Françoise Frenkel - O librărie în Berlin
8/11/2020
În timpul ocupației naziste, au existat nenumărați oameni curajoși, care prin ambiția și determinarea lor, au reușit să echilibreze balanța dintre bine și rău. Printre aceștia se află librarii și bibliotecarii. Cu mari eforturi, unii au reușit să își mențină afacerile și pe timpul ocupației naziste, dorind să aducă măcar o fărâmă de bucurie în viețile oamenilor. S-au adaptat noilor condiții, scoțând de la vânzare anumite titluri sau renuntând la anumiți clienți, livrând pe ascuns sau sfidând toate regulile impuse. Unul dintre acești oameni a fost Françoise Frenkel , o evreică originară din Polonia, care a deschis în 1921 prima librărie franceză din Berlin. Loc de întâlnire pentru intelectuali și iubitori de cărți, librăria reușește să supraviețuiască până în noiembrie 1938, când sute de afaceri și magazine evreiești sunt distruse de germani. Françoise decide să părăsească Germania , fiind convinsă că aceste atacuri sunt abia începutul a ceea ce urmează și bineînțeles că are dreptate. Supraviețuirea ei se datorează unor străini generoși și în cele din urmă reușește să se refugieze în Elveția. Această carte a văzut pentru prima dată lumina zilei în 1945 și șaizeci de ani mai târziu a fost redescoperită, republicată și tradusă în mai multe limbi. Povestea nu este doar despre cărți și plăcerea de a citi, ci despre supraviețuire într-o lume care interzice până și cele mai nevinovate plăceri, care persecută și rănește fără să stea pe gânduri. Ocupația nazistă a fost una dintre cele mai negre perioade din istoria omenirii și majoritatea poveștilor care ajung astăzi la noi sunt demne de scenariul unui film. Despre pasiunea pentru cărți și rolul acestora în timpul ocupației naziste puteți afla mai multe și din romanul Biblioteca din Paris. Cărțile au fost mereu refugiul perfect în fața tuturor greutăților și datorită lor putem afla despre greșelile trecutului și cum am putea să procedăm diferit de cei dinaintea noastră, Povestea librăriei din Berlin și a Bibliotecii Americane din romanul amintit mai sus confirmă atât puterea omului de a găsi alinare în cele mai întunecate momente, cât și magia unor cuvinte scrise de cineva pe care nu l-ai cunoscut niciodată. Poate că lectura nu va salva lumea, dar va contribui cu siguranță la acest proces. Cititorii s-au dovedit, de-a lungul timpului, oameni suficient de curajoși ca să schimbe lumea din jurul lor și să-i îndemne și pe alții să procedeze la fel. Oameni capabili să discearnă binele de rău, dar și nuanțele de gri dintre acestea.
Cartea o găsiți aici.
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Arhivă
January 2023
|