Considerată a fi cea mai bună carte scrisă de Stephen King în ultimii ani, potrivit The Guardian, Billy Summers este povestea unui lunetist de excepție, angajat pentru o ultimă și extrem de bănoasă misiune. Romanul prezintă unul dintre cele mai interesante cupluri din toată opera lui King și un omagiu dedicat vieții din orășelele americane tradiționale. Billy Summers e lunetist de meserie și își câștigă existența ca asasin plătit. Țintele sale sunt oameni răi, cu adevărat malefici. Abilitatea sa de a dispărea de la locul faptei fără să lase urme e excepțională, iar cariera sa se datorează în mare parte acestei abilități, precum și discreției sale și a modului inteligent de a face pe prostul. Billy înțelege prea bine cum funcționează lumea, dar nu se arată în fața celor ce-l angajează, preferând să păstreze o notă de mister asupra adevăratelor sale capacități. 

Este angajat pentru o ultimă misiune - una periculoasă și cu mare pontețial de eșec. Billy vrea să se retragă după acest contract, să trăiască o viață normală, fără tensiune, fără frică. Este determinat să reușească, dar conștient de toate modalitățile în care misiunea ar putea merge prost. Iar ceea ce era menit să se întâmple se întâmplă oricum, Billy fiind nevoit să se adapteze noilor situații fără să cumpănească prea mult. Are de la bun început dubii - misiunea este extrem de bine plătită, ceea ce e foarte ciudat - și totuși acceptă. Își reduce la tăcere instinctul, deși toate semnele prevestitoare au fost chiar în fața lui. Principiile pe care se baza la fiecare misiune erau importante pentru bunul mers al lucrurilor, dar de data aceasta (îți dă seama mai târziu) face greșeli de începător. În fața condițiilor vitrege, Billy este nevoit să găsească soluții pentru a supraviețui acestei misiuni și primește o nouă șansă pentru a-și răscumpăra greșelile din trecut. În fața pericolului, Billy devine un exemplu de umanitate și curaj. 

Romanul începe cu o mulțime de detalii aparent nesemnificative, care se leagă firesc pe măsură ce lucrurile avansează. Lumina nu cade neapărat pe misiunea lui Billy și pe consecințele acesteia, ci pe aspirațiile sale, visele pe care le-a îngropat adânc, felul în care îi manipulează pe oamenii cu care lucrează, felul în care se lasă văzut de ceilalți. Billy este un caracter complex, un asasin cu aspirații de scriitor, un om profund inteligent și intuitiv, un suflet mare în pofida tuturor aparențelor. Complexitatea caracterului uman și multitudinea de fațete afișate lumii par să fi fost fructele bune de stors ale acestui roman. Asemenea lui Billy, cu toții avem o mască pe care o afișăm în fața lumii, în timp ce adevărata personalitate apare doar în momente de singurătate, de intimitate adâncă și în preajma unor oameni pentru care am fi dispuși să dăm totul. Suntem atât de speriați de deschidere, de împărtășire a emoțiilor sau viselor încât petrecem o viață întreagă fugind de ceea ce zace în interiorul nostru. În cazul lui Billy, masca este obligatorie pentru a-și putea onora contractele, pentru a se face înțeles și a câștiga încrederea celor cu care intră în contact. Dar nevoia lui de a fi, pur și simplu, urlă cu putere în adâncurile minții. 

​Cartea o găsiți aici. 

Un liceu de artă dintr-o suburbie americană adună laolaltă cei mai înzestrați adolescenți din școlile publice. Apoi îi pune la încercare în nenumărate feluri, pregătindu-i pentru viață, obligându-i să se confrunte cu toate anxietățile pe care le au, să-și scoată la iveală furia și deznădejdea, să își exploreze emoțiile în fel și chip. Școala creează un mediu ostil, în care adolescenții să înțeleagă devreme ce sunt obstacolele și cum pot apărea în calea lor la fiecare pas. Îi învață să nu se încreadă niciodată doar în inteligența și puterea lor, să nu se supraestimeze în comparație cu ceilalți, să aibă întotdeauna un plan de rezervă pentru orice situație. Să fie vigilenți chiar și în preajma persoanelor pe care le iubesc și să își exploateze vulnerabilitățile până când acestea devin puncte forte. 

În acest context deloc prietenos, Sarah și David se îndrăgostesc unul de celălalt și încep să se cunoască departe de privirile iscoditoare ale colegilor și profesorilor. Relația lor e un secret bine păzit până în momentul în care devine subiect de discuție la orele de actorie. Profesorul Kingsley, care îi supune constant la exerciții de încredere, îi forțează pe cei doi îndrăgostiți să se confrunte, îi pune față în față cu realitatea iubirii pe care o credeau nemuritoare. În lumea manipulatoare a adulților, prima iubire nu are nicio șansă. Când viața îți este pusă sub lupă și deciziile contestate, e dificil să mai ai încredere în ceea ce simți. Școala este menită să le arate că sentimentele te pot păcăli de cele mai multe ori, instinctul nu e întotdeauna cel corect, dar rațiunea rareori dă greș. Îi învață să se bazeze pe propria inteligență, pe ceea ce au în fața ochilor, pe lucrurile palpabile, pe ceea ce pot cerceta fără putință de îndoială. Viețile tuturor elevilor participanți la cursurile domnului Kingsley își vor schimba traiectoria, nu înainte de a fi disecate și puse sub lupă în fața tuturor. Romanul urmărește viețile acestor adolescenți, zbuciumul și întrebările nesfârșite despre viață, iubire și destin. 

Exercițiu de încredere este un roman despre dezvoltare și nu numai. O dezvoltare emoțională a unor ființe asemănătoare pânzelor albe care așteaptă să fie pictate. Mediul în care acești adolescenți se dezvoltă îi provoacă din toate punctele de vedere, testându-le inteligența, capacitatea de percepție și de adaptare, predându-le în fiecare zi lecții dure despre viață și oameni. În adolescență, timpul pare infinit, iar lumea un loc de joacă plin de posibilități. Visezi cu ochii deschiși, te deschizi cu totul în fața lumii și a oamenilor, fără teama de a fi rănit, dezamăgit sau trădare. Primele experiențe sunt întotdeauna dure, lecții greu de dus la vârsta speranței. Romanele cu adolescenți au ceva magic, o componentă greu de definit care te întoarce înapoi în timp, te trece prin toate stările posibile și te face să visezi din nou. Nu este o poveste despre adolescență, ci despre iubire și destin, dezamăgire și vulnerabilitate, subiecte greu de definit la orice vârstă. 


"Zilele acestea lungi, viața aceasta dusă aproape în întregime departe de părinții lor, într-o lume prea puțin supravegheată de egalii lor, este sursa înflăcărării pe care o simt față de școala lor. Libertatea, individualitatea - valorile acelea intangibile pe care odată le credeau apanajul adulților - se dovedesc deja ale lor."

"Încă de atunci, tot caut același mesaj secret, aceeași confirmare că eu contez cel mai mult pentru oricine trimite mesajul. Sunt sigură că toți căutăm acel mesaj, deși unii oameni par să-l primească atât de devreme, încât nu își dau seama că este un mesaj. Nu se întreabă cine l-a trimis. Atât de solidă este propria importanță. Dar eu nu am fost niciodată așa și mă îndoiesc că voi fi vreodată așa. Odată ce ești suficient de în vârstă să recunoști un gol în tine, este prea târziu ca golul acela să mai fie umplut."

​Cartea o găsiți aici. 

Istoria mi s-a părut mereu o materie ternă, dificil de reținut. Mă chinuiam să rețin nume, diverse date importante, dar niciodată nu am simțit o atracție de a afla mai mult, de a citi sau a cerceta anumite detalii din spatele întâmplărilor. Dacă știam pe atunci că există mai multe variante ale aceleiași povești, poate aș fi fost mai curioasă să le aflu. Am devenit interesată de întâmplări sau evenimente care au rămas în istorie după ce am început să-mi extind lista de lecturi și am citit câteva volume care explicau cum am progresat de-a lungul timpului, ce greșeli tindem să repetăm de secole întregi și cum a fost posibilă această dezvoltare pe toate planurile a ființei umane. 

Cartea de față este un exemplu de lectură amuzantă, relaxantă și sursă sigură de bună dispoziție, care scoate la iveală tot felul de istorisiri care au rămas pierdute în negura timpului sau au fost prea scandaloase pentru a fi povestite. Unele fapte au în spate motive ascunse, planuri bine ticluite de oameni și astfel au existat abateri mari de la ceea ce se voia inițial până la rezultatul final. Autorul scoate la iveală și vulnerabilitățile de care oamenii au dat dovadă încă de la începutul istoriei pe care o cunoaștem, obsesiile și relele obiceiuri care au fost păstrate cu sfințenie. Există povești despre oameni celebri, care au rămas în istorie pentru arta lor, dar care au fost niște simpli oameni, la fel ca toți ceilalți. Deși au fost puși pe un piedestal și priviți ca și cum ar fi făcut parte din altă lume, aceștia au trăit așa cum au simțit, iar șocul de a fi absolut normali a fost unul imens. 

În istorie au existat multe momente de cumpănă, iar oamenii le-au gestionat cum au știut mai bine. De pe urma unor decizii greșite încă plătim polițe, iar pe cele inteligente le-am eliminat sau le-am reinterpretat. Citind aceste povești, îți dai seama că omenirea a evoluat în multe sensuri, dar din punct de vedere comportamental și emoțional a involuat invers proporțional. Sau mai degrabă a stagnat. Minciuna, lăcomia și ambiția fără limite au existat încă de la începuturile omenirii, la fel ca bunătatea, empatia sau tandrețea. A fost mereu o combinație de bine și rău, lumină și întuneric, aflate într-un echilibru precar și oarecum omenirea a rămas în picioare de fiecare dată. 

Cartea o găsiți aici . 

Oliver Sacks a fost neurolog, un spirit liber, un om profund pasionat de călătorii, lectură și medicină. A scris cărți inspirate din studiile sale clinice, din cazurile pe care le trata în fiecare zi, a studiat efectele muzicii asupra creierului uman și a crezut mereu și în partea spirituală a bolilor. L-a caracterizat curiozitatea în toate aspectele vieții sale și ceea ce mi se pare cu adevărat impresionant e complexitatea de care a dat dovadă. În ciuda faptului că era medic, cercetător, un om cu foarte puțin timp liber la dispoziție, și-a urmat pasiunile indiferent de etichetele pe care i le-au pus oamenii. A dovedit că poate să fie un scriitor excepțional și un medic care nu a încetat niciodată să se întrebe, să cerceteze, să caute. 

Cartea de față nu este o biografie a lui Oliver Sacks, ci mai degrabă un omagiu dedicat vieții și muncii sale. Lawrence Weschler își amintește cu bucurie de cei aproape patru ani petrecuți în compania doctorului Sacks, această perioadă constituind miezul acestui volum. Lawrence este scriitor și editor cu vechime al The New Yorker. Tocmai terminase un proiect important , o carte despre Robert Irwin (artist reprezentativ al mișcării Light and Space din California) , când a început să corespondeze prin scrisori cu doctorul Sacks. Era începutul anilor '80 - Oliver trecea printr-o perioadă nu tocmai fericită, marcată de mai multe întrebări existențiale. Publicase deja cartea Revenirea la viață, în care povestea despre progresul uimitor al unor pacienți aparent irecuperabili. Sacks a atras atenția multor nume din lumea medicală cu acest studiu - a fost primul medic care și-a dat seama că L-Dopa ar putea îmbunătăți viața celor diagnosticați cu boala Parkinson. Însă din studiul său au făcut parte și pacienți catatonici, pacienți care nu mai reacționaseră de ani întregi, pacienți cu leziuni cerebrale aparent fără posibilitate de recuparare. Ceea ce îl interesa pe Lawrence erau calitățile lui Sacks, ce îl făcea atât de special în breasla lui și cum de fusese atât de perspicace încât să vadă posibilitatea vieții acolo unde cei mai mulți dintre colegii lui au văzut doar neant. 

Oliver Sacks a fost un om cu adevărat fascinant și povestea cu aceeași pasiune atât despre medicină, cât și despre lectură și celelalte pasiuni ale sale. Mai sus este un video de la o conferință TED în care doctorul Sacks explică ce înseamnă halucinațiile și ce informații despre creierul uman ne furnizează. La fel ca toate cărțile sale și, în special, biografia În mișcare. O viață, acest volum reprezintă o adevărată încântare pentru cei care l-au admirat și l-au iubit pe Sacks, căci cititorii au ocazia să-i vadă nenumărate laturi, să-l descopere atât ca medic, cât și ca om etern îndrăgostit de viață și de minunile ei. 

Cartea o găsiți aici. 

Uneori cele mai bune romane se nasc din realități urâte, situații limită care pun la încercare suflete și caractere. Din victimă a abandonului și a abuzurilor, a devenit autoare de bestseller-uri internaționale, lăsând pasiunea pentru scris să îi transforme destinul. Când stelele se întunecă este cel mai personal roman al Paulei McLain, un thriller întunecat despre părțile întunecate ale caracterului uman. Un amestec de ficțiune și realitate care scoate la iveală puterea fără limite de care putem da dovadă chiar și în cele mai devastatoare situații pe care le trăim, nu doar ca să supraviețuim, ci ca să-i ajutăm și pe alții să lupte cu întunericul. 

Anna Hart, un detectiv specialist în dispariții de persoane, este nevoită să se confrunte cu propriul trecut atunci când fiica ei dispare. Se întoarce în Mendocino, orașul unde a locuit până la optsprezece ani împreună cu familia socială în grija căreia a fost dată. Un amalgam de amintiri și traume din copilărie și adolescență încep să-i întunece existența, gândurile, zilele toate. Drama pe care o trăiește nu pare să aibă rezolvare, iar reîntâlnirea cu propriii demoni nu face decât să-i accentueze fricile. Însă dispariția fiicei sale e doar începutul unui mister pe care va fi nevoită să-l dezlege. Adolescentele dispar rând pe rând în Nordul Californiei. Unele par să fi fost răpite, altele să fi fugit de acasă, dar Anna este convinsă că toate sunt interconectate. 

În ciuda întunericului în care se scufundă zi de zi, Anna reușește să-și transforme amintirile dureroase într-o pistă pentru salvarea fetelor răpite. Ea este deja familiară cu răul, cu chipul lui care de cele mai multe ori e unul familiar și binevoitor, cu capcanele la care te împinge lipsa iubirii. Abandonul e o rană care nu se vindecă niciodată, una care te împinge mereu la decizii luate din disperare, tristețe sau singurătate. Abandonul te marchează pentru totdeauna, iar destinul tău nu se încadrează în niciun tipar cunoscut. Și atunci când singurătatea ți-e cea mai de preț haină, înveți să te ridici mereu și să transformi tot răul de care ai avut parte în ceva bun. Nu vei fi niciodată ca ceilalți, mereu te va separa ceva de restul lumii, dar puterea nu ți-o va lua nimeni. Ești pregătit deja pentru orice, nimic nu mai poate să te surprindă. 

Cartea o găsiți aici. 

Ai toată viața înainte e genul de carte despre care știi că te va atinge până în măduva oaselor. Un roman în care sunt adunate laolaltă toată cruzimea și inocența lumii, toată urâțenia umană și frumusețea deopotrivă, toate scursurile societății într-o lume paralelă față de ceilalți, dar care reușește să dea cititorului una dintre cele mai simple și însemnate lecții de viață - Trebuie să iubești. Pur și simplu. 

​Momo e copilul nimănui. Fiul unei prostituate și a unui tată necunoscut, a fost crescut de când se știe de Madam Roza, o evreică bătrână, supraviețuitoare a lagărului de la Auschwitz. Momo trăiește la etajul șase a unui imobil din cartierul Belleville, o zonă preferată de prostituate, proxeneți, drogați și imigranți. Nu este singurul copil pe care Madam Roza îl are în grijă, dar spre deosebire de ceilalți, Momo nu are unde să plece și nu știe dacă are vreo rudă în viață. Rămâne alături de mama sa adoptivă în lumea colorată de la marginea orașului, o lume total nepotrivită pentru un copil, dar care îi oferă lecții prețioase în fiecare zi. În ciuda vârstei, Momo e un copil înțelept, împăcat oarecum cu situația lui, cu o bucurie imensă de a trăi, comunicativ și volubil. Are o nevoie acută de a fi iubit și văzut, din pricina asta încercând mereu să iasă în evidență prin tot felul de năzbâtii. Are însă și o compasiune imensă pentru semenii săi, chiar dacă majoritatea sunt considerați scursuri ale societății, indivizi alături de care nu ai vrea să fii văzut sau pe care nu ai vrea să îi întâlnești noaptea pe stradă. Cu umor și o maturitate total necaracteristică pentru vârsta lui, Momo ia lucrurile așa cum sunt, fiecare zi așa cum vine, nu încearcă să ceară de la viață mai mult decât îi poate oferi. Posedă o înțelegere profundă a situației în care se află, a oamenilor de care e înconjurat și e convins că lucrurile pot fi întotdeauna mai rele. 

Ai toată viața înainte e una dintre cărțile acelea pe care nu le vei uita niciodată, o poveste profundă despre ce înseamnă umanitatea și de ce prejudecățile nu au nicio valoare. Un roman despre oameni judecați greșit, despre o lume lipsită de speranță sau resurse, dar mult mai vie decât cea încadrată în tiparele societății. 

Cartea o găsiți aici. 

Jane plimbă câini într-un cartier de lux atunci când îl întâlnește pe Eddie. Frumos, bogat și ... văduv. Atracția e instantă, iar Jane începe să își imagineze cum i se va schimba viața. Până acum, nu a fost foarte blândă cu ea - a purtat-o în multe locuri, în multe case reci, i-a trimis în cale oameni nepăsători și egoiști, a privat-o de afecțiunea și atenția după care tânjea atât de tare. Posibilitatea unei vieți fără griji și mai ales, a unei iubiri cum n-a mai trăit niciodată e una care îi face sufletul să tresalte. 

​Lucrurile evoluează destul de rapid, dar viața alături de Eddie e departe de basmul pe care și l-a imaginat. Jane se străduiește din greu să se acomodeze în acest mediu ostil, plin de femei incredibil de bogate, care par să știe totul despre îmbrăcăminte, stil, comportament și regulile societății. Peste toate aceste încercări, plutește imaginea lui Bea, fosta soție a lui Eddie, moartă într-un tragic accident acvatic, proprietară a unei firme construite de la zero. Jane nu e Bea și nu va putea fi niciodată. Bârfele circulă nestingherite prin cartier în ciuda aspectului luxos și al aparentei moralități a locuitorilor lui. Visul lui Jane pare să prindă contur atunci când Eddie îi dăruiește un inel de logodnă cu diamante, dar lucrurile se complică foarte curând. Este găsit cadavrul lui Blanche, cea mai bună prietenă a lui Bea, cele două aflându-se pe aceeași barcă în noaptea fatidică. Blanche nu pare să fi murit înecată sau din cauza excesului de alcool, ci din cauza unui traumatism cranian. Poliția începe să facă cercetări, iar tensiunea crește în întreg cartierul. În ciuda acestor întâmplări și noi descoperiri, Eddie e îngrozitor de calm. Iar Jane începe să aibă bănuieli despre omul căruia i-a dăruit inima și toată încrederea ei, ignorând cu bună știință semnalele de alarmă și propriul instinct de supraviețuire. 

Soția de la etaj e povestea unei iubiri toxice, în care ambiția și dorința de regăsire sunt mai puternice decât dragostea pură, cea care nu așteaptă nimic. E o poveste despre traume adânci, nevindecate, despre speranța de a te regăsi cândva, undeva. Însă de cele mai multe ori, singura persoană din lume pe care te poți baza în orice situație ești chiar tu. Doar tu și instinctul de supraviețuire. Doar tu și toate semnalele de alamă pe care de-acum le recunoști prea bine. 

Cartea o găsiți aici. 

Sălbatica Australie contrastează cu modernitatea Parisului în acest roman despre iubire și regăsire, despre pierdere și singurătate, despre lacrimile care se ascund în spatele celor mai frumoase haine. Grace Woods a crescut la o fermă în Australia, a fost iubită și ultra-protejată toată viața ei și a fost sfătuită mereu să învețe cât mai multe lucruri pentru a fi pe placul viitorului soț. Însă în adâncul sufletului său, Grace a simțit mereu că era menită să trăiască o altă viață, una în care să se caute pe sine, să trăiască experiențe diferite și să cunoască oameni noi, să călătorească departe de zona ei de confort. 

Venirea celui de-al Doilea Război Mondial îi dă șansa de a spera la un alt mod de viață. Logodnicul său, un băiat provenit dintr-o familie bogată, se înrolează și pleacă să lupte pentru Anglia. Deși îi promite că îl va aștepta, Grace îl invidiază nespus pentru ocazia de a evada din Australia. Știe că e un sentiment prostesc, aproape stupid în contextul dat, dar visul său de a se descoperi nu poate să piară atât de ușor. Deși Australia era izolată pe această hartă a războiului, o veste de pe câmpul de luptă o determină pe Grace să-și părăsească locuința și confortul. Pleacă în căutarea bunului său prieten, Siddy, momentan dispărut împreună cu tot regimentul său. Dar Grace nu-și pierde atât de ușor speranța. Noua ei viață, pe lângă cercetări intense, înseamnă și o slujbă pentru cel mai renumit creator de modă al acelor vremuri - Christian Dior. Ajunsă într-o lume cu totul diferită de ceea ce a cunoscut până atunci, Grace are șansa să se cunoască prin intermediul celorlalți, să iubească și să sufere, să facă greșeli, să fie vulnerabilă. Când se îndrăgostește de frumosul Philippe Boyer, nu bănuiește niciun moment că acesta îi va da viața peste cap, că minciunile și trecutul lui le vor amenința constant povestea de iubire. 

Modelul din Paris ne oferă o incursiune intimă în interiorul unui univers dominat de pasiune și eleganță. E o privire în spatele cortinei, o privire către o lume aparent perfectă, care știe să-și ascundă foarte bine slăbiciunile și să se ridice de fiecare dată la înâlțimea așteptărilor. ​Christian Dior a fost una dintre cele mai emblematice figuri din lumea modei, un adevărat vizionar și un etern îndrăgostit de feminitate. A creat ținute care au rămas în istoria modei, bazându-se pe delicatețea și grația feminină, pe liniile care să scoată în evidență corpul și să îl modeleze într-un fel invizibil. A fost îndrumătorul unui alt nume legendar - Yves Saint Laurent - dovedindu-și astfel și abilitatea de a fi un profesor bun. Iar călătoria lui Grace prin universul Dior și spre descoperirea propriului sine e un periplu plin de iubire, dezamăgiri, lecții dure și viață în toată splendoarea ei, 

Cartea o găsiți aici. 

O pasiune puternică îi schimbă viața pentru totdeauna și o face oarbă la secretele omului iubit. Iubirea e tot ceea ce contează într-o lume care pare pe punctul de a exploda. Ani mai târziu, Kate Moore își rememorează povestea de iubire interzisă și felul în care a transformat-o omul pe care l-a iubit din toată inima. În vara anului 1935, Kate era o tânără studentă pasionată de literatura spaniolă, care sosise la faimoasa Residencia de Estudiantes din Madrid. Locul era recunoscut pentru întâlnirile elitei intelectuale și a personajelor mondene - Dali, Salinas, Garcia Lorca etc. O lume de visători și revoluționari, artiști cu idei mărețe, idealiști și un profesor care îi cade cu tronc din prima clipă - Alvaro Diaz-Ugarte. Atracția este reciprocă și , în ciuda faptului că Alvaro este un bărbat căsătorit, cu multe secrete și o viață expusă din multe puncte de vedere, cei doi încep o poveste de iubire care îi va marca pentru totdeauna. 

La acel moment, Spania se afla în pragul izbucnirii Războiului Civil. Țara urma să fie preluată de generalul Franco și să trăiască o perioadă pe care mulți oameni nu au reușit nici azi s-o uite. Se puneau bazele celui de-al Doilea Război Mondial, în Italia fasciștii câștigând tot mai mult teren, iar în Germania, naziștii. Era începutul unei perioade în care lumea avea să se împartă în mai multe tabere, să se sfărâme și să se surpe cu totul. Dar pentru tânăra Kate nimic nu conta înafara iubirii care îi încâlzea sufletul. Iubirea lor era una clandestină, dar trăită în văzul tuturor. Lumea se schimbă brusc odată cu apariția unui cadavru. Kate devine obsedată de moartea acelui student, nebănuind implicațiile evenimentului sau faptul că viața ei se afla în pericol. Iubirea are mereu un preț imens de plătit. 

Cu accente politice și un spațiu artistic drept fundal al poveștii, Iubirea nu e un vers liber ​îmbină romantismul cu tensiunea, fundamentele societății și ambiția umană. Iubirea nu ține cont de apartenențe politice sau moralitate, dar lumea din jur are grijă să o pună la punct. Iubirea nu ține cont de vârstă sau de părerile necerute, dar ea se poate destrăma sub privirile monstruoase ale celorlalți. Iubirea nu ține cont de balanța de putere dintre parteneri, dar când aceasta se înclină prea des în favoarea unuia nu mai există echilibru, nu mai există o fundație sănătoasă pentru relație. 

Cartea o găsiți aici. 

Ereditate este saga unei familii, care se întinde pe parcusul a o sută de ani, o poveste despre exil și regăsire, despre rădăcini și un loc care te cheamă mereu înapoi. Totul începe cu patriarhul familiei Lonsonier, un francez sosit în Santiago de Chile la sfârșitul secolului al XX-lea. Fost proprietar de podgorie, ajuns la sapă de lemn din cauza filoxerei care îi distrusese recolta, sosise în Chile cu un butaș de viță-de-vie într-un buzunar și treizeci de franci în celălalt. Se vede nevoit să ia viața de la capăt, într-un tărâm total străin, o lume complet necunoscută, dar nu încetează să viseze la pământurile care l-au crescut și l-au format. Până la sfârșitul vieții sale, năzuiește că se va întoarce în Franța și va retrăi toate emoțiile pure cărora le ducea dorul. Datorită inteligenței sale, devine un ingenios om de afaceri, se căsătorește cu o tânără încântătoare pe nume Delphine Moriset. 

Ani mai târziu, fiul celor doi, Lazare , deja un tânăr plin de vise și speranțe, este luat pe nepregătite de sosirea Primului Război Mondial. Infernul trăit în război îl afectează puternic, dar nu reușește să-i zdruncine visul de a se întoarce în Franța, pământul mult iubit al tatălui său. Se căsătorește cu Therese, iar din iubirea lor se naște Margot. Fiica lui Lazare era o fire independentă, feministă, neînfricată în fața ostilităților la care era supusă din vina ​de a fi femeie. Fiul lui Margot, Ilario Da, moștenește caracterul mamei sale, devenind un cunoscut revoluționar. Franța pe care o găsește aflându-se în exil nu are nimic de-a face cu cea despre care povestea străbunicul său. Franța idilică nu semăna deloc nici cu cea pe care o descoperiseră Lazare și Margot în cele două războaie sângeroase. Franța lipsită de durere și cruzime, Franța încântătoare și plină de mistere nu mai există. Este doar un pământ idealizat de un om profund conectat la rădăcinile sale, a cărui singură dorință a fost să se întoarcă acasă, să mai simtă o singură dată miresmele cunoscute și să se dizolve cu totul în acest leagăn al începuturilor sale. 

Ereditate este un roman despre rădăcini, despre locurile care ne-au crescut și ne-au format, la care ne-am întoarce mereu cu aceeași iubire deși ele au crescut la rândul lor și s-au schimbat. O saga de familie în care dorul se moștenește din generație în generație, chiar dacă acest dor se îndreaptă spre un tărâm necunoscut sau perfect doar în amintirea cuiva demult plecat. Generațiile dinaintea noastră, generațiile datorită cărora existăm și ne formăm ca persoane sunt și cele care ne lasă cele mai frumoase și însemnate moșteniri. Amintiri despre locuri în care nu am ajuns niciodată, dar pe care le simțim precum ​acasă. 

Cartea o găsiți aici.