Cristian Lascu, Helmut Lang - Din Antarctica la Scărișoara. Pe urmele lui Emil Racoviță

În această perioadă călătorim mai mult cu mintea și ne gândim cu speranță la locurile pe care le iubim și la cele pe care ne-am dori să le vedem măcar o dată în viață. Poate că Antarctica nu este o destinație la modă sau la îndemâna tuturor, însă cu siguranță experiența de a ajunge la capătul lumii nu se compară cu nicio altă călătorie. Antarctica este un pământ misterios, deloc blând cu cei care îl explorează, dar fascinant de la primul până la ultimul kilometru. A fost unul dintre locurile preferate ale maestrului Emil Racoviță, cel care a pus bazele biospeologiei și a înființat primul institut de speologie la Cluj-Napoca, în inima Transilvaniei.

Pasiunea sa pentru peșteri și secretele lor a început cu peștera de la Scărișoara, favorita sa și s-a extins asupra altor locuri din România și apoi înafara ei. Pasiunea și determinarea sa au fost motivele pentru care a fost ales biolog principal pe nava Belgica, care la 15 august 1897 pornea spre Antarctica. Expediția a mers bine timp de câteva luni, dar lucrurile au luat o turnură nefastă, iar nava a rămas blocată timp de un an între banchize. Dorința căpitanului de a explora teritorii necunoscute s-a dovedit a fi una total neinspirată, Belgica fiind prima expediție nevoită să petreacă iarna în Antarctica. După mai bine de o sută de ani, Cristian Lascu - fost redactor-șef la revista National Geographic România și Helmut Lang - fotograf au recreat traseul navei Belgica, descoperind locurile pe care maestrul Racoviță le-a iubit atât de mult. 

Textul spune prea puține în comparație cu fotografiile uimitoare realizate în această călătorie - albul imaculat, culorile vibrante ale pinguinilor, măreția naturii și respectul pe care aceasta ți-l inspiră, împreună cu cele realizate în peșterile din România fac din acest volum unul de colecție. Talentul de povestitor al lui Cristian Lascu îți provoacă un dor de ducă teribil, fiecare frază fiind condimentată cu detalii uimitoare din locurile prezentate. M-am bucurat să-l regăsesc în această carte, pentru că iubeam textele lui din revista mai sus menționată. Se simțea în fiecare propoziție o dragoste imensă pentru natură și minunile ei, dar și un respect deosebit în fața lucrurilor pe care suntem incapabili să le înțelegem. O iubire profundă pentru lumea înconjurătoare și tot ceea ce înseamnă ea, dar cu o predilecție pentru limite, pentru ca aceasta să existe în continuare și să ne mai găzduiască și pe noi. 

Deși turismul s-a dezvoltat extrem de mult în ultimii ani, Antarctica rămâne ultimul tărâm neîntinat al planetei. Însă amenințarea plutește asupra ei încă de pe acum, căci în 2042 tratatul antarctic (care prevede că singurele activități umane permise pe continent sunt turismul și cercetarea științifică) va expira. Bogățiile continentului, fauna și rezerva de proteine din krill sunt deja supravegheate de ochi răuvoitori. Înafara oamenilor de știință, ultima speranță a Antarcticii sunt turiștii care i-au descoperit sălbăticia și frumusețea, care o respectă și o prețuiesc. Nu e oare timpul să nu mai distrugem tot ceea ce atingem? Planeta poate supraviețui bine-mersi fără noi, însă noi fără ea ne îndreptăm încetul cu încetul spre dispariție. Acesta e mesajul ascuns în carte. Mai există atât de puține locuri pe lumea asta în care omul nu a încercat să-și dovedească supremația și ele trebuie păstrate așa cum sunt. Natura trebuie respectată, nicidecum înțeleasă. Anul ăsta ne-a demonstrat (și continuă să o facă) propria vulnerabilitate și ne-a scos la iveală toate temerile adunate. Trebuie să ne întoarcem la rădăcini și să respectăm tot ceea ce există în jurul nostru, altfel ne îndreptăm spre extincție. 

Cartea o găsiți aici.