|
Nu m-am numărat printre fanii mult-lăudatului roman Fata din tren. Nu pot să spun că mi-a plăcut, dar nici că mi-a displăcut ; am rămas doar cu o vagă senzație de timp pierdut și un minim regret că nu i-am dat mai multe șanse autoarei. Nici după lectura celui de-al doilea roman nu mă pot declara o fană înfocată, deși mi s-a părut mai bine construit, mai incitant, însă (aproape) la fel de dezamăgitor ca și primul.
0 Comments
"Suntem cu toții o sumă de lumini și umbre. E firesc să preferăm ca gândurile și faptele noastre mai puțin onorabile să rămână în întuneric. Unii dintre cei care ne aplaudau cândva își folosesc acum palmele pentru a ne biciui obrajii, expunându-ne lumii cu satisfacția omului de joasă speță, uitând cu bună știință de tot binele pe care i l-am făcut cândva. Iar cine uită, nu merită, spunea Nicolae Iorga..."
Nu am întâlnit demult asemenea alăturare frumoasă de proverbe, povețe și lecții de viață, însă cartea domnului doctor a fost o surpriză plăcută din toate punctele de vedere. Deși coperta o încadrează direct la categoria dezvoltare personală, aș numi-o mai degrabă o experiență pentru toți oamenii care citesc cu sufletul deschis, care lasă cartea să le pătrundă până în adâncuri și să îi transforme încetul cu încetul. Deși a devenit cunoscută pe plan mondial cu trilogia Delirium, Replica e prima carte de Lauren Oliver pe care am pus mâna. Cu un subiect destul de controversat (clonarea umană), personaje mai mult sau mai puțin credibile și o abordare destul de rudimentară a emoțiilor umane, Replica rămâne un roman pe care nu l-am putut lăsa din mână, având un potențial imens, dar care putea fi mult mai bine dezvoltat ca acțiune, suspans, concluzii.
"Așa că hai să ridicăm paharele pentru sezonul accidentelor,
Pentru râul de sub noi, unde ne înecăm sufletele, Pentru vânătăi și secrete, pentru fantomele de pe tavan, Încă un pahar pentru drumul plin de apă." Romanul de debut al Moirei Fowley-Doyle este povestea unei familii dezbinate, care încearcă din răsputeri să se redescopere cu ajutorul iubirii și al compasiunii. Un roman cu și despre adolescenți, care se învârte în jurul a două teme : familia și lumea pe care nu o putem vedea. Considerat unul dintre marile romane ale secolului XX, Pădurea nopții spune povestea a trei femei și a celor care le înconjoară, dezvăluind lumea exotică a Parisului anilor '20. Fiind un amestec fin între tragedie și comedie, romanul reflectă spiritul modernismului în toată splendoarea lui.
A fi duplicitar nu înseamnă neapărat a fi un om rău. A te juca din când în când cu sentimentele celorlalți sau a provoca puțin destinul nu înseamnă a fi un om lipsit de scrupule. Duplicitatea e o monedă pe care o învârtim între degete, veșnic indeciși între datoria de a face bine și dorința nebunească de a risca. Există în fiecare om o parte bună și una mai puțin bună, iar lupta dintre ele nu se încheie niciodată, așa cum o demonstrează și eroina romanului scris de Sophie Hannah.
Romanul lui Joan Didion e ca o gură de aer proaspăt după ce ai stat sub apă o bună perioadă de timp și te-ai lăsat purtat de curenți fără să acționezi în niciun fel. E un moment în care îți dai seama că lupta e eternă, iar clipele de cumpănă nu se deosebesc cu nimic de cele obișnuite, în care lucrurile merg bine ; ele doar apar, fără să pună întrebări, fără intenția de a surprinde. "Acum îmi dau seama că nu era nimic neobișnuit : confruntați cu o nenorocire neașteptată, ne concentrăm pe cât de comune au fost împrejurările în care s-a produs dezastrul, cerul albastru senin din care s-a prăbușit avionul, treburile de rutină încheiate cu o mașină în flăcări, leagănul în care copiii se jucau ca de obicei când un șarpe cu clopoței a atacat din senin."
|
Arhivă
January 2025
|
RSS Feed
