• Blog
  • CONCURS
  • MAGIA COPILĂRIEI
  • Românește
  • About
CITITORI &nbsp;FEROCE &nbsp;<br /><br />by &nbsp;Kruppa &nbsp;M.
  • Blog
  • CONCURS
  • MAGIA COPILĂRIEI
  • Românește
  • About
CITITORI &nbsp;FEROCE &nbsp;<br /><br />by &nbsp;Kruppa &nbsp;M.

Delia Owens - Acolo unde cântă racii

8/17/2019
Picture
E una dintre cele mai populare cărți ale momentului. Poate datorită faptului că actrița Reese Witherspoon a ales-o pentru clubul ei de carte, făcând astfel cunoscută o poveste altfel sau poate pur și simplu datorită lirismului cu care e scrisă, frumuseții regăsite la tot pasul în acțiune, vorbe și personaje. Acțiunea se petrece într-un orășel liniștit din Carolina de Nord și urmărește destinul Kyei, numită de localnici Fata Mlaștinii. Trăind într-o sălbăticie de o frumusețe aparte, înconjurată de natura sălbatică și misterele ei, Kya nu seamănă deloc cu persoana pe care o bârfește toată lumea. E o fată inteligentă, sensibilă și mult prea greu încercată pentru o viață de om. Familia ei s-a destrămat rând pe rând, Kya fiind singurul membru lăsat în urmă. Fiecare a plecat cu speranța de a trăi o viață mai bună, printre oameni care să nu-i mai judece , dorind cu disperare să scape de blestemele mlaștinii. 

Viața Kyei, deși lipsită de rutina cu care orice om e obișnuit, e dominată de frumusețea naturii, a nenumăratelor specii de plante și animale care o înconjoară și pe care le cunoaște ca pe propriul buzunar. Inteligența Kyei o ajută să supraviețuiască chiar și după plecarea tatălui său, ultima persoană care rămăsese alături de ea și să se ferească de oamenii răi din oraș, care ar putea s-o prindă și s-o ducă la un cămin de copii. Tăticul ei spunea mereu că acolo toți copiii îndură violențe și umilințe repetate, aceste vorbe sporindu-i Kyei anxietatea de a se afla în preajma oamenilor și imposibilitatea de a interacționa cu ei. 

Cu trecerea anilor, Kya descoperă că nu toți oamenii sunt răi și acceptă puțin ajutor din partea lui Săltărețu', un vechi prieten al tatălui său și soția sa, Mabel. Viața se schimbă pentru Kya în nenumărate feluri, iar apariția lui Tate o ajută să crească în feluri greu de imaginat. Prietenia lor se transformă într-o poveste de dragoste specială, Tate acceptând-o pe Kya așa cum este și reușind să vadă dincolo de măștile pe care și le-a dezvoltat de-a lungul anilor lungi de singurătate. Tate descoperă inteligența nativă a Kyei, curiozitatea și încântarea ei în fața tuturor minunilor naturii, dar și capacitatea ei de a învăța, neexploatată din cauza situației sale. Șansele Kyei de a avansa și a-și construi o carieră, la fel ca toți ceilalți, sunt diminuate de incapacitatea sa de a interacționa cu oamenii și de a face parte din viața reală, cu toate provocările ei. Pentru Tate viața își urmează cursul, iar diferențele dintre ei ajung să-i despartă. Kya suferă pentru prima dată în viața ei din cauza inimii frânte și își jură că niciodată nu se va mai apropia de oameni, căci relațiile cu ei înseamnă doar suferință. Anii trec, iar în peisaj apare Chase Andrews, unul dintre cei mai bogați și populari tineri din oraș. Kya este atrasă de el ca un magnet. Nu în același fel în care vibra cândva la vederea lui Tate, dar suficient de puternic încât să-și încalce promisiunea. Viața Kyei urmează să se schimbe din nou, dar de data aceasta consecințele vor fi mult mai grave... 

Acolo unde cântă racii nu e doar o poveste de dragoste împletită cu misterul unei crime, ci o expunere a diferențelor dintre oameni și cum reușesc acestea să creeze prăpastii de netrecut. Kya e tot ceea ce oamenii nu înțeleg, nu acceptă si iau în derâdere. Mediul în care crește nu o pregătește pentru viața reală, plină de răutate și orgolii. Kya nu știe ce înseamnă să jignești pe cineva doar pentru a părea erou în fața celorlalți, constrângerea venită din partea unui grup sau bravada afișată în fața lumii. Pentru Kya oamenii sunt lipsiți de intenții rele. Realitatea de care are parte îi demonstrează contrariul, ceea ce o determină să considere mlaștina singurul loc în care poate fi în siguranță. Departe de oameni, departe de orașul zgomotos unde totul e periculos. Încercările ei de a fi o ființă normală încep cu nevoia de a socializa cu alte ființe umane. De aici se nasc două momente definitorii în viața Kyei : primul e cel în care merge la școală, loc în care își dorea să ajungă, să învețe cât mai mult și să facă parte dintr-o structură stabilă, menită să o apere. Experiența se dovedește a fi una traumatizantă, Kya devenind ținta glumelor și a batjocurii. Al doilea moment, la ani distanță de experiența școlară, e cel în care decide să aibă din nou încredere în oameni, permițându-i lui Tate să se apropie tot mai mult și să o cunoască din ce în ce mai bine. Încrederea naivă a Kyei în ființele umane scoate la iveală tot ceea ce au oamenii mai putred și mai urât în ei, ea fiind privită de fiecare dată drept o creatură exotică, parcă venită din Paradis, dar care nu s-ar putea adapta niciodată lumii reale. O ființă pe care e bine s-o ții departe de ceilalți, pe care prietenii tăi nu doresc s-o cunoască, dar care te fascinează tocmai pentru că e atât de diferită de tine. 

Romanul se află în curs de ecranizare, producător fiind chiar actrița Reese Witherspoon, care l-a promovat în clubul ei de carte și a declarat că și-ar fi dorit să nu se termine niciodată, într-atât de mult i-a plăcut. Îl găsiți aici. 

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.

      Newsletter

    Subscribe to Newsletter
    Cititori feroce

    Promovează pagina ta
    Picture
    Instagram
    Picture
    Picture
    Picture
    Picture
    Picture
    Picture
    Picture
    Picture

    RSS Feed

    Picture

    Arhivă

    January 2023
    December 2022
    November 2022
    October 2022
    September 2022
    August 2022
    July 2022
    June 2022
    May 2022
    April 2022
    March 2022
    February 2022
    January 2022
    December 2021
    November 2021
    October 2021
    September 2021
    August 2021
    July 2021
    June 2021
    May 2021
    April 2021
    March 2021
    February 2021
    January 2021
    December 2020
    November 2020
    October 2020
    September 2020
    August 2020
    July 2020
    June 2020
    May 2020
    April 2020
    March 2020
    February 2020
    January 2020
    December 2019
    November 2019
    October 2019
    September 2019
    August 2019
    July 2019
    June 2019
    May 2019
    April 2019
    March 2019
    February 2019
    January 2019
    December 2018
    November 2018
    October 2018
    September 2018
    August 2018
    July 2018
    June 2018
    May 2018
    April 2018
    March 2018
    February 2018
    January 2018
    December 2017
    November 2017
    October 2017
    September 2017
    August 2017
    July 2017
    June 2017
    May 2017
    April 2017
    March 2017
    February 2017
    January 2017
    December 2016
    November 2016
    October 2016
    September 2016
    August 2016
    July 2016
    June 2016
    May 2016
    April 2016
    March 2016
    February 2016
    January 2016
    December 2015
    November 2015
    October 2015
    August 2015
    July 2015
    June 2015
    May 2015
    April 2015
    March 2015
    February 2015
    January 2015
    October 2014
    September 2014
    August 2014

Powered by Create your own unique website with customizable templates.