Ayọ̀bámi Adébáyọ̀ - Rămâi cu mine

Ce mi-a plăcut : 
-povestea. Deși pe alocuri a fost puțin exagerată, unele scene duse la extrem, a avut de toate - suspans, trădare, iubire, încercări, relații dificile de familie, crize politice etc. Acțiunea se petrece în Nigeria, într-o comunitate profund atașată de credință și tradiții, însă cuplul pe care îl urmărește romanul este dinamic, împrumutând câteva dintre obiceiurile occidentalilor. Cei doi vor trece prin focurile iadului din cauza faptului că își doresc foarte mult un copil. Pe lângă dorința lor arzătoare mai există și presiunea familiei (deoarece sunt căsătoriți deja de 4 ani), a societății din care fac parte și frustrările care se acumulează zi după zi. Ceea ce nimeni nu bănuiește e secretul rușinos al soțului, unul imposibil de rostit într-o comunitate musulmană. Dorind să-și facă soția fericită, va comite o mulțime de greșeli, iar la final totul va fi în zadar, căci ea nu îl va putea ierta. Uneori dragostea nu este de ajuns. 

-personajele. Mi s-au părut extrem de bine închegate, fiecare aducând o notă senzațională poveștii. Akin, soțul, reușește cumva să se distanțeze de lumea în care a fost crescut, făcând cunoștință cu minunile lumii moderne. Chiar dacă familia rămâne în continuare punctul de sprijin (folosindu-se de ea de fiecare dată când are nevoie), este un musulman modern, care își respectă și își iubește soția, privind-o ca pe o ființă umană, cu idei, frici și sentimente, o persoană pe care o ascultă și se străduiește să o înțeleagă. Mama lui, în schimb, este profund dedicată tradițiilor și ideilor cu care a crescut. Ea insistă în continuare să caute ajutor la diferite personaje (vraci, preoți, tămăduitori) care să-i ajute să aibă un copil. Insistența ei are de-a face cu aparențele prezentate în fața lumii, rușinea de a nu avea nepoți de la primul născut etc. 

-relațiile dintre personaje. În centrul poveștii se află Akin și Yejide, cei doi soți care încearcă cu disperare să aibă un copil. Toți cei care gravitează în jurul lor își aduc aportul în poveste, cel mai controversat și străin de reguli fiind fratele lui Akin, Dotun. Prezența lui este mereu vie, o explozie de culoare în viețile mohorâte ale membrilor familiei sale. Dotun trăiește după propriile reguli, nefiind în stare să anticipeze consecințele faptelor sale sau să țină cont de principiile după care a fost crescut. Singurele pălpâiri de conștiință le are în legătură cu Yejide, fiind consternat de planul fratelui său. Admirația și iubirea pe care i le poartă cumnatei sale se diferențiază de tot ceea ce ar putea simți vreodată pentru altă persoane, inclusiv soția sau copiii săi. 

-temele abordate. Tema maternității primează în fața celorlalte subiecte abordate (scena politică și influența ei, relațiile de familie, dragoste, credință). Ea devine aproape o obsesie pentru ambii soți, apariția copilului fiind considerată aproape un miracol care să rezolve toate problemele existente din sânul familiei. 

Ce nu mi-a plăcut : 
-stilul de scriere. Stilul autoarei mi s-a părut destul de simplist în unele părți ale poveștii, dată fiind încărcătura emoțională și implicațiile. Potențialul poveștii este unul enorm, atât datorită subiectelor abordate, cât și a personajelor extrem de bine conturate, dar execuția mi-a lăsat un gust dulce-amar. Dacă regăseam un stil mai complex, care să exploreze profunzimea situațiilor, cu siguranță era o carte de 5 stele. 

Cartea o găsiți aici.