Lauren Oliver - Replica

Deși a devenit cunoscută pe plan mondial cu trilogia Delirium, Replica e prima carte de Lauren Oliver pe care am pus mâna. Cu un subiect destul de controversat (clonarea umană), personaje mai mult sau mai puțin credibile și o abordare destul de rudimentară a emoțiilor umane, Replica rămâne un roman pe care nu l-am putut lăsa din mână, având un potențial imens, dar care putea fi mult mai bine dezvoltat ca acțiune, suspans, concluzii. 

În esență, avem un institut faimos despre care toată lumea vorbește, însă nimeni nu știe ce fel de cercetări se fac acolo. Două fete - Gemma și Lyra - una fiind pacientă a institutului, iar cealaltă în căutarea adevărului despre propria familie. Două destine întretăiate, două adevăruri așteptând să fie descoperite și cinci adolescenți într-o aventură care pare să le depășească limitele fizice și psihice. 

Înainte să spun de ce nu m-a convins pe deplin și am rămas cu ideea că povestea e neterminată, vreau să știți că nu am putut să-mi iau mâinile de pe ea. Timp de 2 zile, am devorat-o efectiv, am trecut prin diverse stări emoționale și nu cred că rămâneam cu o părere atât de derutantă dacă nu-mi atingea anumite puncte sensibile. Per total, a fost o carte bună. Autoarea abordează subiecte cu potențial - fenomenul bullying, clonarea umană, crearea de arme biologice - insuficient dezvoltate însă. Subiectul clonării devine o mare încurcătură, nefiind vorba neapărat de clonare, ci de observarea anumitor boli, a încercării de a stopa simptomele, de a crea alți subiecți care să nu dea greș. 

Totul se amestecă, pe măsură ce adevărul începe să iasă la iveală (nici acum nu știu exact care e), iar asta se întâmplă în cartea Gemmei. Dornică să dezvăluie misterul din spatele celebrului institut, Gemma este ba exagerată, ba aproape indiferentă față de ceea ce se întâmplă. Povestea ei are un final deschis, din care fiecare cititor poate trage concluzii în funcție de propria viziune asupra celor întâmplate. Finalul este mai mult decât forțat în contextul în care mai multe informații despre cercetări am aflat din cartea Lyrei. 

Povestea Lyrei pe de altă parte este înduioșătoare și se concentrează mai mult pe intensitatea emoțiilor umane, în special prima dragoste și primele jurăminte. Aparent o clonă fără însemnătate, fără drepturi, Lyra trece prin procesul transformării dintr-o omidă într-un fluture frumos, capabil să capteze magia din jurul său. Ea simte totul mult mai intens, iar toate informațiile pe care i le dă Gemma capătă o însemnătate deosebită. Incapabilă să recunoască adevărul, Lyra se maturizează treptat - un copil depedent de ceilalți ajunge în lumea fără garduri de sârmă și granițe impuse. Descoperirile ei în materie de emoții reprezintă cea mai frumoasă parte a poveștii - prin ea înțelegem cu adevărat ce înseamnă să fii om, să simți, să speri, să-ți explorezi umanitatea. 

Este posibil să nu fi rezonat foarte tare cu stilul autoarei, cu metodele ei de a îndrepta povestea în anumite direcții, însă cu siguranță aș dori să citesc o continuare a cărții, o finalizare a destinelor prezentate. Cartea o găsiți aici.