Natascha Kampusch - 3096 de zile

"Oamenilor nu le place când categoriile lor despre bine și rău ajung să se clatine și sunt confruntați cu faptul că până și răul personificat are o față umană. Latura lui întunecată nu a căzut pur și simplu din cer, nimeni nu se naște pe lume direct monstru. Toți devenim ceea ce suntem prin contactul nostru cu lumea și cu ceilalți oameni. Și de aceea suntem responsabili pentru ceea ce se întâmplă în familiile noastre, în mediul nostru de viață. A recunoaște asta nu este ușor. Este cu mult mai greu atunci când cineva îți pune dinainte o oglindă care nu este făcută pentru a te vedea așa cum vrei."

A fost răpită la vârsta de zece ani și ținută în captivitate timp de opt ani. A fost ținută într-o încăpere minusculă, nu departe de Viena și a îndurat chinuri inimaginabile pentru un copil. A fost bătută și batjocorită ani la rând, fără putința de a scăpa de torționarul ei. Însă și-a făcut o promisiune și și-a respectat-o în ciuda tuturor piedicilor. După 8 ani și jumătate de chin, a reușit să evadeze din coșmarul pe care îl trăia și să își regăsească familia, acum împuținată .

După câțiva ani, a decis să își spună povestea, cu bune și cu rele. Să pună punct tuturor bârfelor mediatice care au circulat pe seama răpirii ei, spunând adevărul pe care l-a trăit în captivitate și tot ceea ce a urmat după evadare. Opinia publică a transformat-o în eroină, după care a judecat-o pentru faptele sale și pentru lipsa cruzimii de care a dat dovadă când a venit vorba de răpitorul său. Indiferenți la drama ei, oamenii au vrut doar răzbunare și vărsare de sânge, neînțelegând-o pe deplin și acuzând-o la un moment dat că a făcut averi de pe urma interviurilor pe care le-a dat. Motivația ei a fost mai puternică decât vocile celorlalți, singurul scop fiind vindecarea, în măsura în care aceasta mai era posibilă. 

Citatul de mai sus confirmă gândirea fetei, mai ales după răpire și circul mediatic la care a fost supusă. Motivația ei însă nu se potrivește cu concepția majorității despre lume - totul trebuie să fie inclus într-o categorie, bun sau rău, alb sau negru ; totul trebuie definit astfel încât orice abatere de la categorii să fie aspru pedepsită de opinia publică. Pe când părerea Nataschei conține un adevăr mult prea dureros și greu de acceptat pentru societatea care susține că le știe pe toate. O societate incapabilă să își apere semenii, să recunoască problemele atunci când apar și să le rezolve într-un mod uman, nu după niște reguli învechite și absurde. În plus, evadarea ei nu a făcut decât să scoată în evidență incompetența autorităților de a o găsi la timp și determinarea unui copil de a merge mai departe în ciuda tuturor piedicilor. 

Întotdeauna când se întâmplă un eveniment nefericit, primul lucru pe care oamenii îl fac e să caute vinovații și apoi să-i pedepsească. Nu să rezolve / îndrepte situația și nici să prevină incidentele pe viitor. Dar această poveste ne arată că iertarea sau lipsa gândurilor de răzbunare sunt ceva firesc, ceva ce ne permite să mergem mai departe atunci când ceva groaznic ni se întâmplă. Fata asta nu e doar o supraviețuitoare, e un exemplu de bunătate într-o lume pornită să caute vinovați la orice pas. Mărturisirea ei, precum și decizia de a-și numi răpitorul victimă a fost suficient pentru ca opinia publică să fiarbă în suc propriu, condamnând un copil pe care societatea l-a abandonat pur și simplu. E o carte șocantă, cu întâmplări greu de imaginat și totuși realitatea pură. Lumea în care trăim e plină de victime, de oameni traumatizați, care continuă să facă victime la rândul lor, nefiind capabili să se vindece. E blestemul societății moderne, care în ciuda nenumăratelor progrese, este incapabilă să-și apere semenii. 

Cartea o găsiți aici.