Mi-e atât de greu să vorbesc despre cărțile lui Backman și despre magia care se regăsește în fiecare poveste. Sunt foarte puține cărți pe care le-aș reciti oriunde și oricând, care îmi rămân întipărite în suflet indiferent de trecerea anilor. Trilogia în centrul căreia se află un oraș obsedat de hochei este povestea aceea pe care o s-o recomand mereu și o s=o iubesc până la sfârșitul vieții. 

Pentru că Backman nu a scris trei volume despre sport, ci prin intermediul sportului a atins subiecte precum corupția, consecințele deciziilor personale, problemele care stau la fundamentul societății, relațiile dintre părinți și copii, iubirea, emoția, empatia, schimbarea, apartenența într-o comunitate. Ideea de comunitate stă la baza tuturor romanelor lui Backman. E ușor să fii atras în mijlocul poveștii, căci orice om de pe lumea asta visează să facă parte dintr-un grup, dintr-o adunare de oameni care sunt mereu acolo unul pentru celălalt, la bine, dar mai ales la rău. Un grup de oameni care au păreri diferite despre aproape orice, care pot să se certe zile întregi pe marginea unui subiect, dar rămân uniți în fața tuturor pericolelor care le amenință comunitatea. Așa a început totul. Un oraș în care hocheiul dictează aproape fiecare aspect al vieții de zi cu zi, aproape fiecare relație sau interacțiune dintre oameni. Hocheiul îi unește și îi separă în același timp, dar la finalul zilei fiecare om știe că se poate baza pe un sat întreg. 

O altă caracteristică este jocul cu aparențele. Din perspectiva unui cititor, toate personajele sunt de la început ori bune, ori rele. Dar autorul dezvăluie rând pe rând câte o fațetă a personajului, mișcându-se printre aceste aparențe care îl înconjoară. Niciun om nu este doar bun sau doar rău. Cu toții avem o parte întunecată sau mai multe, o parte luminoasă sau mai multe, depinde doar de noi ce alegem să arătăm în fașa lumii. Cred că acest adevăr despre caracterul uman a fost evidențiat cel mai bine în ultimul volum al seriei Beartown. Apar o mulțime de personaje noi, personaje controversate sau oameni simpli, muncitori, aproape plictisitori în normalitatea lor. Despre cei controversați mi-am făcut imediat o părere, iar pe cei încadrați cu succes în normele societății nu i-am crezut capabili de furie, violență sau ură. Dar m-am înșelat. Un alt lucru care iese în evidență pe tot parcursul romanului sau un fel de concluzie / explicație pentru toate problemele societății actuale este lipsa iubirii. Backman insistă foarte mult pe această temă și în special pe consecințele fiecărei decizii mici pe care un om o ia, neștiind că o întreagă comunitate va avea de suferit de pe urma acesteia. Lipsa iubirii este o traumă care se transmite din generație în generație, o traumă care poate degenera ușor spre drumuri periculoase. Iubirea este ceea ce lipsește de la baza societății moderne. Finalul o să vă frângă inima. Nu știu ce ați simțit când ați terminat Us against you , eu am plâns mult și pentru scurtă vreme nu m-am mai apropiat de nicio carte. Acum, la finalul acestei călătorii despre hochei și viață, simt că s-a încheiat o eră. 

Toate cele trei volume sunt traduse în limba română la editura Art ( Scandalul, Noi contra voastră, Învingătorii ) de către Andreea Caleman. Găsiți aici toate cărțile scrise de Fredrik Backman. Nu ezitați să îl citiți. 

La începutul pandemiei, Stephen King s-a întrebat ce poveste ar putea scrie astfel încât să se simtă fericit. Ca și cum imaginația sa ar fi așteptat un semn ca să se trezească la viață, povestea a început să se contureze încetul cu încetul, transformându-se și crescând în fiecare zi. Așa s-a născut Un basm, o poveste care teleportează înapoi pe tărâmurile copilăriei, unde lupta dintre bine și rău nu se termină niciodată, iar eroul trebuie să ia decizii de viață și de moarte pentru a salva tot ceea ce iubește. 

Charlie Reade e un adolescent ca oricare altul. Un elev muncitor, pasionat de baseball și fotbal. Când avea zece ani, mama lui a murit într-un accident de mașină și de atunci nimic n-a mai fost la fel. Tatăl său s-a cufundat în alcool, iar Charlie a fost nevoit să se maturizeze mult prea devreme pentru a-și purta de grijă. A devenit curând un copil-adult care veghea asupra singurului adult din casă. Într-o zi ca oricare alta, Charlie se întâlnește cu o cățelușă pe nume Radar și cu stăpânul ei, Howard Bowditch, un bătrân singuratic care locuiește pe culmea unui deal. Prietenia cu domnul Bowditch se conturează firesc, Charlie fiind un tânăr deschis în fața tuturor experiențelor vieții. Nu își imaginează că viața lui se va schimba definitiv după această întâlnire. Pe Charlie îl așteaptă o lume complet diferită de cea în care trăiește și o mulțime de experiențe care să îi deschidă mintea, ochii și sufletul. 

Stephen King știe exact cum să-și farmece cititorii, de această dată apelând la cele mai pure și frumoase amintiri din viața unui om - momentele copilăriei. Izvoarele acestor amintiri, poveștile, ne-au înseninat fiecare dimineață și seară, dezvăluindu-ne o mulțime de lucruri despre lume și despre oameni, purtându-ne prin cele mai fantastice locuri. Basmele ne-au învățat diferența dintre bine și rău, dar și necesitatea de a alege cauza pentru care să luptăm. Evident că basmul lui Stephen King nu seamănă cu cel al lui Harap-Alb sau cu alte povești pe care le cunoaștem de mici. Este caracteristic pentru maestrul genului horror, căci explorează cele mai întunecate părți ale caracterului uman și demonii care ne dau târcoale aproape constant, rădăcinile răului și felul în care acesta transformă lumea, dar și lupta de a menține un echilibru constant între bine și rău. 

Cartea o găsiți aici. 

"Cei care uită trecutul sunt condamnați să îl repete." (George Santayana) 

Regimul nazist reprezintă o pată întunecată în istoria omenirii, o perioadă marcată de cea mai profundă cruzime de care e capabilă ființa umană. Chiar și în prezent, aceste povești stârnesc fiori reci pe șira spinării și par desprinse din mintea întunecată a unui bolnav mintal. Au rămas multe istorii nespuse, multe nume pe care timpul le-a îngropat în faldurile lui, mulți eroi care au luptat pentru binele comun și au ajutat cât i-au ținut puterile, dar și mulți monștri ale căror nume nu au fost făcute publice niciodată. 

Aceasta este povestea lui Henry Oliver Rinnan, agent dublu și unul dintre cei mai sadici criminali de război din istoria Norvegiei. A lucrat pentru Gestapo și și-a desfășurat activitatea în regiunea Trondheim din Norvegia. În 1941, a confiscat o casă din Trondheim, care a devenit sediul general al misiunii naziste. Pivnița a fost folosită ca închisoare și centru de tortură, iar casa era ocupată în întregime de cei care lucrau împreună cu Henry. Pe durata războiului, sute de oameni au fost aduși și torturați cu brutalitate, interogați și chinuiți. Rinnan a fost un servitor fidel al lui Hitler și valora nazismul mai mult decât propria-i viață. A rămas în istorie drept un criminal sadic, un om fără coloană vertebrală care a distrus sute de vieți și al cărui unic crez a fost o ideologie crudă. 

Să nu uitați numele lor a fost tradusă în 22 de limbi, a câștigat numeroase premii în Norvegia și este un roman bazat pe fapte reale, care spune povestea a patru generații. O poveste despre cel De-al Doilea Război Mondial și efectele grandomaniei unui singur om asupra lumii întregi. Cred că niciodată nu o să înceteze să mă surprindă aceste povești despre extrema cruzime umană care se balansează non-stop cu bunătatea izvorâtă din suflet, aceste două caracteristici umane care încearcă mereu să mențină un echilibru. În tot răul e și un bine. Iar în marea asta de răutate și tortură, au existat picături de bine împrăștiate de-a lungul pământului, luminând slab în întuneric până când s-a făcut lumină. 

Cartea o găsiți aici. 

Pompeii, anul 74. O lume dominată de dorințe murdare, minciuni și oportunități fragile care pot schimba o viață. Un oraș dominat de bordeluri pline de sclave care îndeplinesc fanteziile tuturor, iar sexul este moneda care cumpără supraviețuirea. Amara a fost cândva o fiică mult iubită, răsfățată de tatăl său, lipsită de orice grijă sau temere. Acum locuiește într-un bordel rău-famat, numit Sălașul Lupului, iar familia sa e cufundată în sărăcie după moartea tatălui. Amara a pierdut tot ce avea mai de preț pe lume, iar acum singurul său scop e să stârnească dorința bărbaților. 

Amara este o tânără inteligentă și perspicace, dar soarta i-a fost potrivnică. Zi de zi, cu sufletul făcut bucăți, bate drumurile din Pompeii alături de celelalte femei de la lupanar, cu care împărtășește o complicitate născută din nevoie. Femeile își povestesc visele și nevoile, această activitate fiind singura lor bucurie și oază de liniște. Amara este atentă la fiecare detaliu, la fiecare oportunitate de care poate profita și foarte curând înțelege că viața ei s-ar putea schimba radical. Dorința pe care o stârnește în mintea bărbaților ar putea fi biletul ei către libertate. Oricare dintre fete ar putea să-și schimbe destinul datorită darurilor pe care le posedă. Iar Amara trebuie să pândească momentul potrivit pentru a putea scăpa din mâinile tiranicului bărbat care conduce Sălașul Lupului. ​

Lupanarul este o poveste despre libertate, despre ambiție, despre dorințele întunecate ale ființei umane. Plasat în Pompeii anului 74, romanul urmărește poveștile unor sclave sexuale nevoite să-și folosească farmecele pentru a produce bani pentru stăpânul bordelului. Sexul este moneda de schimb pentru orice, inclusiv pentru o viață mai bună. Fiecare femeie ajunge să viseze la o viață liberă, în care să iubească cu pasiune, nu doar forțată de împrejurări. Însă nimic nu e ceea ce pare în această lume măcinată de secrete. Orice oportunitate are un preț, adesea imposibil de plătit. Orice lucru sau privilegiu pe care l-ar putea obține își cere, mai devreme sau mai târziu, tributul. Totul se plătește, iar libertatea este cea mai scumpă comoară care a existat vreodată. 

Romanul este primul volum al unei trilogii si îl găsiți aici. 

Lumea te va întreba cine ești, iar dacă nu știi, îți va spune ea. 

Într-o lume în care toți oamenii par meniți să meargă pe același drum, e dificil să-ți descoperi identitatea. Anna nu se simte în largul ei printre colegii de la Conservator, nici în mediul distins al școlii pe care ea o urmează datorită talentului său. Nu s-a regăsit nici în familia pe care a lăsat-o în urmă și se întreabă uneori dacă se va simți vreodată în largul ei în vreun loc din lumea asta sau alături de cineva. Când îl întâlnește pe Max într-un bar unde cântă pentru bani, se simte atrasă instant de el. Dar nu crede că el ar putea să simtă vreo atracție pentru ea, căci Max este bogat, frumos, bine îmbrăcat și aparține unei alte lumi. 

Deși este conștientă de diferențele dintre ei, Anna își lasă inima să preia controlul și în scurt timp este prinsă în capcană. Disperată să fie plăcută de bărbatul visurilor sale, să fie acceptată și iubită pentru ceea ce este, Anna ignoră toate semnalele de alarmă și se lasă condusă de pasiune. Relația cu Max se dovedește a fi o provocare din toate punctele de vedere. Atât cariera, cât și viața personală îi solicită atenția, iar efortul de a păstra un echilibru este tot mai mare. Anna descoperă oportunități noi de a avansa în carieră, dar se împiedică de regulile stricte ale lui Max privind relația lor și modul în care aceasta ar trebui să se dezvolte. Dacă ar îndepărta toate filtrele inimii, Anna ar vedea că se află într-o relație toxică, o relație care îi fură zi de zi identitatea, care o obligă să se iubească mai puțin, să se facă tot mai mică în comparație cu ego-ul omului pe care îl iubește. 

O fată foarte drăguță este romanul de debut al lui Imogen Crimp și a fost primit foarte bine de critici. Autoarea pătrunde în intimitatea relațiilor umane, concentrându-se pe relații amoroase toxice, în care balanța înclină mereu în favoarea puterii și în defavoarea iubirii. Anna se pierde pe sine în această relație, căci toate atuurile se află în mâinile lui Max - banii, puterea de convingere, armele șantajului. Iubirea seamănă de multe ori cu chinul, iar omul iubit se poate transforma foarte ușor într-un călău care poate să răpească tot ceea ce te reprezintă ca persoană. Romanul explorează căile necunoscute ale relațiilor toxice, intrând în profunzimea lor, unde nuanțele nu sunt întotdeauna albe sau negre, ci o paletă nesfârșită de griuri. 

Cartea o găsiți aici.