Kelley și Thomas French - Juniper. Fetița născută prea devreme

Inima unui făt începe să bată la 22 de zile de concepție. Este considerat viabil la vârsta gestațională de 24 de săptămâni. Sub această vârstă se consideră o pierdere a sarcinii survenită destul de târziu - undeva la limita dintre avort și naștere. Juniper French s-a născut la vârsta de 23 de săptămâni și 6 zile. O controversă medicală, morală și umană. Prea mică pentru a fi considerată un bebeluș, prea mare pentru a fi numită avorton. În astfel de momente, părinții sunt singurii care pot decide dacă viața copilului lor merită salvată, medicii fiind prinși undeva între protocoale și umanitate. Povestea lui Juniper ridică mari semne de întrebare asupra destinului acestor microprematuri , limitelor medicinei și care e momentul renunțării la luptă. 

P.S. Aceasta este o poveste cu un final fericit. 

"Secția de terapie intensivă neonatală era un triumf al tehnologiei. Știința făcuse posibilă supraviețuirea în stadii tot mai timpurii de dezvoltare, dar chiar și așa aveau loc tranzacții înfricoșătoare. Medicina, ambiția, compasiunea și bunul-simț se ciocneau aici în fiecare zi."

Concepția lui Juniper a însemnat împlinirea celui mai mare vis pentru părinții ei. Lucrurile nu au mers așa cum ar fi trebuit până la capăt, iar nașterea ei s-a petrecut mult prea repede. Avertizați din timp de posibilele probleme, rata de supraviețuire, morbidități și probabilități, Kelley și Thomas French s-au confruntat cu o întrebare extrem de dificilă - care e cel mai mare gest de dragoste pentru un bebeluș prematur : să-l lași să moară sau să lupți pentru viața lui? Răspunsul la această întrebare îl poate da doar un părinte pe care l-a îngenuncheat neputința și al cărui egoism a fost dat la o parte în favoarea propriului copil. Statul american are reguli destul de clare în privința acestor bebeluși - cei născuți la mai puțin de 24 de săptămâni de gestație sunt considerați avortoni, iar protocoalele trebuie respectate - costurile de spitalizare ar fi prea mari,  iar șansele la o viață normală prea mici. Însă Juniper French s-a născut la limita dintre regulă și umanitate, deciziile privind viața ei revenindu-le părinților. 

Pe lângă detaliile medico-chirurgicale despre evoluția lui Juniper, există o mulțime de aspecte legate de sistemul sanitar american - o mulțime de lucruri bune, atent coordonate, care îi ajută pe părinții prematurilor să depășească mai ușor aceste momente. Primul aspect este colaborarea perfectă a medicilor de diverse specialități - ficare își spune părerea, fără să facă exces de orgoliu sau statut, toate datele fiind coroborate spre binele micilor pacienți. Evident că în ciuda științei avansate și a marilor progrese, au existat momente în care medicii nu au putut să emită o concluzie, lăsând totul în voia lui Dumnezeu și recunoscându-și limitele intelectuale. Într-o secție de terapie intensivă neonatală, știința are mai multe limite decât în orice alt loc, iar cei care lucrează acolo sunt nevoiți să creadă în forța superioare atunci când medicina nu mai poate face nimic. ["În după-amiaza operației, într-o cameră micuță de lângă secția de terapie neonatală, doctorița Shakeel a îngenuncheat pe covorașul ei de rugăciuni și s-a rugat pentru fetița noastră. Își epuizase toate cunoștințele, împinsese tehnologia până la limită. Acum se abandona. S-a întors spre est, către Mecca. I-a vorbit celui care creează viața și aduce moartea, celui care are puterea de a vindeca."]

Al doilea aspect este consilierea psihologică a părinților - la unii se întâmplă înainte de naștere, atunci când este posibil, iar la ceilalți imediat după. Munca psihologilor este foarte bine pusă la punct, acesția ajutându-i pe părinți să ia decizii legate de propriul copil, păstrând limitele umanității și ale bunului simț. Evident că e uimitor să citești astfel de detalii, să realizezi cum funcționează un sistem bine pus la punct, în care fiecare persoană știe exact ceea ce are de făcut. Mi-ar plăcea să văd că și medicina noastră funcționează la fel... Există foarte multe detalii legate de bunul mers al secției de terapie intensivă neonatală, inclusiv costurile pentru fiecare copil pe zi și cum aceste costuri enorme merită, căci marea majoritate sunt plătite de firmele de asigurări, iar restul este folosit pentru a ajuta alții copii de diferite vârste. Există o discrepanță enormă între sistemul medicul american și toate celelalte, ei reușind să găsească soluții avantajoase atât pentru pacienți, cât și pentru economia statului. 

Juniper este o poveste despre iubire, viață în toată splendoarea ei, umanitate și decizii imposibil de pus în cuvinte. Este drumul unei familii, trecând prin clipe fericite și cele de maximă tensiune, până la împlinirea absolută și calmul nesfârșit. Cartea soților French este o dovadă în plus a faptului că poveștile salvează vieți, iar magia este pretutindeni în jurul nostru, la fel ca în lumea lui Harry Potter (capodopera lui J.K. Rowling i-a fost citită lui Juniper pe parcursul lunilor petrecute la terapie intensivă, iar zâmbetele ei l-au îndemnat pe Thomas French să continue...). 

Cred că voi vorbi despre cartea asta mult timp de acum încolo, oricui mă ascultă. Am învățat lucruri foarte importante citind-o : 

-iubirea e forța acestei lumi. Atâta timp cât mai știm să ne iubim unul pe celălalt, poate că nu suntem pierduți. 

-instinctul matern e unul dintre cele mai performante monitoare din lume, atunci când toate celelalte dau greș și nu numai 

-unii oameni vin pe această lume cu scopul de a face o diferență. Indiferent de probabilități, știință sau uimirea celor din jur, destinul lor rămâne la fel de puternic ca o stâncă. 

​Cartea o găsiți aici.