Søren Sveistrup - Omul de castane

​Înainte de mult- așteptata vacanță, am primit acest roman împreună cu o figurină din castane și bețe de chibrit. Dar asta nu era tot - pe plicul care conținea figurina era scris Dacă ai găsit unul înseamnă că EL te-a ales. ​Am luat cartea cu mine pe plajă, deși nu aveam dispoziție să citesc despre alte nenorociri și crime nerezolvate. Un efect al perioadei prin care trecem de câteva luni bune, probabil. Însă romanul m-a prins de la primele pagini, povestea exercitând asupra mea o teroare și o fascinație nemaipomenite. Știți deja că sunt o fană a thrill-erelor și că savurez cu cea mai mare plăcere aceste povești, în ciuda prezenței constante a răului și a dovezilor conform cărora unii oameni sunt niște monștri. Romanul spune povestea unui criminal în serie, obsedat să lase în urmă niște figurine și astfel să îi încurce tot mai tare pe detectivii care investighează cazul. Crimele sunt atroce, iar micul indiciu nu lipsește niciodată, autorul dorind să se știe că îi aparțin. Pe fiecare figurină găsită se găsesc amprentele unei fetițe răpite în urmă cu un an. Totul pare indescifrabil pentru polițiști, iar criminalul nu dă semne că s-ar opri din joaca terifiantă. 

​Probabil știți deja că nordicii scriu intr-un fel care îți îngheață sângele în vene și te face să privești peste umăr de fiecare dată când mergi pe stradă. Am stat și m-am întrebat de unde provine acest apetit exagerat pentru cruzime, această modalitate de a înfățișa lumea ca fiind un loc nesigur și plin de pericole. După care mi-am dat seama că cea mai bună sursă de inspirație rămâne realitatea care ne înconjoară, pe care uneori o trecem cu vederea pentru a trăi mai departe în bula noastră. Probabil că unele detalii sunt exagerate intenționat, ca și cum am avea în față semne roșii de exclamare care strigă PERICOL , dar lumea chiar e un loc nesigur și înfricoșător. Trebuie doar să privești puțin în jur, să observi detalii care altădată îți scăpau. Chiar și înainte de această pandemie care ne-a dat viața peste cap, oamenii se purtau îngrozitor, lucruri nebunești se întâmplau în fiecare zi, fără să ajungă în atenția mulțimilor și nimeni nu mișca un deget pentru a le îndrepta. Cei dispuși să schimbe mersul lumii sunt prea putini și supuși constant unor teste dificile, capcane din loc în loc, cât mai multe piedici care să le taie elanul. Priviți puțin la ultimele evenimente din lume - protestele din SUA contra rasismului, jafuri, tâlhării și crime mai mult sau mai puțin legate de noile reguli ale societății, o explozie a violenței domestice în perioada de carantină. Lumea e înspăimântătoare și plină de pericole. E ușor de înțeles de unde sunt inspirate personajele acestor romane. 

Omul de castane ​nu este doar o poveste care îți dă fiori, ci încă un exemplu al faptului că echilibrul acestei lumi este dificil de menținut printre atâtea traume, lipsuri și reguli. În ultimul timp, thrill-erele par cumva o glumă în comparație cu viața reală, care sfidează absurdul în fiecare zi, provocându-ne constant să facem mai mult pentru noi și semenii noștri. Iar problema corupției, atât de des amintită, se întinde până la cel mai înalt nivel, printre oamenii inteligenți și capabili, cu o anumită putere - fapt care îi transformă în ființe foarte periculoase, aproape pe același loc cu criminalii. Corupția din sistemul judiciar și din cadrul poliției este menționată de multe ori în roman și parcă ai impresia că orice s-ar întâmpla în fața ochilor tăi, cineva din spate ține frâiele strâns și îți arată doar ce trebuie să vezi. Această imagine e mai înspăimântătoare decât orice crimă, căci suntem din ce în ce mai conștienți de ea în fiecare aspect al vieților noastre. 

Cartea o găsiți aici.