"-Nu poți să-l arunci pe copil odată cu apa din copaie, îmi replicase cu brutalitate. Nu ești o mamă perfectă, nu ești o femeie perfectă, nu ești o fiică perfectă, îți garantez eu. Dar te străduiești când ai ocazia. Fiecare se descurcă așa cum poate și nu există de-o parte mamele perfecte și de cealaltă, idioatele, mâțul meu pufos. Te-am văzut cu Louis de mii de ori. În ochii săi, ești mama perfectă, fiindcă ești mama lui. Să nu te îndoiești niciodată." 

Există momente care schimbă o viață pentru totdeauna. Momente obișnuite, pe care nu le poți prevedea sau bănui și de care îți amintești apoi că ți-au împărțit viața în două perioade : înainte și după. Thelma nu bănuiește că ziua de 7 ianuarie va deveni un moment de răscruce - e doar o zi de sâmbătă obișnuită, se îndreaptă spre brunch-ul lunar cu mama ei, fiul ei Louis o însoțește, la fel de plin de energie ca de obicei. Telefonul îi sună insistent și își scapă copilul din ochi pentru câteva secunde. Și atunci se întâmplă. Louis este lovit de un camion, iar lumea se oprește în loc pentru Thelma. Totul se desfășoară pe repede-înainte, iar în clipa următoare Louis se află în comă. Prognosticul doctorilor nu e optimist - dacă în patru săptămâni Louis nu se trezește, vor fi nevoiți să îl deconecteze de la aparate. 

Thelma conștientizează acum cât de mult timp a dedicat carierei în pofida propriului fiu, câte greșeli a făcut în fiecare zi și că s-ar putea să nu mai aibă suficient timp să le repare. Soluția vine tot de la Louis - Thelma găsește în camera lui un carnet al minunilor, lucruri pe care fiul său intenționa să le facă înainte să moară, vise și dorințe neobișnuite, scrise cu entuziasmul și pasiunea specifice adolescenților. Louis s-ar putea să nu le poată trăi niciodată, dar mama lui le va trăi pentru el și va înregistra totul, ca dovadă a devotamentului și a dragostei sale infinite. Provocările sunt, evident, creative și extrem de neobișnuite pentru o femeie de carieră. Thelma are acuma ocazia de a-și răscumpăra greșelile (într-un fel sau altul), dar și de a se redescoperi pe sine, înafara ariei sale de confort. Carnetul lui Louis o poartă în călătorii exotice, o confruntă cu propriii demoni și greșelile din trecut, o pune față în față cu noi posibilități și cu regăsirea speranței de mult pierdute. Thelma realizează că în ultimii ani doar a supraviețuit, captivă într-un job absolut banal, fără nicio contribuție palpabilă la bunăstarea omenirii, a ignorat cu bună știință tot ceea ce-i aducea fericire și s-a scufundat, încetul cu încetul, în haosul modern în care trăiesc majoritatea oamenilor. I se oferă o a doua șansă și speră că și ea va fi capabilă să-i ofere același lucru lui Louis... 

"În noaptea aceea fiul meu m-a ajutat să însuflețesc iar câteva pagini ale tinereții prea repede întoarse. În noaptea aceea am înțeles că viața - cea adevărată, de care îți amintești - nu-i altceva decât o succesiune de momente de grație juvenilă. Și că nicio ambiție de adult nu te poate face mai fericit decât un carpe diem adolescentin." 

Camera minunilor e un roman emoționant, scris cu delicatețe, umor și mult suflet. Fără să facă abuz de scene care să smulgă lacrimi cititorilor săi (având în vedere contextul) , autorul conferă acțiunii o naturalețe aparte, un firesc încântător în mijlocul tragediei. Aventurile lui Thelma alternează cu gândurile lui Louis, aflat undeva înfara propriului corp, nefiind capabil să-și exprime părerea despre ceea ce se întâmplă în jurul său. Legătura mamă-fiu trece prin etape importante în timpul comei, cei doi simțindu-se unul pe celălalt, în ciuda neîncrederii personalului medical și a suspiciunii celor din jur. Paradoxal, relația dintre ei devine mai puternică decât în zilele în care puteau să-și vorbească liber și să-și petreacă timpul împreună, se consolidează la un nivel care depășește granițele înțelegerii umane. 

​Chiar dacă sună ca un clișeu mult prea des repetat, Camera minunilor subliniază importanța clipelor petrecute alături de cei dragi, a vorbelor spuse la timp, a sentimentelor exprimate înainte să fie prea târziu. Viața e efemeră, chiar dacă nu ne dăm seama de asta și avem impresia că trăim într-o rutină deja stabilită. Trebuie să fructificăm fiecare clipă, căci garanții legate de timp nu avem... 

​Cartea o găsiți aici. 

Alimentația a devenit un subiect extrem de controversat al timpurilor noastre. De la relația pe care o avem cu mâncarea și până la sursele de unde provin alimentele din farfurie, am ajuns să ne punem întrebări despre orice și să culegem informații din diverse surse. Ceea ce mâncăm a ajuns să ne definească personalitatea și convingerile, precum și relațiile cu cei din jur. Odată cu apariția noilor stiluri de a mânca, precum și a motivațiilor din spatele lor, adepții fiecărui stil de alimentație par să-și argumenteze decizia la fiecare pas și să susțină că e cea mai bună metodă de a fi sănătos, dar și de a proteja mediul înconjurător. Relația cu mâncarea începe din copilărie, iar felul în care ni se dezvoltă gustul ne afectează o viață întreagă sau dimpotrivă, ne ajută să avem un stil de viață echilibrat și sănătos. Mâncarea nu este doar o modalitate de a supraviețui, ci și o refulare a sentimentelor sau un mod de a-i aduce pe oameni aproape în diferite momente ale vieții lor. 

Prezenta carte s-a născut din dorința celebrei Oprah de a le împărtăși tuturor propria relație cu mâncarea. După cum ea însăși mărturisește, a parcurs un drum lung până astăzi, când în sfârșit poate să mănânce aproape orice își dorește și să simtă că se hrănește corespunzător. În copilăria ei au existat perioade în care nu avea ce mânca, făcea combinații ciudate de alimente pentru a-și potoli stomacul, iar semipreparatele ocupau un loc de cinste în alimentația familiei sale. Și-a dorit să crească mare și să nu mai sufere de foame nicicând. A avut nenumărate fluctuații de greutate, a ținut diete peste diete, aceste experiențe distrugându-i relația cu mâncarea, dar și cu iubirea față de propriul corp. A avut o obsesie pentru greutatea sa și s-a temut mereu că oamenii o vor judeca doar după aspectul fizic, reușitele ei rămânând undeva în urmă, prea puțin importante. Toate experiențele urâte ale copilăriei sale, lipsa iubirii și a atenției, au lansat-o într-o relație defectuoasă cu mâncarea și cu cei din jurul său. Echilibrul pe care l-a căutat a venit destul de târziu, prin intermediul unor oameni care i-au explicat că alimentația înseamnă în primul rând emoție. 

După nenumărate încercări de a slăbi și a se menține la o greutate normală, după toate dietele care nu au avut niciun rezultat, Oprah a decis că rezolvarea problemei sale ține de partea psihică a alimentației și de traumele pe care le poartă cu sine din copilărie. O alimentație sănătoasă și echilibrată nu înseamnă legume fierte de trei ori pe zi, nici mâncare fără gust. Înseamnă în primul rând găsirea unui echilibru pentru corpul tău și identificarea grupelor de alimente care îți dau o stare de bine. Explorarea altor culturi gastronomice, călătoriile și experimentele culinare nu fac decât să aprofundeze relația cu mâncarea și să adâncească cunoașterea propriului organism. 

Nu cred că există un regim alimentar care să funcționeze pentru toată lumea, la fel cum nu funcționează nici dietele sau veganismul. Fiecare individ are anumite preferințe culinare și anumite alimente pe care le detestă. Cartea lui Oprah e o sursă interesantă de inspirație dacă nu mai știți ce să gătiți, dar cred că mai important decât rețetele e mesajul acesteia - o alimentație sănătoasă e strâns legată de iubirea de sine și de echilibrul psihic al unei persoane. Gusturile și obiceiurile formate în copilărie tind să ne definească și în viața de adulți, să ne influențeze relațiile cu cei din jur și modul în care percepem actul de a mânca. 

Cartea o găsiți aici. 

Nathan McCann duce o viață obișnuită, iar zilele lui se desfășoară toate la fel. În existența lui nu se întâmplă nimic ieșit din comun sau din tipare, nimic neobișnuit sau surprinzător. Relația cu soția lui este caracterizată de aceeași răceală instalată de ani buni, singurul suflet care îi este alături fiind cățelușa lui, Sadie. Nathan nu cunoaște altceva înafară de această rutină și nu știe că ar putea trăi și altfel. Nici nu își dorește acest lucru. 

Liniștea i se spulberă într-o dimineață de octombrie când merge împreună cu Sadie la vânătoare de rațe. Ceea ce părea a fi o dimineață obișnuită se transformă într-o surpriză atunci când Nathan găsește un bebeluș abandonat în adâncul pădurii. Toate simțurile lui se trezesc la viață, iar inima lui învață să bată din nou. Nathan nu credea că va mai avea parte de asemenea emoții în viața lui, dar se simte instant legat de micul suflet pe care îl salvează de la o moarte sigură. Cuprins de furie, speranță și duioșie, Nathan vrea să adopte bebelușul din prima clipă când îl vede, dar custodia acestuia îi este dată bunicii. Nathan trece printr-o serie de dezamăgiri atunci când află că bebelușul are rude în viață, dar și atunci când nu găsește motivul din spatele aceste fapte de neimaginat. Chiar dacă viața lui merge mai departe, în sufletul lui Nathan rămâne un grăunte de dragoste destinat doar acelui băiețel pe care l-a găsit în pădure, iar speranța de a-l revedea nu îl părăsește niciodată. Îl urmărește pe cel mic de-a lungul anilor, dorind să se asigure că e bine. La un moment dat se împacă și cu gândul că băiatul nu va afla niciodată de existența lui. Însă după mulți ani de așteptare, la ușa lui apare un adolescent furios, cu o valiză în mână. Iar Nathan nu e sigur că vrea să îl cunoască pe acest băiat, căci nu e deloc cel pe care și-l imaginase... 

Când te-am găsit e o poveste emoționantă despre relația dintre doi oameni legați prin puterea destinului. Aparent, întâlnirea lor e o simplă coincidență, o întâmplare banală. Dar pentru Nathan, omul atât de bine îngropat în rutină, e o adevărată renaștere. Momentul în care îl găsește pe micul Nathan (bebelușul va primi numele lui) , sub mormanul de frunze, e acela în care sufletul lui adormit se trezește la viață. Ajuns la o vârstă matură, îngenuncheat deja de viață în nenumărate moduri, Nathan nu mai așteaptă mare lucru de la anii pe care urmează să-i trăiască. Pentru el totul e la fel în fiecare zi și va continua să fie la fel până când va muri. Dar sufletul abandonat în pădure îi trezește emoții pe care le credea uitate și, chiar dacă la început nu își dă seama, întâlnirea lor reprezintă o a doua șansă la o viață cu sens. Iar pentru adolescentul Nathan, apărut la ușa celui care l-a salvat mulți ani mai târziu, relația lor e locul sigur în care se retrage atunci când toate par să se scufunde în jurul său. Crescut de bunica sa și neînțelegând prea multe lucruri legate de existența sa, adolescentul pleacă în căutarea răspunsurilor de care are atâta nevoie, apelând la un om pe care știe deja că se poate baza indiferent de circumstanțe. Dinamica relației lor e interesant de urmărit pe tot parcursul romanului, cei doi trecând printr-o serie de încercări atât amuzante, cât și exasperante pentru ambele părți.

Catherine Ryan Hyde e autoarea cărții Dă mai departe (Pay it forward) , o poveste care m-a emoționat profund și pe care sunt convinsă că o știți. Cartea a fost ecranizată, devenind un film de mare succes, cu Helen Hunt, Kevin Spacey și Haley Joel Osment în rolurile principale.  

Cartea o găsiți aici. 

Nu cred că am așteptat atât de mult o carte din seria HP cum am așteptat acest nou volum de aventuri al faimosului și carismaticului detectiv, Cormoran Strike. După trei volume care m-au ținut cu sufletul la gură, pline de nenumărate încercări pentru cariera și viața personală a lui Strike, Alb letal se concentrează în mod egal asupra aspectelor din viața privată și a celor legate de cazurile la care lucrează detectivul. Evident că cea mai mare curiozitate a mea (și a tuturor fanilor seriei, presupun) a fost legată de relația cu Robin, care cunoaște multe puncte de cotitură în acest volum, dar evoluează în mod miraculos spre o sinceritate absolută între protagoniști, care învață să se accepte unul pe celălalt și să spună mai des ceea ce gândesc. 

Cazul pe care se concentrează prezentul volum e unul cu miză mare și începe prin apariția unui tânăr schizofrenic în biroul lui Strike. Acesta pare să sufere de o criză psihotică si este convins că doar Strike îl poate ajuta, dar și proteja de cei ce vor să-i închidă gura. Dar tânărul dispare înainte ca detectivul să afle prea multe detalii sau să înțeleagă ceva din povestea lui. Însă cuvintele lui Billy îl bântuie pe Strike mult timp după ce le aude, iar apariția unui ministru celebru, care îi cere ajutorul, complică și mai tare situația. Ministrul Chiswell este șantajat de doi indivizi, dar refuză să-i spună lui Strike motivul șantajului. În schimb, vrea ca acesta să păstreze o discreție maximă și să afle informații compromițătoare despre cei ce-l șantajează, pentru a putea să-i contraatace. Aparent, Billy nu are nimic în comun cu Chiswell, dar aparențele sunt înșelătoare, iar cazul mult mai misterios decât am fi putut anticipa. Lucrurile se complică excesiv, apar personaje noi și fapte petrecute cu mulți ani în urmă, a căror consecințe vor fi plătite în prezentul nesigur. 

Nu este volumul cu cea mai complexă acțiune, ci cel care pune la încercare cititorii mai mult decât celelalte trei la un loc. Multitudinea detaliilor prezentate și a faptelor aparent fără importanță formează un puzzle greu de descifrat, dar care se aranjează perfect spre final. Carismaticul Strike e același personaj plin de surprize, luptându-se mereu cu propriii demoni și cu limitările fizice , iar Robin aceeași parteneră de nădejde, inteligentă și mereu atentă la lucrurile omise de ceilalți. Pare că în sfârșit lucrurile se așează cum nu se poate mai bine pentru afacerea lui Strike, dar relația dintre ei doi continuă să fie una tensionată și greu de definit. Pe tot parcursul romanului, cei doi tatonează terenul, nereușind să exprime cu voce tare ceea ce simt unul pentru celălalt, lăsându-se conduși de temeri mai mult decât de propriile suflete. Eu una mi-aș fi dorit să găsesc o finalitate a acestei relații, dar poate că suspansul e ceea ce îi definește cel mai bine pe cei doi detectivi. 

Într-un interviu acordat recent, J. K. Rowling a mărturisit că va exista și volumul 5 al acestei serii, dar nu știm dacă s-a apucat deja de scris sau data când va apărea. Înainte de apariția volumului 3, spunea că seria Cormoran Strike va avea multe volume și că nu va înceta să scrie despre cei doi detectivi atâta timp cât publicul așteaptă nerăbdător alte mistere de rezolvat. Poate vom avea parte de o serie la fel de lungă ca și Harry Potter . One can only hope.

​Cărțile acestei serii le găsiți aici. 

Oamenii se lasă mai mereu conduși de prejudecăți și de teama a ceea ce vor spune cei din jurul lor. Această tendință de a face lucrurile având în minte doar ceea ce va crede lumea, cum vei fi judecat pentru fiecare decizie și care vor fi consecințele nu aduce decât durere și deznădejde. În gura nemiloasă a lumii, care emite sentințe fără să gândească, toți suntem vinovați de ceva. Însă nu poți trăi mereu după cum spun ceilalți sau după cum dictează normele societății din care faci parte. Prejudecățile te vor pune la pământ, smulgându-ți și ultima fărâmă de bunătate pe care o mai ai. Viața ta se va sfârși, iar regretele nu vor întârzia să apară. 

Pentru familia Blackwood, aparențele sunt totul. Sunt văzuți ca o familie frumoasă, prosperă, puternică și destul de greu încercată de soartă. Ceea ce nu știe lumea e că fiica lor, care s-a născut cu o înfățișare neobișnuită, locuiește în podul casei, izolată de toți și de toate, obligată să trăiască asemenea unui pustnic. Lilly e o fetiță obișnuită, căreia i s-a spus încă din copilărie că lumea s-ar speria dacă ar vedea-o și că izolarea e cea mai bună soluție dacă vrea să supraviețuiască. Crescând cu aceste vorbe, Lilly se vede asemenea unui monstru, capabil să-i rănească pe ceilalți, cu toate că nu s-a privit niciodată într-o oglindă. Tatăl ei e singurul om care îi acordă puțină atenție și îi oferă cadouri pentru ca viața ei să semene cât de cât cu normalitatea. Dar mama ei are alte planuri pentru ea și, profitând de absența tatălui, o vinde unui circ. Viața lui Lilly se schimbă radical și este liberă în sfârșit să afle adevărul, motivul din spatele izolării sale. Circul seamănă la început cu o închisoare, la fel ca cea în care locuia înainte, dar lucrurile se schimbă, iar oamenii potriviți apar în viața ei, precum și o dragoste infinită pentru ființele care populează circul și care par să aibă o afinitate aparte pentru frumoasa tânără...

Lilly nu e singurul personaj al cărții, în paralel desfășurându-se povestea Juliei Blackwood. Relația dintre cele două femei e evidentă de la începutul poveștii, însă eu am intuit-o greșit. Adevărul îl aflăm abia pe la sfârșit, când Julia, deja sătulă de secretele ascunse în fiecare colț al conacului Blackwood, află povestea de la un martor aparent neînsemnat. Viața lui Julia e plină de greutăți și momente de cumpănă, dar întoarcerea în casa copilăriei nu face decât să-i adâncească spaimele și să îi umple mintea de întrebări. După o viață întreagă în care s-a simțit nedemnă de iubire , lipsită de afecțiunea pe care orice părinte o dăruiește copilului său, moartea mamei o zguduie mai mult decât și-ar fi putut imagina. Pe măsură ce trec zilele, Julia descoperă tot mai multe mistere în camerele vechiului conac și își dă seama că nu și-a cunoscut cu adevărat părinții. A trăit într-o minciună, protejată de secrete întunecate, care vor ieși la iveală, amenințând să-i arunce în aer întreaga viață...

Povestea celor două femei, un dans al trecutului cu prezentul, scoate la iveală secretele unei familii aparent normale, dar care se confruntă cu probleme grave de comportament. În fond, fiecare personaj din roman își justifică acțiunile, considerând că metoda sa e cea mai potrivită și că nu face decât să-și asculte instinctul. Secretele ies la iveală, dezvăluind un destin tragic, o viață care ar fi putut să facă o diferență, însă nu i s-a permis tocmai din cauza faptului că diferențele o despărțeau prea mult de ceilalți. Povestea Juliei e fascinantă prin prisma investigației sale din casa copilăriei și a pasiunii pentru ferma de cai, pe care o îndrăgește de la bun început, descoperind o dragoste infinită pentru ființele necuvântătoare, dar totuși atât de sensibile. Dar povestea lui Lilly e o adevărată dramă care se desfășoară sub ochii cititorului, amintind puțin de Apă pentru elefanți și dezvăluind adevărul din spatele spectacolelor de circ.

Poate că pentru mulți oameni afișele colorate, strălucirea și animalele care fac trucuri sunt ceva impresionant, însă citind această poveste, nu poți simți decât tristețe pentru oamenii care trăiesc și muncesc acolo, pentru ființele care nu sunt lăsate să-și trăiască normalitatea. Circul e aparența supremă a poveștii, o lume fastuoasă, plină de oameni care fac lucruri nemaipomenite și animale care par să fi împrumutat din iscusința acestora. În realitate însă, circul înseamnă animale chinuite pentru a executa diverse trucuri, încălcarea unor drepturi absolut normale pentru orice ființă vie și multă cruzime. Prin blândețea și felul său de a privi lucrurile, Lilly aduce un strop de speranță în această lume mohorâtă, luptând până în ultima clipă a vieții sale pentru ființele care nu au dezamăgit-o niciodată, arătându-i mai multă dragoste decât oamenii. Povestea ei chiar e un carusel de minuni și tragedii, iar ultimele acte vor smulge lacrimi cât zece cărți la un loc. 

Cartea o găsiți aici. 

Când îți petreci toată viața alături de cineva, devii extrem de obișnuit cu dorințele, pasiunile sau mofturile sale. Ajungi să îi cunoști toate părțile, inclusiv pe cele mai puțin bune și te obișnuiești cu asta. Îl iubești și la început ai impresia că va sta mereu pe piedestalul pe care l-ai urcat, dar cu cât îl cunoști mai bine, cu atât îți dai seama că e doar un om obișnuit. Un om care greșește. Iubirea nu dispare, ci se transformă încetul cu încetul în obișnuință sau într-o afecțiune molcomă. Îl cunoști atât de profund pe cel de lângă tine, încât într-o zi realizezi că ți-ai pierdut propriile vise undeva pe parcursul drumului, ți-ai pierdut personalitatea și ambițiile. Ai devenit o persoană ștearsă, aflată mereu în umbra cuiva care e obișnuit să-i stai la dispoziție zi de zi. Ai uitat să mai faci lucruri pentru tine, să îți creezi timp liber în care să uiți de tot sau să te bucuri de lucrurile simple, precum lumina soarelui. Ai uitat cine ești și într-o zi, iei o decizie fără cale de întoarcere : e timpul să te redescoperi. 

​Aceste gânduri se perindă prin mintea lui Joan Castleman, în timp ce se află la 10500 de metri deasupra oceanului, într-un avion care o va duce în Finlanda. Soțul ei Joe, faimosul scriitor, urmează să primească un prestigios premiu, care va arăta lumii întregi valoarea operelor și scriiturii sale. Dar Joan nu mai poate să trăiască în umbra lui, fiind doar persoana care se îngrijește de toate nevoile lui, mereu acolo în caz că se întâmplă ceva, mereu dispusă să-i întindă o mână de ajutor. I-au ajuns toți anii în care l-a sprijinit necondiționat, în care și-a îngropat adânc visele și i-a suportat infidelitățile, doar ca să-l vadă devenind un scriitor aclamat, iubit de publicul din întreaga lume. Joe a transformat-o într-o fantomă, care bântuie prin propria viață fără să știe încotro să se îndrepte. Și-a dorit mereu să fie o scriitoare cunoscută, iar romanele sale să facă o diferență în lumea literară, însă și-a dedicat toate resursele soțului ei, văzându-și visul devenit realitate doar de la distanță... 

Avem o femeie care poate fi numită stăpâna contradicțiilor, un personaj cu o mască atent creată de-a lungul anilor, pregătit să-și dezvăluie adevărata față. Privită din exterior, Joan e o soție fidelă, mereu prezentă alături de soțul ei în momentele importante, făcând o impresie plăcută tuturor celor care o cunosc și astfel, ajutându-l pe Joe să se simtă confortabil în nenumărate anturaje. În interior însă, e o ființă fragilă, o femeie incapabilă să-și urmeze propriile vise, adâncită de ani de zile într-o căsnicie toxică. Obișnuită să suporte toate situațiile mai mult sau mai puțin penibile în care soțul său decide să o pună, adânc încrezătoare în normele unei societăți pentru care divorțul nu există, se supune unor reguli nescrise pentru a păstra aparențele unei căsnicii fericite. Dar pe parcursul anilor, lumea se schimbă, sexul feminin începe să lupte pentru emancipare și refuză să se mai lase identificat prin prisma sexului masculin. Iar Joan se trezește la o vârstă destul de înaintată și parcă-și vede pentru prima dată viața așa cum e - lipsită de substanță, alături de un om pe care nu-l mai iubește și nu-l mai respectă. Dar în ciuda acestei concluzii triste, se simte plină de curaj și pregătită pentru un nou început. 

Soția este un roman feminist, despre emanciparea femeii și puterea pe care și-o descoperă în momente de cumpănă, despre toate deciziile pe care societatea ni le impune și cum ne raportăm la ele, sau mai degrabă, cum ne trăim viața frumos, ocolind miturile învechite care pretind că oricine poate fi fericit respectând niște reguli. 

Cartea o găsiți aici. 

Inspirat dintr-un caz real, romanul Înainte să fim ai voștri spune povestea a două femei a căror destine se împletesc absolut întâmplător. În timpul unui eveniment menit a-i spori popularitatea tatălui său, lui Avery Stafford îi este atrasă atenția de o bătrână singuratică, care pare desprinsă de lume și de tot ceea ce se află în jurul ei. Nu trece mult și bătrâna o observă la rândul ei, chipul lui Avery retrezindu-i amintiri dureroase din copilăria îndepărtată. Întâlnirea reprezintă pentru ambele femei un punct de cotitură - Avery pare împăcată cu viața ei și cu direcția în care merge, dar May Crandall, bătrânica cu ochi albaștri și privire tulburătoare îi bântuie gândurile zi și noapte. Se întoarce la azil pentru că se simte intrigată de această femeie pe care nu o poate descifra și care, în ciuda tuturor aparențelor, nu e dementă. Avery are chipul cuiva din trecutul lui May, lucru pe care îl descoperă prin intermediul unei fotografii foarte vechi. Dar femeia din fotografie nu doar că seamănă, ci pare să fie chiar bunica ei, Judy. Discuția cu May nu o lămurește în niciun fel, întrebările înmulțindu-se, iar răspunsurile întârziind să apară. Avery începe să investigheze legătura dintre May și bunica Judy, neștiind că este pe cale să readucă la viață o istorie dureroasă din trecutul familiei sale...

Cartea este scrisă din perspectiva ambelor femei - în timp ce una investighează, cealaltă se întoarce în timp, pe vremea când avea doisprezece ani. E ușor de intuit legătura dintre cele două femei pe măsură ce povestea avansează și ies la iveală tot mai multe detalii din trecutul lui May, pe numele său adevărat, Rill Floss. Rill ducea o viață simplă, lipsită de griji, alături de părinți și cei patru frați. Trăiau pe o casă plutitoare de pe Mississippi și erau fericiți, în ciuda tuturor lipsurilor și a pericolelor care îi pândeau la tot pasul. Însă o nouă sarcină a mamei lor, care pare să se termine mult prea devreme, îi obligă să ancoreze aproape de Memphis. Noaptea în care bebelușul decide să vină pe lume e una neagră ca smoala, asemenea unei avertizări tăcute dinaintea unei furtuni catastrofale. Lucrurile nu merg deloc așa cum ar trebui, iar tatăl lui Rill pleacă la spital împreună cu mama, iar copiii rămân singuri, neștiind că viața lor nu va mai arăta niciodată la fel. Totul se întâmplă mult prea repede pentru ca ei să reacționeze - sunt luați cu forța de către niște străini, care îi duc într-o casă mare, plină de copii. Cei cinci frați nu știu ce li se întâmplă și speră până în ultimul moment că părinții lor vor veni să-i ia de acolo, îi vor căuta zi și noapte și îi vor salva. Adevărul despre soarta lor iese curând la iveală, casa plină de copii fiind un fel de orfelinat în care oamenii bogați veneau să-și aleagă viitorul copil... 

Romanul a fost inspirat din cazul Georgia Tann, directoarea unui orfelinat din Memphis, care răpea copii pentru a-i vinde familiilor bogate. Timp de aproape 30 de ani, Tann a obținut peste 5000 de copii, majoritatea acestora fiind adoptați. Copiii erau obținuți prin răpire, Tann profitând de categoriile sociale defavorizate pentru a-și duce la bun sfârșit planul. În timp ce stăteau la orfelinat, copiii erau terorizați, maltratați și conduși cu o mână de fier de ajutoarele Georgiei Tann ; s-a descoperit mai târziu că mulți copii au suferit abuzuri sexuale sau chiar au fost omorâți. Orfelinatul a fost închis în anul 1950, când scandalul deja izbucnise din cauza nenumăratelor zvonuri legate de frauda adopțiilor. Georgia Tann nu a mai apucat să fie judecată corespunzător de către un tribunal, murind de cancer înainte de încheierea procesului. Tann a fost o femeie necruțătoare, dispusă să calce pe cadavre pentru a-și atinge scopul și care a profitat din plin de legislația de la acea vreme privind adopțiile. Reglementările legii nu erau bine definite, statul dând spre adopție doar 5 copii pe an. Scandalul izbucnit după mărturisirile celor care li s-au furat copiii și închiderea orfelinatului a dus la schimbarea legilor privind adopția și nenumărate modificări, care să le permită tuturor cuplurilor dornice de a adopta un copil să-și vadă visul devenit realitate. Există nenumărate documentare despre viața Georgiei Tann, care va rămâne mereu în istorie drept o femeie fără suflet, fără caracter și fără frică de Dumnezeu. 

Romanul este tulburător, greu de digerat pe alocuri, fiind un tribut adus tuturor copiilor care și-au pierdut viața sau au suferit abuzuri de neimaginat în orfelinatul Georgiei Tann. Acest personaj va rămâne mereu o pată neagră în istoria statului Memphis, autoarea dorind să reamintească sacrificiile care s-au făcut pentru ca astăzi mai multe cupluri să poată adopta copii, prin metode legale și cunoscând provenința acestora. 

Cartea o găsiți aici. 

Nu auzisem de Rachel Hollis înainte de apariția acestei cărți și nici nu bănuiam cât e de populară / urmărită. Rachel e scriitoare, om de televiziune și speaker motivațional, prezenta carte fiind o serie de experiențe personale analizate foarte amănunțit, urmate de sfaturi sau exemple de așa da/așa nu. 

Cred că v-ați dat deja seama că este o carte motivațională, în care autoarea s-a expus extrem de tare pentru ca cititorii ei să înțeleagă că viața nu e perfectă pentru niciunul dintre noi. Toate experiențele despre care Rachel povestește sunt absolut normale, i se pot întâmpla oricui și nu definesc neapărat viața sau caracterul unui om. Începând cu grijile specifice adolescenței (legate de prieteni, dragoste, carieră, viitor) și continuând cu provocările vieții de familie, Rachel își expune întreaga viață dintr-un singur motiv - toate lucrurile pe care le-a trăit au definit-o ca om, chiar dacă cei din jurul ei nu au fost întotdeauna de acord cu alegerile pe care le-a făcut ; ceea ce își dorește ca cititorii să înțeleagă e puterea propriului instinct și cum acesta ne conduce de cele mai multe ori pe drumurile pe care era menit să pășim. Mi-am pus multe semne de întrebare când am aflat că Rachel provine dintr-o familie penticostală - sinceritatea ei și felul în care vorbește despre orice, inclusiv despre sex, te pune pe gânduri ; religia în spiritul căreia a fost crescută a reprezentat prima barieră din mintea ei, care a determinat-o să se gândească de două ori înainte să facă ceva. Mai târziu a înțeles că nu te poți împotrivi la nesfârșit și că doar trăind poți să înțelegi cine ești cu adevărat. 

Nu o pot numi o carte bună și nici o carte proastă, pentru că genul motivațional nu prea face parte din lecturile mele obișnuite. Ceea ce nu mi-a plăcut la ea și în general nu îmi place în cazul autorilor americani e promovarea visului american, această încredere totală că oricine poate face orice și poate depăși orice obstacol i se ivește în cale. Dacă stăm puțin să analizăm această afirmație, atunci am avea drept exemplu o țară formată în exclusivitate din milionari și oameni de succes. Cred că ceea ce face diferența dintre doi oameni care citesc aceeași carte motivațională este starea de spirit / ambiția fiecăruia. Nu există motivație mai puternică pe lumea asta decât iubirea de sine. Dacă nu ne iubim pe noi înșine și nu conștientizăm lucrurile de care suntem capabili, nicio carte sau persoană din lumea asta nu o va putea face în locul nostru.

Un alt aspect care mă deranjează la genul acesta de cărți e lipsa totală a limitelor. Există limite care ne sunt impuse și limite pe care ni le impunem cu bună știință, însă un om inteligent, conștient de propria persoană, își va cunoaște limitele și va cere ajutorul atunci când va avea nevoie, fără să se simtă jenat. Această lipsă totală a limitelor nu exclude aruncarea în nenumărate situații (din dorința de a experimenta cât mai mult), însă cred că ar trebui să existe un semn de avertizare care să-ți spună că nu poți greși la nesfârșit, indiferent de vârstă, experiență și circumstanțe. 

Cartea o găsiți aici. 

Dublu câștigător al Carnegie Medal, apărut pentru prima dată în mintea lui Siobhan Dowd, imposibil de dus până la capăt din cauza morții ei premature, Chemarea monstrului este o poveste despre iubire și moarte, pierderea celor dragi, inevitabil și acceptarea lui. E povestea unui copil care duce prea multe lupte de unul singur și al cărui unic sprijin urmează să-l părăsească foarte curând. E o poveste despre viață, în alb și negru și nenumărate nuanțe de gri, despre momente în care ți se taie răsuflarea la propriu și clipele petrecute cu sufletul îngenuncheat. 

Connor e un personaj controversat. La prima vedere, un copil cu probleme de personalitate, accese de furie și violență, imprevizibil și plin de ură. În realitate, un suflet care se teme prea des de prea multe lucruri, o victimă a tachinărilor și glumelor proaste venite din partea colegilor săi și un fiu care își iubește mama mai presus de orice. Ar face orice s-o salveze din ghearele bolii crunte care o macină încetul cu încetul. S-ar lupta cu cei mai înfricoșători monștri pentru ca mama lui să rămână în viață și să-l vadă crescând. Coșmarul care îl chinuie noapte de noapte, mereu același, e de fapt o metaforă pentru lupta lui interioară - dorința de a schimba cumva destinul mamei sale, neputința de a pune capăt calvarului acesteia, imposibilitatea de a face mai mult pentru că e doar un copil. Tot o metaforă e și cel de-al doilea monstru, cel care îi apare de nicăieri și de care Connor nu se sperie. Există lucruri mult mai înspăimântătoare în viața lui. Însă acest monstru, care reprezintă tot ceea ce e mai bun și mai rău pe lume, a sosit în viața lui cu un scop precis - acela de a-l ajuta să-și ia rămas-bun... 

Sunt nenumărate simboluri în această poveste, fiecare cu un mesaj clar - monstrul vine sub forma unui arbore de tisă, copac cunoscut sub denumirea de arborele vieții și al morții ; monstrul reprezintă subconștientul lui Connor, pierderea inevitabilă pe care o prevede, dar refuză să o accepte. În realitate, nu există niciun personaj sau creatură înfricoșătoare care să îi bântuie existența copilului - monstrul e chiar mintea lui, cel mai sigur și cel mai periculos loc din lume. Connor știe deja finalul poveștii, știe că va trebui să renunțe la îndârjirea cu care luptă, la ambiția care amenință să-l distrugă, dar cu toate acestea nu știe încă cum să dea drumul persoanei care reprezintă lumea lui întreagă. Dialogurile cu monstrul sunt menite să-l aducă pe drumul acceptării, al înțelegerii profunde a ceea ce se întâmplă în viața lui. Sentimentele lui Connor se manifestă prin tulburări de comportament, printr-un curaj aproape nebun în fața monstrului, încercând prin toate mijloacele să evite pierderea. Connor nu se teme de moarte, se teme de moartea celor dragi și de singurătatea care vine după ea. 

Chemarea monstrului e un roman despre care am auzit vorbindu-se îndelung. Toți cei care l-au citit spun că ar fi bine să ai lângă tine niște șervețele , că emoțiile te vor copleși inevitabil și că este o carte mult mai profundă decât pare la prima vedere. După lectura ei, pot să vă spun că aceste cuvinte sunt mult prea slabe în comparație cu mesajul, compoziția și deznodământul acestei cărți. Felul în care a fost concepută, înțelesurile adânci ascunse în spatele unor dialoguri aparent banale și drumul unui copil spre maturizare fac din ea o lectură de neratat. Nu am mai citit nimic scris de Patrick Ness până acum, dar cu siguranță această poveste e greu de egalat. 

Cartea o găsiți aici. 

"În toți acești ani m-am întrebat adesea care a fost de fapt natura stăpânirii pe care Vinca o exercita asupra mea, a vertijului fascinant și dureros pe care-l deschidea în mine. Și de fiecare dată am ajuns la drog. Chiar când ne petreceam timpul împreună, chiar când o aveam pe Vinca toată, numai pentru mine, senzația de lipsă își făcea simțită prezența. Au fost clipe magice : secvențe melodioase și armonioase care aveau perfecțiunea anumitor cântece pop. Dar această stare eterică nu dura niciodată prea mult. Chiar în clipa în care le trăiam, știam că grația acestor minute era asemenea unei bule de săpun. Mereu pe punctul de a exploda." ​ 

Un băiat altfel decât toți ceilalți, devenit acuma scriitor de succes, se întoarce în orașul natal pentru aniversarea de 50 de ani a liceului unde a studiat. Părinții lui au condus cândva acest liceu, plecând de la cârma lui în urma unui scandal. Toate clădirile care i-au servit drept fundal în adolescență au rămas la fel, exercitând același farmec asupra lui și aducându-i în memorie clipe minunate, dar și momente pe care le-ar vrea uitate pentru totdeauna. Dar nu nostalgia l-a împins să vină la această întâlnire, ci amenințarea dezvăluirii unui secret care îl apasă de douăzeci și cinci de ani și obsesia fără limite pentru fata pe care a iubit-o mai mult decât orice. Vinca Rockwell - rebelă, fascinantă, amețitoare, cu o dorință neostoită de a încălca regulile. Era greu să n-o iubești , să n-o urăști, să n-o invidiezi. Nu putea să treacă neobservată, stârnind în jurul ei tot felul de sentimente, dar niciodată indiferență. Dispariția ei a marcat un liceu întreg, dar în special pe Thomas, scriitorul reîntors să-și confrunte trecutul. 

Thomas ascunde un secret care-l macină de douăzeci și cinci ani, din noaptea dispariției Vincăi. Nu își dorește să se afle aici, presimțind furtuna care o să îi devasteze viața. Simte amenințarea tacită, dar decide să meargă mai departe și să investigheze mai în amănunt detaliile dispariției Vincăi. Curiozitatea lui va declanșa o avalanșă de secrete ; aparențele care planează asupra acestei povești se năruie rând pe rând, dezvăluind adevăratele fapte din trecut și amenințând nu doar viitorul lui Thomas, ci și cel al familiei sale. Deși pe parcursul evenimentelor îl încearcă multe sentimente, cel mai devastator e atunci când conștientizează că s-a pierdut pe sine în toți acești ani, dezvoltând o obsesie bolnavă pentru o persoană care nu a existat niciodată... 

"Este zadarnic să negăm complexitatea sentimentelor și a ființelor umane. Viețile noastre sunt multiple, adesea indescifrabile, subminate de aspirații contrare. Viețile noastre sunt fragile, deopotrivă prețioase și insignifiante, scăldate când în apele înghețate ale singurătății, când în șuvoiul călduț al unei fântâni din Jouvence. Dar, mai presus de toate, viețile noastre nu sunt niciodată și pe deplin sub control. Orice fleac le poate răsturna. O vorbă în șoaptă, o privire scânteietoare, un zâmbet care zăbovește pe buze ne pot înălța sau ne pot arunca în neant. În ciuda acestei incertitudini, nu avem altă alegere decât să acționăm ca și cum am stăpâni acest haos, sperând că inflexiunile inimilor noastre vor ști să își găsească locul în planurile secrete ale Providenței." 

Musso e un maestru desăvârșit al suspansului, prin urmare m-am pierdut destul de repede în cartea lui, fără să mai fiu capabilă s-o las din mână. Fata și noaptea mi s-a părut cel mai palpitant, dar și cel mai matur roman al său. Pornind de la vechile sale cărți, pe care le-am citit acum mult timp, în principiu povești de dragoste pline de piedici și complicații, stilul său s-a schimbat pe parcursul anilui, romanele sale putând fi incluse acum în categoria thriller. Evoluția de la romance la mister s-a petrecut destul de repede, căci Musso se pricepe extraordinar de bine să-și țină cititorii în priză. Actualul roman, traversat de o undă de nostalgie, vorbește despre una dintre cele mai frumoase perioade din viața unui om - anii de liceu. În cazul lui Thomas, fascinația acestei perioade rămâne o forță care îi coordonează viața mult timp, de care nu vrea să se debaraseze. În spatele acestei obsesii, se ascunde teama de a nu fi suficient de bun sau suficient de pregătit pentru a înfrunta viața reală. Îndrăgostit de o himeră și riscându-și viitorul de nenumărate ori din cauza acesteia. Thomas este personificarea fidelității toxice. Iar evoluția sentimentelor sale și a destinului fetei pe care o iubește sunt oarecum previzibile ; întotdeauna vine momentul în care o persoană pusă pe piedestal este dată brutal jos, adusă la rangul de om obișnuit, cu defecte, temeri, greșeli. Din poveste nu lipsesc nici profesorii care și-au pus amprenta asupra adolescenților indeciși în privința viitorului, cea mai bună prietenă îndrăgostită în secret de băiatul diferit de toți ceilalți și cel mai bun prieten, care își păstrează titulatura chiar și douăzeci și cinci de ani mai târziu. 
​
Cartea o găsiți aici.