"Eu am avut în jurul meu oameni. Care m-au iubit. Care au trișat ca să piardă în fața mea. Ăsta e lucru mare."
0 Comments
Am simțit cartea aceasta cu tot sufletul și am citit puțin câte puțin, ca să nu se termine povestea prea repede, să nu pierd farmecul locurilor și al timpurilor în care personajele își trăiesc viețile atât de obișnuite, dar pline de înțelesuri. O poveste despre căutarea iubirii în ființe extraordinare, care apar o singură dată într-o viață de om și păstrarea ei în ciuda urii, a piedicilor, a războiului îndelungat pentru supraviețuire.
Am început să iubesc din ce în ce mai mult distopiile datorită acestei povești minunate, despre o lume aparent perfectă, în care viața decurge lin, fără surprize sau contramandări, fără pasiune sau puls. Ce ne face oameni și cum a ajuns omenirea în stadiul acesta avansat și totuși atât de primitiv - sunt întrebările la care ar vrea să răspundă cartea, dar mi se pare că niciunul dintre noi n-ar reuși să găsească un răspuns satisfăcător.
Diferențele care ne apropie. (Elena Ferrante - Prietena mea genială , Povestea noului nume)7/1/2016 O poveste răsunătoare despre diferențele care apropie două femei, în loc să le dezbine definitiv ; influența unei prietenii începută în fragedă pruncie și continuând de-a lungul întregii vieți, prietenie care le conturează destinul mai tare decât orice altceva. Am fost reticentă la început, dar am terminat cărțile în 4 zile, uimită de forța personajelor și a vieților împletite pentru totdeauna.
J. R. Moehringer a spus ceva foarte înțelept despre cărți : "Orice carte care valorează cât negru sub unghie e despre emoții, și dragoste, și moarte, și durere. E despre cuvinte. Despre om față în față cu viața." Așa e și Cartea clanului din Baltimore. E despre o viață trăită sub semnul prieteniei și al dragostei fără margini, o lecție despre toleranță, obligatoriu de învățat într-o lume condusă de ură și revoltă.
„Poartă-te frumos cu jucăriile tale, fiindcă e posibil ca într-o bună zi chiar viața ta să depindă de una dintre ele.“
O poveste minunată despre prietenie, maturizare, emoții intense trăite între două lumi și transformări care nu pot fi trăite decât cu suflet de copil. O carte ca o lecție de viață, din care nu lipsește nimic : e prezentă dragostea nemărginită, magia, suspansul, dar și sacrificiul suprem. Toate senzațiile greu de controlat, dar singurele demne de trăit. O confesiune tulburătoare a arhitectului care a construit cea mai mare expoziție din America, pe fundalul unor vremuri schimbătoare, în care speranța părea un sentiment neplauzibil. Destinul lui se întretaie cu cel al unui criminal în serie, care va deveni mai faimos decât expoziția, prin dâra de sânge lăsată de-a lungul ei. O combinație perfectă între memorialistică și thriler, Diavolul din Orașul Alb este o carte pe care nu am putut-o lăsa din mână, forța ei fiind atât de puternică încât pentru o clipă m-am văzut acolo, în mijlocul magiei și al uimirii, al nesiguranței și al terorii.
Marea dragoste ( Ioana Chicet - Macoveiciuc - O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă)5/27/2016 Meseria de părinte e cea mai frumoasă din lume. Sună ca un clișeu, dar nu e așa. Sună ca o frază repetată la nesfârșit, până când ajungi să ții în brațe un pui dependent de tine, pe care l-ai iubit dinainte să-l fi văzut, ai impresia că îl cunoști de o viață și că a fost mereu parte din tine, deși nu bănuiai asta. Am rezumat cartea Ioanei în titlu și în această propoziție. Nu sunt cuvinte mari, sunt adevăruri care ne schimbă iremediabil viața, o întorc cu susul în jos și nu mai putem trăi niciodată ca înainte. Nu e posibil, pentru că înainte nu cunoșteam marea dragoste.
Plânset de copil e cel mai bun thriller psihologic pe care l-am citit. Am crezut de la început în poveste, am fost acolo, am simțit adrenalina și am răbufnit la final, odată cu dezvăluirea adevărului. O carte care te ține cu respirația întretăiată (nu glumesc!) despre fragilitatea minții, dar și a ființei umane ; despre traume mai puternice decât rațiunea, care trasează liniile destinului.
Un roman care combină legendele populare cu întâmplările vieții de zi cu zi, descriind cu naturalețe granița fină dintre două lumi aparent diferite. O carte despre încredere și sacrificiu, dar și neputința de a funcționa într-o lume încorsetată în propriile prejudecăți.
|
Arhivă
April 2024
|