Sarah Bower - Borgia. Păcatele familiei

Există puține personaje istorice care exercită o anume fascinație de-a lungul secolelor și care rămân la fel de enigmatice, pe măsură ce lumea descoperă tot mai multe detalii despre viața lor. Este și cazul familiei Borgia, despre care se vorbește și astăzi cu aceeași pasiune. S-au scris o mulțime de cărți despre (aparent) fabuloasa lor viață și tragicul declin. S-a povestit despre secrete adânc îngropate, urzeli, scandaluri și orgii - tot ceea ce trezește interesul oamenilor, tot ceea ce poate fi mai decandent și mai neobișnuit. Însă toate aceste povești sunt, până la urmă, doar povești. Nu știm ce s-a întâmplat cu adevărat cu această familie, înafară de datele istorice, dar cu toții observăm efectele devastatoare ale preluării puterii și goana nebună după tot mai multă putere.

Rodrigo Borgia este ales papă în 11 august 1492 și își ia numele de Papa Alexandru al VI-lea. Prezența sa pe scaunul papal este privită cu suspiciune, căci originile sale se aflau în călduroasa Spanie și este bănuit că ar fi cumpărat voturile, deși acest lucru nu a fost demonstrat niciodată. Obsedat de puterea nou primită și decis să dețină controlul absolut, Rodrigo își atrage copiii, pe Lucrezia și Cesare în acest dans nebun. Puterea deasupra familiei - aceasta pare să fie mantra noului papă, căci își sacrifică copiii în favoarea alianțelor politice și controlului cât mai vast. Pentru Cesare, toate întâmplările sunt mai ușor de suportat (evident, sunt simple aparențe), dar pentru Lucrezia ambiția tatălui său o forțează să devină o femeie dură, întunecată și lipsită de scrupule. Pe cât de surprinzătoare a fost ascensiunea acestei familii, pe atât de așteptat a fost declinul ei. Nu i-au ocolit zvonurile despre imoralitate dusă la extrem, incest și comploturi politice, minciuni și chiar vrăjitorie. 

Nu cred să fi existat în toată istoria familie mai detestată decât Borgia, dar dacă facem un exercițiu de imaginație și ne întoarcem înapoi în perioada Renașterii, o epocă dominată de decadență din toate punctele de vedere, cei din familia Borgia nu ies în evidență cu mare lucru. Deși a reprezentat o perioadă de explozie a tuturor artelor și ne-a lăsat ca moștenire opere remarcabile, Renașterea a reprezentat o perioadă dominată de calități îndoielnice, imoralitate și urzeli, o mulțime de intrigi și o constantă luptă pentru orice. Sexul vindea atunci, la fel ca și în zilele noastre. Ni se pare scandaloase multe întâmplări din acea vreme, însă nici azi nu s-au schimbat prea multe. Iar ficțiunea istorică nu face decât să accentueze asemănările dintre epocile care au trecut, cele în care trăim și cele care vor veni - căci lucrurile interzise vor constitui mereu un prilej de a trăi totul la o intensitate ieșită din comun. 

În general nu prea citesc ficțiune istorică, dar sunt câteva titluri care îmi vin în minte, destul de asemănătoare cu povestea familiei Borgia, cărți care merită citite și care mi-au rămas în suflet : 

-Sarah Dunant, Nașterea lui Venus ; despre (aparenta) aventură a lui Michelangelo Buonarotti cu o tânără seducătoare

-Sarah Dunant, Sânge și splendoare și În numele familiei ; subiectul lor este tot familia Borgia, prima vorbește despre ascensiunea lor, iar a doua despre declinul anticipat cumva în primul volum 

-Jeanne Kalogridis, Eu, Mona Lisa; istoria din spatele celebrului portret pictat de Leonardo Da Vinci 

​Cartea o găsiți aici. 

---