Anatomia relației părinte-copil. Relație normală sau patologică, cert e că ne marchează pentru totdeauna, uneori lasă urme de neșters sau amintiri neprețuite. Părinții sunt primele ființe cu care intrăm în contact, aproape niște zei pentru orice copil, iar faptele și gesturile lor ne spun mai multe decât am vrea să recunoaștem. 

Peste ani, avem senzația de deja-vu cu copiii noștri și ne întrebăm cum oare am ajuns să facem exact ca ei, când tot ce doream era să nu le repetăm greșelile?

Niciun părinte nu e perfect, mai mult ca sigur. Însă îi admir pe cei care luptă să le ofere copiilor lor o lume mai frumoasă, exemplu pozitiv, dragoste necondiționată și speranță. 

"Îmi pare rău, nespus de rău..."

"Te iubesc. "

"Încă te mai iubesc..."

"Tu ești marea mea dragoste și totuși ție ți-am făcut cel mai mare rău..."

"Cât aș vrea să dau timpul înapoi...Să fim toți....Împreună. Pentru totdeauna."

Frânturi dintr-un discurs destinat trecutului...cuvinte care exprimă toate sentimentele pe care nu le-am putut împărtăși la timp. (Fiecare dintre noi a rostit cuvintele astea măcar o dată, fie și în gând...)

Secretul acestei cărți este că....dragostea există. Dragostea aceea pură și nevinovată, care apare o dată în viață și care îți dă impresia că poți să faci orice, absolut ORICE. Iar apoi, după ce ai pierdut-o, îți petreci toată viața căutând ceva asemănător, ceva care să aducă măcar cu ea, să miroase măcar a ea...

Celelalte secrete trebuie să le descoperiți singuri. Tot ce pot să spun e că m-a dat peste cap. Nu toate cărțile au puterea asta. 

Cea mai bună carte pe care am citit-o anul acesta! (deocamdată)


"Am simțit dragostea curgând dinspre mine spre Gat, dinspre Gat spre mine. 
Eram calzi și tremuram, și tineri și bătrâni de când lumea, și vii. 
Mă gândeam : e adevărat. Deja ne iubim unul pe altul.
Deja o facem."

"Era dragoste și m-a izbit atât de tare, că m-am sprijnit de plasa de țânțari, care încă ne despărțea, ca să mă pot ține pe picioare. [...] Universul era minunat fiindcă exista el. Eram îndrăgostită de gaura din blugii lui și de mizeria de pe tălpile lui goale, de coaja de la julitura de la cot și de cicatricea care i se înnoda în jurul unei sprâncene."

"Are gura atât de moale și e cel mai bun om pe care îl cunosc, cel mai bun om pe care îl cunosc dintotdeauna, indiferent ce lucruri rele s-au petrecut între noi și indiferent ce se va întâmpla mai departe."

Omul ăsta are o pasiune, un curaj și o ambiție extraordinare. 

Am savurat fiecare pagină, începând cu momentul în care s-a născut pasiunea pentru mâncare, dependența de droguri, modul cât mai ușor de a face bani pentru droguri și culminând cu adevărata dragoste pentru gătit. 

De-abia aștept să-ți citesc următoarea carte! You're on my list, Anthony! My wishlist ! :) 

"Creierul nostru este plin de speranță."

"În absența unei speranțe reale, membrii familiei lovite de această boală se pot uita pe site-ul Asociației Alzheimer, între un scutec schimbat și mâncarea de sugari cu care își hrănesc părinții, pentru a afla ultimele descoperiri : un nou cromozom purtător de gene este asociat cu boala, încă o enzimă vitală este absentă la bolnavii cu Alzheimer. Și totuși, ăn spatele fiecărui cuvânt pe care îl citesc cu răbdare se ascunde inevitabil aceeași întrebare latentă și disperată : Oare știința progresează cumva? Sau se mulțumește să dea o formă mai puțin complicată unei lipse de speranță vechi de când lumea?"

"Un loc fără gînduri, desăvârșit. Un loc izbăvit de trecut și de viitor. Un loc unde nu-ți aminteai nimic, așadar nu pierdeai nimic. Un loc unde trebuia doar să se gândească la un drum pe care dorea să-l aibă."

Cum ar fi să pierzi rând pe rând toate lucrurile care te definesc ca persoană și ființă umană? Pun pariu că nu ți-ai pus niciodată întrebarea asta. Ai fost prea ocupat ca să te gândești la așa ceva. Întrebările fără răspuns nu își au locul în mintea ta. Alergi în fiecare zi tot mai repede, încerci să faci cât mai mulți bani, să vizitezi locuri cât mai exotice, să îți întreții familia care îți cere tot mai mult. Până când începi să uiți anumite lucruri, te trezești dimineața lângă persoane complet străine, nu știi nici măcar unde te afli. Oare asta e casa ta? Un hotel? Un spital? Brusc, începi să te bâlbâi, nu mai reușești să accentuezi gândurile, amintiri nu mai ai și parcă toate puterile te părăsesc. 

Dacă nu te regăsești , înseamnă că ești norocos. Ești liber să te bucuri de cel mai important bun pe care îl ai : SĂNĂTATEA. 

Această carte este despre neputință. 
Neputința unui tată de a-i mărturisi adevărul fiicei lui. 
Neputința unui fiu de a ameliora starea mamei lui. 
Neputința noastră în fața forțelor destinului, încercând să-i dăm haosului un nume. 
Neputința de a-ți aminti prezentul. 

P.S. Am amintit mai sus doar câteva simptome care apar la acești bolnavi și am decis să mă opresc. Cei interesați de mai multe detalii despre maladia Alzheimer sau doritori să facă o donație pentru cercetare pot vizita site-ul Alzheimer's Association la adresa www.alz.org .