Contraste ( Erik Larson - Diavolul din Orașul Alb. Crimă, magie și nebunie la expoziția care a schimbat America )

O confesiune tulburătoare a arhitectului care a construit cea mai mare expoziție din America, pe fundalul unor vremuri schimbătoare, în care speranța părea un sentiment neplauzibil. Destinul lui se întretaie cu cel al unui criminal în serie, care va deveni mai faimos decât expoziția, prin dâra de sânge lăsată de-a lungul ei. O combinație perfectă între memorialistică și thriler, Diavolul din Orașul Alb este o carte pe care nu am putut-o lăsa din mână, forța ei fiind atât de puternică încât pentru o clipă m-am văzut acolo, în mijlocul magiei și al uimirii, al nesiguranței și al terorii. 

​"Nu face planuri mărunte ; acestea nu posedă magia necesară pentru a înfierbânta sângele oamenilor."

Povestea Orașului Alb începe din ambiția nemărginită a Chicago-ului de a surclasa New-York-ul, într-o epocă în care Big Apple deținea monopolul afacerilor, artei, populației etc. Franța își avea deja minunea, celebrul turn al lui Eiffel, iar America dorea să aibă ceva la fel de spectaculos sau care chiar să întreacă faimoasa contrucție. Situat mereu pe locul doi sau mai jos, Chicago participă la licitația organizată înaintea contrucției și, spre surprinderea tuturor, câștigă, fiind obligat să surprindă nu doar America, ci întreaga planetă. Daniel Burnham, arhitectul de la care pornește totul, adună în jurul său cei mai pasionați și înzestrați oameni din domeniu, pentru a duce la bun sfârșit o muncă titanică, cu rezultate remarcabile. 

Chicago nu era faimos pentru lucruri frumoase, ci pentru străzile murdare, întunecate, mirosul de animale măcelărite și sărăcia semenilor. Era un oraș mai negru decât cărbunele, cu o ambiție aproape ridicolă de a demonstra contrariul. Rata crescută a criminalității și puținele atracții turistice nu îl făceau tocmai demn de vizitat. Nu era locul în care să trăiești frumos, să îți crești copiii sau să rămâi pentru totdeauna, iubindu-l cu patimă. Era o cloacă în care mișunau hoți, oportuniști și criminali, întâmplările fatidice având loc în plină stradă, în văzul tuturor, impulsivitatea semenilor săi ajungând să fie proclamată chiar și în ziarele din New York. Dar în 1893, Daniel Burnham avea să se schimbe această imagine pentru totdeauna. Sau cel puțin, așa sperase. N-o să insist asupra detaliilor arhitecturale sau a drumului plin de obstacole care se întindea în fața lui, cert e că expoziția a rămas în memoria tuturor ca o minune pură creată de om, un oraș într-un alt oraș, în care magia era palpabilă. Un alt personaj, devenit celebru la un an după închiderea expoziției, avea să preschimbe acest farmec în teroare și dezamăgire. H. H. Holmes era un medic tânăr, dornic să se îmbogățească și să atragă cât mai puțină atenție asupra lui. Devine în câțiva ani un criminal periculos, fără scrupule, un sociopat tipic pentru care oamenii nu înseamnă nimic. Inventiv și excesiv de simpatic, fermecător și descurcăreț, acest om trasează destinul Orașului Alb cu bună știință, doar pentru a-și îndeplini scopurile murdare. 

Contrastele sunt peste tot : un Oraș Alb construit într-un oraș negru; un arhitect ambițios și muncitor față în față cu un criminal de neoprit; magia unei construcții inimaginabile, devenită faimoasă înainte de terminarea ei ; gloria apusă marcată de teroare și tristețe ("Nu există spectacol mai dezolant decât cel al unei săli de bal, în dimineața de după banchet, când oaspeții au plecat și luminile sunt stinse.") Construirea expoziției nu a adus doar beneficii orașului. Deși vizitatorii soseau din toate colțurile lumii, s-au înregistrat mai multe dispariții decât oricând, poliția nemaifăcând față cererilor ; s-au declanșat greve, dar și sosiri în masă a muncitorilor care doreau să dea o mână de ajutor la grandioasa construcție ; s-au făcut nenumărate presiuni asupra celui care o construia. Când în sfârșit a fost terminată, iar oamenii nu încetau să se minuneze de frumusețile ei, a apărut întrebarea descurajatoare : ce se va întâmpla după? Unde vor merge toți muncitorii? Cine va mai rămâne în Chicago înafară de vechii locuitori? Vor mai ține minte oamenii peste zeci de ani locul magic în care și-au petrecut vacanța? Va mai fi Chicago la fel sau schimbarea iremediabilă se produsese deja? Vorbe profetice sau nu, expoziția a ars din temelii la puțin timp după ce a fost închisă, iar la un an după acest eveniment, au fost descoperite crimele doctorului Holmes. Ororile săvârșite de acesta înainte și în timpul expoziției a marcat imaginea acesteia, dar și a orașului, care revenise la starea inițială : încercarea de a ieși din mocirlă. 

Deși îi este dedicat foarte puțin spațiu doctorului Holmes, puterea lui se face simțită pe tot parcursul cărții. Ne sunt date puține explicații pentru crimele lui, multe făcând parte din memoriile pe care le-a înscris în închisoare, acestea nefiind o dovadă, deoarece conțineau multe minciuni. În memoriile sale, Holmes se înfățișa exact așa cum îl vedeau cei din jur (înainte să afle adevărul) : un om empatic, incapabil să facă rău, un om sensibil și atent, dornic să dăruiască și să rezolve orice conflict. Din păcate, Holmes nu este un caz singular din trecut, ci se află printre noi chiar și astăzi, când vocea banului se aude cel mai tare. Cartea e mai actuală decât m-aș fi așteptat. 

Poate că există povești pe care nu vrea să și le amintească nimeni. Povești a căror rostire încă doare și înspăimântă. Dar asta nu înseamnă că nu merită să fie scrise și cunoscute, căci există oameni care au săvârșit fapte remarcabile, bune sau rele, iar imaginea lor nu a pălit odată cu trecerea secolelor. 

Cartea o găsiți aici. 
​

---