Lindsay Eagar - Anotimpul albinelor

Acolo unde există albine, există viață. Albinele înfrumusețează totul în jurul lor, aduc culoare, freamăt și răsete. Dar într-un tărâm lovit de secetă, nici măcar albinele nu mai pot supraviețui. Într-un tărâm al zbuciumului, al cuvintelor nerostite, al îmbufnării și al supărării, albinele au dispărut de tot. Doar o minune le-ar mai putea aduce înapoi. 

Albinele împreună cu copacul fermecat și lacul verde reprezintă elementele magice ale acestei povești, care urmărește călătoria unui bunic și a nepoatei sale spre o viață nouă. Bunicul suferă de demență, dar nu și-a pierdut avântul sau plăcerea de a spune povești. Iar în poveștile sale, ficțiunea seamănă izbitor de mult cu realitatea pe care a trăit-o cândva. O realitate plină de dragoste, zâmbete și oameni care i-au stat alături, o soție incredibilă și un copil mult dorit. Pentru nepoata sa, o vară petrecută la ferma din mijlocul deșertului e o adevărată corvoadă. Ea visa la zile nesfârșite de vară în care să se întâlnească cu prietenele ei și să înoate în toate piscinele din oraș. Însă familia are alt plan, căci bunicul trebuie mutat într-o instituție unde să poată fi îngrijit și să fie în siguranță atunci când boala o să-i răpească și ultimele amintiri. Totul se va schimba în această vară toridă petrecută la fermă. Bunicul va începe să îi spună nepoatei cea mai frumoasă poveste din viața sa, una pe care a trăit-o cu intensitate și cu care va muri în inimă și gând. Schimbările nu vor fi bruște, ci discrete, vor lovi pe neașteptate, iar sfârșitul verii nu va fi încărcat de ușurarea de a pleca din deșert, ci de tristețea și nostalgia specifice sfârșitului unei perioade magice. 

Anotimpul albinelor este practic istorisirea bunicului, o poveste încadrată în altă poveste, trecutul readus în prezent, cu o influență considerabilă asupra viitorului. Bunicul nu spune această poveste din cauza demenței care îi macină neuronii, ci pentru că nu cunoaște o alta mai frumoasă sau mai plină de însemnătate. Pentru el, viața s-a oprit de tot atunci când Rosa (soția lui) a murit. Oricât de tare a încercat să î țină în viață, boala a învins, iar de atunci nimic nu mai e la fel. Nu mai există viață, nu mai există bucurie, apă sau albine. Totul s-a pierdut în trecerea necruțătoare a timpului. Rosa trăiește doar în mintea și inima bunicului și a sosit momentul ca nepoata lor să știe această poveste, să o simtă și să o absoarbă în ea. Pentru că povestea asta reprezintă rădăcina din care s-a format, cea care o va aduce mereu acasă, indiferent unde s-ar afla. 

Cartea explică copiilor concepte precum moartea, despărțirea de cei dragi, dar și importanța magiei în mijlocul realității. Boala bunicului reflectă situațiile în care aceasta afectează întreaga familie, dar și deciziile pe care le vor lua datorită ei. 

Cartea o găsiți aici.