David Arnold mi se pare unul dintre cei mai buni autori YA din câți am citit până acum. Am savurat fiecare pagină din Ținutul țânțarilor și am inclus-o rapid pe lista cărților preferate. La fel s-a întâmplat și cu Gașca pofticioșilor, ambele fiind două povești captivante, pline de magia specifică adolescenței, de vise îndrăznețe, drumuri nemaiîntâlnite și victorii răsunătoare. E ușor de înțeles de ce am avut atât de mari așteptări de la prezentul roman, fiind sută la sută convinsă că mă va prinde în mreje de la primele pagini. Din păcate, Noah s-a dovedit un personaj prea puțin interesant, lipsit de substanță și exagerat de poetic (chiar și pentru un adolescent). Pe cât de mult mi-au plăcut romanele amintite mai sus, pe atât de puțin am rezonat cu acțiunile lui Noah, căutările lui fiind o sursă eternă de întrebări fără răspuns și frustrare. 

Noah e un adolescent ca oricare altul - se luptă să-și găsească drumul, e foarte nehotărât în privința viitorului său și mai ales asupra deciziei de a merge la facultate, e foarte selectiv cu oamenii pe care îi ține în preajma sa și s-a înstrăinat destul de mult de părinții săi. Până aici, nimic anormal. Fapte obișnuite din viața unui adolescent aflat la răscruce de drumuri, incapabil să găsească echilibrul din viața sa. Însă Noah are câteva obsesii, care apar repetitiv în viața sa de zi cu zi, pe care le scoate la suprafață de fiecare dată când e incapabil să gestioneze lumea din jur. Un bătrân pe care îl vede pe stradă, un roman preferat, o fotografie pierdută etc. În urma insistențelor venite din partea celor mai buni prieteni, Alan și Val, Noah ajunge la o petrecere (fapt total necaracteristic lui), unde are o interacțiune bizară cu Circuit, un băiat aparent obișnuit. Discuțiile lor par desprinse din sfera SF-ului, iar Noah îl urmează pe acesta acasă, unde Circuit încearcă să îl hipnotizeze. Din acea noapte, totul se schimbă pentru Noah. Lumea din jurul său pare alta decât cea pe care o știa, toate persoanele din jurul său sunt schimbate, iar el e singurul care nu înțelege cum și când s-a petrecut schimbarea. Până și amintirile îi sunt distorsionate, iar prietenii săi sunt din ce în ce mai îngrijorați. Faptul că Alan și Val urmează să plece în alt stat pentru a studia nu îl ajută deloc, Noah îndepărtându-se din ce în ce mai mult de ei, nefiind convins că relația lor va rezista în fața distanței și nici că ar trebui să urmeze o facultate, oricare ar fi ea. Din acest moment, acțiunea capătă o tentă de-a dreptul bizară, Noah concentrându-se pe obsesiile sale, determinat să le afle misterul. Toate căutările lui sunt undeva la limita dintre ficțiune și realitate, dialogurile sunt de-a dreptul ieșite din comun, iar personajee desprinse din alte lumi.

Determinarea lui Noah de a-și găsi drumul, la fel ca orice alt adolescent, e un subiect excelent pentru un roman YA și motivul pentru care agreez acest fel de lectură. Însă execuția acestui subiect, în romanul de față, nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor mele, având în vedere cât de bine poate să scrie David Arnold. Multe întâmplări mi s-au părut trase de păr, unele personaje par introduse în acțiune doar pentru a prelungi aventura, fără niciun sens sau legătură cu viața și scopurile personajului principal. Cred că toată căutarea nehotărâtului adolescent putea fi dusă spre o altă sferă, chiar și una fantastică, punând mai mult accent pe gândurile și temerile sale legate de viitor sau pe nenumăratele scenarii legate de viața sa după terminarea liceului. Spun cu părere de rău faptul că mi s-a părut o scriitură superficială și mult trasă de păr, dar voi continua să îl citesc pe David Arnold, cu speranța că va mai scrie ceva la fel de (sau mai) bun precum ​Ținutul țânțarilor. 

Cartea o găsiți aici. 

Probabil că J. K. Rowling nu mai are nevoie de nicio prezentare, povestea ei de viață fiind arhicunoscută, la fel ca seria care a propulsat-o printre cei mai iubiți autori ai lumii. A început să scrie Harry Potter în timp ce lucra la Amnesty International, confruntându-se în fiecare zi cu poveștile tragice ale unor oameni plini de curaj, oameni care au îndrăznit să critice regimurile țărilor lor și au fost pedepsiți în cele mai crunte moduri. Era pe atunci o mamă singură, nu avea mulți bani, dar se baza pe singurul vis care nu o abandonase niciodată : acela de a scrie. Așa s-a născut una dintre cele mai frumoase povești pe care le-am citit vreodată, o isterie care a cuprins întreg mapamondul, opt filme de succes, o piesă de teatru, distincții importante și...multe fapte bune. Succesul nu i-a umbrit mintea, ci i-a dat puterea de a veni în ajutorul celor neajutorați, a căror voci urlă în zadar, a celor pe care nu îi aude nimeni. Din toată experiența acumulată la Amnesty International a învățat un lucru extrem de important : ceea ce gândim se reflectă întotdeauna în exterior - prin oamenii pe care îi atragem, prin experiențele pe care ajungem să le trăim, prin schimbările care ne transformă. Suntem interconectați cu toții și schimbările mici vor atrage întotdeauna alte și alte schimbări, la scară mult mai mare. 

Invitată să țină un discurs la festivitatea de absolvire de la Harvard, J. K. Rowling a reușit să evite capcanele formalității și să le vorbească studenților cu sinceritate, așa cum i-ar fi plăcut să i se vorbească la vârsta de douăzeci și unu de ani, când încheia un ciclu important al vieții ei și nu știa încotro să pornească. Așa s-a născut Vieți foarte reușite, discursul ei despre avantajele eșecului și importanța imaginației. A precizat de la bun început că perioada în care a început să scrie nu s-a transformat dintr-o dată într-o viață desprinsă din basme, așa cum a zugrăvit-o presa în nenumărate rânduri, ci a fost un drum lung și plin de peripeții. Un drum dificil, presărat cu refuzuri peste refuzuri din partea editurilor, un tunel lung a cărei luminiță de la capăt întârzia să apară. Succesul ce a urmat a fost într-adevăr neașteptat, dar nici pe departe atât de fulgerător precum a fost ilustrat. 

Eșecul face parte din viață, iar eșecurile celebrei autoare nu au făcut decât să deschidă minunatul drum pe care a pășit după apariția primului volum din seria Harry Potter. Niciun proaspăt absolvent nu își dorește să eșueze (în niciun aspect al vieții sale), dar orice om este supus greșelii și, în mod surprinzător, viața înseamnă o serie lungă de suișuri și coborâșuri. J. K. Rowling le-a mărturisit studenților că și-ar fi dorit ca cineva să îi spună aceste lucruri în momentul când a absolvit, să o pregătească oarecum pentru ce va urma în loc să audă toate discursurile dulci despre vise împlinite și bucurii nenumărate. Și tind să fiu total de acord cu ea. De fapt, nimeni nu ne pregătește pentru viață - la terminarea școlii, a facultății și chiar și la locul de muncă, totul este poleit frumos, fără urmă de greșeală sau eroare, ceea ce ne creează niște așteptări enorme de la viață și de la oamenii din jurul nostru. Când lucrurile nu merg așa cum ar trebui, se nasc dezamăgiri, frustrări și sute de întrebări, iar apoi apare învinovățirea și vina aruncată asupra celor din jur - poate nu am făcut suficient de bine, poate nu sunt eu suficient de bun, poate ceilalți nu mă înțeleg așa cum mi-aș dori etc. Toate putând fi evitate foarte ușor, prin expunerea directă și sinceră a ceea ce înseamnă aceste cicluri și ce responsabilități vin la pachet odată cu înaintarea în vârstă și ce înseamnă să îți urmărești visele. 

​Cartea o găsiți aici. 

Urcând în topuri la puțin timp după apariție, Pachinko a încântat și uimit milioane de cititori din întreaga lume. Este al doilea roman al autoarei, care a debutat în 2017 cu volumul Free Food for Millionaires și a fost nominalizat la nenumărate premii literare. Povestea a patru generații de imigranți coreeni în Japonia secolului XX, romanul are la bază un popular joc mecanic interactiv. Se joacă în saloane zgomotoase, colorate, iar câștigătorii au posibilitatea de a-și transforma premiile în bani, deși acest lucru este interzis în Japonia. În 2009 s-a jucat de circa 247 milioane de dolari, majoritatea saloanelor pachinko fiind coordonate de către imigranți coreeni. O parte din aceste venituri sunt trimise ilegal  în Coreea de Nord, fiind o sursă importantă de venit pentru țară. Numărul lor se estimează undeva între 11000 și 15000 de saloane, conform unui raport din 2011. Acest joc devine cumva un laitmotiv al romanului, pachinko fiind un joc de noroc care dă dependență și în același timp o sursă sigură de venit pentru imigranții coreeni, dornici să supraviețuiască într-o țară străină. 

Povestea începe cu nunta dintre pescarul Hoonie și Yangjin, iar apoi imposibilitatea lor de a avea un copil sănătos. Primii trei prunci le mor la puțină vreme după naștere, aceste tragedii marcându-i pe amândoi și determinându-i să apeleze la tot felul de metode pentru a-și vedea visul împlinit. În cele din urmă, se naște fiica lor, Sunja, iar fericirea lor e fără margini. Când Sunja împlinește treisprezece ani, tatăl ei moare, lăsând în urmă două femei neconsolate, care îl iubesc nespus. Viața merge mai departe, iar romanul urmărește destinul Sunjei, care rămâne însărcinată fără să fie căsătorită, punându-și familia într-o poziție extrem de dificilă. Însă destinul îi scoate în cale un om care o acceptă așa cum e, o ia de nevastă și o duce în Japonia. Povestea continuă cu următoarele generații, semănând destul de tare cu faimosul roman al lui Marquez, Un veac de singurătate ​, prin construcție, multitudinea de personaje și relațiile familiale. 

Într-o lume în continuă mișcare, Pachinko spune o poveste despre supraviețuirea într-o țară străină, sacrificiile pe care imigranții sunt nevoiți să le facă pentru a duce o viață normală, sentimentele și temerile care vin la pachet cu acest statut și importanța familiei. Lumea e (aparent) deschisă pentru toți oamenii, granițele pierzându-și importanța în ziua de azi - oricine poate ajunge oriunde, dintr-un colț al lumii în celălalt, poate să se mute oricând în altă țară, să muncească acolo și să înceapă o viață nouă. Realitatea arată însă altfel, provocările de a lua viața de la capăt în alt loc fiind numeroase și deloc ușoare. Condiția imigranților nu e singura temă marcantă a romanului, relațiile familiale fiind și ele în prim plan - schimbările care intervin în familii și dinamica acestora este urmărită îndeaproape. Această dinamică e interesant de urmărit pe tot parcursul acțiunii, căci dezvăluie atât schimbările majore din sânul familiilor, cât și schimbările subtile prin care trec personajele de-a lungul vieții, ajungând într-un punct din care nu mai există cale de întoarcere. 

Pachinko a stârnit multă vâlvă de la momentul apariției sale și până în prezent, fiind o carte intens mediatizată și omniprezentă în topuri, pe canalele de Youtube și pe rețelele sociale. Ceea ce mi-a creat niște așteptări imense legate de ea, iar romanul s-a dovedit nu atât de bun pe cât credeam că va fi. Cert e că ori am eu o problemă legată de Japonia, pentru că nicio carte a cărei acțiune se petrece în această țară nu pare să mă atragă suficient de tare (chiar dacă cultura lor mi se pare fascinantă), ori e aceeași presiune imensă care planează asupra cărților intens mediatizate de a fi extraordinar de bune, de lirice și pe placul tuturor celor care le citesc. Ceea ce, evident, e o teorie care nu prinde niciodată. Așa cum s-a întâmplat cu multe alte cărți care au schimbat vieți (spre exemplu Un bărbat pe nume Ove - pe care 50% o adoră, iar ceilalți 50% o consideră lipsită de valoare), Pachinko mi s-a părut o carte bună, o carte pe care am savurat-o, dar nici pe departe o carte atât de importantă precum o consideră criticii. 

Cartea o găsiți aici. 

E una dintre cele mai populare cărți ale momentului. Poate datorită faptului că actrița Reese Witherspoon a ales-o pentru clubul ei de carte, făcând astfel cunoscută o poveste altfel sau poate pur și simplu datorită lirismului cu care e scrisă, frumuseții regăsite la tot pasul în acțiune, vorbe și personaje. Acțiunea se petrece într-un orășel liniștit din Carolina de Nord și urmărește destinul Kyei, numită de localnici Fata Mlaștinii. Trăind într-o sălbăticie de o frumusețe aparte, înconjurată de natura sălbatică și misterele ei, Kya nu seamănă deloc cu persoana pe care o bârfește toată lumea. E o fată inteligentă, sensibilă și mult prea greu încercată pentru o viață de om. Familia ei s-a destrămat rând pe rând, Kya fiind singurul membru lăsat în urmă. Fiecare a plecat cu speranța de a trăi o viață mai bună, printre oameni care să nu-i mai judece , dorind cu disperare să scape de blestemele mlaștinii. 

Viața Kyei, deși lipsită de rutina cu care orice om e obișnuit, e dominată de frumusețea naturii, a nenumăratelor specii de plante și animale care o înconjoară și pe care le cunoaște ca pe propriul buzunar. Inteligența Kyei o ajută să supraviețuiască chiar și după plecarea tatălui său, ultima persoană care rămăsese alături de ea și să se ferească de oamenii răi din oraș, care ar putea s-o prindă și s-o ducă la un cămin de copii. Tăticul ei spunea mereu că acolo toți copiii îndură violențe și umilințe repetate, aceste vorbe sporindu-i Kyei anxietatea de a se afla în preajma oamenilor și imposibilitatea de a interacționa cu ei. 

Cu trecerea anilor, Kya descoperă că nu toți oamenii sunt răi și acceptă puțin ajutor din partea lui Săltărețu', un vechi prieten al tatălui său și soția sa, Mabel. Viața se schimbă pentru Kya în nenumărate feluri, iar apariția lui Tate o ajută să crească în feluri greu de imaginat. Prietenia lor se transformă într-o poveste de dragoste specială, Tate acceptând-o pe Kya așa cum este și reușind să vadă dincolo de măștile pe care și le-a dezvoltat de-a lungul anilor lungi de singurătate. Tate descoperă inteligența nativă a Kyei, curiozitatea și încântarea ei în fața tuturor minunilor naturii, dar și capacitatea ei de a învăța, neexploatată din cauza situației sale. Șansele Kyei de a avansa și a-și construi o carieră, la fel ca toți ceilalți, sunt diminuate de incapacitatea sa de a interacționa cu oamenii și de a face parte din viața reală, cu toate provocările ei. Pentru Tate viața își urmează cursul, iar diferențele dintre ei ajung să-i despartă. Kya suferă pentru prima dată în viața ei din cauza inimii frânte și își jură că niciodată nu se va mai apropia de oameni, căci relațiile cu ei înseamnă doar suferință. Anii trec, iar în peisaj apare Chase Andrews, unul dintre cei mai bogați și populari tineri din oraș. Kya este atrasă de el ca un magnet. Nu în același fel în care vibra cândva la vederea lui Tate, dar suficient de puternic încât să-și încalce promisiunea. Viața Kyei urmează să se schimbe din nou, dar de data aceasta consecințele vor fi mult mai grave... 

Acolo unde cântă racii nu e doar o poveste de dragoste împletită cu misterul unei crime, ci o expunere a diferențelor dintre oameni și cum reușesc acestea să creeze prăpastii de netrecut. Kya e tot ceea ce oamenii nu înțeleg, nu acceptă si iau în derâdere. Mediul în care crește nu o pregătește pentru viața reală, plină de răutate și orgolii. Kya nu știe ce înseamnă să jignești pe cineva doar pentru a părea erou în fața celorlalți, constrângerea venită din partea unui grup sau bravada afișată în fața lumii. Pentru Kya oamenii sunt lipsiți de intenții rele. Realitatea de care are parte îi demonstrează contrariul, ceea ce o determină să considere mlaștina singurul loc în care poate fi în siguranță. Departe de oameni, departe de orașul zgomotos unde totul e periculos. Încercările ei de a fi o ființă normală încep cu nevoia de a socializa cu alte ființe umane. De aici se nasc două momente definitorii în viața Kyei : primul e cel în care merge la școală, loc în care își dorea să ajungă, să învețe cât mai mult și să facă parte dintr-o structură stabilă, menită să o apere. Experiența se dovedește a fi una traumatizantă, Kya devenind ținta glumelor și a batjocurii. Al doilea moment, la ani distanță de experiența școlară, e cel în care decide să aibă din nou încredere în oameni, permițându-i lui Tate să se apropie tot mai mult și să o cunoască din ce în ce mai bine. Încrederea naivă a Kyei în ființele umane scoate la iveală tot ceea ce au oamenii mai putred și mai urât în ei, ea fiind privită de fiecare dată drept o creatură exotică, parcă venită din Paradis, dar care nu s-ar putea adapta niciodată lumii reale. O ființă pe care e bine s-o ții departe de ceilalți, pe care prietenii tăi nu doresc s-o cunoască, dar care te fascinează tocmai pentru că e atât de diferită de tine. 

Romanul se află în curs de ecranizare, producător fiind chiar actrița Reese Witherspoon, care l-a promovat în clubul ei de carte și a declarat că și-ar fi dorit să nu se termine niciodată, într-atât de mult i-a plăcut. Îl găsiți aici. 

Hamburg, 1946. Puterea naziștilor a apus, cel de-al Doilea Război Mondial lăsând în urmă disperare, ruine și ceea ce acum se numește Zona de ocupație britanică, unde mii de oameni încerc să supraviețuiască și să-și scoată morții de sub clădirile bombardate. Colonelul Lewis Morgan, însărcinat să supravegheze reconstrucția orașului distrus și tentativele susținătorilor lui Hitler de a reînvia puterea nazistă, are ocazia de a-și regăsi familia după ani întregi în care au fost despărțiți. Lewis primește o vilă superbă pe malul fluviului Elba, proprietate a arhitectului Stefan Lubert. Acesta locuiește în casă împreună cu fiica sa, dar colonelul britanic insistă ca ei să locuiască în continuare acolo, nedorind să aprofundeze urmele războiului lăsate asupra celor doi sau să-și încalce principiile solide în care crede. Cele două familii conviețuiesc însoțiți de o atmosferă ostilă, fiind extrem de diferite din toate punctele de vedere. Ciudățenia situației începe să se îndulcească prin mici întâmplări, iar relațiile dintre membrii ei se vor transforma în experiențe neașteptate pentru toți cei implicați... 

​Dramele lăsate în urmă de război, peisajele dezolante și oamenii care o iau de la capăt reprezintă fundalul poveștii de iubire care se naște între arhitect și soția colonelului Morgan. Purtând urmele adânci ale unei tragedii personale, aceasta sosește la Hamburg pentru a se întâlni cu un om pe care nu îl mai cunoaște, care a lăsat totul în urmă și a plecat să-și facă datoria față de țară. Nu-și imaginează că mai poate iubi, nu după tot ceea ce a înfruntat singură, nu după toată suferința care îi marchează începutul și sfârșitul fiecărei zile. Prinsă între căsnicia sa, aproape de pieire și șansa unei vieți cu totul diferite, va face alegerea cea mai comodă, dovedindu-se învinsă de forțele destinului și de contextul social în care este nevoită să-și ducă existența mai departe. 

Fiecare personaj poartă cu el propriile traume, care încearcă cumva să explice comportamentul fiecăruia, dar și interacțiunile dintre ei. Fiecare își joacă rolul în poveste, creând anumite circumstanțe care prevestesc cumva finalul. Contextul războiului creează anumite situații care determină personajele să-și încalce principiile, realizând că viața se poate schimba în orice moment, să privească nedumeriți ceea ce li se întâmplă și să fie incapabili să ia o decizie, să se transforme sub ochii cititorului. La fel ca în viață - circumstanțele dictează de cele mai multe ori atât deznodământul relațiilor dintre oameni, cât și drumul pe care aceștia vor merge mai departe.

Cartea o găsiți aici. Ecranizarea e una de excepție, v-o recomand cu drag !