"Să fii om înseamnă să năzuiești la mai mult decât simpla subzistență."

America, tărâmul infinitelor posibilități... Cea mai mare putere a lumii, locul de unde pornesc toate progresele și locul unde se iau cele mai importante decizii. Aceasta este doar o fațadă frumoasă, o poleială despre care știm cu toții, în timp ce realitatea din teren este cu totul alta. Jessica Bruder, jurnalist specializat pe zonele întunecate ale economiei americane, a călătorit prin toate statele Americii alături de diferiți oameni, pentru a le afla poveștile și motivele din spatele mutării lor într-o casă pe roți. 

Încă de la începutul poveștii se întrevede o imagine brută a Americii, una nepoleită, neretușată. O Americă vulnerabilă, plină de oameni nevoiți s-o ia de la capăt în fiecare zi din cauza schimbărilor economice sau a standardelor de viață prea nerealiste. Acești oameni și-au mutat casa pe roți și străbat țara de-a lungul și de-a latul, muncind pe unde pot, reușind să supraviețuiască și descoperind un alt fel de libertate de care înainte nu reușeau să se bucure. Ei sunt victimele invizibile ale crizei economice, cei pe care statul american nu îi poate ajuta, cei cărora li se pun bețe în roate din toate direcțiile. Majoritatea sunt persoane în vârstă, care nu se mai pot adapta la o societate corporatistă și lipsită de scrupule. Societatea care s-a transformat sub ochii lor, toți acești roboți care produc bani pe bandă rulantă pentru că nu mai știu să facă altceva, i-a obligat să își părăsească locuințele, alegând un stil de viață mult mai simplu, mai nesigur, dar poate, mai fericit. Veniturile lor nu le-au permis să se adapteze la această nouă direcție economică. Sunt oameni din toate categoriile, cu povești de viață emoționante. Oameni pentru care speranța a rămas întreagă în ciuda obstacolelor și luminează ca un far deasupra mării. 

Citind poveștile acestor oameni care par să-și fi găsit un alt ritm decât cel al lumii înconjurătoare, stau și mă întreb dacă nu cumva această fugă continuă ne distrage atenția de la lucrurile importante. Poate că deținând mai puțin și muncind zi de zi în locuri diferite nu e atât de rău precum pare. Poate că secretul e să apreciezi fiecare lucru, oricât de neînsemnat ar părea, chiar și când te afli la limita supraviețuirii. Sau mai ales atunci. Atunci înveți cu adevărat lucruri despre tine, despre ceea ce vrei și ceea ce te definește. Drumul cel mai dificil e singurul care îți arată cine ești. Toate încercările, obstacolele sau finalurile ne definesc și ne modelează mai mult decât orice rutină. Dar ne lăsăm cuprinși cu totul în rutină, o căutăm și o dorim cu disperare, împreună cu aparenta liniște a unei vieți în care le ai pe toate și totuși te simți golit. 

Cartea o găsiți aici. 

După succesul obținut pe plan internațional cu romanul Laur, Vodolazkin a revenit în atenția publicului cu Brisbane, Aviatorul, Soloviov și Larionov. În opinia cititorilor însă, Laur rămâne marele roman al scriitorului, o carte care nu poate fi repetată, o carte fără egal, celelalte romane fiind o încălzire pentru Istoria insulei. Din moment ce nu am citit Laur e dificil să fac comparații între cele două și iau acest roman ca atare, de sine stătător. Istoria insulei e o istorie a timpului și a omenirii, un dans al trecutului cu prezentul, o suprapunere constantă a timpurilor care evidențiază lipsa schimbării reale. Total s-a schimbat, totul a rămas la fel. Istoria are un fel aparte de a ne arăta acest lucru, scoțând la iveală greșeli pe care omenirea le repetă secole la rând. 

​Insula este un loc care nu apare pe nicio hartă, dar nimeni nu îi contestă existența. Cronicar după cronicar consemnează evenimentele care se petrec acolo, unii dintre ei dublând istoria oficială cu una plină de secrete, trădări sau crime. Insula trece prin schimbări profunde de-a lungul vremurilor și uneori pare să fie dominată de un blestem străvechi. Pare o poveste despre lumea modernă și, în același timp, una despre o lume care a încetat să existe. Un fel de deja-vu care se repetă la infinit, un cerc vicios în care omenirea se învârte secole la rând, fără să găsească calea spre schimbare. Lucrurile evoluează și involuează concomitent, aceleași tipare conduc lumea de la începuturi și până în prezent. Iar acum Insula trece printr-o perioadă de mari încercări, una pentru care nu există o finalitate clară, iar supraviețuirea omenirii e incertă. Oamenii sunt condamnați de la bun început și trebuie să își schimbe radicul modul de a gândi, de a trăi pentru a deschide calea spre altceva. Tot ceea ce știau se năruie zi după zi, în timp ce o nouă lume își face simțită prezența. O lume plină de necunoscute, de provocări pe care omul trebuie să le înțeleagă și apoi să le rezolve, o lume care să îl întoarcă spre lucrurile care conteză cu adevărat, spre rădăcinile sale. 

Vodolazkin e un autor dificil de încadrat într-o categorie, un autor care se citește la momentul potrivit. Cărțile sale necesită o anumită disponibilitate pentru lectură, un timp anume pentru a procesa cuvintele și a înțelege sensurile profunde ascunse în spatele lor. Nu sunt romane de citit pe plajă, ci povești care îți solicită toată atenția și te provoacă să îți pui întrebări despre viață, despre omenire și viitorul acesteia. Această criză profundă pe care o traversăm pare să își aibă originnea în secole întregi de greșeli, ambiții și orgolii, în dorința nelimitată a omului de a controla tot ceea ce se află în jurul lui. Iar acum se află în punctul în care nu mai are niciun control asupra a ceea ce se întâmplă. 
​
Cartea o găsiți aici. 

Publicată pentru prima dată în 2007 și reeditată anul acesta în colecția Armada, Povestea lui Lisey este un roman despre puterea și capcanele scrisului. Roman despre autorul afirmă că este preferatul său dintre toate cele scrise. Lisey Landon a fost căsătorită douăzeci și cinci de ani cu un scriitor celebru. Scott a fost piesa centrală, planeta în jurul căreia gravitau jurnaliști, critici literari, oameni simpli, în timp ce Lisey a fost mereu prezența din umbră, susținătoarea și stâlpul acestei figuri din lumea literară. L-a iubit pe Scott din tot sufletul și l-a cunoscut mai bine decât oricine altcineva, recunoscând complexitatea caracterului său și valoarea sa ca ființă umană. Scott a fost lumea ei întreagă mult timp, iar moartea lui a zdruncinat-o în moduri pe care încă nu le poate explica cu claritate. 

La câțiva ani după moartea sa, Lisey se decide în sfârșit să îi sorteze lucrurile. E conștientă de zvonurile care circulă în cercurile lumii literare - faptul că Scott ar fi lăsat în urmă romane neterminate, povestiri, opere întregi pe care nu a mai apucat să le trimită în lume. În ciuda presiunilor din exterior, Lisey vrea să descopere pe îndelete tot ceea ce a lăsat Scott în urmă și să decidă dacă a rămas ceva demn de publicat. Dar scotocind printre lucruri, Lisey descoperă ceva nou despre soțul ei - un loc care îl îngrozea și îl încânta în aceeași măsură, unde găsea idei pentru romanele sale și unde își înfrunta cei mai de temut demoni, Și astfel, Lisey pornește într-o călătorie spre inima beznei, dorind să înțeleagă motivațiile omului pe care l-a iubit atât de mult timp. Un drum spre vindecare, dar plin de obstacole și certitudinea faptului că o asemenea iubire se trăiește o singură dată în viață și poate învinge cu ușurință moartea. 

Povestea lui Lisey este o surpriză literară din partea unui om care și-a înspăimântat cititorii zeci de ani cu previziunile sumbre asupra viitorului omenirii. Este o poveste de iubire care transcende moartea, o confesiune intimă despre trecerea prin doliu și înfruntarea demonilor care pândesc pe la colțurile minții, o radiografie a meseriei de romancier și a exercițiului zilnic de a scrie. Munca din spatele cuvintelor, înțelesurile ascunse și lupta interioară rămân adesea necunoscute. Scrisul este o formă de terapie, nemiloasă și generatoare de durere, un exercițiu care te lasă adesea fără suflare. Scrisul înseamnă totodată și responsabilitate față de cei care te vor citi, față de cei care se vor regăsi în propriile tale experiențe, iar limita dintre realitate și scris este una extrem de fină. Trebuie să pășești cu mare atenție dintr-o lume în alta, căci cele două s-ar putea estompa atât de tare încât să nu mai distingi diferența dintre ele.

Cartea o găsiți aici. 

Guillermo del Toro este regizor, producător și scenarist, unul dintre cei mai vizionari artiști ai generației sale. În 2018 a câștigat Oscarul pentru Forma apei, la categoria Cel mai bun film. Chuck Hogan este scenarist, producător de televiziune și autor de bestselleruri, cel mai cunoscut roman al său fiind Prince of Thieves. Cei doi autori au mai scris împreună trilogia The Strain. Suflete goale este primul volum din seria Benzile Blackwood, ​având-o ca protagonistă pe Odessa Hardwicke, o tânără agentă FBI. Curajoasă și determinată. Odessa face echipă bună cu partenerul ei, Walt Leppo, un agent FBI decorat. Dar viața i se schimbă pentru totdeauna în timpul arestării unui criminal periculos. Partenerul ei devine brusc extrem de violent, un comportament aproape inexplicabil și total necaracteristic acestuia, iar Odessa este nevoită să-l împuște. Însă moartea lui nu este cea care o îngrijorează cel mai tare, ci ceea ce a văzut ridicându-se din corpul neînsuflețit al partenerului său. 

După acest evenimen traumatizant, Odessa pune la îndoială viitorul carierei sale, precum și propria sănătate mintală. O misiune aparent banală scoate la iveală o posibilă explicație pentru comportamentul ciudat al fostului său partener. Odessa este însărcinată să adune bunurile unui agent pensionat din biroul său din New York, iar ceea ce găsește acolo o va pune pe urmele unui personaj misterios, care trăiește la limita dintre realitate și ficțiune. Hugo Blackwood, un om cu o avere uriașă, pretinde că este nemuritor și că se află pe pământ de câteva secole. Este Blackwood doar un bătrân cu mințile rătăcite sau cineva care deține un răspuns vital pentru supraviețuirea omenirii? 

Combinând realitatea cu fantasticul, romanul scoate la iveală refuzul omului de a muri și nenumăratele moduri în care încearcă să sfideze moartea. Incapacitatea de a accepta moartea ca pe o certitudine și căutarea constantă de a prelungi această existență (despre care nu știm cu siguranță că ar fi singura) îl îndeamnă pe om pe cărări nebătătorite, pe drumuri pline de obstacole la care nu s-ar fi gândit vreodată, la credința absurdă în diverse teorii sau persoane. Oamenii puternici, bogați, care ajung să dețină mai mult decât ar putea consuma vreodată își îndreaptă atenția spre nemurire, spre ceva palpabil care să le permită să se bucure cât mai mult de viață. Din păcate, banii nu pot rezolva toate dilemele sau dorințele ființelor umane, fie ele cele mai puternice din lume. Totul se rezumă la ambiție și orgolii, pe care banii mulți doar le sporesc și le pompează constant. Orgoliul omului crește într-atât de mult încât își imaginează că are drept de viață și de moarte și o putere aproape dumnezeiască de a decide cât și cum să își trăiască viața. 

Cartea o găsiți aici. 

Adam Kay a fost medic și este autorul cărților O să vă cam usture și De gardă-n noaptea de Crăciun, două povești despre sistemul medical cu toate binecuvântările și neajunsurile lui. Kay este un tip extrem de amuzant sau cel puțin așa reiese din cuvintele lui, un autor care nu se teme să folosească ironia și autoironia pentru a-și povesti întâmplările din timpul rezidențiatului și motivele pentru care a renunțat la această carieră. Cu sinceritate, ironie și lacrimi în ochi, a povestit despre toate momentele marcante ale vieții de medic, precum și despre obstacolele birocratice și de altă natură ale muncii zilnice. 

Cu o subtilă trimitere la mult mai celebrul ghid dedicat studenților mediciniști, Kay își îndreaptă atenția spre cititorii de vârste mai mici, interesați de misterele corpului uman. Un ghid complet și total dezgustător al corpului uman, după cum afirmă autorul. Cititorii vor avea ocazia să afle cum funcționează corpul uman, informații mai puțin știute despre organe sau diverse procese care ne mențin în viață, dar și o mulțime de mituri din medicină. Acest domeniu a evoluat din toate punctele de vedere în ultima perioadă, dar istoria medicinii este și ea amintită pe alocuri, în special privind metodele de diagnosticare sau tratament, ceea ce ar trebui să ne facă recunoscători pentru această evoluție. Anatomia lui Kay nu este un manual sau o poveste plictisitoare pe care trebuie să o citești pentru școală, ci una extrem de amuzantă și captivantă. În același stil caracteristic, Kay se îndepărtează de metodele tradiționale de a explica un anumit subiect și continuă să scrie așa cum știe mai bine - cu mult umor și ironie din belșug. Cartea este ilustrată de Henry Paker, pentru ca cei mici să vizualizeze unele procese ale corpului sau felul în care arătăm pe dinăuntru. La sfârșit veți găsi un certificat medical, care atestă pregătirea în domeniu pe care ați acumulat-o citind această carte , un glosar cu termeni medicali (mult mai puțini decât învață doctorii în fiecare an) și o serie de informații despre cum puteți ajuta copiii sau adulții vulnerabili, ce presupune donarea de organe sau la cine pot apela adolescenții cu diferite tulburări (psihice, de alimentație etc.) . 

Cartea o găsiți aici. 

Susan Green are 45 de ani și o viață (aparent) perfectă. O slujbă sigură, o relație cu reguli stricte și o ordine construită minuțios. Nu există loc în existența ei pentru conversații de complezență, prieteni bine intenționați sau haos. Totul e bine pus la punct, iar Susan este mulțumită cu modul de viață pe care și l-a ales. Este asemenea cactușilor pe care îi îngrijește - extrem de suspicioasă atunci când cineva se apropie de ea, cu o foarte mare neîncredere în oameni și dornică să nu piardă controlul din cauza vreunei legături neînsemnate. Îngrijorările ei excesive și nevoia de a controla tot ce se întâmplă în jur se spulberă ca un castel din cărți de joc atunci când află că este însărcinată. 

Sarcina împreună cu moartea mamei sale îi oferă o perspectivă complet nouă asupra lumii - o viață asupra căreia nu mai are niciun control, în ciuda eforturilor pe care le face. Pentru Susan e aproape imposibil să se lase dusă de val, să fie surprinsă de ceea ce i se întâmplă și să accepte viața așa cum e, cu bune și cu rele, cu surprize mai mult sau mai puțin plăcute. Îi e greu să se bucure de moment fără să știe ce se va întâmpla în continuare. Schimbările prin care trece, specifice sarcinii, scot la iveală o latură mai umană decât am fi bănuit la început, dar și o naivitate adorabilă în privința a ceea ce înseamnă un copil. Transformarea lui Susan dintr-o persoană alergică la oameni în una care învață că viața te surprinde mereu și îți trimite în cale oamenii de care aveai nevoie e o călătorie amuzantă, plină de situații neobișnuite, revelații și o doză sănătoasă de răsete. 

Cactusul e o poveste minunată ; e o transformare uimitoare a unei persoane obsedate de control în una care acceptă că nu are niciun control asupra lumii înconjurătoare. O femeie inteligentă, dar extrem de naivă și emotivă când vine vorba de relații interumane. O femeie care a construit ani la rând ziduri groase pentru a se apăra de sentimente, iar zidurile au fost sparte chiar din interior, lăsând loc tuturor posibilităților de a trăi cu adevărat. Cartea a fost recomandată și în cadrului clubului de carte al lui Reese Witherspoon și mi se pare genul de poveste care îți arată cât de iraționale sunt unele temeri pe care oamenii le poartă cu ei timp îndelungat și cât de ușor se poate schimba totul - perspective, sentimente, frici. 

Cartea o găsiți aici. 

PROPAGARTA este o apariție recentă pe piața editorială, o revistă dedicată exclusiv artei și noutăților din domeniu. Este editată de Asociația Art Insider, coeditată și distribuită de editura Vellant. Pentru toți iubitorii artei și nu numai, pentru oameni care activează în acest domeniu, revista vă pune la dispoziție ultimele noutăți legate de arta vizuală și viitorul acesteia. 

Primul număr oferă mai multe perspective asupra artei moderne, ce schimbări a adus pandemia asupra acestui domeniu și, mai ales, asupra creativității artiștilor și a mesajelor transmise. Conține interviuri cu artiști, curatori și colecționari de artă, fiecare prezentându-și propria opinie asupra viitorului și a ceea ce va însemna arta pentru omenire în contextul nefericit pe care îl traversăm. Un articol extrem de interesant este Muzeul de fotografie, o colecție de fotografii pe care Alex Gâlmeanu le-a adunat de-a lungul timpului și care ne arată o scurtă frântură din viața oamenilor în diferite perioade istorice. Fiecare fotografie este explicată pe scurt chiar de către colecționar. Veți afla informații despre ultimele expoziții de artă la care trebuie să ajungeți, evenimente de neratat și cărți despre acest domeniu fascinant. Veți face o călătorie vizuală prin diferite orașe ale lumii în care street art-ul ​a ajuns la un alt nivel. Denver, Montreal, Oostende sunt doar câteva dintre aceste orașe, considerate adevărate muzee în aer liber, o explozie de culoare și istorie. 

Revista o găsiți aici.