A sosit din nou momentul să facem bilanțul acestui an și planuri noi pentru următorul, liste interminabile cu cărți de citit, planuri și speranțe. Dacă am avut o vagă bănuială de câțiva ani încoace, anul acesta mi s-a confirmat pe deplin - fiecare carte are timpul ei. Am citit foarte mult bazându-mă pe instinct, pe starea mea de la acel moment, pe felul în care m-a prins cartea și cât de mult m-am regăsit în poveste. Am bifat niște restanțe care stăteau cuminți în bibliotecă de câțiva ani și am descoperit cărți uimitoare, printre care romanul Sofiei Segovia, Zborul albinelor. O poveste plină de magie despre puterea destinului, despre relațiile dintre oameni și experiențele pe care ne este dat să le trăim, care se vor întâmpla oricum, indiferent unde sau cât de mult am fugi de ele. Am abandonat cărți extrem de populare pe rețelele sociale, pentru că nu le-am simțit cum ar fi trebuit, dar am și dus până la capăt cărți care nu mi-au plăcut deloc sau de la care aveam mari așteptări, cum ar fi unul dintre căștigătorii premiului Pulitzer de anul acesta - Hernan Diaz, Încredere. Nu știu de ce a ajuns cartea asta să fie o dezamăgire atât de mare, deși a început foarte promițător și este scrisă într-un mod total diferit de ceea ce citesc de obicei. Dar nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, puneți mâna pe ea și aduceți-mi argumente care să-i facă cinste. Un alt titlu din partea căruia nu mă așteptam la surprize neplăcute a fost Portretul căsătoriei, de Maggie O'Farrell și spun asta cu durere în suflet. Hamnet rămâne una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit vreodată și am presupus că nu mi-ar displăcea nimic din ceea ce scrie autoarea, indiferent care ar fi subiectul abordat. O surpriză foarte plăcută a fost cartea lui Leah Hazard, Pântecul. O consider obligatorie pentru orice femeie, chiar dacă nu am rezonat neapărat cu toate ideile prezentate acolo, dar este, mai presus de orice, o odă dedicată femeii, feminității, minunii de a fi femeie. Erik Larson nu cred că mai are nevoie de nicio prezentare, așa că vă îndemn să-l citiți dacă nu ați făcut-o până acum. Despre Cătălin Vasilescu nu știam absolut nimic înainte să îi citesc cartea, dar mi-a plăcut la nebunie. Sunt extrem de fascinată de tot ceea ce înseamnă istoria medicinei / chirurgiei, iar Creatorul de fețe a fost o poveste în egală măsură emoționantă și terifiantă despre începuturile chirurgiei estetice. O să vă reamintesc un titlu din lista de favorite de anul trecut, cartea lui Sam Kean, Chirurgul și cuțitul de gheață, dacă sunteți interesați să citiți despre acest subiect. Lăsând la o parte părțile sângeroase pe care probabil mulți oameni nu le-ar difera, atât Sam Kean, cât și Lindsey Fitzharris sunt doi povestitori excepționali. 

Lista de mai jos nu e un top neapărat, nu vorbim de cărți bune și cărți proaste, ci doar de cărți care mi-au intrat la suflet și cărți care nu s-au potrivit neapărat cu viziunea mea. Eu consider că din fiecare carte avem ceva de învățat. Este mai degrabă o sursă de inspirație pentru viitoare lecturi și dacă ar trebui să mă rezum la două titluri obligatoriu de citit, primul ar fi Uimire, romanul lui Richard Powers. O poveste absolut înduioșătoare despre iubire, familie, capcanele normalității definite de această lume întoarsă cu susul în jos. Iar al doilea titlu, cartea cu care mi-am încheiat acest an, Demon Copperhead, de Barbara Kingsolver, o frescă socială a Americii mai puțin cosmetizate, o incursiune adâncă în lumea sărăciei, a dependenței de opioide, a nenorocului cu care te nașți și de care nu mai reușești să scapi nicicând. 

Carmen Strungaru - Agutoki. Agutoki este povestea unui călătorii fascinante în Papua Noua Guinee, dar și a unei cariere construite cu grijă și ambiție într-o periodă și într-o țară nu tocmai propice progresului științific. Carmen Strungaru este biolog specializat în Etologie Umană și Animală, pasionată din fragedă pruncie de toate vietățile naturii înconjurătoare și comportamentul lor în diferite situații. Povestea ei începe cu energia nestăvilită a unui copil, curiozitatea debordantă și dorința de a acumula cât mai multe informații despre natură și ființele care trăiesc în preajma noastră. Este o călătorie înapoi în timp, marcată la fiecare pas de pasiunea pentru știință, de dorința de a progresa în acest domeniu, de nevoia sentimentului de utilitate. Parcursul profesional a fost un proces lent și greoi, dar sigur, iar încântarea de a ajunge pentru prima dată la un congres de specialitate (într-o perioadă în care asemenea lucruri erau aproape fantasmagorice la noi în țară) a reprezentat primul pas spre normalitate, o deschidere a lumii întregi și a tuturor misterelor sale. Deși nu sunt prea bună prietenă cu non-ficțiunea, aș recomanda cartea lui Carmen oricând. Mi-a plăcut extrem de mult determinarea ei și răbdarea cu care a avansat în carieră, deoarece tinerii din ziua de azi sunt tot mai înclinați către un avans fulgerător, bine remunerat, muncă puțină și superficială. Carmen a acceptat acest drum cu demnitate, a muncit și a cercetat, nu și-a pierdut speranța și a ajuns acolo unde altădată nici nu ar fi visat. 

Melissa Fu - Acolo unde înfloresc piersicii. China, 1938. Tânăra Meilin și fiul său în vârstă de patru ani, Renshu, fug din calea armatei japoneze în căutarea unui refugiu. Călătorind într-o țară devastată de incertitudine și teamă, Meilin se bazează doar pe propria inteligență și capacitate de adaptare. Temerile legate de viitorul fiului său cresc tot mai mult în fiecare zi, dar nu poate face altceva decât să lupte în continuare. Mulți ani mai târziu, Renshu este stabilit în America sub numele de Henry Dao. Fiica lui, Lily, îl întreabă mereu despre copilărie, despre bunicii ei, despre circumstanțele care l-au adus în America. Însă Henry nu vrea să se confrunte cu un trecut aproape îngropat, îi este teamă să răscolească fantomele din acea perioadă sumbră. Prin intermediul acestei familii, Melissa Fu explorează sensurile cuvântului acasă , greutatea lui în această lume deschisă tuturor oportunităților și puterea rădăcinilor într-o perioadă caracterizată de migrații permanente. 

Jens Liljestrand - Pădurea arde sub pașii noștri. Cartea asta mi-a scos peri albi, am terminat-o cu greu și am vrut s-o abandonez de vreo 35475896 de ori. Într-un viitor (sper cât mai îndepărtat), criza climatică va avea un efect devastator asupra rasei umane și toate statisticile acelea pe care le luăm în derâdere vor avea un impact major asupra vieților noastre. De aici pornește acest roman distopic, deși (în condițiile actuale) nu l-aș putea numi distopie, împărțit în patru perspective diferite asupra evenimentelor. Autorul sondează adânc caracterul uman și complexitățile acestuia, dar și incredibila noastră putere de adaptare. Există niște scene care te lovesc direct la temelie, scene pline de emoție care implică importanța familiei, a siguranței, a apartenenței la un grup, urmate de multă vorbărie fără sens, vorbărie întinsă pe aproape 600 de pagini, de aici venind și nenumăratele gânduri de a renunța la lectură. Dar făcând un bilanț, v-aș recomanda-o din tot sufletul ca exercițiu de răbdare, de imaginație, de reflecție profundă asupra consecințelor faptelor noastre. 

Fran Littlewood - Uimitoarea Grace Adams. La prima vedere, doar o carte despre o femeie care trece printr-o criză existențială. Grace Adams este în plin proces de divorț cu omul pe care l-a iubit mai mult decât orice pe lume, iar fiica sa refuză să îi vorbească sau să o vadă. Privind în profunzime, vom descoperi subiecte actuale pe care autoarea le-a abordat prin intermediul acestei povești - adolescența și pericolele ascunse ale tehnologiei, fragilitatea iubirii și a relațiilor interumane într-o lume tot mai conectată la necunoscut și absentă din viața reală. Un roman desfășurat pe două planuri temporale, care te ține cu sufletul la gură, chiar dacă acțiunea se petrece într-o singură zi. Trecerea continuă de la prezentul întunecat la trecutul plin de culoare este savuroasă, emoționantă, înduioșătoare până la lacrimi.