Mai periculos. Mai determinat. Mai îndrăgostit. Mai vulnerabil. Un oraș nou și infinite posibilități. O nouă poveste de dragoste, care eclipsează toate momentele dinaintea ei. Posibil o nouă carieră. În lumea filmului. Mulți oameni care s-ar putea să-i încurce planurile. Un nou șir de victime. Un trecut care vrea cu orice preț să iasă la iveală. Faimosul librar obsedat de dragoste, Joe Goldberg, se află acum în LA. După ce a lăsat un șir de cadavre prin tot New-York-ul, vrea să o ia de la capăt, vrea să iubească sincer și să ducă o viață (aproape) normală. Însă vechile obsesii și temeri își fac loc în fiecare aspect al noii sale vieți, iar trecutul pare imposibil de depășit. Oamenii sunt altfel în LA, viața se învârte în jurul aspirațiilor înalte legate de lumea filmului, toată lumea vrea să producă ceva, să joace ceva, să filmeze povești cu sens. Dar Joe nu se poate adapta acestui ritm nebun, e doar un librar care vrea să fie iubit și nimic mai mult. Toată viața lui pare să se rupă în bucăți (din nou). Până când o cunoaște pe Love. Până și numele ei răsună ca un ecou despre viitorul lor luminos, iar viața ei pare desprinsă dintr-un basm. Love e putred de bogată, are un frate geamăn dependent de droguri, Forty (pe care Joe îl va struni cu greu) și niște părinți adorabili, care sunt la fel de îndrăgostiți după mai bine de douăzeci de ani de căsătorie. Evident că Joe cade în capcana aceluiași cerc vicios din toate relațiile anterioare, în special după ce află că fata bogată îl place cu adevărat și vrea să petreacă timp în compania lui. Love e diferită, iar Joe deja visează la viața lor împreună, mereu înconjurați de lux și lipsiți de griji. Totul pare un vis, dar Love continuă să-l caute și chiar dacă certurile lor sunt destul de serioase, nimic nu pare să-i zdruncine cu adevărat. Joe face orice omenește posibil pentru ca trecutul său să nu-i pericliteze actuala relație. Însă în curând se va afla în fața unei provocări pe care nimic măcar el n-o putea anticipa : să scape de Forty. Cu riscul de a o pierde pe Love pentru totdeauna. Corpuri ascunse e continuarea romanului Tu, pe care recunosc că nu l-am citit și acum regret. Am văzut doar serialul adaptat după carte, însă nu știu cât anume din serial se regăsește în carte sau invers. Joe e un personaj pe care nu știi dacă să-l iubești sau să-l urăști, te chinui din răsputeri să-i înțelegi motivele și să rezonezi cu el. Însă Joe exagerează din toate punctele de vedere în ceea ce privește relațiile și dragostea. Viziunea lui despre dragoste îl împiedică practic să se deschidă cu totul în fața altei persoane, căci el își face planuri dinainte și tot ceea ce nu merge așa cum și-a imaginat devine brusc un obstacol numai bun de îndepărtat. Joe visează la o dragoste în spatele ușilor închise, o iubire asemenea unui cocon, care să-l învăluie pe el și pe aleasa lui, să-i protejeze de toți cei care ar putea să le strice legătura și chiar de lumea întreagă. Joe se dedică complet fiecărei relații pe care o are și prin dedicare să înțelegeți că îți urmărește iubita/viitoarea iubită, verifică fiecare detaliu minor despre viața ei, îi investighează cu ochi de detectiv rețelele sociale și fiecare mesaj din telefon.
Metoda lui pare să fi suferit mici modificări în relația cu Love, însă obsesia pentru relația lor se dezvoltă în continuare. Joe e mereu în alertă, este gelos pe toate persoanele cărora Love le dă atenție, dar și-a lăsat garda jos destul de mult pentru a fi din nou dezamăgit. Despărțirea (inevitabilă, crede el) planează asupra minții sale asemenea unui nor aducător de furtună - Joe este pregătit în orice moment pentru o ceartă violentă, un dezastru în relația lor, urmat de o încheiere dureroasă. Este convins că va face tot ceea ce e nevoie pentru ca Love să îl iubească toată viața, dar nu știe cât de provocatoare vor fi sarcinile, nici cât de pregătit va fi. Convins că Love este iubirea vieții lui, Joe își dorește să fie văzut mai mult decât iubit, înțeles și apreciat pentru ceea ce este. își dorește transparență totală lângă o persoană capabilă să-l privească așa cum e, să îl accepte și să îl iubească în pofida tuturor locurilor întunecate din sufletul lui. Corpuri ascunse e povestea aia care te poate transporta în cele mai întunecate locuri ale minții tale, e plină de violență, sadism, obstacole, minciuni și dragoste și demoni interiori periculoși. E plină de înjurături, deci nu vă așteptați la o poveste semi-romantică în care totul se termină cu bine și toată lumea e fericită, rănile s-au vindecat, lumea e roz din nou. E o realitate dură și dizgrațioasă a unui om care nu a fost iubit niciodată cu adevărat și care caută dragostea în cele mai nepotrivite persoane, sperând ca de data asta să iasă bine. Să aibă parte măcar de o fărâmă de liniște, de normalitate, de frumos. Să se simtă la fel ca ceilalți pentru o secundă, chiar dacă știe că lupta cu demonii nu va înceta niciodată. Cartea o găsiți aici.
0 Comments
Autoare de thrillere captivante, devenite la scurt timp după apariție bestsellere internaționale, Mary Kubica surprinde din nou cu un roman despre relațiile de familie, traumă și iertare. Două colege de apartament, un băiat extrem de plictisit și curios în același timp și o mamă anxioasă pe care o ajung din urmă păcatele tinereții. Pornind de la aceste premize, romanul debutează cu mult mister prin dispariția lui Esther, o fată bună, dispusă mereu să-i ajute pe ceilalți. Colega ei, Quinn, nu se alarmează de la început, crezând că Esther a plecat pur și simplu fără să-o anunțe, urmând să se întoarcă în câteva zile și să-i explice totul. Esther a fost misterioasă de la bun început în legătură cu familia ei și alte detalii personale, iar Quinn i-a respectat această timiditate din dorința de a avea o relație bună. Lui Esther nu îi stă în caracter să dispară pur și simplu sau să lipsească de la muncă, însă de data aceasta s-ar putea să fie o ocazie deosebită, Apoi lucrurile încep să se complice - Quinn descoperă o scrisoare în camera colegei sale, mobilul lui Esther sună de mai multe ori, un apel venind din partea unei potențiale colege de apartament și toate indiciile indică faptul că Esther nu a plecat de bunăvoie. De cealaltă parte a lacului Michigan, Alex lucrează ca în fiecare zi la restaurantul lui Priddy, meditând asupra vieții lui ratate și a plecării tuturor colegilor săi din oraș. A mai rămas doar el, fiind nevoit să locuiască cu un tată bețiv și contemplând neîncetat dispariția mamei sale. Pentru el, viața s-a oprit la terminarea liceului, deși inteligența nu îi lipsește. Viața lui va arăta la fel în fiecare zi de acum încolo și trebuie să se obișnuiască cu gândul ăsta sumbru. Dar apariția unei femei misterioase îi dă viața peste cap, iar Alex nu-și dorește nimic mai mult decât să o ia de mână și să scape pentru totdeauna de monotonia zilelor nesfârșite... Acțiunea nu a fost atât de antrenantă pe cât mă așteptam, insistându-se mult asupra detaliilor dispariției lui Esther și prelungind la nesfârșit hotărârea lui Quinn de a merge la poliție. În scenă intervine și o poveste veche, care încă bântuie amintirile celor ce locuiesc în micul orășel al lui Alex - legenda lui Genevieve, o fetiță aparent transformată în fantomă și care locuiește în continuare în casa copilăriei sale. Genevieve e greu de uitat, căci a fost un copil dificil, care făcea doar probleme peste tot în jurul său și pe care localnicii o evitau cât de des le permitea bunul-simț. Povestea ei tragică a fost pusă sub tăcere, însă casa abandonată care de-abia mai stă în picioare le reamintește oamenilor de prezența ei tăcută. Toate personajele poartă cu sine urmele dragostei. Iar dragostea lasă uneori urme atât de adânci, că nu mai știi cum să îți revii, nu mai înțelegi ce înseamnă normalitatea, bunătatea sau firescul. Atunci când copilăria e un etern șir de dezamăgiri, se nasc adulți disfuncționali, pentru care viața e doar o povară greu de gestionat. E dificil să știi să trăiești atunci când adulții ți-au arătat mereu doar răutate, frustrare și dezamăgiri, când nu ai fost ghidat de la bun început pe un drum lin și lipsit de pericole. Dragostea poate îmbrăca multe forme și se poate manifesta în multe feluri, dar tot dragoste se numește. Dragoste sub formă de manipulare, de vină nesfârșită, dragoste toxică sau obsesivă, dragoste tumultoasă. O primim în funcție de noroc, deși ar trebui să fie un drept fundamental. Nu ar trebui să ne lipsească din viață și din suflete, însă de cele mai multe ori o cunoaștem sub alte forme decât normalul.
Mary Kubica e o maestră desăvârșită a suspansului. Chiar dacă la un moment dat acțiunea mi s-a părut încetinită, am continuat să citesc cu sufletul la gură, curioasă în privința misterului, nebănuind nicio clipă adevăratele implicații privind identitatea lui Esther sau a bătrânei doamne care nu putea să iasă din casă și pe care întreg orașul o proteja cât putea de bine. Cartea o găsiți aici. Știți romanele acelea în care te pierzi de la prima pagină și ignori toate semnele de pe parcursul acțiunii, pentru ca finalul să te lovească fix în moalele capului? Scenariul construit de Teresa Driscoll începe cu o fată dispărută, o martoră plină de vinovăție și multe secrete murdare. Anna și Sarah, două liceene entuziaste, se află într-un tren cu destinația Londra. În timpul călătoriei, sunt abordate de doi tipi, recent ieșiți din închisoare, care le conving să îi însoțească într-un club și să se distreze împreună. Conversația lor este auzită de Ella, o altă pasageră din tren. Deși instinctul îi spune că ar trebui să acționeze, să îi sune pe părinții fetelor pentru a-i avertiza, nu face nimic. Rămâne cu gândul la cele două adolescente vulnerabile, iar a doua zi pe toate canalele de știri apare poza Annei. A dispărut și nimeni nu știe unde e... În ciuda eforturilor poliției, Anna rămâne o persoană dispărută. Anul care trece o încarcă pe Ella de frustrări și vină, nefiind capabilă să își ia gândul de la soarta fetei. Familia Annei nu se lasă păgubașă - mama ei dă un interviu pentru un post de televiziune, mărturisindu-le telespectatorilor că a trecut un an și că orice informație minoră le-ar fi de mare ajutor. Apelul ei disperat rămâne însă fără răspunsuri, iar întrebările legate de dispariția Annei se înmulțesc. Poliția nu i-a găsit pe cei doi foști pușcăriași, care sunt principalii suspecți. Prietena Annei, Sarah se simte în continuare vinovată pentru ceea ce s-a întâmplat. I-a mințit pe polițiști, și-a mințit familia, știe mai multe decât lasă să se vadă. Dar îi e rușine și vrea ca totul să se oprească. Încetul cu încetul, secretele tuturor încep să iasă la iveală. Părinții Annei, sora ei, părinții lui Sarah, prietenii lor, Tim și Paul - toți ascund ceva, toți dețin o piesă importantă din puzzle-ul dispariției. Atunci când Ella, martora din tren, începe să primească scrisori amenințătoare, angajează un detectiv privat. Apariția acestuia va dezlega firele încâlcite din ancheta poliției și va scoate la iveală adevărul dureros despre viața adolescentei dispărute... E foarte interesant de urmărit dinamica personajelor și a relațiilor dintre ele pe măsură ce secretele încep să iasă la iveală. Fiecare începe să se arate așa cum este, să-și expună adevăratul caracter de față cu ceilalți, să-și recunoască slăbiciunile și greșelile. Măștile încep să cadă și niciunul dintre ei nu e lipsit de responsabilitate. Fiecare personaj putea să facă mai mult pentru a preveni dispariția Annei și pentru a o găsi cât mai repede. Dar lașitatea, teama și incertitudinea au cântărit mai mult decât dezvăluirea adevărului. Toți au mințit pentru a se proteja, pentru a-și apăra familiile sau viețile, în timp ce destinul unei tinere se stingea încet chiar sub ochii celor pe care îi iubea.
Sunt cu ochii pe tine e un roman extrem de captivant, cu multe surprize din partea personajelor, situații-limită și o acțiune destul de antrenantă. Lăsând la o parte curiozitatea legată de dispariția Annei, rămâne de explorat partea psihologică - caracterele personajelor care ies la iveală în urma întâmplării nefericite, planurile pe care fiecare dintre ei le țese în minte și cum reușesc să le transpună în realitate pentru a se proteja. Oamenii sunt adesea dispuși să-i sacrifice pe ceilalți pentru a scăpa basma curată din diverse situații, fie pentru a-și proteja reputația, fie pentru că cruzimea e în natura umană. În fiecare dintre noi există un manipulator, un mincinos, dar și un suflet plin de bunătate - suntem tot în același timp. Bine și rău, lumină și umbră. Cartea o găsiți aici. La Herg Benet se află în pregătire un alt roman al autoarei - Prietena. Generozitatea e o calitate pe cale de dispariție. Există puțini oameni pe lumea asta dispuși să îi ajute pe cei din jurul lor, să investească timp și resurse materiale pentru semenii lor mai puțin norocoși. Pentru aceștia, altruismul e un stil de viață și nu știu să trăiască altfel, indiferent de consecințele faptelor lor sau de ceea ce primesc înapoi de la cei pe care îi ajută. E dificil să ajuți cu adevărat un om fără a-l pune într-o situație penibilă, fără a-i invada spațiul personal sau a încălca niște limite. În unele cazuri, oamenii pur și simplu nu vor să fie ajutați sau ajutorul pe care îl primesc le face mai mult rău decât bine. Pe marginea altruismului se poate discuta la infinit, iar în romanul de față avem un exemplu cât se poate de clar despre limitele și consecințele acestuia. Heidi Wood e genul de persoană care ar ajuta pe toată lumea. A fost mereu implicată în problemele celorlalți și rezolvarea lor, conduce o organizație non-profit și salvează animalele abandonate de pe străzi. Cu toate acestea, soțul și fiica ei sunt șocați când Heidi o aduce în propria casă pe Willow, o adolescentă întâlnită pe stradă și bebelușul acesteia, în vârstă de patru luni. Chiar dacă Willow susține că e majoră, situația e una riscantă din toate punctele de vedere. Heidi nu cunoaște niciun detaliu din viața acesteia, iar pe măsură ce încearcă să afle mai multe, adevărul iese la iveală, iar viețile lor se zdruncină din temelii. Scrisă din trei perspective diferite (Willow, Heidi și Chris, soțul lui Heidi), Necunoscuta este un roman plin de aparențe, fiecare personaj purtând o mască și dovedind, pe măsură ce acțiunea se precipită, că ceea ce se află dincolo de mască e mult mai înfiorător decât ne-am putea imagina. Personalități diferite și extrem de abile, personajele își dezvăluie, rând pe rând, toate straturile din care sunt alcătuite, relațiile dintre ele suferind nenumărate transformări. Nimic nu e ceea ce pare și nu poți avea încredere în nimeni. Mary Kubica creează o pânză fină din secretele, frustrările și visele personajelor, în care cititorul este prins cu dibăcie. Nu există acțiune constantă, fiind un thriller psihologic foarte bine construit, în care lucrurile se povestesc pe îndelete, urmând ca la final toate să capete sens, iar piesele de puzzle să se așeze la locul lor. Fiecare personaj are parte de propriile minute de celebritate, în care se dezvăluie așa cum este, dezbrăcat de secrete și aparențele afișate în fața lumii. Din tabloul de la începutul romanului - o femeie generoasă, o adolescentă speriată și un soț bănuitor - nu rămâne decât praful, personalitățile lor ieșind la iveală și aducând o rază de lumină asupra întregii acțiuni.
Cartea asta mi-a amintit foarte mult de Satul Mădălinei, un proiect marca DOR (Decât o Revistă), documentat de Ana Maria Ciobanu, în care se prezintă povestea unei tinere care cerșea la metrou pentru a-și putea crește copiii. Provenită dintr-o sărăcie și o limitare acute, Mădălina este ajutată de mai mulți donatori, dar viața ei nu se schimbă radical, așa cum v-ați putea imagina. Proiectul, care o urmărește pe parcursul unui an și ceva, are o concluzie tristă : altruismul are consecințe neplăcute. A ajuta pe cineva înseamnă de cele mai multe ori o intrare forțată în viața lui, o expunere subită a tuturor lucrurilor pe care nu le face corect sau a metodelor prin care poate să își schimbe existența. Însă acești oameni sunt adesea limitați din toate punctele de vedere, fără acces la educație sau schimbare. Nu pentru că nu și-ar dori un trai mai bun, ci pentru că le este greu să iasă cu totul din mediul în care au crescut și trăit. Sărăcia nu înseamnă doar lipsa banilor, sărăcia e mai ales o dezolare așezată peste suflet, o apăsare adâncă și o conștientizare că mai mult decât ceea ce ești nu vei fi niciodată. Sărăcia înseamnă lipsa speranței și e nevoie de un caracter de fier pentru ca un om provenit dintr-un mediu defavorizat să iasă de acolo, dar mai ales să scape de influența acestuia. Cartea o găsiți aici. Există oameni care transformă în magie tot ceea ce ating, a căror simplă prezență luminează încăperea în care se află și schimbă starea celor care stau în preajma lor. Emană un fel de energie care pare să încălzească suflete și îi determină pe ceilalți să se privească așa cum sunt. Oameni care ating vieți, lăsând în urma lor un gol imens și o fericire fără margini. Oameni cu care viața și-a jucat toate cărțile, până la ultima și care iubesc fiecare clipă așa cum le-a fost dată. Un astfel de personaj este și Weylyn Grey, un băiat născut în mijlocul viscolului, rămas orfan mult prea devreme și care stârnește fel și fel de reacții din partea oamenilor care îl cunosc. Marea majoritate sunt extrem de curioși în legătură cu destinul nefericit al lui Weylyn, iar restul își doresc să le fie întotdeauna aproape. Cert e că niciunul nu poate rămâne indiferent în fața lui Weylyn, acesta stârnind un fel de fascinație asupra tuturor oamenilor pe care îi întâlnește. Este un om magic, care crede în miracole, întâmplări supranaturale și prezența fantasticului în viața reală. Weylyn nu se teme de lucrurile sau poveștile despre care oamenii vorbesc în șoaptă, ci crede în puterea lor și în faptul că viața însăși e plină de magie. Scris din perspectiva celor care l-au cunoscut și care își aduc aminte de el ca de cineva special, romanul este o împletire de povești despre viața lui Weylyn și călătoria lui prin lume, în căutarea destinului. Toți cei care își amintesc de acest băiat spun că era o ființă conectată cu natura, cu viețuitoarele ei și în jurul căruia mereu se întâmpla ceva. Emoțiile lui păreau interconectate cu starea vremii, întruchipând astfel o relație om-natură aproape supranaturală. Nu toți cei care povestesc despre Weylyn îi înțeleg magia sau comportamentul, existând și oameni care îl consideră ciudat și stăpânit de forțe malefice. Există anumite cărți care par ancorate la limita dintre real și fantastic, fără ca cititorul să le poată înclude într-o anumită categorie sau să poată decide dacă întâmplările sunt inspirate din viața reală. Ceea ce știu cu siguranță e că există oameni asemenea lui Weylyn, extrem de conectați cu mediul înconjurător, încrezători în miracolele care se întâmplă zi de zi, asumați și cu un efect inexplicabil asupra tuturor celor cu care intră în contact. Ființe asemenea celor descrise în basme, care înțeleg de la bun început că lumea e mult mai mult decât ceea ce putem vedea, care intuiesc cu ușurință toate energiile din jurul lor și cum să jongleze cu ele. Suntem mai mult decât un corp fizic și dacă înțelegem asta destul de devreme, devenim capabili să controlăm ceea ce se întâmplă cu noi și cu cei din jurul nostru. Exact asta face Weylyn cu toți oamenii pe care îi întâlnește - îi vede așa cum sunt, cu toate visele și temerile lor și îi îndeamnă să îndrăznească, să încerce și să devină ceea ce vor, fără să se mai lase influențați de toate vocile care le spun că n-o să reușească.
Cartea o găsiți aici. Echo Ridge. Un orășel obișnuit din America. Un loc înconjurat de frumusețile naturii, aproape banal, dar care ascunde nenumărate secrete sângeroase. Două tragedii au marcat definitiv istoria și atmosfera orașului - dispariția a două fete frumoase, populare și iubite de toți cei din jur. Una a dispărut în urmă cu douăzeci și trei de ani, dar nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu adevărat. Dacă trăiește sau nu, dacă a murit și în ce condiții. Cealaltă a dispărut în urmă cu cinci ani și a fost găsită moartă la scurt timp. Urmărind același tipar macabru, tragedia a zguduit încă o dată aparenta liniște din Echo Ridge. Iar acum istoria pare să se repete din nou... Ellery și Ezra sunt conștienți că nu vor avea parte de multe aventuri în Echo Ridge și sosesc cu speranța că timpul va trece cât mai repede. Sunt nevoiți să locuiască temporar cu bunica lor, o bunică pe care nu o cunosc aproape deloc și pe care au văzut-o în urmă cu zece ani. O femeie marcată de dispariția fiicei sale în vârstă de șaptesprezece ani, despre care nimeni nu vorbește vreodată, dar care atârnă ca o umbră asupra vieților celor doi adolescenți. Tânăra dispărută a fost sora geamănă a mamei lor, dar detaliile dispariției sale au rămas învăluite în mister și durere. Ceea ce părea a fi o perioadă încărcată de tăcere și lipsită de evenimente se dovedește a fi momentul ideal pentru descoperirea tuturor secretelor unui orășel aparent banal și a locuitorilor săi care ascund prea multe lucruri... Scrisă din perspectiva lui Ellery, adolescenta proaspăt sosită în Echo Ridge și a lui Malcolm, fratele presupusului criminal al fetei găsite în urmă cu cinci ani, romanul ne poartă prin viețile tuturor personajelor, dezvăluind rând pe rând toate secretele care vor duce la aflarea adevărului. Tragediile trecute își trimit ecoul în prezent, întâi prin amenințări la adresa celor mai populare și frumoase fete din liceu, apoi prin dispariția uneia dintre ele. Cei doi frați nu mai sunt atât de curioși cu privire la dispariția surorii gemene a mamei lor, devenind interesați de identitatea tatălui pe care nu-l cunoscuseră niciodată. Sacul cu secrete al mamei lor pare unul fără fund, amenințând să le distrugă și ultima urmă de speranță. Nici atmosfera micului orășel nu este una desprinsă din basme, așa cum părea la început - pe măsură ce evenimentele se precipită și personajele par tot mai pline de secrete, asistăm la o acțiune asemănătoare filmelor de groază. Un criminal în libertate ține un oraș întreg sub teroare. Oamenii nu vor să vorbească, căci se tem prea tare de consecințele secretelor pe care le-au păstrat atâta timp.
Doi pot ține un secret este un thriller captivant, a cărui acțiune nu slăbește pe parcursul lecturii. Am fost ținută în priză de la început până la sfârșit ; chiar dacă la un moment dat apar personaje noi, nenumărate piste posibile și se creează un aparent haos, autoarea a creat un puzzle destul de simplu de rezolvat, bazându-se pe sintagma cea mai bună ascunzătoare e la vedere. Nu mi-am dat seama de multe lucruri decât spre final, tocmai de aceea felul în care a fost gândit și scris acest roman e cu atât mai interesant și după primele pagini, dezvolți un fel de dependență de a merge mai departe, de a intra cât mai adânc în poveste. Karen M. McManus a mai scris Unul dintre noi minte, și aceasta apărută la Herg Benet. E cu siguranță un autor demn de urmărit și pe viitor. Cartea o găsiți aici. Tocmai am terminat de citit una dintre cele mai frumoase povești de dragoste din câte s-au scris vreodată. Pe parcursul a 400 și ceva de pagini, le-am simțit pe toate - tristețe, furie, uimire, dezgust, empatie, revoltă, speranță, încântare, curiozitate. Mi-a solicitat atenția, sufletul și părți ale caracterului meu care ies la iveală în cele mai nepotrivite momente - sentimentul de revoltă a fost constant pe parcursul lecturii, iar în clipa în care cei doi îndrăgostiți sunt puși la pământ de destinul nemilos mi s-a tăiat respirația la propriu. Povestea lui Wavy și a lui Kellen e una atipică - dragoste la prima vedere între o fată de opt ani și un băiat de aproape nouăsprezece. Această diferență de vârstă e lucrul care îi condamnă până la urmă, deși relația lor crește treptat - Kellen e cel care are grijă de Wavy, o duce și o aduce de la școală, îi face cumpărăturile, o ajută la curățenie. Wavy face parte dintr-o familie disfuncțională, care a lăsat urme adânci în mintea și în sufletul ei. Tatăl e traficant de droguri, mama dependentă de ele și de relația toxică cu soțul său. Wavy și fratele ei sunt nevoiți să se descurce singuri, să se hrănească și să se ajute unul pe celălalt, să facă față la scandalurile din casă și să pășească pe vârfuri de fiecare dată când mama lor e bolnavă. Kellen are grijă de cei doi fără să stea pe gânduri, căci ceva îl atrage ca un magnet spre Wavy. Pe măsură ce ea crește și relația lor se transformă într-o iubire profundă, Kellen încearcă s-o protejeze de lumea întreagă. Se lasă prins în acest joc al iubirii, acceptă toate condițiile impuse de Wavy , deși conștientizează faptul că în ochii lumii ar putea părea un pervers. Instabilitatea familiei Quinn nu face decât să adâncească această relație, să o transforme și mai mult pe parcursul anilor. Evident că lucrurile iau o turnură nefastă, iar cei doi îndrăgostiți, logodiți deja, sunt separați printr-o farsă a destinului. Dar Wavy nu este pregătită să renunțe la cel care i-a fost alături mereu, cel care a ascultat-o, a iubit-o fără să pună întrebări și i-a oferit experiențe de neuitat. Anii trec, dar iubirea lor nu se stinge și în ciuda tuturor piedicilor, Wavy va căuta o cale pentru a-l strânge din nou în brațe... Știu că la prima vedere relația protagoniștilor poate părea ciudată, dar între ei nu e doar o mare dragoste, care crește pe parcursul anilor, e o intimitate profundă, o cunoaștere deplină a celuilalt fără să fie nevoie de prea multe vorbe, o apropiere firească și plină de energie. Relația dintre ei este evidentă pentru toți cei din jurul lor, chimia, dar și sentimentele puternice umplând fiecare încăpere în care se află. Mediul în care se dezvoltă această relație e unul infam, evident - Wavy e fiica unui traficant de droguri, este neglijată și traumatizată, fără pic de încredere în oameni, iar Kellen e unul dintre oamenii care rezolvă treburile murdare ale tatălui ei. În alte circumstanțe, ar fi fost o relație nepotrivită de la bun început, însă nimeni nu se preocupă prea mult de soarta lui Wavy ; toată lumea o consideră o fată ciudată și față de care poate vorbi deschis, căci ea oricum nu va repeta un cuvânt din ceea ce a auzit.
Kellen nu e doar iubirea din cărți preschimbată în realitate, e omul care o salvează din toate punctele de vedere, care îi redă încrederea în viață și în oameni, deși personalitatea lui Wavy nu se schimbă prea mult de-a lungul anilor. Începe să rostească mai multe cuvinte, să schimbe păreri și să comploteze împreună cu verișoarele ei, dar singurul în fața căruia e EA cu adevărat e Kellen. Nimic nu pare greu de spus când se află în fața lui, toate sentimentele pe care ceilalți le-ar putea interpreta greșit sunt absolut firești pentru omul pe care îl iubește. Cred că asta e motivul pentru care mi-a plăcut atât de mult povestea lor - sunt doi oameni pe care viața îi încearcă în repetate rânduri ; consideră un noroc dumnezeiesc faptul că s-au găsit unul pe celălalt și se acceptă unul pe altul din cea mai pură și sinceră formă de iubire. Niciunul nu dorește ca persoana iubită să fie altfel, să facă lucruri pe care nu dorește să le facă sau să mențină relația doar de dragul amintirilor. Cred că așa ar trebui să arate orice relație de iubire între doi oameni - te iubesc pentru ceea ce ești, mă iubești pentru ceea ce sunt. Dacă vrei să-mi dai ocazia de a crește alături de tine, poți s-o faci. Voi face și eu la fel. Fără constrângeri. Fără minciuni. Fără schimbări impuse sau schimburi inechitabile. Dragostea înseamnă acceptare, înțelegere și libertate. Cartea o găsiți aici. Draco incendia trychophyton sau Solzu' Dragonului - un spor extrem de contagios care acoperă trupurile victimelor cu cruste negru-auriu. Evoluția bolii este combustia spontană a celor infectați. Nu se cunoaște calea de transmitere. Nu există antidot. Nu există speranță. Numărul celor infectați crește de la zi la zi, declanșând o epidemie globală cu mii de victime, disperare și neputință. În mijlocul tuturor lucrurilor, stă Harper Grayson, o asistentă medicală dedicată și soțul ei, Jakob. Și-au promis că își vor lua soarta în propriile mâini dacă vor fi infectați. Harper a tratat sute de pacienți, dar șocul este imens când descoperă urmele bolii pe propria piele. Dar boala nu e singura surpriză - este însărcinată, iar din câte știe ea au existat mame infectate care au născut copii sănătoși. Este determinată să facă orice pentru a supraviețui, chiar dacă nu știe cât timp i-a mai rămas. Este o luptătoare înnăscută și va face orice, chiar și fără Jakob alături... Iar lucrurile se schimbă mult pentru Harper într-un timp foarte scurt : Jakob o părăsește de teama de a nu fi infectat. Șocul acestei pierderi va fi diminuat doar de gândurile îndreptate către copilul ei, pentru care va lupta indiferent de circumstanțe. Sprijinul îl va găsi acolo unde nu se aștepta, în persoana Pompierului, un bărbat infestat cu Solzu' Dragonului, capabil să își controleze focul interior și să-l folosească pentru a-i apăra pe cei mai slabi și a-i pedepsi pe cei tiranici. Harper este disperată să-i afle secretele pentru a reuși să-și salveze copilul mult dorit... "Dar când mă gândesc mai atent, păi, chiar și dinainte de Solzu' Dragonului, majoritatea vieților oamenilor erau nedrepte, brutale, cuprinse de pierderi și de mâhniri și de confuzie. Majoritatea vieților oamenilor au fost și sunt prea scurte. Majoritatea oamenilor și-au trăit viețile înfometați și desculți, fugind de războaie și de foamete, o molimă aici și o inundație dincolo. Însă oamenilor le e dat să cânte pe mai departe. Chiar și un bebeluș care nu a mai fost hrănit de zile întregi se va opri din plâns și se va uita în jur când ar auzi pe cineva cântând de bucurie. Cânți și e ca și cum ai da de băut unui om însetat. E un act de bunătate. Te face să strălucești. Dovada că tu contezi se află în cântecul tău și în felul în care aduceți lumină unul pentru celălalt."
Joe Hill este fiul celebrului Stephen King, un autor extrem de apreciat în lumea întreagă. Fiul său a ales să-și schimbe numele pentru că și-a dorit să reușească pe cont propriu și nu să fie acceptat datorită tatălui său. A vrut să se distanțeze cât mai mult de stilul de scriere al lui King și, în general, de tot ce era legat de scriitura lui - nu am citit nicio carte de Stephen King ca să îi pot compara, așa că nu aș putea să spun dacă și-a atins scopul. Omul focului e o lectură interesantă, cu o intrigă destul de populară în rândul distopiilor (prezența unor epidemii devastatoare) , cu nenumărate personaje cel puțin fascinante și cu caractere foarte diverse, dar exagerat de lungă. Cred că putea fi comprimată în mai puține sute de pagini, iar subiectul să rămână la fel de captivant și de bine dezvoltat. Există porțiuni în care nu am putut lăsa cartea din mână și altele de care abia am așteptat să trec, iar acest du-te-vino nu prea ajută și devine destul de enervant. Probabil că autorul și-a dorit să creeze o poveste cât mai credibilă, care să nu poată fi pusă la îndoială și să-și captiveze cititorii tot mai mult pe parcursul lecturii, dar numărul impresionant de pagini și de detalii oferite nu au reușit să-i crească credibilitatea. Distopiile nu sunt genul meu favorit, dar preferata mea rămâne momentan Povestea slujitoarei, cartea lui Margaret Atwood care a reușit să mă țină în poveste pe tot parcursul ei, fără ca vreo clipă să-mi pierd interesul sau curiozitatea pentru ceea ce urma să se întâmple. Evident, există pe lume puține cărți care să ne prindă atât de tare, iar pe măsură ce numărul cărților citite crește, această fascinație va fi din ce în ce mai rară. Indiferent de concluzia la care am ajuns după lectura cărții lui Joe Hill, cred că aș mai încerca și alte romane scrise de el - nu cred că poți spune cu certitudine că îți place un autor sau nu după o singură lectură. Cartea o găsiți aici. "O viață normală. O viață confortabilă. Nu perfectă, bineînțeles. Nimeni nu avea o căsnicie ideală, nu-i așa?" Cunoscută publicului larg pentru seria Vampirii din Morganville, Rachel Caine a scris peste cincizeci de romane, axându-se în special pe fantasy și thriller. Nu am citit nimic scris de ea până acum, dar Refugiul de la Stillhouse Lake e promițător - e prima carte din seria Stillhouse Lake și spune povestea unui femei care află cu stupoare că nimic din viața ei nu e așa cum credea ea. Aparent, este o femeie banală, o mamă care își crește cei doi copii alături de bărbatul de pe care îl iubește, căsnicia ei e la fel ca toate căsniciile, cu bune și cu rele și nimic nu pare să tulbure această imagine a unei familii absolut normale. Dar totul se schimbă pentru Gina într-o zi obișnuită când își ia copiii de la școală și conduce spre casă, sperând să petreacă o seară în familie în fața televizorului. Când se apropie de casă, vede mașini de poliție, pompieri și mulți curioși adunați în jurul lor. Un șofer neatent luase curba cu o viteză prea mare și intrase în casa lor, în fortăreața pe care o credea de nezdruncinat și în care se simțeau cu toții în siguranță. Însă polițiștii sunt mult prea agitați și agresivi pentru un simplu accident, iar Gina descoperă adevărul crunt în garajul soțului ei - un cadavru, acoperit de pete roșii și vineții, jupuit și cu limba atârnând afară din gură. Viața secretă de criminal în serie a soțului ei este dezvăluită, iar lumea așa cum o cunoștea Gina până atunci se prăbușește încet peste viața ei și a propriilor copii. Este nevoită să se reinventeze, să-și ia un nume nou și să învețe să trăiască din nou pentru a-și putea crește copiii în liniște și siguranță. Însă viața îi rezervă alte surprize, obligând-o să lupte cu răul pentru a-i salva pe cei pe care-i iubește. "Dar ce mă îngrijorează cel mai mult este cum și-l amintește pe tatăl ei, pentru că, ne place sau nu, ne vine să credem sau nu, el a fost un tată bun pentru ei, iar ei l-au iubit din toată inima.
Dar nu fusese sincer, se pare. Să fie un tată bun era doar o mască sub care se ascundea monstrul dinăuntru. [...] Când își îndrepta atenția asupra unui lucru, era acolo cu totul. Îi iubise pe copii, mă iubise pe mine, și păruse real." Povestea Ginei este o reinventare permanentă, o luptă pentru supraviețuire atunci când ești conștient că pericolul pândește la tot pasul, amenințând echilibrul fragil pe care l-ai câștigat cu greu. Amintirile Ginei referitoare la perioada când erau o familie fericită îi aduc fiori pe șira spinării, căci momentele de bucurie o aduc în prezent, în prezentul în care știe că soțul ei e un criminal care și-a ascuns adevăratul caracter sub masca unui tată devotat. Și întrebările fără răspuns încep să-i pună stăpânire pe mintea obosită. Cum a putut să se prefacă atât de mult timp? Cum poate un om să fie criminal în serie, soț și tată devotat în același timp? Dacă nu-l cunoști cu adevărat pe cel alături de care îți petreci viața, căruia i-ai încredințat totul fără rezerve, cum ai putea să mai ai încredere vreodată în orice alt om? E foarte interesantă această trecere de la trecutul celor doi la prezentul în care unul plătește pentru faptele lui, iar celălalt trăiește într-o nesiguranță și panică permanente. De fapt, toată forța Ginei și puterea de a merge mai departe peste ceva inimaginabil se trage din dragostea pe care le-o poartă celor doi copii. Fără ei, lumea ei s-ar fi dărâmat cu totul. E datoria ei să îi știe în siguranță, e singurul lucru care o poate face să-și găsească din nou locul în lume. Cartea o găsiți aici. Volumul doi se numește Killman Creek, iar volumul trei Wolfhunter River și va apărea anul acesta, în aprilie. Sper că vor fi traduse și la noi cât de curând. "Mereu m-am gândit că femeile care stau în relații abuzive sunt naive. La urma urmei, trebuie să existe un moment, o conștientizare că lucrurile au luat o turnură greșită și că ți-era deodată frică să mai fii cu partenerul tău - și cu siguranță ăla era momentul în care trebuia să pleci. Să pleci și să nu te uiți înapoi. De ce ai sta? Și am văzut femei la televizor, intervievate în reviste, spunând lucruri precum : Nu e atât de ușor și mereu m-am gândit că ba da, e simplu - doar pleacă, doar pleacă departe de asta. În plus față de acel moment de conștientizare, un moment pe care eu îl ratasem deja, a fost urmat de o nouă realizare: să plec nu era deloc o opțiune simplă." Bărbatul perfect e atent la nevoile tale. Te așteaptă acasă cu cina pregătită și un pahar de vin alături. Te întreabă cum ți-a fost ziua și te soarbe din priviri. Bărbatul ideal te surprinde cu mici cadouri, cu gesturi tandre și te ascultă de fiecare dată când ai nevoie. Bărbatul ideal își joacă rolul perfect până când ai prins suficientă încredere în el. Abia atunci îți arată adevărata față și dintr-odată totul devine clar ca lumina zilei - perfecțiunea nu există, e doar o iluzie de care ne agățăm cu disperare. Nu există expresie care să descrie mai fidel perfecțiunea decât prea frumos ca să fie adevărat, valabilă și în acest thriller șocant despre violența domestică și consecințele ei, efectele devastatoare ale unei relații toxice și imposibilitatea de a fugi din calea trecutului. În cel mai întunecat colț nu e o poveste de noapte bună, e realitatea pe care o trăiesc nenumărate femei ale secolului XXI - violența domestică e de cele mai multe ori trecută cu vederea, minimalizată și luată în derâdere, agresorul fiind de obicei genul șarmant, care farmecă tot anturajul victimei din câteva vorbe. E greu să crezi că un om care îi farmecă pe toți din jurul lui ar putea avea o față de diavol, vizibilă doar pentru partenera sa de viață. Pentru Catherine lucrurile se întâmplă exact așa - îl întâlnește pe el, bărbatul perfect , care ajunge să îi controleze viața, munca, grupul de prietene. La început, tertipurile sale nu sunt vizibile, totul pare încântător și plin de speranță - începutul unei relații obișnuite, cu fluturi în stomac și planuri de viitor. Dar coșmarul vieții ei e pe cale să înceapă. Lee nu e nici pe departe perfect, e un om traumatizat și îndurerat, care nu știe să împrăștie decât durere în jurul său. Forța lui constă în a-i răni pe ceilalți. Primele episoade o fac pe Catherine să creadă în problemele lui, în stresul acumulat de la locul de muncă, în părerile de rău din miez de noapte. Dar acestea se transformă în control total asupra vieții ei, în amenințări cu moartea și primele atacuri de panică. Povestea se termină cu o condamnare pe trei ani pentru Lee, iar pentru Catherine cu o stare permanentă de anxietate și atacuri de panică din ce în ce mai greu de controlat. Se mută în alt oraș, își dezvoltă noi obiceiuri, se izolează aproape de tot de lumea exterioară, însă nu poate scăpa de demonii care îi coordonează mintea. În cel mai întunecat colț este un roman extrem de vizual - atacurile de panică sunt descrise minut cu minut, la fel și maniile personajului, gesturile și încercările de a le controla ; sunt descrise toate episoadele de violență în cuplu, stările agresorului și linia subțire dintre liniște și demență pe care această femeie pășește aproape tot timpul. E greu de crezut că un om poate trăi astfel - mereu măcinat de nesiguranță , de teamă, de neîncredere. Însă mintea umană creează mereu mecanisme compensatorii, prin care supraviețuirea devine posibilă. Catherine este la limita supraviețuirii, la limita de jos a acceptării anxietății de care suferă și ca să învețe din nou să trăiască, să-și recapete curajul și demnitatea va parcurge un drum lung, plin de obstacole cu care deja e obișnuită. Nu e o lectură ușoară și nici comodă, dar avem mare nevoie să vorbim despre subiectele considerate tabu - anxietatea și mai ales, consecințele ei asupra vieții unei persoane, percepția celor din jur despre această afecțiune ; violența domestică și soluțiile cu adevărat utile pentru combaterea acesteia (știu ce veți spune, există autorități etc. , dar de cele mai multe ori, așa cum se întâmplă și în romanul de față, agresorul este crezut, iar victima devine singura etichetată și judecată de cei din jur). Cartea o găsiți aici. |
Arhivă
December 2023
|