Clare Mackintosh - După sfârșit

"...nu există răspunsuri corecte, nici globuri de cristal. doar instinct și speranță și să faci ceea ce consideri că este just." ​ 

Ce înseamnă viața? Când merită trăită și când e cazul să renunți? Și, mai ales, cine hotărăște acest lucru? După sfârșit spune povestea a doi părinți aflați într-o situație imposibilă - aceea de a decide dacă fiul lor trebuie să mai trăiască. Confruntat cu cancerul de la o vârstă fragedă, Dylan și-a petrecut prea mult timp din scurta lui viață într-un salon de terapie intensivă. Când lucrurile păreau să se așeze, boala lui se agravează, iar prognosticul e clar. I-au mai rămas câteva luni de trăit sau poate săptămâni. Părinții trebuie să decidă dacă Dylan va continua tratamentul sau va primi doar îngrijiri paliative, menite să-i asigure confort în timpul pe care-l mai are la dispoziție. La început, decizia celor doi e limpede ca cerul senin - copilul lor trebuie să trăiască și dacă există vreo metodă în lumea asta care ar putea să-i ofere mai mult timp, merită toate sacrificiile. Tatăl descoperă o terapie relativ nouă, cu rată mare de succes la pacienții cu cancer, efectuată de un doctor american, extrem de încrezător în rezultatele sale. Însă această terapie nu l-ar salva pe Dylan în adevăratul sens al cuvântului - ar putea avea dificultăți grave de mobilitate, de vorbire, fiind practic în imposibilitatea de a mai fi indepedent. 

Acest scenariu are un efect devastator asupra cuplului și asupra vieții lor - nimic nu va mai fi vreodată la fel. Cei doi părinți încep să își pună întrebări legate de viitorul copilului - dacă acesta va exista și dacă într-adevăr o viață atât de dificilă mai poate fi numită viață. În imposibilitatea de a lua o decizie, lucrurile se complică, iar cazul lui Dylan ajunge la tribunal, unde un judecător va decide asupra tratamentului său. După ce ascultă toate mărturiile, toate faptele și prognosticurile, acesta este pregătit să ia o decizie. Aici este momentul zero al romanului - autoarea își imaginează două scenarii total diferite și cum ar fi decurs fiecare dintre ele. Practic, nu aflăm niciodată decizia judecătorului. Prima variantă, în care acesta îi dă dreptate mamei, se desfășoară pe repede înainte - Dylan moare la 19 zile după verdict, iar viețile tuturor sunt fundamental schimbate. A doua variantă, în care judecătorul îi permite tatălui să își ducă copilul în America pentru a primi tratamentul minune, îi mai oferă lui Dylan câțiva ani buni, în care este total dependent de părinții lui, este imobilizat într-un scaun cu rotile, hrănit printr-o sondă și singurul mod în care își poate exprima emoțiile este zâmbetul larg care îi apare pe chip. Romanul nu se concentrează pe această decizie de viață și de moarte, ci pe întrebarea ce înseamnă cu adevărat viața? Merită ea trăită atunci când nu mai ai la îndemână niciun mijloc de a-i iubi pe cei din jurul tău, de a face aceleași lucruri pe care le făceai înainte cu atâta pasiune? Merită să mai fii în viață când nu ești capabil să-ți exprimi emoțiile și opiniile? Când nu mai poți să spui ce te doare? Când nu mai poți să rostești te iubesc? Când cei pe care îi iubești suferă de zece ori mai tare decât tine? Mai poate fi numită această existență viață? Sau e doar o luptă pentru supraviețuire? 

Să nu vă imaginați că romanul oferă vreun fel de concluzie sau finalitate asupra subiectului, căci lucrul acesta e aproape imposibil în contextul în care părerile vor fi mereu împărțite. Este o carte greu de citit și de digerat, concentrată pe un subiect mai degrabă uman decât medical sau de orice altă natură. Indiferent de părerea fiecăruia dintre noi, va exista mereu o altă variantă și inevitabila întrebare ce ar fi fost dacă? Nu există răspuns corect sau dreptate în proporție de 100%. Există doar speranță că ai luat decizia corectă, există doar ușurarea că suferința s-a terminat pentru cel pe care îl iubești, chiar dacă a ta abia începe. Această poveste nu este nicidecum o ficțiune, ea bazându-se pe experiența autoarei, care s-a confruntat cu aceeași decizie în urmă cu 14 ani, când unul dintre gemenii ei a rămas cu deficite neurologice foarte grave în urma unei meningite. Autoarea a decis că viața lui nu va fi niciodată așa cum ar trebui să fie și l-a deconectat de la aparate. Este evident că trauma a rămas acolo, ascunsă adânc în sufletul mamei și ea este motivul pentru care acest roman a văzut lumina zilei - pentru ca judecățile emise de alți oameni să nu mai aibă nicio putere sau influență. 

Cartea o găsiți aici.