Julian Barnes - Singura poveste

Nu există subiect pe care Julian Barnes să-l stăpânească mai bine decât o face cu poveștile de dragoste. Poate că modul calm în care le relatează constituie motivul pentru care m-am îndrăgostit de povestea din Trois, iar apoi de consecințele ei din Iubire etc. Acestea sunt cărțile cu care mă identific cel mai mult când vine vorba de Barnes. Mi-au rămas în minte cu o claritate uimitoare și încă le recomand cu același drag ca și atunci când le-am citit prima dată. ​

De data aceasta, Barnes spune povestea unei relații dintre un tânăr și o femeie mai în vârstă, relație considerată aproape incestuoasă în Londra anilor '60. Pentru toată lumea e o relație șocantă și greu de înțeles. La un moment dat protagonistul pune în balanță toate variantele pe care le-ar fi putut prezenta părinților săi și aceștia ar fi fost mai îngăduitori - să fi fost gay sau să fi lăsat însărcinată o fată în vremea adolescenței. Toate astea ar fi fost mai ușor de suportat, mai simplu de explicat celorlalți. Dar să te îndrăgostești de o femeie mai în vârstă, care are deja două fete mai mari decât tine - e strigător la cer! În ciuda obstacolelor evidente și a răutăților din jur, cei doi își consumă povestea de dragoste firesc, că și cum ar fi izolați pe o insulă pustie. Iubirea lor e tot ceea ce contează - e marea dragoste, unică și nemaiîntâlnită. Dar aflăm de la primele pagini că povestea s-a încheiat și mergem alături de protagonist pe firul trecutului, în timp ce el își pune nenumărate întrebări despre ceea ce a trăit. Era inevitabil acest sfârșit? Erau condamnați de la început?

Surpriza acestui roman vine de la festele pe care memoria ni le joacă uneori - oare dacă spui de prea multe ori o poveste, îți amintești doar lucrurile frumoase? Dacă ea s-a încheiat, tinzi să rămâi ancorat doar în momentele triste, care ți-au marcat sufletul? Oare de câte ori e permis să le spui oamenilor același monolog fără să pari nebun? Titlul e şi el atent ales - conform cuvintelor de început, există o singură poveste pe care merită să o spunem întreaga viaţă sau care ne rămâne amprentată în suflet până la final. Toate celelalte experienţe par să-şi piardă farmecul sau însemnătatea în faţa marii poveşti de iubire care a împărţit o existenţă în două perioade : înainte şi după. ​

Julian Barnes e un adevărat maestru al cuvintelor, ceea ce se subînțelege din fiecare roman al său. Iar lucrul ciudat e că întâmplările nu sunt foarte palpitante sau pline de mister, dar pe tot parcursul lecturii ai o senzație nedeslușită de a afla deznodământul poveștii și cum s-a ajuns la el. Dragostea, dintre toate subiectele din lumea asta, e cel mai greu de redat și totuși, Singura poveste reușește să cuprindă toate stările prin care trec îndrăgostiții, toate angoasele din miez de noapte și visatul cu ochii deschiși în timpul zilei.

Dacă nu l-ați citit pe Barnes până acum, eu zic să-i dați o șansă. Chiar merită. Cartea o găsiți aici. 

---