Inima unui făt începe să bată la 22 de zile de concepție. Este considerat viabil la vârsta gestațională de 24 de săptămâni. Sub această vârstă se consideră o pierdere a sarcinii survenită destul de târziu - undeva la limita dintre avort și naștere. Juniper French s-a născut la vârsta de 23 de săptămâni și 6 zile. O controversă medicală, morală și umană. Prea mică pentru a fi considerată un bebeluș, prea mare pentru a fi numită avorton. În astfel de momente, părinții sunt singurii care pot decide dacă viața copilului lor merită salvată, medicii fiind prinși undeva între protocoale și umanitate. Povestea lui Juniper ridică mari semne de întrebare asupra destinului acestor microprematuri , limitelor medicinei și care e momentul renunțării la luptă.
P.S. Aceasta este o poveste cu un final fericit.
0 Comments
Motto : "Cu lumea în minte
Iubiți îmi sunt doar mânecile ude de lacrimi Senin visând dulci vise : Nu, nu e nicio noapte pentru asta." Câștigător al premiului Pulitzer și corespondent de război, Paul Brinkley-Rogers se confesează în fața lumii, spunând o poveste de dragoste pe care a ținut-o ascunsă mai bine de 50 de ani. Deși timpul și-a pus amprenta asupra vieții lui, întâlnirea cu Yukiko rămâne o parte din inima sa, amintirea aducând la suprafață doar clipele frumoase... Familia e prima fundație pe care ne clădim viața. Obiceiuri, gânduri, principii, calități și defecte - purtăm cu noi un bagaj imens, de care ne dezicem cu greu, pentru că în sânul propriei familii zace perfecțiunea. Îi privim cu afecțiunea care ne înșeală simțurile, refuzăm să le vedem defectele și să dăm ascultare adevărurilor din trecut care ies la iveală. Însă în adâncul sufletului nostru, știm cu certitudine că nu i-am putea judeca nicicând pentru greșelile lor, că nu avem acest drept și că iubirea șterge aceste linii fine dintre ceea ce e corect și ceea ce simțim. Cartea lui Sacha Batthyany spune o poveste despre secrete de familie, legături indestructibile și greșeli care apropie oamenii, în ciuda tuturor împotrivirilor.
Vă propun o călătorie în timp - în vremuri mai simple, în care comuniunea om-natură nu era știrbită de nimic, iar bucuria răsărea din aerul curat, cerul albastru și razele pure ale soarelui. Și totuși, nu trebuie să ne întoarcem cu mult în trecut - secolul XXI are secrete bine păstrate și locuri unde se păstrează tradițiile de sute de ani. Unul dintre aceste locuri este nordul Angliei, mai precis Lake District, unde James Rebanks își îngrijește oile cu o dragoste ieșită din comun, în timp ce luptă din răsputeri pentru ca farmecul acestor ținuturi să nu se risipească în modernitate.
M-am îndrăgostit de India prin intermediul cărții lui Colin Falconer, Venin. O țară mai mult moartă decât vie, plină de contraste, înțepenită în tradiții de mii de ani. Cadrul perfect pentru iubirea și moartea prezente în cartea lui Falconer. Însă India a rămas aceeași, chiar și în contextul dezvoltării uimitoare de care lumea a avut parte. Rămâne un loc de pelerinaj către regăsirea spirituală și pacea interioară a celor bogați și un blestem din tată în fiu al celor săraci. Cartea lui Katherine Boo, bazată pe mulți ani de cercetare la fața locului, prezintă o țară la fel de fascinantă și plină de diferențe cruciale, de care te poți îndrăgosti subit.
O confesiune tulburătoare a arhitectului care a construit cea mai mare expoziție din America, pe fundalul unor vremuri schimbătoare, în care speranța părea un sentiment neplauzibil. Destinul lui se întretaie cu cel al unui criminal în serie, care va deveni mai faimos decât expoziția, prin dâra de sânge lăsată de-a lungul ei. O combinație perfectă între memorialistică și thriler, Diavolul din Orașul Alb este o carte pe care nu am putut-o lăsa din mână, forța ei fiind atât de puternică încât pentru o clipă m-am văzut acolo, în mijlocul magiei și al uimirii, al nesiguranței și al terorii.
Un băiat obișnuit, provenit dintr-o familie destrămată, pasionat de arme și cu multe boacăne la activ. Așa l-am văzut pe Tobias Wolff într-o primă instanță. Un băiat rău, care nu încetează să atragă atenția asupra lui, prin fapte rele, insubordonare sau revoltă. Dar cartea lui, Viața acestui băiat, demonstrează contrariul. Un băiat sensibil, devenit "rău" ca o ultimă soluție la multiplele ghinioane și întâmplări din viața lui, devenit mai târziu doar o persoană care își caută drumul în viață. Drum care nu vrea să se arate până când aproape e prea târziu...
"Fiecare recoltă mai însemnă și o nouă șansă pentru viticultor de a renaște, de a trage lozul câștigător. de a atinge perfecțiunea lirică și de a uita, chiar și pentru scurtă vreme, vechile greșeli, iubirile pierdute. O altă șansă de a produce un vin care să fie mai interesant, mai pur decât cel din anul anterior. O șansă importantă pentru podgorean să fie... recunoscut, să fie mântuit, să renască sau, poate, să-și îmbutelieze ceea ce putea fi ultima urmă pe care o lăsa pe acest pământ."
Tocmai am terminat cartea, sunt, teoretic, prinsă încă în lumea ei magică. Nu cred că voi putea cuprinde în această recenzie toată gama de sentimente care m-au încercat în timp ce citeam, dar merită să încerc. A devenit una dintre cărțile mele preferate. Nu îmi imaginam că îmi va plăcea atât de mult, dar m-a fascinat de la prima până la ultima pagină. Știu că acum gândiți cum gândeam și eu (Cum poți să scrii 300 și ceva de pagini despre vin?), dar credeți-mă, e o lectură obligatorie pentru suflet. Această poveste modernă, cu iz puternic de melancolie, se desfășoară într-una dintre cele mai renumite podgorii din Burgundia, Domeniul de la Romanee-Conti. Trecut prin gheață și foc, acest pământ supraviețuiește în mod miraculos, reușind să producă cel mai bun vin din lume. Mirajul său atrage enologi, critici faimoși, dar și iubitori de vin, fiecare contemplându-i mirosurile unice, pietrele, până și țărâna din care se dezvoltă aromații struguri. Am perceput-o ca pe o carte de self-help, dar e diferită prin scriitura autoironizantă și plină de umor. Practic, suntem inițiați în lumea Lenei, care a învățat să se iubească, să se accepte și să-și asume faptele și vorbele fără să-și facă prea multe procese de conștiință.
Motto : "Toate familiile fericite sunt la fel ; fiecare familie nefericită este nefericită în propriul fel." (Lev Tolstoi - Anna Karenina)
Clubul mincinoșilor este o poveste despre IERTARE. Despre bunătatea care nu cunoaște margini și nici judecată. Despre iertarea destinată ființelor dragi atunci când ne-au dezamăgit. Despre prima deznădejde. Despre curajul de a vorbi când încă doare. |
Arhivă
December 2023
|