În Trei femei puternice vorbea despre feminitate, armele unei femei în lumea bărbaților și obstacolele pe care trebuie să le depășească o femeie în drumul spre fericire. De data aceasta, Marie NDiaye ne poartă prin culisele unui domeniu pe cât de fascinant, pe atât de dificil, spunând povestea unei alte femei puternice, care a reușit să se impună într-o lume dedicată (aproape) exclusiv bărbaților - gastromonia. Un roman savuros din toate punctele de vedere, despre mâncare și viață, despre puterea de a reuși să satisfaci gusturi și să trăiești o viață plină de miresme încântătoare. 

​Șefa se află în căutarea perfecțiunii culinare, combinând mereu arome și gusturi pentru a ajunge la supremație. Este o femeie puternică și independentă, care a reușit să se ridice prin forțe proprii într-o lume deținută în proporție de 99% de către bărbați. Este concentrată doar pe bucătărie, nu dezvăluie prea multe despre viața ei personală sau despre sentimentele ei. Nu caută interacțiunea cu clienții săi, îi place doar să privească de la distanță mulțumirea sau uimirea de pe chipul acestora. Se ferește de laude sau vorbe frumoase la adresa ei, căci nu consideră că le merită pe deplin. Tot ceea ce contează pentru ea sunt gusturile și perfecțiunea gastronomică la care visează de când a intrat pentru prima dată în bucătărie. 

Cartea este scrisă din perspectiva fostului ajutor în bucătărie al Șefei, un bărbat care nu doar a învățat tainele gastronomiei de la ea, ci a iubit-o și a admirat-o nespus. Evident, s-a ferit întotdeauna să-i pună întrebări indiscrete, să o agaseze cu curiozități sau nelămuriri - s-a mulțumit să stea în preajma ei în timp ce se petrecea magia, să o privească din umbră și să o respecte pentru ceea ce e, fără să-și pună prea multe întrebări în legătură cu viața ei dinafara bucătăriei. I-a respectat intimitatea și timiditatea (sau mai degrabă secretomania) în privința tuturor lucrurile înafară de bucătărie, știind că are în față un om deosebit, un om de la care are multe de învățat. Povestea lui este un amestec de melancolie transformat în scrisoare de dragoste; pe tot parcursul acțiunii se simte o nostalgie profundă care răzbate din cuvintele personajului, o durere adâncă și o iubire neîmpărtășită. 

E o lectură perfectă dacă sunteți pasionați de gastronomie și vă fascinează ce se întâmplă în spatele ușilor închise, cum se transformă niște ingrediente simple într-o explozie de gusturi și cât de reconfortant este acest răsfăț. Mie mi s-a părut fascinant (și încă mi se pare) ce poate crea un om din câteva legume sau o carne , cum poate cineva să îți dea toate simțurile peste cap și mai ales, câtă muncă se ascunde în spatele unei farfurii pe care o savurezi în câteva minute. Câte nopți pierdute, câte combinații, câte miresme și savori poate analiza un bucătar înainte să pună pe farfurie o mâncare delicioasă. Gastronomia a devenit un domeniu extrem de mediatizat (în special după explozia de show-uri culinare) , iar oamenii devin din ce în ce mai curioși de secretele din spatele unor farfurii excepționale. 

Cartea o găsiți aici. 

Magia din cuvintele lui Jill Santopolo, pe care am savurat-o din plin citind Lumina pe care am pierdut-o , și-a făcut apariția din nou în povestea Ninei Gregory, o tânără decisă să se regăsească, în timp ce este nevoită să ducă mai departe moștenirea familiei și să-și asculte sufletul. Cartea e o combinație de secrete de familie, povești de dragoste și regăsire de sine, dar accentul se pune pe cunoașterea de sine în timp ce toată lumea îți spune ce ar trebui să fii și își proiectează așteptările asupra ta. 

Pentru Nina, moartea tatălui său înseamnă multă durere, dar și noi responsabilități care atârnă acum pe umerii ei. Oare va fi în stare să mențină moștenirea familiei sale, complexul de hoteluri pe care bunicul său le-a construit cu pasiune și dedicație? Va fi capabilă să mențină afacerea pe linia de plutire, să facă ceea ce tatăl ei se aștepta să facă? Viața Ninei a fost mereu lipsită de griji, chiar dacă și-a pierdut mama la o vârstă fragedă. Tatăl ei i-a oferit mereu dragoste și a încercat să înlocuiască lipsa mamei prin momente de neuitat, dar și-a proiectat visele și speranțele asupra fiicei, pregătind-o din timp pentru misiunea de a păstra moștenirea familiei. Nina a știut mereu că este inteligentă și capabilă, pentru că tatăl său i-o spunea în fiecare zi, dar a început să simtă presiunea mult prea devreme. Iar acum, pe lângă dilemele legate de jobul său și pasiunea ei, se simte ciudat în relația cu Tim, cel mai bun prieten al ei care s-a transformat de puțin timp în iubit. Totul e nou, surprinzător și ciudat, chiar dacă se cunosc de o viață întreagă și le e ușor să fie împreună. Pentru ca lucrurile să se complice și mai tare, începe să simtă o atracție fatală pentru șeful ei, posibil viitor primar al New York-ului. Viața pare dintr-odată plină de posibilități și totuși restrânsă la câteva decizii cruciale... 

Deși mi-a plăcut mult ideea cărții și apoi tema căutării de sine, a schimbării radicale pe toate planurile (carieră, relații etc.) mi s-a părut puțin clișeică și evident nici nu concepeam lipsa unui happy-end. Tema căutării de sine e una intens dezvoltată în zilele noastre, mai ales că există atâtea posibiltăți de explorat și drumuri nebătute pe care le putem urma. Lumea noastră ne dă cumva posibilitatea de a păși pe alte căi decât cele pe care au pășit părinții sau bunicii noștri, drumurile acestea cerând la rândul lor alte sacrificii decât cele care ne sunt cunoscute. Dar în cazul Ninei (o moștenitoare fără grija zilei de mâine, cu lumea întreagă la picioare) această căutare de sine devine (mă repet) clișeică. Pentru că e foarte simplu să nu te mai regăsești în viața pe care cineva ți-a proiectat-o atâția ani de zile și la fel de simplu să o schimbi, atunci când ai la îndemână posibilități materiale nelimitate. Nu spun că viața ei ar fi fost lipsită de griji, probleme sau dileme de natură morală, însă din start avea avantaje considerabile față de alți tineri de vârsta ei. În rest, toate stările, sentimentele și senzațiile pe care le experimentează de-a lungul cărții sunt ale unui om absolut normal, cu bune și cu rele ; o tânără aflată pentru prima dată pe propriile picioare, nevoită să se descurce cu situații noi și secrete vechi de familie. 

Farmecul lui Santopolo nu poate fi contestat, astfel că povestea m-a prins destul de repede și cred că e perfectă pentru perioada care urmează, lângă o cană de ceai și cu trosnetul lemnelor în surdină. Lumina pe care am pierdut-o ​mi s-a părut o carte mult mai profundă decât aceasta, atât prin poveste, cât și prin execuție și mesaj. E o poveste pe care am recomandat-o la rândul meu de fiecare dată când am avut ocazia, iar așteptările mele față de alte romane scrise de Santopolo sunt foarte mari, așa cum a fost și în cazul ăsta. Vă recomand să le citiți pe amândouă și să vă faceți o părere (poate îmi spuneți și mie care v-a plăcut mai mult și de ce). 

Cartea o găsiți aici. 

Există cărți care au intrat în biblioteca mea aproape din întâmplare și m-au surprins mai mult decât mă așteptam. Așa s-a întâmplat și cu cartea domnului doctor, pe care am numit-o cea mai plăcută surpriză literară a anului trecut și care și-a creat un drum foarte frumos de atunci, emoționând multe inimi. S-a creat în jurul ei o comunitate de cititori cărora cuvintele din ea le-au făcut bine, i-au alinat în momente mai dificile, reamintindu-le că viața e frumoasă zi de zi, indiferent de obstacole. Sunt cuvinte de suflet și pentru suflet, povești cu tâlc și întâmplări din viața domnului doctor (atât legate de profesia lui, cât și de familie) pe care le-am citit când cu un zâmbet în colțul gurii, când cu lacrimi în ochi. 

Dan Orga-Dumitriu este , înainte de toate, un om și un medic deosebit. A absolvit Facultatea de Medicină din Sibiu, unde a și rămas să predea studenților tainele Medicinei Interne. Probabil că toți cei care îi frecventează cursul au parte de combinația de umor și naturalețe prezentă în cartea sa, ceea ce nu poate fi decât benefic pentru niște oameni în formare. Cartea domnului doctor este o combinație dulce-acrișoară despre dragoste, experiențe, relațiile cu ceilalți și drumurile pe care pășim în această lume. Probabil că tot ceea ce facem și ceea ce suntem se datorează în mare parte oamenilor de lângă noi, iar dacă suntem suficient de norocoși vom primi în viață oameni care să ne iubească și să ne transforme, dar și oameni care să ne dea lecții. Iar cărțile - aceste izvoare nesecate de cunoaștere - trebuie ținute aproape, cât mai aproape de suflet, ca să găsim mereu o portiță de scăpare când viața ni se pare prea dură. 

De când am scris prima dată despre ea și până astăzi, cartea a ajuns deja la a doua ediție, una revizuită și adăugită, care conține recenzii ale primei ediții și păreri ale unor oameni apropiați autorului. Între timp, cartea a câștigat un concurs în USA la care au participat autori din toată lumea, iar ediția în engleză este deja disponibilă pentru comandă pe Amazon (am pus linkul puțin mai jos). ​V-o recomand și acum din tot sufletul, la fel ca prima dată. Cred că e important să dăm mai departe poveștile care ne-au ajuns la suflet. Sunt multe suflete care au nevoie de alinare, cuvinte frumoase și, mai ales, speranță. 

Varianta în engleză o găsiți aici. 

​​Varianta în română o găsiți aici.