Laurențiu Staicu - Socrate în blugi

​Don't grow up. It's a trap. 

Laurențiu Staicu a scris unul dintre cele mai profunde și frumoase romane pe care mi-a fost dat să pun mâna în ultimul timp. Compus din discuții interminabile despre viață, iubire și bunătate, romanul scoate în evidență importanța filozofiei și felul în care aceasta modelează gândirea și comportamentul. Teoretic, este un roman cu și pentru adolescenți, dar l-am savurat pagină cu pagină, după ce m-am îndrăgostit iremediabil de scrisoarea autorului către viitorii cititori. O scrisoare în care orice adolescent se va regăsi cu siguranță, se va privi ca într-o oglindă care îi scoate la iveală atât părțile bune, cât și părțile rele. Se va recunoaște în fiecare frază, în fiecare paragraf care vorbește despre nerăbdare, despre dorința de a-ți pune amprenta asupra lumii, despre dorința de a visa mereu la fel ca acum. Așa cum spune și Laurențiu, a visa este prima calitate pe care ne-o pierdem când ajungem adulți. Faptul că nu îi mai dăm aceeași importanță, că nu ne mai lăsăm cuprinși de același freamăt de a ne vedea visele realitate e cel mai trist rămas-bun al adolescenței. 

"Maturitatea este pentru ei un soi de Graal la care visează de îndată ce încep să devină conștienți în sens abstract de lumea care îi înconjoară. Dar mânați de această dorință febrilă de a se maturiza, ei uită să facă poate lucrul cel mai important pentru viața de adulți care urmează : să viseze!" ​

Adolescenții își imaginează mereu că vor schimba lumea, că vor face totul diferit și că lupta lor va însemna ceva pentru umanitate. Dar odată debarcați în viața de adult, această ferocitate, această dorință intensă de a lăsa ceva în urmă se pierde printre grijile cotidiene și fuga continuă pentru succes. Devenim, inevitabil, la fel de preocupați în a bifa toate sarcinile pe care ni le impune societatea, în a face tot ceea ce alții au făcut înaintea noastră și uităm de propriile vise la fel de repede cum se sparg baloanele de săpun. Ne concentrăm atât de mult pe ceea ce putem obține, încât uităm ceea ce am putea deveni ca persoane. 

"Orice am face, oricât ne-am strădui să ne dezvoltăm și să ne cunoaștem pe noi înșine, să devenim mai buni, să-i ajutăm pe ceilalți, oricât de mult ne-am apropia de un ideal sau altul din cele pe care le-au născocit oamenii de-a lungul timpului, fără iubire n-am fi niciodată mai mult decât o jumătate de om." 

Socrate în blugi nu este o carte de dezvoltare personală, dar după ce o termini de citit, îți dai seama că ar trebui să pui mult mai mult preț pe convingerile și emoțiile tale în pofida a ceea ce spun ceilalți. E OK să faci lucrurile diferit, să mergi pe alte cărări decât cei dinaintea ta, să deschizi alte uși și să treci peste obstacole necunoscute. E perfect în regulă să rămâi același adolescent plin de curaj, căruia nu îi este teamă să lupte pentru ceea ce-și dorește, căruia nu îi este teamă să viseze într-o lume atât de irațională și să iubească ca și cum fiecare zi ar fi ultima petrecută pe pământ. 

Cartea o găsiți aici.