Amber Smith - Cum eram cândva

Atunci când trecem printr-o experiență devastatoare, ceva ce nu consideram posibil să se întâmple, începem să vedem viața cu alți ochi. Lucrurile din jur par să își piardă culoarea și semnificația, tot ceea ce părea ieri important devine azi doar o frunză purtată de vânt, un artificiu efemer. Lumea devine un loc incomod, oamenii din jur tot mai apăsători și derutanți, iar timpul un dușman nemilos care picură durere în fiecare secundă. Cum eram cândva spune povestea unei adolescente care trebuie să ia viața de la capăt, pentru că tot ce era familiar pentru ea s-a transformat pentru totdeauna. 

Pentru Eden, lumea se rezuma la familie, un grup mic de prieteni și pasiunea de a cânta la clarinet. Dar lumea se transformă rapid într-un coșmar din care nu se poate trezi atunci când este violată de către cel mai bun prieten al fratelui său, în propria casă. Totul devine imposibil de suportat, atât întrebările din ochii celor dragi, cât și chinul de a trăi o nouă zi, la fel de dureroasă ca cea dinaintea ei. Atitudinea ei se schimbă total, totul pare mai greoi și mai obositor decât de obicei, iar cei din jurul său nu prea își dau silința să afle ce s-a întâmplat. Schimbările se pun pe seama adolescenței, căci toată lumea știe că adolescenții sunt neînțeleși și mofturoși și preocupați constant de respingerea tuturor lucrurilor care înainte le păreau firești. Eden este nevoită să înfrunte fiecare zi, căci îi este prea frică să vorbească, fiind convinsă că nimeni nu o va crede și va fi pusă la zid pentru ceva ce nu s-a întâmplat din vina ei. Puterea pe care o simte crescând în interiorul ei o surprinde tot mai mult, realizând că nu mai poate schimba trecutul, dar poate decide cum va arăta viitorul. 

Chiar dacă experiența lui Eden e una tragică și încărcată de dramatism, cred că avem mare nevoie de astfel de povești, chiar dacă ele se găsesc în raftul denumit ficțiune. Experiența prin care trece Eden li se întâmplă multor femei, în întreaga lume, iar cel mai trist aspect e frica victimei de a fi judecată de cei din jur, teama de a povesti despre ceea ce i s-a întâmplat. De ce cred că e necesar să încurajăm astfel de inițiative? Pentru că prejudecățile legate de femei încă există, deși trăim într-o eră în continuă progresie și schimbare. Femeile încă sunt văzute doar ca niște obiecte sau ca niște ispite, sunt aruncate nenumărate vini asupra lor, iar sexul masculin scapă basma curată din multe situații doar datorită apartenenței la specie. E incomod, e dureros și practic imposibil de găsit cuvintele potrivite pentru a îndulci o astfel de situație, pentru a repara ceva acolo unde totul a fost distrus. Dar, așa cum spune și autoarea, sunt o mulțime de fete care au trecut prin situația lui Eden și ele au nevoie să își spună povestea, să fie ascultate, chiar dacă ceilalți nu sunt pregătiți să audă. Ele au nevoie să își redobândească curajul și respectul de sine. Au nevoie de ochi blânzi îndreptați asupra lor. 

O manifestare de o amploare colosală a fost fenomenul #metoo. Mii de femei (majoritatea celebre) au dezvăluit agresiunile sexuale la care au fost supuse de către bărbați puternici, respectați în comunitatea lor și poate, în întreaga lume. Nu le-a fost ușor, nu s-au simțit tocmai în largul lor atunci când lumea întreagă și-a îndreptat atenția spre ele, dar au adus o notă de curaj pentru toate victimele abuzurilor de orice fel. Și-au recăpătat glasul, iar lucrul ăsta e deja o victorie. 

Cartea o găsiți aici. 

---