cum și noi devenim părinții noștri în momentele în care furia sau frica ne dă jos toate costumele și măștile.
Copiii trag cortina care ascunde pilotul nostru automat și ne pun să ne uităm la noi înșine, dacă vrem ca relația noastră cu ei să fie mai bună decât relația părinților noștri cu noi." 

Cartea o găsiți aici. 

​Autoarea bestseller-ului Cea mai norocoasă fată revine cu un roman în care explorează limitele invidiei dintre surori, puterea iubirii și a diferențelor dintre oameni, dar și lumea nemiloasă din spatele ecranelor. Este povestea a două surori între care există multă dragoste, dar și multe lucruri nespuse, care ies la iveală atunci când cele două participă la un reality-show. Kelly a fost mereu favorita părinților, fata strălucitoare, bună și mereu capabilă să-și îndeplinească scopurile, în timp ce Brett a trăit în umbra ei - copilul-problemă, cel care nu are cum să concureze cu performanțele celuilalt frate.
 
Acum Kelly este o mamă singură, iar Brett se află pe culmile succesului în show-ul TV Goal Diggers. Atunci când Kelly ajunge și ea în emisiune, producătorii simt că lucrurile ar putea-o lua în multe direcții și își doresc să exploreze acest tărâm necunoscut dintre cele două surori. Simt potențialele secrete, mici fărâme din trecut care ar putea să le șlefuiască sau să le distrugă imaginea, tonele de amintiri pe care le au împreună, dar și sentimentele dăunătoare care apar în orice relație de acest fel. Niciunul nu își imaginează că sezonul se va încheia cu o baie de sânge... ​Brett este teleportată brusc înapoi în copilărie, când toate reflectoarele erau îndreptate asupra lui Kelly și nu își mai dorește ca acest lucru să se întâmple. De data aceasta, succesul este al ei și doar al ei, atâta timp cât secretul pe care doar Kelly îl cunoaște nu va ieși la iveală. Toate premisele indică un dezastru care nu poate fi evitat, dar producătorii emisiunii nu văd decât cifre mari de rating și mulți bani la orizont... 

Sora favorită explorează o relație tipică dintre frați, una dominată în egală măsură de iubire și orgoliu, una care poartă în ea amintirile trecutului și posibilitatea unui viitor mai bun. Între cele două surori există lucruri nespuse, secrete, răni care nu s-au vindecat la timp și încă dor, adevăruri cu potențial letal pe care niciuna nu se simte capabilă să le rostească, E o relație pe cât de benefică, pe atât de toxică, având în vedere circumstanțele în care au crescut și cât de invizibilă s-a simțit una în prezența celeilalte. Acest rol, de spectator în viața familiei, e unul greu de dus și de jucat până la capăt. E un rol pe care nu ți-l alegi, unul de care se ferește toată lumea și pentru care ești compătimit mereu odată ce l-ai primit. E greu să fii mereu în umbra altuia, unul care e din start mai bun decât tine, care face lucrurile perfect și care nu greșește niciodată, cineva cu care nici măcar nu poți concura cum se cuvine. Toate astea lasă urme adânci, răni imposibil de vindecat în sufletul unui copil care vrea cu disperare să fie văzut, înțeles și iubit. Acest copil se transformă într-un adult incapabil să ofere și să primească afecțiune, incapabil să trăiască liber de prejudecăți și de privirile celorlalți, incapabil să se vindece pentru a funcționa normal. Vechii demoni ies la iveală în cele mai nepotrivite momente, îndemnându-l să acționeze, să cerșească atenția celor din jur prin gesturi și fapte extreme. Așa se nasc tragediile, așa se nasc alte răni imposibil de șters. 

Cartea o găsiți aici. 

Pentru marea majoritate a cititorilor, Stephen King nu are nevoie de introducere. Numele lui este cunoscut la nivel mondial, iar subiectele pe care le abordează în cărțile sale stârnesc mereu o reacție, indiferent de natura ei. King este un autor extrem de versatil, căruia îi place să testeze limitele cititorilor săi, scriind despre lucruri sensibile, despre temerile oamenilor și despre viitorul care ne stă în față. Are o viziune extrem de clară asupra direcției în care se îndreaptă omenirea și chiar dacă șochează de multe ori prin scenariile pe care le creează, există mult adevăr în romanele sale și o perspectivă înfricoșătoare asupra lucrurilor cu care urmează să ne confruntăm sau cu care deja ne confruntăm în viața de zi cu zi. Pe King ori îl iubești ori îl urăști. E genul de autor care ori îți place la nebunie, ori nu îți place deloc și te ferești de tot ceea ce scrie. Am încercat să îl citesc prima dată în liceu, dar cărțile sale nu mi-au spus nimic. Probabil că nu aveam capacitatea mentală să îl înțeleg sau nu era momentul potrivit pentru a-l citi. L-am evitat mulți ani la rând, iar apoi am pus mâna pe Străinul și am realizat cât de bine și de profund scrie, cât adevăr există în cuvintele sale și cât de adânc vede lumea care ne înconjoară. 

Volumul de față conține patru povestiri, trei dintre ele stând la baza unor ecranizări de succes - Închisoarea îngerilor, inspirația pentru filmul Shawshank Redemption (cu Morgan Freeman și Tim Robbins) ;  Un elev capabil , care a inspirat thrillerul Apt Pupil ; Cadavrul, o nuvelă după care s-a realizat filmul Stand by me, cu River Phoenix și Kiefer Sutherland și Metoda respirației. Toate stau mărturie la baza incredibilului talent al lui King de a explora emoțiile și trăirile umane, psihologia minții și faptele (aparent) inexplicabile ale oamenilor. Viziunea lui profundă a modului în care trăim și ne comportăm în societate este atât de adevărată și de naturală încât te șochează, te dă peste cap. După ce stai să te gândești la ceea ce ai citit, realizezi că oamenii sunt ființe extrem de complicate, care de multe ori nu găsesc explicații pentru acțiunile sau sentimentele lor, care se comportă în marea majoritate a timpului influențați de împrejurări sau de cei din jur. ​Aceste forțe care ne coordonează viețile sunt prezente mereu în poveștile lui King și ne arată cât de puțin vedem din ceea ce ne înconjoară, cât de puțin înțelegem despre noi și despre ceilalți și în câte moduri suntem manipulați sau împinși să facem anumite lucruri ; cum funcționează cu adevărat lumea în afara bulei noastre și a prejudecăților care ne coordonează existența. 

Dacă nu l-ați citit încă pe King, vă îndemn din suflet s-o faceți. Nu doar pentru genialitatea scriiturii sale - pe care o descoperi după câteva volume citite - ci mai ales pentru privirea aruncată asupra viitorului care ne stă înainte, asupra problemelor cu care ne confruntăm ca societate și conștientizarea lor înainte să fie prea târziu. Poate că scenariile pe care autorul le prevede sunt șocante și greu de crezut, dar privind puțin lumea din jur, ai impresia că nu e nimic exagerat și că deja am ajuns la acele scenarii în anumite privințe. Omenirea se află pe o pantă descendentă, e aproape evident că ne vom confrunta cu provocări aproape imposibile în următoarele decenii și că am greșit foarte mult până acum. Ne așteaptă schimbări la nivel emoțional, schimbări în mediul înconjurător care ne vor afecta existența, schimbări în societate și  modul în care interacționăm între noi, schimbări la nivel mental, modul în care vedem lumea mai presus de ceea ce se poate vedea. 

Cartea o găsiți aici. 

Muzica clasică a fost așezată pe un fel de piedestal și este considerată Sfântul Graal al muzicii, potrivită unei anumite categorii de oameni, suficient de educați pentru a o înțelege și a-i aprecia calitățile. Când spunem muzică clasică ne imaginăm automat o sală imensă, dominată de candelabre strălucitoare și scaune tapițate, plină de oameni respectând cu strictețe codul black tie, dornici de o experiență la care nu are acces toată lumea. Un fel de privilegiu pentru norocoșii societății, cei suficient de bogați pentru a-și permite asemenea extravaganță, înconjurați doar de cei din cercul intim. Poate că înainte de era tehnologiei în care trăim acum, lucrurile de mai sus erau oarecum adevărate. Dar datorită informației care circulă liberă și care ne-a oferit acces nelimitat spre aproape orice există pe lumea asta. ne putem bucura cu toții de muzica clasică, chiar dacă nu ne-am luat cea mai bună rochie din dulap și nu ne aflăm într-o sală de bal. 

Dorind să demonteze toate prejudecățile legate de muzica clasică, autoarea ne propune o selecție atentă a celor mai frumoase partituri, care să ne însoțească pe parcursul zilei, în timp ce ne îndeplinim sarcinile sau seara, în liniștea căminelor noastre. Mare parte din muzica aleasă este sacră deoarece mulți dintre marii compozitori au fost angajați întâi de Biserică - indiferent dacă sunteți credincioși sau nu, acest lucru nu ar trebui să fie un impediment pentru a vă bucura de ea. Pentru fiecare piesă aleasă există și o mică istorie sau informații despre compozitor, mici curiozități din muzică sau din experiența autoarei. De exemplu pentru ziua de azi ne este propus Concertul pentru vioară și orchestră, op. 14 2 : Andante de Samuel Barber. Barber s-a inspirat din concertele pentru vioară ale lui Bruch și Sibelius, fiind un compozitor care a rezistat în fața strălucirii modernismului. Și-a pus amprenta asupra compozițiilor clasice, devenind destul de cunoscut, spre deosebire de alți contemporani ai săi. 

Un an magic e una dintre cele mai interesante cărți pe care am pus mâna în ultima vreme. O dovadă că bucuria se află în lucruri mici, în momente pe care ni le creăm singuri prin mijloace extrem de simple. Puteți să considerați acest volum o mică introducere în lumea muzicii clasice, până acum inaccesibilă tuturor, o lume care funcționează pe baza emoțiilor și a notelor care se nasc în urma lor. Când am deschis volumul am mers direct la data mea de naștere, curioasă fiind ce partitură a ales autoarea pentru această zi și istoria din spatele ei. Poate fi un exercițiu zilnic de împrietenire, de scufundare într-o lume total necunoscută (cel puțin pentru mine) sau de aprofundare a unor informații pe care le-am reținut cândva în timpul anilor de școală. O metodă de evadare zilnică atunci când lumea din jur e prea zgomotoasă. 

Cartea o găsiți aici. 

Paige Collins este foarte nehotărâtă atunci când trebuie să ia o decizie. Se gândește prea mult la multitudinea de scenarii post-mergătoare deciziei, imaginându-și modalități în care lucrurile ar putea merge prost sau momentele pe care le-ar pierde. E foarte dificil pentru ea să decidă, lucru care o provoacă constant și o umple de îndoieli legate de propria persoană și propria capacitate. De data aceasta, trebuie să ia o decizie rapidă în privința vacanței de Crăciun - să meargă cu cel mai bun prieten la o cabană în munți sau la New York cu mama ei? Să își facă în sfârșit curaj și să-și declare dragostea pentru Fritz sau să exploreze o lume plină de posibilități pe străzile frumos luminate ale New York-ului? 

Paige se luptă cu anxietatea în fiecare zi, iar relatările ei sunt foarte autentice și sincere, autoarea dorind să scoată în evidență importanța acestei probleme, care de multe ori este minimizată sau nu este considerată cu adevărat o problemă. Toți ne luptăm cu anxietatea, sub diferite forme, lucru care ne diminuează încrederea de sine, iubirea de sine, capacitatea de a interacționa și a-i înțelege pe cei din jur. Există o vorbă care spune - everyone is fighting a battle you know nothing about - și mi se pare atât de relevantă pentru timpurile în care trăim încât e cu neputință de crezut că suntem atât de lipsiți de empatie. Nu știi niciodată ce lupte se dau în oamenii de lângă tine, ce probleme îi țin treji noaptea sau ce temeri le otrăvesc fiecare secundă. Ne luptăm cu multe frici și ne simțim judecați în aproape fiecare aspect al vieților noastre. Pandemia care a decimat lumea ne-a îndepărtat într-o și mai mare măsură și toate frustrările rasei umane au ieșit la iveală în același timp. Nu mai putem vorbi despre empatie sau toleranță. Cu toate acestea, din ce în ce mai mulți oameni se luptă cu anxietatea sau depresia induse de aceste vremuri incerte, iar aceste probleme au fost discutate de la începutul pandemiei. Stigmatul care planează asupra lor încă există, dar oamenii încep să fie mai conștienți și mai deschiși asupra acestor afecțiuni. Anxietatea există și este cât se poate de reală. 

Pe un drum sau altul este un YA despre temeri, stigmatul bolilor mentale și al perfecțiunii, despre șanse și decizii importante, despre iubire și universul adolescenței. Abordează teme extrem de profunde, pe care le regăsesc de obicei în toate romanele dedicate adolescenților, exprimate în mod autentic, fără măști sau filtre (dacă vorbim într-un limbaj contemporan). Cred că aici stă puterea cărților - în cuvintele atent alese, care să nu exprime vreo prejudecată sau să condamne ceva sau pe cineva. Cuvinte care să transmită mesajul potrivit sau pur și simplu să deschidă anumite subiecte de care ne ferim sau despre care ne este teamă să discutăm. Evident că unele vor fi mai puțin comode, mai ales când te regăsești ca cititor în anumite situații sau recunoști anumite comportamente dezagreabile în propria ta viață și îți dai seama că trebuie să corectezi unele lucruri și să nu mai perpetuezi expresii sau obiceiuri care dăunează celor din jur. 

Cartea o găsiți aici.