"Caută întunericul, începutul, adâncurile. Când vei ajunge în adâncul adâncurilor, vei găsi lumina în toată strălucirea ei, în propriile mâini, alături de tine. Asta înseamnă să devii om."

Motto : "Don't judge somenone until you've walked a mile in his shoes."

Tot ce am citit despre lumea musulmană a fost 80% non-ficțiune și 20% ficțiune. Realitatea , cred, e mult mai dură și mai apăsătoare decât confortul de a sta într-un fotoliu și a judeca niște oameni, bazându-te pe ceea ce tocmai ai citit. Nu îi judec, doar că nu-i înțeleg de cele mai multe ori, nu le înțeleg cruzimea, absurdul și respectarea cu orice preț a regulilor "sfinte". Nu le înțeleg ura față de femei și "crimele de onoare", violența "în numele religiei" și alte manifestări care nu le aduc niciun beneficiu. 

Cu toate acestea, nu pot generaliza acest comportament. Căci părerea mea e bazată pe ceea ce am citit (indiferent dacă sunt cărți sau știri), dar nu m-am pus niciodată în pielea lor. Nu am fost în acea situație, m-am născut liberă și am crezut și am dorit întotdeauna să fiu egală cu omul de lângă mine. Nu mi-am pus niciodată problema că ar putea fi altfel. 

Ca să vă faceți o idee mai amplă despre această lume, fascinantă până la urmă (ca tot ceea ce nu cunoaștem), vă recomand cu drag niște cărți care mi-au ajuns la inimă, m-au făcut să îmi pun întrebări, mai pe scurt: și-au atins scopul. 


1. Parinoush Saniee - Tatăl celuilalt copil 

Inițial am avut impresia că încearcă să-și răscumpere "greșelile" din prima carte, dar m-am înșelat. De data asta, am regăsit un Anthony mult mai sincer, mult mai uman și mai împăcat cu viața.

Asta nu înseamnă că a renunțat la limbajul (puțin) vulgar, dar atât de realist sau la ironie. Am mai zis de ce îmi place omul ăsta, dar, repet : îi admir curajul de a a lupta pentru pasiunea lui, devotamentul infinit pentru profesie în pofida familiei și dragostea pentru farfurii impecabile. Se învârte în cercuri înalte, dar nu închide ochii la defectele oamenilor care îl înconjoară, ba dimpotrivă. Le vede imperfecțiunile, dar le recunoaște calitățile, dacă acestea există. Nu e pupincurist, e dureros de sincer și de amuzant. 

Poate o să crezi că vorbește doar despre mâncare și vinuri, dar nu e așa. Poveștile lui ating și alte sfere, n-ai cum să nu te îndrăgostești de cuvintele lui de îndată ce ai luat cartea în mână. 

Eu am devenit fana lui pe viață. Anthony, sper să te cunosc într-o bună zi, sau măcar să gust o farfurie realizată de tine. 

Iubirea : 


"Iubirea e, în primul rând, nebunie. Iubirea e sinceritate, dar nu orice fel, ci una dusă la extrem. Iubirea e risc; e saltul în gol de pe un vârf de munte. Iubirea e încredere. Iubirea e atunci când vrei să cuprinzi toată lumea în pumn și s-o ascunzi sub pernă. Iubirea e dorința de a trăi fiecare minut, de a lua timpul impersonal pe care-l trăiesc și alții și a-l transforma în ceva al tău, numai al tău. Iubirea e zâmbetul cu care te trezești pe față într-o dimineață de iarnă."

și moartea : 

"Nu-ți pare ceva străin moartea. Până într-o zi, când vine la un pas de tine și calcă peste inima ta așa cum ar trece în viteză un camion pe un pod de sticlă, fărâmițând totul și împrăștiind cioburi. Abia atunci îți dai seama că tot ceea ce credeai că știi despre ea era doar unul dintre învelișurile ei blânde, nu tot adevărul. Abia atunci înțelegi ce e moartea." 

E prima carte a lui Pamuk pe care am citit-o...și...a fost tulburătoare. 

O carte despre (complicatele) relații de familie, despre neînțelegeri, despre bani, despre atât de scurtul pas dintre dragoste și ură. Dar, în principal, despre toate gândurile, ideile, sentimentele pe care le ținem ascunse adânc în sufletul nostru, pe care nu le spunem niciodată nimănui, care mai apoi se transformă în frustrări de o viață. 

Mai multe nu vă spun, vă las să descoperiți singuri! Credeți-mă pe cuvânt, aveți multe de descoperit și de (re)gândit apoi. :) 

Vă mărturisesc că mi-am recâștigat încrederea în autorii români. Se poate, chiar se poate! 

Dan Coman scrie despre dragoste și finalitatea ei adaptată la vremurile în care trăim, dar nu numai. Să vă imaginați o relație atipică, care îți smulge lacrimi mai degrabă de tristețe decât de emoție pozitivă, doi oameni care aparent nu au nimic în comun și lupta acerbă a unei femei de a-l câștiga pe cel pe care-l iubește. În acest peisaj deja dezolant, mai apare și o a treia persoană, de sex feminin, care luptă cu îndârjire pentru ca această relație sa meargă, sa evolueze spre mai bine, dintr-un motiv absolut normal, după cum veți descoperi pe la finele cărții. 

Mi-a plăcut enorm ideea cărții : aceea că dragostea poate lua diverse forme, care par ciudate pentru cei din jur, dar pentru cei care le trăiesc nu există termen de comparație cu ce au trăit sau ceea ce vor trăi. Marea dragoste vine mereu când nu te aștepți, întruchipată într-o persoană cu totul și cu totul deosebită. 

Mai apar și niște referiri la rolul femeii în societate (și mă refer la societatea românească) și la o religie care e tot mai extinsă și care tinde să devină un laitmotiv al autorilor români. Oricum v-o recomand cu drag, chiar merită citită. Poate pentru simplul motiv de a învăța și din greșelile altora. Nu le putem experimenta pe propria piele chiar pe toate.