Tahar Ben Jelloun - Căsătorie de plăcere

O călătorie fascinantă în intimitatea vieții musulmane, cu ale ei rituri străvechi, căsnicii aranjate și obiceiuri fascinante - Căsătorie de plăcere este povestea unei iubiri, greu încercată de destin, religie și aportul familial, dar și a unei lumi dominate de tabuuri și prejudecăți, o lume care încearcă din răsputeri să supraviețuiască, făcându-și loc prin modernismul agasant. 

Căsătorie de plăcere e povestea lui Amir, un negustor din Maroc. Plecat într-o călătorie în Dakar, se întoarce acasă cu Nabou, o femeie de care se îndrăgostește mai mult decât și-ar fi imaginat, ajungând să trăiască două vieți paralele. Decizia lui de a o lua ca pe a doua soție dezlănțuie focurile Iadului asupra familiei sale... 

Cartes este un tablou fermecător al Marocului anilor '50 (deși nu s-au schimbat prea multe nici azi) și a lumii musulmane. Există însă anumite nișe, prin care pătrund atracțiile Occidentului, cu imensa lui poftă de viață și regulile menite a fi încălcate. Personajele au anumite scăpări, dovada faptului că religia nu le poate controla caracterul și bagajul genetic cu care au fost înzestrate. Cea mai reprezentativă scenă este cea în care Amir își dă seama de iubirea imensă care îi crește în suflet și simte nevoia de a vorbi cu cineva, a striga în gura mare că e îndrăgostit și fericit cum n-a fost vreodată. Însă acest lucru e imposibil, căci cei din jur l-ar considera nebun... Încă o limită religioasă în calea sentimentelor umane, atât de firești, atât de simple... 

Paradoxul acestei poveşti îl reprezintă dorința femeilor musulmane de a respecta regulile impuse de religie și aceea de a-și îndeplini cu succes rolul de soții devotate. Acest paradox este exemplificat perfect în următoarele două discursuri : 1) "-Ce să zic, soțul meu, dragul meu soț? Dumnezeu v-a dat vouă, bărbaților, posibilitatea să vă luați până la patru neveste. N-o să mă pun de-a curmezișul vrerii Domnului. Aș putea să-mi ies din fire, să sparg niște vaze, să zbier, să plâng și chiar să plec la ai mei, dar sunt a ta, sunt foarte legată de tine și nu vreau să te pierd. Voi face și eu ca toate femeile nevoite să trăiască alături de alte soții. Cu condiția ca ea să-mi arate întotdeauna respectul cuvenit. Sunt soția ta legitimă, am dreptul la respect deplin și să nu înceapă nimeni cu comparațiile între mine și ea. Am mândria mea. Sunt însă o bună musulmană. Mă supun lui Dumnezeu și îți aparțin." și 2) "Dacă vrei să păstrezi un bărbat, două lucruri sunt de căpătâi : sexul și mâncarea. Să-l faci dependent de tine și într-o privință, și în cealaltă. Și să nu-i oferi totul imediat. Trebuie mai întâi să-i lase gura apă, să jinduiască, să aștepte. Să întreții misterul, să nu-i spui tot. [...] Folosiți-vă trupul pentru a vă înnebuni bărbații. Țineți minte : ei sunt slabi și nu foarte curajoși. Mângâiați-i peste tot, sărutați-i peste tot, fiți libere, și astfel, atât dorința voastră, cât și a lor vor spori." Punctul de pornire al celor două discursuri a fost limita la care trebuie să se oprească o femeie în dormitor, femeile musulmane fiind conștiente că soții lor caută plăcerile interzise în altă parte.

Însă tocmai caracterele aflate dincolo de văl, împreună cu toate temerile și visele lor neîmplinite reprezintă farmecul autentic al acestei povești. Oameni care își doresc să fie iubiți așa cum iubesc, oameni care vor să fie pe primul loc în inima celuilalt, oameni care simt și speră, indiferent de orientarea religioasă și îngrădirile ei. 

​Cartea o găsiți aici. 

---